Eugen Evu, fotografiat de Remus Suciu la Castelul Corvinilor
Elegie la Simeria
Autor: Eugen Evu
Ninsori geloase muşcă pomii-n floare
Îţi aminteşti de-ntâia-mbrăţişare ?
La secerişu-ntâilor miresme
Rup, imprudente, vai, catapetesme
Nelocuite lumi din vis trezite
Altoi al vegetalelor ursite
Zădărnicind, cum noi între ispite…
Din seve tubluri sângele ne-mbie…
Un inefabil dor durut ca stigmă…
Cândva am nins şi noi- ce feerie!
În semiotica din interregn enigmă
Singur cu mine-n dalbe piruete
Sunt nu departe de tristeţea lor
Smerind cuvinte-n tandre epitete
Cu starea întâmplării desuete
De dumnezeu, căzutul în decor
Tind prăbuşite braţe-n propriul gol
În parcul dendrologic, la Simeria…
Mai ştii Magnoliei cum dam ocol
Ca goliciunii tale, Esotheria,
Să nu-i rănească nimbul- peţiol
Zburdând puzderia?
Şi neaua-i kimonoul de gheişă
Ce l-aş aşterne ca să-ţi dărui, pradă
Ca viscolirea asta de pastişă
Sfânt kimono- livadă…
Ah, gândul vinovat (ca de-un viol !)
Îmi fuge prin semantice grădini
Linţoliu neaua viscolind cu spini
Şi sturzii orbi se tânguie domol
Şi sum străini.
Şi nu departe şuieră adio
Un tren venind din noapte, Aurio!
Şi luna spartă-n ţăndări va să cadă
Ninsoarea va muri la semafoare
Şi nu voi fi nici eu – un vis la pradă-
Magnolii vântul n-o să mai doboare …
Nicicând Adio.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 