Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Vă invit să votati PA-urile care v-au plăcut cel mai mult. Fiecare are dreptul la trei voturi (dacă mai era încă un PA trimis în timp util, se făceau 16 si aveam dreptul la câte 4 voturi).
Atentie, votarea durează fix 24 de ore, din acest moment. Asa cum vă spun de când a început concursul, anunatati-vă prietenii! 😉
P.S. Ar fi interesant dacă am spune ce am votat si de ce. Cred.
NOTĂ. Aici sunt PA-urile, în toată splendoarea lor. Mărturisesc că mi-e greu să aleg doar trei.
Am fotografiat acest autobuz, care a apartinut echipei de fotbal 1.FC Koln, în fata statiei de metrou Pipera din Bucuresti, azi dimineată, joi, 21 octombrie 2010. FOTO: Călin Hera
M-am întors câtiva pasi ca să fac această fotografie (ardelenii reactionează mai agale, poate de-aia). Îmi amintesc tramvaiele din Nurnberg circulând pe strada Liviu Rebreanu, prin anii 1993. Aveau un aer aparte, cu usi care se deschideau/închideau automat, cu scaune curate, elegante, din lemn, cu afisaj electronic. Le stiam din Nurnberg si m-am bucurat să le folosesc în Bucuresti. (După vreo doi ani au început să se strice, dar nu despre asta vreau să vorbesc acum.)
Autobuzul inscriptionat cu însemnele clubului 1.FC Koln a fost folosit de echipa din Bundesliga în urmă cu cel putin 30 de ani, cred. (Chiar, vă întreb: stie cineva când a fost acest autobuz „autocarul” echipei de fotbal 1.FC Koln? Eventual cu dovezi foto 😉 ). Cu sigurantă, oamenii s-au bucurat pe vremuri, atunci când clubul a achizitionat masina asta. Probabil că se simteau meseriasi călătorind cu acest autobuz. Va fi fost confortabil. Cine stie ce rablă a înlocuit?
Iar acum, minunea a ajuns autobuz rablagit la mama naibii, în Bukarest, Rumanien. Sic transit gloria mundi!
UPDATE.
Multumită lui Serban Popescu, pot să vă arăt ultimul autocar achizitionat de 1.FC Koln (în luna iunie, anul 2008, fix înainte de criză!). Un autocar de 13 metri lungime, cu 30 de locuri, TV, internet si alte minunătii la care nici nu te gândeai în epoca autobuzului de mai sus.
Autocarul de acum seamănă cu o Săgeată Albastră (rosie), nu-i asa? Am luat fotografia de la site-ul clubului FC Koln
Azi-dimineaţă, când trebuia să vă treziţi (era 5:45), cineva a strigat: „Stinge, bă, lumina!”. Şi aşa aţi mai furat 20 de minute de somn dulce. Până a venit plutonierul, care s-a făcut foc şi v-a scos la câmp sărind peste micul dejun. Ce bou!
Descoperiţi schema cu uşuratul. La intervale de 15-20 de minute, „aveţi nevoie”. Staţi în lan, la poveşti, câte zece minute, tu, Dănuţ din Roman şi filosoful. Mitran se prinde, într-un târziu. „Mă, voi chiuliţi”. Vă dă o porţie specială, o grămadă de vreo trei tone. „Acum aveţi treabă. Când terminaţi de depănuşat, vă strâng mâna şi sunteţi liberi să plecaţi la fermă”, zice. Ameninţarea cu strânsul mâinii vă face să vă mişcaţi şi mai în dorul lelii.
Vezi o droaie de căprioare rămase fără ascunzişuri. Se pare că sunt, totuşi, destul de proaste. An de an lanurile cresc, apoi sunt făcute una cu pământul, iar ele tot aici se ascund, sezonier. Parcă ar fi căprioare călătoare. Vezi şi foarte mulţi greieri, printre grămezile de porumb. Probabil că vor să recupereze – au uitat iar să adune câte o boabă, cât de mică.
Eraţi în remorcă, treceaţi pe lângă ferma Nuştiucare. Locotenentul Mitran îl cheamă la el pe giuleştean. „Cioară, mergi de adă un sac de seminţe!”. „De unde?”, a întrebat el. „Orientează-te”, şi i-a făcut cu ochiul. Rapidistului nu i-a trebuit mult şi s-a întors la tractor cu un sac în spate. „Bine, mă, cioară, numai atât ai adus?”, i-a zis Mitran după ce ăla s-a spetit şi a urcat sacul în remorcă. Apoi, molfăind seminţe (floarea soarelui): „Ia mergi tu pe jos, soldat puturos!”.
Cei de la CFR Cluj au învătat, în fine, care e secretul succesului în fotbal: să dai mai multe goluri decât adversarul. Odată lectia învătată, mai e de lucrat un pic la astersic: golurile trebuie date în poarta adversarului.
E o glumă amară, desigur. Personal, mi-a plăcut destul de mult cum a jucat CFR aseară, la Munchen. Chiar m-am mirat, azi dimineată, când câtiva colegi m-au felicitat pentru joc. :). Pot spune „dacă era Muresan nu se întâmplau atâtea belele”. „Dacă era Y. Kone, hehe”. „Dacă dă si Traore gol când e singur cu portarul” si altele. Una peste alta, e bine. Adică, vorba aia, clujenii nu s-au făcut de râs.
Pentru că despre asta e vorba, ăsta e locul nostru în lume: trebuie să nu ne facem de râs. E, uite, Bayern s-a făcut de râs (cică), în fata a vreo 60.000 de spectatori, si a băgat la tescherea încă 3p, bănutii cuveniti si calificarea mai departe. Deci, despre ce vorbim?
Tinând cont rezultatele votului pentru PA-urile primei etape (cel consemnat la miezul noptii de luni spre marti, când se dăduseră 120* de voturi), iată clasamentul primei etape a concursului „Cinci săptămâni în palon”:
1. The party 19 voturi
2. Haiku 16v
3. Hoinar 13v
4-5. Necrolog, Un whisky mic pentru Caniul meu 10v
6-7. Beţie, Gustul de ploşniţă al libertăţii 9v
Au mai primit voturi:
RĂTĂCIRE, Un whisky bun şi o femeie frumoasă 7v
Doctorul 5v
Regăsire, Nimic nu se compară, Javra ordinară plângea 4v
Încă un „bum” 3v
(Total voturi: 120)
Au mai trimis texte
– după deadline
Paharul de whisky
Proces tehnologic
–n-au respectat „clauza 500”
Fascinatia clipei
Un whisky bun
*În clipa în care scriu există în poll 133 de voturi, dar deja sunt neoficiale.
Iar acum
clasamentul general la zi
1. Bogdan 11p
2. Dan 10p
3. LeeDee P. 9p
4-5. Cristian Dima, Sictireli 6p
6. dragoselu 4p
7-8. LePetitPrince, Simion Cristian 3p
9-13. Petra, Carmen Negoită, gabi, Vania, Geocer 2p
14-17. Ion Toma Ionescu, Gabriela, starsgates, Călin 1p
NOTĂ.
Mai jos, lista participantilor de până acum: bogdan, LePetitPrince, Dan, dragoselu, Cristian Dima, Simion Cristian, Carmen Negoiţă, Geocer, starsgates, LeeDee P., Petra, gabriela, Cristian Dima, gabi, Sictireli, Vania, Ion Toma Ionescu, Călin
Urmare a votului exprimat de domniile voastre, am extras tema etapei a doua a concursului de proză arhiscurtă „Cinci săptămâni în palon” din PA-ul The party, al lui bogdan.
Asadar, doamnelor si domnilor, tema a doua este
O gazdă perfectă
Vă astept textele aici, până joi, 21 octombrie 2010, ora 18.00 (dati sfară-n tară).
Baftă!
UPDATE.
Au început să apară PA-urile.
Pedeapsa exemplara (bogdan)
Balta rosie se intinse rapid peste podeaua aspra de piatra. Picaturile de sange zburasera prin intreaga incapere depunandu-se ca niste lacrimi maro peste hainele si fetele tuturor. Randul de oameni aflati in fata lui nici nu se miscase in timpul demonstratiei. Doar forma de carne de la picioarele lor se mai zbatea convulsiv in agonia dinaintea mortii. Pedeapsa fusese exemplara caci stapanul nu dorea ca vreun scalv impertinent sa-i distruga cumva reputatia de gazda perfecta si extrem de cordiala.
Supravieţuitorul (Dan)
Exilat din propria-i lume, alungat ca un nevrednic din locul în care se născuse şi unde o ducea atât de bine, singur rămas în viaţă din numeroasa-i familie. Un adevărat genocid, ce mai! Ce-a fost în capul lor să îmbăieze potaia cu şamponul ăla blestemat, ca să ne schimbe nouă ordinea firească a lucrurilor. Acum sunt singur pe lume şi mi-e foame; mai fac o ultimă încercare.
«Perfect! Aşa gazdă mai rar.» suspină puricele ghiftuit, tolănindu-se confortabil la umbra unei aluniţe brune, pentru siestă.
O gazdă perfectă (Simion Cristian)
E greu, e foarte greu când nu ai cui să-i spui o vorbă! O vorbă ce vine din fundul inimii şi pe care vrei s-o împărtăşeşti. E şi mai greu când ştii că această vorbă a ta poate să înlăture gândul rău persoanei de lângă tine. Simţi o povară, o greutate prea mare care te apasă şi pe care nu te simţi în stare să o cari. Pornirea firească, umană, este să vorbeşti! Să împărtăşeşti gânduri, năzuinţe. Cel care îţi interzice asta este fără suflet. Omul ăsta nu este şi nu va fi niciodată o gazdă perfectă!
Blândetea toamnei (LePetitPrince)
Toamna nascoceste nuante de verde si toarna cu ruginiu. Culorile ei te tulbura intr-atat, incat, dai jos de pe piedestal amintirea ciresilor infloriti si nu-ti mai pasa ca primavara era toata un zambet si nici ca nu mai musti rodia verii. Dezertezi fara scrupule in poala toamnei. Starea de spirit a toamnei este blandetea. Te ia cu frumosul si nici nu te prinzi cand cazi cu nasul in zapada.
Aranjamentul (Călin)
Abia după patru luni de la divorţ, dl. Lică şi-a dat seama că-i lipseşte ceva. Atunci a întâlnit-o: o femeie frumoasă, strângând gunoiul din parc. „Iţi dau eu salariul minim, nu te irosi aici. Dacă vrei, vii la mine acasă, joia. Facem dragoste sau doar te privesc”.
Ina parchează la trei străzi de blocul domnului Lică, aşa cum face în fiecare zi de joi care a trecut de la acţiunea eco din parc. Dl. Lică i-a părut atât de simpatic atunci şi s-a dovedit apoi o gazdă perfectă (şi un amant acceptabil), încât nici azi nu-i poate spune adevărul.
Lovitura mortala (Sictireli)
Se pregatea sa iasa din adapost, cand il zari cum venea rascolind frunzele si amusinand cu precautie in toate directiile. A fost inspirat cand si-a construit patuiacul. O gazda perfecta pentru panda. Isi opri respiratia sa nu trezeasca suspiciuni salbaticiunii care se apropia de capcana. O bufnitura, ca a unui copac trantit la pamant, tulbura linistea padurii. Inainte ca mistretul sa-si dea seama ce i se intampla sari si-l lovi scurt la jugulara. Sangele il fulgera pe frunte cu semnul victoriei.
Paloane colorate (Geocer)
Se trezise de la prima ora si imediat se pusese pe treaba. Mai intai aspirase prin toata casa, apoi stersese praful si aerisise. Se asigura de faptul ca in aer va pluti un miros discret de parfum, mai impinse un pic un fotoliu care I se parea a nu fi corect aliniat cu celalalt, indeparta cu grija de pe mocheta o scama imaginara, isi mai privi inca odata cu un ochi critic opera, apoi dadu din cap multumita.
De-acum totul era perfect : lucratorii de la gaze puteau veni sa faca revizia instalatiei.
Gazda perfectă… (starsgates)
…va fi azi pentru musafirul ei, îşi spuse domnişorica cu ochi mari, albaştri şi părul cârlionţat.
Aşeză cu grijă ceşcuţele cu ceai din fructe de pădure pe tăviţă, puse mierea aurie lângă, ridică tăviţa cu grijă şi se îndreptă zâmbind şi cu paşi mărunţi spre măsuţa la care era aşezat oaspetele.
Aşeză graţios tăviţa pe masă şi întinse ceşcuţa cu ceai musafirului ei.
Sorbi apoi încet din ceaiul ei.
– Mă bucur că aţi trecut pe la mine domnule Urs, spuse domnişorica.
Ursuleţul de pulş zâmbea fericit.
Eufemism (LeeDee P)
Se considera o gazdă bună, chiar perfectă: își avea reședința într-o zonă pitorească, pe o coastă de deal, nici prea la vale, nici prea la munte, de unde se putea contempla în tăcere, albastrul infinit al cerului; ciripitul jovial al păsărilor, susurul pârâiașului din apropiere și foșnetul vântului rătăcit printre crengi, ofereau o ambianță muzicală de adâncă odihnă; iar aroma de flori proaspete desfăta gusturile tuturor. Și nu prea înțelegea de ce era evitată oaza de liniște de sub crucile lui…
Muţenia dacă (Ion Toma Ionescu)
Îi scurtase de cap omul un roman. I-a scos apă ne-ncepută din fântână şi i-a turnat să se cureţe de sânge şi sudori pe mâini şi pe chip la rădăcina unui pom. La primit în odaia bună cu ferestre la răsărit şi flori de muşcate. A întins stergarul pe masă şi la omenit ca pe-un învingător cu pâine şi vin. Tot timpul a rămas în picioare mândră. Pe cărarea nopţii în rătăcire la însoţit reavănă ca un ogor. I-a făcut un fiu.
L-a iertat si l-a iubit. O gazdă perfectă. Doar că nu i-a vorbit în limba dacă.
Contesa (Adela)
Rochia lungă, de catifea, în culoarea vişinei putrede, foşni pe parchetul “Versailles”, ce scâncea uşor, sub botinele-i fine. Din şemineu, flăcările dansau vesele, în contradicţie cu starea ei de spirit. Sfeşnicele mari sprijineau lumânări ce pâlpâiau jucăuş. Pianul din colţ, în perfectă armonie cu mobila masivă, clasică, părea să-şi fi uitat menirea. Contesa se opri în mijlocul camerei, mângâie argintăria şi cristalele, suspinând după vremurile când era o gazdă perfectă. O lacrimă căzu discret.
CU UN PAS MAI APROAPE (Carmen Negoită)
Ar fi dat orice să poată sparge obstacolul ce-l împiedica să ajungă la el. Dorea să îl scoată din tăcerea lui şi să-i înlăture misterul în care se învăluise. Îl desenase, îl visase, citise totul despre el până când a plecat în călătoria ce avea să-i aducă mai aproape decât sperase vreodată. Venise de departe pentru a-l scoate la lumină, pentru a-i reda frumuseţea şi mândria de odinioară. Gheaţa fusese gazda perfectă de milioane şi milioane de ani pentru mamutul preistoric pe care îl decoperise.
Nebunul si marea (LePetitPrince)
Marinarii il vedeau in fiecare seara cum privea ore in sir marea de pe puntea de la prora. Spuneau ca e cam scrantit si ca i se tragea de la o cursa cu bucluc, cand motorul principal s-a defectat si motoarele auxiliare l-au lasat rand pe rand, in plina furtuna. Cum a ajuns vaporul in port a ramas un mister. Omului nu-i pasa de ceea ce se spunea pe seama lui, el avea de respectat o intelegere cu marea. In plus, cea care i-a gazduit vaporul o viata, i-a promis si un spectacol de cabaret cu sirene.
Simbioza (Petra)
Cand am venit aici imi doream o gazda perfecta, as fi vrut sa fie o tanara de 28-30 ani, bruneta si frumoasa. As fi vrut sa fie precum e teiul vascului, asa cum teiul frumos este gazda perfecta pentru vascul albicios. Ar fi fost ca o simbioza. Am tresarit cand am vazut-o prima data, avea parul scurt, in jur de 60 de ani. Primele zile am vazut-o goala prin casa. Mi-am dat seama ca simbioza e pentru plante, iar nu pentru oameni si ca oricat de ieftina ar fi o gazda, mai bine in chirie, asa… singur.
Fiica toamnei (Cristian Dima)
Lua de jos un mănunchi de frunze ruginii şi le aruncă spre înalt ca şi cum ar fi vrut să le redea pomilor. Râse când începură să cadă în jurul ei. Era ca un copil zvăpăiat şi vântul i se juca frumos în păru-i de castană. Când simţi picuri de ploaie rece pe faţa albă şi catifelată începu să râdă în hohote şi să se bucure. Dansa învârtindu-se în paşi de vals imaginând-şi iubitul lângă ea. Toamna pentru ea e cea mai bună gazdă. O vedeam în fiecare zi de la fereastră legănând frunze în joc ştrengar.
după deadline
Lună Plină (Gabi)
Separ zâmbetul care cred că-i al meu de zâmbetul care-i pentru ea,deja am învaţat că nu e greu.De nu m-ar încurca vocile care strigă în acelaşi timp
la mine şi la Lună. -Ţi-am spus vreodată că e greu să fii fericit?- o întrebasem azi noapte pe Lună. -De ce sa fie greu? Nu ţine totul de imaginaţie? – îngânase ascunsa de ea, după o astrală dună. De câte ori Soarele mă înfruntă, numai tu eşti gazda-mi perfectă, pământene al cărui nesomn mă alinţi că-ţi sunt inspiraţie.Înnebunesc după tine când mă vezi „Lună plină”.
Expozitia (Anca Vrînceanu)
Mergea pe drumul laturalnic al cartierului iar cainii hamaiau in curtile cu garduri strambe. Astfel o lua la picior de frica sa nu-l apuce intunericul caci soarele de abia mai mijea la apus. Spera sa il gaseasca pe dl. Lazar treaz si sa ii spuna vestea cea mare.
– O bine ai venit fiul meu, ce-i cu tine?
– Nea Lazar, ardeam sa iti spun vestea cea mare, maine voi avea prima mea expozitie. Datorez tie tot succesul meu de pana acum.
– O fiul meu, tu esti cel care trebuie sa primesti darul muncii tale.
NOTE.
PA-uri de fix 500:
Pedeapsa exemplara (bogdan)
Supravietuitorul (Dan)
O Gazdă perfectă (Simion Cristian)
Muţenia dacă (Ion Toma Ionescu)
Nebunul si marea (LePetitPrince)
Lovitura mortala (Sictireli)
Gazda perfectă (starsgates)
Contesa (Adela)
Fiica toamnei (Cristian Dima)
Eufemism (LeeDee P.)
OBSERVATIE.
Am recitit PA-urile si am descoperit că „Mutenia dacă” are 500 de semne, dar nu respectă clauza gramaticală (probabil din graba de a trimite textul la timp, au pierit pe drum câteva cratime). Sorry.
Carina, fotografiată pe pietrele cetătii de la Mălăesti, la poalele Muntilor Retezat, astă vară, pe când n-avea încă 6 ani. FOTO: Călin Hera
Ursuleti la Shanghai. Am făcut această fotografie în luna mai, anul acesta, la Shanghai, în primele zile ale Expozitiei Mondiale Shanghai 2010. Nu-mi mai aduc aminte dacă ursuletii sunt făcuti din flori sau din frunze colorate. FOTO: Călin Hera
Am folosit această imagine pentru a vă aminti despre concursul de petale foto, o initiativă care tare mi-a plăcut.
De data asta, parcă a durat mai putin. Votarea, vreau să zic. Ideea e că e deja gata de multicel concursul de fotografii de la Dan. Concluziile le găsiti aici.
Vă invit, dragi prieteni, să votaţi PA-urile care v-au plăcut, Sunt cele eligibile din prima etapă a concursului de proză arhiscurtă „Cinci săptămâni în palon„. Le găsiţi pe toate aici.
Fiecare dintre voi are dreptul la trei voturi (am socotit aşa: la fiecare cinci PA-uri de pe tabloul principal se adaugă un vot – sunt 14 PA-uri eligibile, fiecare arbitru are la dispoziţie câte trei voturi; arbitru poate fi oricine apare pe aici 😉 ).
P.S. Chemaţi-vă prietenii! 😉
Cred că am uitat să setez durata poll-ului. Voi lua în considerare, deci, situaţia înregistrată la miezul nopţii dintre luni spre marţi, astfel încât marţi dimineaţă să putem anunţa tema noii etape, care va fi aleasă pornind de la PA-ul câştigător.
Baftă!
P.S. Le mulţumesc frumos tuturor celor care au participat la prima etapă a concursului. Vă aştept şi la următoarele, atât pe „veterani” cât şi pe aceia care încă n-au apucat să participe.
Îmi pare rău pentru textele care nu s-au încadrat în „norma” de 500 de semne (dar nu mai mult de 550 de semne) şi pentru cele sosite după deadline.
E senin şi se vede Carul Mare. Şi luna, ca o mămăligă începută. Eşti planton, poate ultima oară la Ferma Gemenele. Robert, care e de serviciu la bucătărie, îţi aduce o cană cu ceai fierbinte. Prea fierbinte. Te ustură limba şi cerul gurii. Dar asta te păstrează treaz. Lucru bun, câtă vreme lt. Mitran s-a pus pe făcut controale.
Dănuţ, care a fost planton 2 azi-noapte, a dormit dus. L-a prins Mitran: „Faci planton 2 până plecăm de aici!”, l-a pedepsit. Giuleşteanul îl ia la mişto: „Ce preferi, planton 2 sau moartea?”. „Moartea”, răspunde Dănuţ, palid.
Noroc că azi a venit un colonel, nervos nevoie mare (ţi-a aruncat căciula cât colo – „Ce-i asta, soldat?”) şi v-a zis că peste două zile plecaţi la Bacău. E al nu ştii câtelea zvon, de data asta lansat de un înstelat mare. Chiar dacă vom pleca peste două zile, Dănuţ tot are ghinion: azi prinde cel mai lung planton 2 din lume, cel de la schimbarea orei! (Acum se chinuie să adoarmă.)
te-au dus la spitalul de nebuni
ai nevoie de linişte ziceau şi de un pat bun
se scumpise brânza de capră (încă de luni)
marţi vă băgau (în nas) câte o pană de gâscă plouată
curăţau gândurile ca pe sinusuri
puncţie mentală îţi facem (erai în armată)
culcat (zicea sergentul) sforăiaţi cu gândul la femeia albastră
era departe dar vorbea frumos (vorbea cu sânii)
miercuri auzeai cum apare la fereastră
joi mai era acolo (la nebuni) un maior de securitate
l-au închis într-o cameră fără lumină
vă împuşc pe toţi (ar fi zis) ba o-mpusti pe mă-ta în spate
vinerea se dezbrăcau cucoanele de ofiţeri se dădeau una pe alta cu tuş
râdeau ţinându-se de păr (aşa ieşeau în curte)
veniţi înapoi proastelor iaca venim acuş
sâmbătă erau coapte ca nişte turte
se arseseră cu maiorul de securitate (chibrit îi ziceau)
culcat striga cuconetul prin curte
apoi au dărâmat spitalul de nebuni au pus caprele să pască printre smârcuri
uite-aşa ai uitat de femeia albastră
închideai ochii şi vedeai molozul cu sfârcuri
E greu de crezut, dar încă se încearcă scheme d-astea. Iar dacă se încearcă, înseamnă că sunt oameni care, cum se zice, pun botu’.
Despre ce e vorba?
Probabil că multi ati primit deja mesajul de mai jos, din care citez: „Dupa ultimele calcule ale activitatii dumneavoastra anuale am stabilit ca va sunt eligibile pentru primirea unei rambursari a impozitului in conformitate cu sectiunea 501 (c). Valoarea impozitului returnat este de 473,27 RON. Va rugam sa ne trimiteti cererea de rambursare a impozitului si sa asteptati 6-9 zile pentru verificarea datelor introduse.”
Semnează un anume Cristian Marin, sef serviciu de comunicare si relatii publice, din cadrul Ministerului finantelor.
Sună bine? Sună, cum nu?
Dar asta cum sună?
„Pentru a accesa formularul de plata va rugam sa va completati datele aici”, si e dată o adresă web . Pagina care se deschide seamănă cu cea a Ministerului finantelor publice (adresa corectă e mfinante.gov.ro, adresa copiata e mfinante.ro). În fine, cei care au apucat să intre acolo înainte ca siteul să fie raportat pentru phishing erau îndrumati să indice un cont în care să le fie virati banii, numărul cardului si codul de securitate al cardului :))
Grădina e mare. E mare grădina.
I pak dau vouă de stire că, asa cum sâmbăta e zi de poezie pe acest blog, duminica va fi zi de „Servesc patria”. Cel putin asta îmi propun.
Pentru cei care nu stiu despre ce este vorba, iată secretul, în două-trei cuvinte: am efectuat stagiul militar (cum se spunea) timp de 9 luni, în perioada 1986-1987, la Bacău (U.M. 01184), cu o repriză consistentă (aproape o lună si jumătate) la munci agricole în Insula Mare a Brăilei. A fost o experientă terifiantă, de-a lungul căreia am aflat că oamenii nu sunt neapărat buni. A fost puscăria mea.
Asa cum se vorbeste despre rezistenta prin cultură (subiect la modă mai ales după vizita Hertei Muller în România), pot spune că eu am rezistat, de-a lungul celor nouă luni, prin scris. Am scris scrisori zilnic. Pe cele trimise acasă, ai mei le-au păstrat. M-am trezit, astfel, în fata unor documente care, sper, mă vor ajuta să redau mare parte din cele ce le-am trăit atunci.
Episoadele publicate până acum, pe care le găsiti aici, precum si cele care vor urma (nădăjduiesc), sunt transcrieri ale principalelor momente evocate în scrisorile respective. După ce voi termina „transcrierea”, voi încerca să rescriu, să pun cap la cap toată marfa, să creionez personaje. Dacă mă va ajuta Dumnezeu, voi duce până la capăt toată această întreprindere sub ochii vostri.
Am zis să vă zic.
Declar deschis concursul de proză arhiscurtă „Cinci săptămâni în palon”. Prima temă, pe care am ales-o pornind de la PA-ul care a câstigat concursul de weekend, respectiv Safari-ul scris de Dan.
Ca să n-o mai lungesc, trebuie să scrieti, până duminică, 17 octombrie, 12.00, un text original de 500 de semne (dar care să nu depăsească 550 de semne!), care să „răspundă” la tema Un whisky bun. PA-urile vor fi comunicate explicit aici, la comentariile acestei postări.
Baftă!
NOTĂ.
Până când vor apărea primele PA-uri din concurs, vă arăt unul scris de mine în urmă cu ceva vreme, care s-ar potrivi temei date ;). Îl puteti citi dacă dati clic aici.
Iată PA-urile:
The party (bogdan)
Binedispus după o serată și un mic party mai mult decât reușite, Lordul Fitzpatrick se trezi considerabil mai târziu decât de obicei. Un zâmbet discret îi miji pe sub mustață, rememorând momentele simpatice. Până și înfumurații de O’Brian s-au simțit extraordinar, după cum îi mărturisiră la plecare. Întreaga seară Lady Fitzpatrick fusese încântătoare, o gazdă perfectă, ”as always”. Ceea ce era incredibil, întrucât murise cu doi ani în urmă.
”Ei uite, asta numesc eu un whisky bun!” își spuse cu voce tare, zâmbind în continuare.
Nimic nu se compara… (LePetitPrince)
Nimic nu se compara cu un whisky bun – gandea cu regularitate cand isi turna licoarea care se cuibarea pe fundul paharului in timp ce el lua forma fotoliului asezat anume langa camin – ca sa se incalzeasca pe dinafara pana ce whisky-ul isi facea treaba pe dinauntru. Ritualul ii dadea o anume voluptate, la fel ca somnul scurt care il fura, adesea, in fotoliu, ca acum, cand visa ca se afla la „ pomana porcului”, cu o cana plina cu tuica fiarta in mana, spunand: nimic nu se compara cu o tuica buna.
Haiku (Dan)
Când vine vorba despre whisky, te gândeşti automat la Scoţia şi la muzica gaelică de cimpoi, la Irlanda şi la butoaiele din stejar în care până mai ieri se învechea vinul de Madeira. Greu de crezut, ştiu, dar eu mă gândesc la haiku! În urmă cu aproape nouă decenii, Masataka Taketsuru a importat în Japonia meşteşugul distilării malţului, iar astăzi, Ţara Soarelui Răsare produce câteva dintre cele mai fine whiskyuri din lume. Aţi auzit vreodată de Yamazaki 18 Year Old Single Malt? Vă spun eu acum.
Gustul de plosnita al libertatii (dragoselu)
Avusese noroc din punctul asta de vedere. Fratele sau conducea un TIR si-i aducea mai mereu, iar sora-sa, balerina la Fantasio, stia cum sa obtina asa ceva. Mai intai bataturile la calcaie, apoi bronsitele, ulcerul si, in fine, un abces dentar, toate le rezolvase cu “un whisky bun, domnu’ doctor”. Revolutia l-a prins in balcon, sorbind pentru prima data in viata din ceea ce fusese pana atunci doar o moneda de cumparat sanatate. Ramase scarbit si rusinat. Cum va da ochii de-acum cu domnul doctor?
Necrolog (Cristian Dima)
Pentru el totul începea cu un whisky bun. În fiecare zi îşi îneca solitudinea în licoarea bahică. Fără ea, viaţa lui era un amestec de crâmpeie de luciditate şi stare nostalgică de beţie. Avea ochii umezi şi mereu striga cu voce puternică, radicând paharul – Pentru tine, Lisa! Oamenii îl ştiau şi se obişnuiseră cu el. Acum e fericit, lângă ea. M-am ocupat de funeralii. Nu avea pe nimeni şi mi-a lăsat o moştenire. Am fost singurul lui prieten şi îl serveam de fiecare dată cu cel mai bun whisky.
Cu drag!
Regăsire (Simion Cristian)
Era speriat, întorcându-se de unul singur în teritoriul pe care îl părăsise în urmă cu mulţi ani. Îşi jurase să nu revină aici niciodată. Lumina şi mirosul greu îi aminteau de ziua când luase decizia să plece. Zgomote cristaline răsună în aer în timp ce bărbatul merge domol. Privirea îi este aţintită spre locul unde nu trebuie să ajungă. Încă trei paşi! Doi! Unu! Cu vocea gâtuită de emoţie zice pe un ton hotărât: -Unul dublu, te rog! A trecut o veşnicie de când nu am mai savurat un whisky bun!!!
RĂTĂCIRE (Carmen Negoiţă)
Trecuseră prea multe ore de la ultimul lui apel disperat. Şi-ar fi dorit acum să se afle în faţa şemineului alături de Tara. Era un câine straşnic, care odată-l salvase din ghearele fioroase ale unui urs polar. De data asta hotărâse să o lase la bază şi să pornească singur în expediţia vieţii lui. Gândurile începeau să i se cristalizeze în imensitatea de alb în care se rătăcise. – Ce aş bea un whisky bun! Abia-şi termină gândul, când insistenţele şi răsuflarea caldă a Tarei îl făcu să întindă mâna către butoiaşul cu whisky de la gâtul ei.
Un whisky bun şi o femeie frumoasă (Geocer)
“Batrane, un whisky bun e ca o femeie frumoasa”. Asa-mi spunea un amic, mare amator de astfel de licori. “La inceput, este cald si dur. Pare inabordabil. Apoi, pe masura ce cuburile de gheata se topesc, il simti cum se inmoaie, devenind din ce in ce mai maleabil si mai catifelat. La fel e si cu femeia : cu cat pare mai distanta si mai inabordabila la inceput, cu atat va deveni mai catifelata si mai maleabila, dupa ce gheata se va fi topit.”
Asa o fi, nu zic ba. Doar ca eu nu pot verifica adevarul spuselor sale : mie nu-mi place whisky-ul.
Un whisky bun… (starsgates)
…mai lipseşte de pe masă ca să fie totul în ordine, îşi spuse privind cu un ochi critic masa pregătită de sărbătoare.
Ascunsese ea o sticlă, pe care o primise de la nişte prieteni care se întorseseră din străinătate.
Se duse cu paşi siguri la ascunzătoare, ar fi gustat şi ea din băutura asta de care tot auzise prin filme.
Scoase dopul, mirosi şi…surpriză! Nu mirosea deloc a alcool.
Gustă, nici un gust. Apă curată, îşi spuse mirată.
Hmm, sigur cel de care ascunsese băutura dăduse peste sticlă.
Nu-i nimic tot o pun pe masă, sticla dă bine şi vreau să-i văd figura când îşi va pune în pahar, îşi spuse zâmbind.
Hoinar (LeeDee P.)
I-a plăcut dintotdeauna să hoinărească. De când a făcut primul pas pe iarba moale și a simțit mirosul proaspăt în nări. S-a îndrăgostit, iar hoinăreala îi ardea tălpile și mirosea ca părul iubitei mult dorite. A luat-o de nevastă, a devenit bărbat și a început să calce hotărât, iar mirosul ierbii a fost înlocuit de cel al propriei bărbății. Din toate aceste senzații, mirosuri și hoinăreli, plus ceva malț, a făcut whisky, un whisky bun. I-a spus “Johnny Walker”. Și l-a lăsat pe el să hoinărească.
Doctorul (Petra)
Avea un sac de rafie plin cu diverse. Lucruri stranse din gunoaie, avea pungi, haine, tigari. Avea ochii tristi, de un albastru insuportabil de frumos. Se gandea, tarandu-si picioarele, ca ar da totul pe un pahar de whisky bun. Si au trecut doar cateva luni de cand a pierdut totul. Si doar din cauza alegerilor facute. Un whisky l-ar incalzi pe vremea asta, dar e singur, e izolat si nimeni nu il baga in seama. De-ar putea vinde diploma de doctor in bioinformatica, s-ar duce si ar bea un whisky…
Fascinatia clipei (gabriela)
Parfumul ei abia perceptibil se prelingea pe langa obiectele din incapere. Ii simea inca atingerile delicate pe maini si pe buze, caldura ei de femeie goala cuibarita in suflet ca o felina. Plecase pe neasteptate, chemata de un telefon urgent, in cel mai nepotrivit moment. Zgomotul usii inchise, pacanitul scurt al pantofilor cu tocuri foarte inalte se pierdu in intuneric.Masina demarase scrasnind. Nu privi pe geam. Singur, contempland flacarile din semineu, victorios si infrant depotriva accepta. Nimic nu se compara cu un whisky bun, intr-o seara rece de toamna. Poate doar o femeie.
Beţie (Cristian Dima)
Te chem să ne-mbătăm în roze parfumate din care ţi-am făcut altar. Te chem să plutim la infinit într-o beţie de arome afrodisiace şi culori sângerii ce vor îmbrăţişa sărutările mistuitoare şi mângâierile curgânde pe trupuri învăluite în dorinţă nebună. Te chem să gustăm din fructul pasiunii şi Evă să-mi fii de-a pururi. Lumina difuză se va juca cu umbre ce se contopesc asemeni nouă, iar eu beat de tine îţi voi săruta sânul ce mă aşteaptă. Te chem să bem din desfătarea noastră ca dintr-un whisky bun!
Încă un „bum” (gabi)
Ţi-am spus oare că adevărul există la început,la mijloc şi la nesfârşit? Lasă-ţi timpul tic-tac să te asculte de unde vii, poposeşti. Pune un deget pe “i”inimă şi unul dincolo de piept,rană sau conştiinţă că eşti.Toate gândurile astea se învălmăşeau în mintea lui cu o viteză uluitoare. Ştia că trebuie să-şi agaţe mintea de ceva concret după ce impactul năucitor cu solul îl proiectase într-o stare aproape ireversibila. Îşi mai amintea doar îndemnul iubitei sale:hai să mai bem un whisky bun.Încă unul şi încă unul şi apoi … un „bum”.
Un whisky mic pentru Caniul meu (Sictireli)
Petrisor Caniu, prostul satului, intra in carciuma si ochi iute o halba de bere lasta de un consumator goala pe trei sferturi. Se aseza la masa si sorbi zgomotos din halba, starnind hohote de raz din partea comesenilor, obisnuiti cu astfel de gesturi.
Din coltul opus Dragne striga catre ospatar. Da-i o ciorba din partea mea. Si un whisky de la mine, strigai si eu. Dupa ce consuma la foc automat ciorba, Caniu sorbi dintr-o inghititura si whisky-ul, apoi se lasa pe spate. Hai, ma, care mai dai un rand, ca ma grabesc!
Javra ordinară plângea (Vania)
Javra ordinară plângea. Sinistra lui metresă întrebă pe dată: „Nu-i bun whisky-ul?” Trăgându-şi mucii, javra îngăimă: „Ba da, însă mă simt mustrat de conştiinţă!” „A, doar atât?… Las’ că-ţi trece după încă un pahar!” Totuşi, petrecerea continuă într-o atmosferă destul de posomorâtă.
după deadline
Paharul de whisky (Ion Toma Ionescu)
Bunicul trebuia să plece la cer. Aşteptând luntrea, verifica din listă cu îngerul obiectele necesare călătoriei: carnetul de însemnări,bănuţul de argint,tabacherea,paharul de whisky şi fotografia aia îngălbenită a bunicii cu calul în faţa prispei mâncându-i din palmă covrigi de Buzău. Şi dintr- dată se lumină ieşind din buimăceală,uitase gheaţa. Cum să tainească în Poartă cu “sfântul”,fără gheaţă-n pahar?!Venise şi Caron,să mai aştepte,ne-ntoarcem după gheaţă.După gheaţă,fruntea nu mai ardea. Dispăruse şi negura.Ar fi vrut un whisky.
Proces tehnologic (Călin)
„Un whisky, păpuşă, cu gheaţă!”. Cheliosul privi adânc în decolteul femeii, apoi îşi potrivi palma pe fundul ei.
„… şi un whisky d-ăla bun”, recită „Păpuşa”, un minut mai târziu, făcând cu ochiul. Barmanul destupă sticla din lada specială, umplu paharul cu cuburi de gheaţă, apoi turnă licoarea.
La fabrica de „speciale din garaj” tocmai sosiseră doi saci de prafuri portocalii din care Mişu Treflă apucase să amestece jumătate şi acum mai învârtea niţel în oală. Alături, sticle gata să fie umplute, la capătul procesului tehnologic.
Inainte si dupa (Anca Vrînceanu)
Laura picura cativa stropi de whisky intr-unul din cele doua pahare de pe masa dupa ultimul scartait al usii. In camera a ramas o atmosfera de liniste dupa o noapte atat de incarcata emotional. Inima se zbate sa iasa din piept. Trebuie sa faca ordine inainte de sosirea sotului din delegatie. Fata se umbri de un suras la gandul amestecului de izuri dintre wiskiul degajat in camera si mirosul de parfum de dama din camasa sotului. Razbunarea si ultima inghititura de whisky au stins ura ce o macina.
PRECIZARE.
PA-ul scris de LePetitPrince, Nimic nu se compară…, are fix 500 de semne, deci va primi bonusul special 😉
De asemenea, Haiku (autor: Dan), Gustul de plosnită al libertătii (dragoselu), Regăsire (Simion Cristian), Hoinar (LeeDee P) si Înainte si după (Anca Vrînceanu) au fix 500 de semne si vor primi bonusul special.
În fine, PA-ul lui starsgates are 613 semne, iar cel al gabrielei 589, iar Paharul de whisky (Ion Toma Ionescu) şi Proces tehnologic (Călin) au venit după deadline, deci nu pot intra în poll… 😦
Iau ca pe o frumoasă provocare fotografia noii noastre prietene, Daiana, si vă arăt si eu o fotografie în care ceata, aburul, reprezintă personajul principal. O fotografie de Remus Suciu.
Sat aflat la poale de munte, fotografiat de Remus Suciu
Votarea PA-urilor de weekend s-a încheiat. Au fost 87 de voturi (dar trebuie să tinem cont de faptul că fiecare utilizator a avut dreptul la cinci voturi). Cele mai multe le-a „încasat” un text semnat de Dan, „Safari” (26 de voturi).
Iată-l:
Safari
În câteva minute, norii puhavi acoperiseră complet soarele. Anthony Jr. închise fereastra şi îşi turnă încă o doză dublă. Se tolăni în fotoliu, concentrându-şi privirea pe singurul tablou din încăpere; de acolo îl privea victorios bunicul matern, Nick Adams (exact, e vorba de acel Nick! – personajul lui Hemingway nu era fictiv), mândru de istoria în care o implicase şi pe firava Helen. “Un whisky bun aduce cu el şi poveşti nemaiauzite…” aşa începea el mereu povestea acelui safari cu happy-end.
Locul al doilea a fost obtinut de PA-ul lui dragoselu (8 voturi):
Incident la granita Republicii Masculine
“Sergent Notits, raportez! Azi-noapte patrulam in No Ma’am land, cand observ o turma de afrodite furisandu-se sub camuflajul tufelor de yucca. Le-am somat ca am flinta lunga, au ras. Cand le-am zis ca are doua tevi, au ezitat o clipa, apoi au izbucnit in hohote. M-am enervat rau, am tras in plin si-am rapus imigranta dracului! Dar restul au scapat, damn!”. “Vin de la popota, e plin de ele, au dat iama in provizii! La naiba, sa le vezi cum arata! Ai impuscat un pui, baiete…” e scarbit maiorul Gay.
În fine, pe locul al treilea a fost PA-ul lui Cristian Dima (7 voturi):
Traficantul…
Era o zi toridă şi soarele trimitea necontenit săgeţi de jăratec pe pământul însetat de o ploaie îndelung aşteptată. La liziera pădurii, unde m-am retras pentru un strop de răcoare, îl văzui ieșind dintr-un nor de praf cu prada în spinare. Mirosul pulberii de puşcă se simţi intens şi usturător, dar ea nu avu nici o urmă sângerie. Se folosi de armă doar pentru a o speria prinzînd-o înainte de a leşina. O aşeză pe aripa maşinii şi sub amenințarea armei mă obligă să îl pozez pentru a avea o dovadă când va cere recompensa.
Îi felicit cu mare plăcere pe toti trei!. Vă felicit si vă multumesc tuturor celor care ati scris si tuturor celor care ati votat.
Acum să trecem la alte lucruri importante. Asa cum am zis, de mâine începe un nou concurs de proză arhiscurtă. Abia astept să anunt tema concursului, aleasă din PA-ul câstigător!
Găsiti aici regulamentul concursului (vor fi câteva modificari la partea de jurizare si la cea de atribuire a punctelor din clasamentul general).
Vă rog, dati sfară-n tară!
Ramurile (petalele) copacului cu 60.000 de seminte = pavilionul Marii Britanii la Expozitia Mondială Shanghai 2010 FOTO: Călin Hera
Cei care cunosc postarea asta stiu mai bine despre ce este vorba 😉
FIRESTE – Public această fotografie ca să vă anunt că se votează cele mai frumoase petale din Expozitia foto de pe Ziarul de la ora 5. Ca să-mi urmez îndemnul (sic!), vă chem, prieteni, să votati. Fiecare are dreptul la trei voturi, deci, în afară de fotografiile mele, mai puteti alege una 😉
Serios vorbind: vizitati expozitia de la Dan
Jurnalista Andreea Strachină (Evz), în timpul unui salt cu parasuta, în tandem
Când am primit invitatia, mi-a trecut o clipă prin cap gândul „Ce-ar fi să?”. Dar numai o clipă. Pentru că mi-a fost frică, de-aia. Cred că la fel de frică mi-ar fi fost si în urmă cu 20 de ani si mi-ar fi si peste 20 de ani.
În acelasi timp, am stiut că e o ocazie. O oportunitate jurnalistică a-ntâia. Nu citesti prea des reportaje care încep la sol, continuă la 3-4.000 de metri, apoi coboară lin (cu viteze de până la 110 km/h), legate de niste sfori cu pânză în capăt.
Asa că am vorbit cu doi colegi mai tineri, reporteri speciali. Unul s-a aărtat foaaarte entuziasmat de idee. I-am dat lui invitatia (Discovery channel a oferit unor jurnalisti sansa de a sări cu parasuta, la Clinceni, marketând astfel emisiunea „Supravietuitorul”). Au trecut mai multe zile, însă, si tot n-avea timp. Măi, măi.
Azi am aflat, din întâmplare, că a sărit cu parasuta. Nu el, ci ea: Andreea Strachină, o tânără jurnalistă care m-a dat gata. A fost mai bărbată decât trei bărbati.
Azi m-a oprit să-mi spună multumesc. Mi-a povestit pe nerăsuflate. Mi-a zis că nu i-a fost frică. Doar câteva secunde, când s-a deschis trapa/usa avionului. Mi-a spus că-si simtea obrajii ca-n desene animate (se vede si în fotografie).
A scris misto. Îi văd entuziasm în ochi. Fără asta, nu poti face nimic. Tineti minte numele ei. Eu, unul, voi fi mai atent.
NOTĂ. Neapărat urmăriti filmuletul de pe evz.ro!
Călin Hera. PA-uri şi mirări 