07-08 (24 de ore)

Concurs 24 de ore, tema20: 07-08.
Deadline: marti, 13.00.
Baftă!

Fleosc, pleosc Autor?
Se trezea cu precizie inumana la sapte si un minut de o viata intreaga de functionar cu manecute in slujba cifrelor. Insa de numai cateva saptamani cele 59 de minute pana la iesirea din casa au devenit ritual, credinta, desavarsire, iubire absoluta. Contabilul Vasilache s-a indragostit de Verginica, noua vecina de deasupra, de la cinci. Vasilache contorizeaza minutele in navalnicia apei trase la toaleta, in suavul sunet al periutei de dinti si, in fine, in fleosc, pleosc, muzica sapunului sub subsioara Verginicai, semn ca in 10 minute va putea sa-i spuna Pa in usa liftului.

ora 7, încă-i noapte Autor?
unora le place să se trezească devreme. pentru ei, ora shapte dimineatza e deja târziu, fac deja o mică pauză, să-si adune fortele. mie îmi place să prelungesc somnul, pentru că la sapte dimineata se doarme cel mai bine, când ghiceshti, în somn, cum vecinul de la trei se apală pe dinti, cum copiii celui de la cinci bufnesc naiba stie ce. pentru noi, bijutierii somnului, migălosii lenevelii, intelectualii plăpumii ridicate peste ochi, ora shapte e doar un pasaj. pentru noi, încă-i noapte shi bine face că e.

Radicalul matinal Autor?
„Încă 5 minute!”îşi repeta de fiecare dată când ceasul, acest cotidian instrument de tortură îşi începea cântecul de jale!„Încă 5 minute din somnul asta dulceag de dimineaţă!”Cine-o fi inventat soneriile astea stupide? Îşi simţea inima sărindu-i din piept la 7 fix, zi de zi, si groaznicul ritual căpătase o obişnuinţă stranie!Se gândea să propună ca ora să se dea înapoi cel puţin o dată pe lună, dar cine era el să creadă c-ar putea să răstoarne lumea cu susul în jos?După atâţia mii de ani?Neehh…

Iritare… Autor?
Nu am înţeles niciodată de ce se trezesc unii la 7 dimineaţa şi în week-end.
Şi pe lângă faptul că se trezesc ei, îşi trezesc şi vecinii. Culmea! Parcă ar vrea să ştie toată lumea că ei s-au trezit. Îşi mai şi bârâie mobra aia nenorocită sub fereastră, de te simţi ca Jerry când făcea Tom petrecere. Se zguduie şi patul cu tine…
Sigur că nu mai poţi aţipi. Te trezeşti nervos şi cauţi pistolul pe care nu l-ai avut niciodată, să-ţi ameninţi vecinul.
Apoi dintr-o dată liniştea pune din nou stăpânire pe stradă, asta sigur până vreo vecină matinală nu se apucă să pălăvrăgească cu alta la fel de matinală, exact sub fereastra ta….

Un student și o mletă Autor?
A fost dragoste la prima vedere. El a zărit-o întâi: apetisantă, lucitoare și pufoasă, numai bună de privit și de adulmecat. Nici ea nu s-a lăsat mai prejos și l-a fermecat cu miresmele-i ispititoare, i-a mângâiat buzele plină de frăgezime și s-a strecurat delicată până în tainice adâncuri ale ființei lui. Au devenit nedespărțiți și micul dejun îi găsea întotdeauna împreună. Dar, ca orice dragoste la prima vedere și idila lor a luat sfârșit. Studentul își descoperise o nouă pasiune: jurnalismul.

Regret Autor?
Sunt un scriitor ex-cep-tio-nal! In fiecare seara, inainte de a adormi, gandurile mi se limpezesc si ideile se aseaza cuminti in ordinea lor fireasca. In minte, scriu o poveste. Una nemaiauzita, atat de frumoasa, incat ma cutremur de emotie. Pe asta trebuie sa ti-o amintesti, imi spun, e imposibil sa o uiti! Adorm cu un suras pe buze, asa cum ma si trezesc dimineata la 7, cand suna alarma. In aceeasi clipa stiu ca din povestea mea a ramas doar un iz diafan care-mi va tortura o vreme aducerea-aminte.

Dimineţi de mai Autor?
Doamne, dimineţile de mai sunt din Rai. Îţi simt paşii uşori atingând cărările sufletului meu şi în urma lor e atâta lumină! E o dâră de curcubeu.
Te opreşti o clipă lângă izvoarele mele învolburate, le priveşti îndelung, apoi iei din palma unui înger petale de nuferi albi şi le presari câte una, şi zâmbeşti. Apoi le presari pe toate odată, iar apa îţi oglindeşte chipul fericit de încă o izbândă.
Înaintezi prin grădina inimii mele ca o adiere de miruri. Îmi înviorezi toate florile sufletului meu obosit de patimi, de griji, de temeri. Zâmbesc şi Îţi spun cu dor: Bună dimineaţa, Doamne!

Etichete: ,

9 Responses to “07-08 (24 de ore)”

  1. Calin, sunt de jurizat PA-urile din ultimile doua etape 🙂

    Apreciază

  2. Si n-am făcut inca anuntul? Shame on me!

    Apreciază

  3. Se pare ca PA-utorii au cam aceeasi fobie: somnul de la sapte dimineata! 😀

    Apreciază

  4. @LeeDee P.: E un somn râvnit, se pare.

    Apreciază

  5. Si „Iritare” are mai mult de 500 de caractere… nu ai tinut cont de criteriul asta?:-?
    Ca daca e asa imi pare rau ca m-am inghesuit sa intru in numarul impus si poate daca stiiam ca mai e „loc”, iesea ceva mai fain…
    Nici nu stiu ce sa iti zic, nu m-am mai uitat la cat au scris alti pana acum. Trebuia? 😀

    Apreciază

  6. @Laura Driha: Te rog, să nu-ti pară rău. Cum am spus, am mers pe principiul că nimeni nu e eliminat din start. Mai ales la acest concurs, cu bătatie foarte lungă, „trierea” s-a făcut în timp. La capătul lui vom fi cu toti mai priceputi în a scrie PA-uri. Ăsta va fi principalul câstig. Iar cei care lasă caii mai slobozi si-i vor struni ei însisi, sunt convins.
    Dar e bine că ai atras atentia. 😉

    Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: