La Sagrada Familia am ajuns foarte simplu, pe jos (aproape toate drumurile Barcelonei duc acolo, ai putea spune, dar ar fi o exagerare). Adevărul e că locuiam foarte aproape, nu ne-ar luat mai mult de 15 minute dacă nu ne-am fi oprit să bem o cafea, la un colţ de stradă, pe trotuar.
Atunci când îţi apare în faţa ochilor, oricâte fotografii ai fi văzut, Sagrada Familia te şochează, pentru că te duce cu gândul, instantaneu, la castelele de nisip pe care le făceai pe plajă, la mare, picurând nisip umed pe turnuri şi turnuleţe. Senzaţia e unică, iar cea mai bună descriere a făcut-o un coleg din Pahico, Mihnea, care a vizitat „obiectivul” cu zece zile înaintea mea:
read more »
Călin Hera. PA-uri şi mirări 