preţuiesc mai mult o unghie tăiată sigur şi lăcuită
decât un guvid agăţat în cârligul undiţei în amurg
(dar nu pot spune asta) măsluite sau nu zarurile au
fost aruncate
gura ştirbă şi mirosind a veceu obrazul nebărbierit
al bătrânului ce-mi cere bani de-o cinste valorează
cât toate amintirile cu tine (îmi golesc portofelul
în palmele lui jupuite)
nu unghiile lui murdare îmi întorc stomacul pe dos
sunt unghiile mele vomit la gândul zilelor când mă
îmbrăcam la patru ace vomit (iar) când ştiu că nici
măcar nu mai puteam
bea apă decât gândindu-mă la tine ce oraş frumos ce
tineri eram ce idiot ce fleacuri visam n-aveam habar
că există guvizi eram un guvide iar acum am pantofi
murdari am solzi pe carne şi râd
NOTĂ. Am scris acest poem în urmă cu ceva timp, sub formă de PA (vezi aici). Mă fascinează, am mai zis-o, faptul că un text poate transmite stări, sentimente, idei măcar un pic diferite dacă forma de prezentare e diferită. Mai vizibil e, poate, în cazul ecranizărilor sau în cel al dramatizărilor, dar, poate, se observă acest lucru şi la trecerea de la PA la poezie.
Sau?
P.S. Vă rog să nu vă speriaţi: nu există niciun fel de asemănare cu personaje sau întâmplări reale!
Călin Hera. PA-uri şi mirări 