Socoteala mea cu televizorul

Când apuc să văd un film la TV, rareori îl văd cap-coadă. Pierd începutul, finalul, ori le pierd pe amândouă. Desori văd doar o bucată din cuprins.

Prima oară, asta m-a enervat. Acum mă fascinează să reconstruiesc povestea, în mintea mea, asa cum îmi imaginez că ar fi trebuit să se desfăsoare până în momentul în care o văd la TV. Să-mi închipui cum ar putea continua după ce am fost nevoit să schimb peisajul. Îmi place să descopăr, si să încerc să le înţeleg, personaje despre care n-am suficiente elemente.

Cine e mai câstigat? Eu, că-mi pun la lucru imaginatia sau telespectatorul normal, care-si îmbogăteste cultura generală si nu e condamnat doar la propriile-i idei? Habar n-am. Dar varianta la care am fost împins e un exerciţiu pe care îl recomand.

NOTĂ.
Ideea de mai sus se regăseste într-un text mai vechi.

Etichete:

4 comentarii to “Socoteala mea cu televizorul”

  1. Avatarul lui Draw For Joy

    Si uite asa, „lipsa” este inceputul drumului catre creatie.

    Apreciază

  2. Avatarul lui CalinH

    @Draw For Joy: Cred că mereu e asa.

    Apreciază

  3. Avatarul lui Mariana

    Un studiu foarte laborios a demonstrat ca acei copii care petrec multe ore in fata calculatorului sau a televizorului, nu mai sunt creativi. Imaginatia lor nu e deloc bogata. Ma confrunt de vreo doua generatii de elevi cu astfel de probleme: ei sunt dependenti de imagini; nu pot fi atenti mai mult de 15 minute; ,,imaginatia” lor nu e decat o reproducere a ceea ce au vazut anterior; si ar mai fi multe de spus…
    Deci, Calin, exercitiul tau e mai mult decat minunat si un bun argument pentru cei nu fac nici un efort de gandire creatoare…

    Apreciază

  4. Avatarul lui CalinH

    @Mariana: Sunt curios dacă a mai încercat cineva această experientă. Si dacă da, cum i se pare?

    Apreciază

Răspunde-i lui Mariana Anulează răspunsul