Concurs 24 de ore, tema 17: 01-02.
Deadline: vineri, 15.00.
Baftă!
Marea răscoala de la 01-02 stelar
Stau în pat şi mă gândesc la burta mea uriaşă sperând că poate am ciroză sau vreo tumoră sau poate e totul neurologic. Palmele mele formează un L ca de looser şi încep calm să-mi presez tâmpla cu degetul mare, înaintând. Procedura standard preluată din Grey’s Anatomy. Şi scuip. Mă întorc pe stânga, continui lupta pe frontul de est: articulaţiile bombardează cetăţi atrofiate, toate organele suferă vătămări interne. Încă puţin şi intru în criză. De calciu.
Adevăratul război va începe abia după ora 2.
Unu cristian
Sunt eu, Unu. Ma plimb in fiecare noapte singur, cu mine insumi de mana. Masor camera ca pasi moi si tacuti, inveliti in plus matlasat sau numar ramuri in bataia lunii ori veioze aprinse la diferite etaje de nedormiti. Ma infasor ca un cocon in fiecare minut care-mi apartine si obisnuiesc sa-l iubesc pe fiecare egal, fara ascensiuni ori prabusiri brutale. Nu sunt nici macar narcisist. Ma tin de mana strans doar de frica.
Sunt eu, Unu. Si de fiecare data cand ma apropii de Doi se intampla sa-mi spuna Pa , cu glasul ala de cuc bezmetic. Iar atunci , in sfarsit, ma duc la culcare. In singuratate egala.
Levănţica Mariana
În camera bunicii pereţii sunt albi şi miroase a busuioc. Perna pe care îmi reazăm fruntea e imensă şi albă ca lumina lumânării de Paşte. Încerc să mă simt ca în copilărie, când îmi punea bunica levănţică sub pernă ca să adorm linştită şi să mi se împlinească visele. Tresar la ivirea unui nou vis şi îmi doresc din toată fiinţa să am măcar un fir de levănţică aducător de un strop de speranţă. O mireasmă tămâioasă, ca în copilărie, îmi gâdilă nările. Simt o alunecare uşoară şi o mulţumire că adorm cu stele şi că mă voi trezi cu rouă…şi, poate, cu visul împlinit.
Poveste de iarnă LeeDee P.
Plutește tăcut în plină noapte: printre leagăne de copii, paturi de spital, iatacuri de îndrăgostiți. Se grăbește să ajungă la căsuța dărăpănată din vârful dealului, unde a văzut dimineață un copil alergând prin zăpadă. E frig. Din toată sărăcia, tatăl a încropit în vatră un foc firav, care acum se stinge. Își întinde o aripă și flăcările țâșnesc împrăștiind căldură. Copilul tresare speriat:
– Tată, un înger ne-a aprins focul!
– Hai, culcă-te la loc, puiule, ai visat!
Îngerul pleacă mai departe.
Brrr… starsgates
Adormise ascultând cântecul greierilor. O privighetoare îşi încerca şi ea trilurile, cântând parcă lunii care domnea pe cerul senin înconjurată de puzderia de stele.
Mirosul reginei nopţii şi mâna maicii domnului au purtat-o spre o lume ciudată în care totul era posibil.
Uite cum cresc de repede florile îşi spunea ea în acea lume unde vorbea faţă în faţă cu ea însăşi.
Apoi i-au crescut aripi şi plutea din floare în floare…
Liniştea apăsătoare o trezi, ceasul telefonului arăta ora 1fix.
Citise ea undeva cum la acea oră totul încremeneşte într-o linişte adâncă.
Vrăjitoarele pornesc să colinde lumea…
Portret arhiscurt: Anca Petra
Anca se uita la film. Avea ochii mari, iar părul prins în coadă. Câteodată puteai să îi observi până şi pistruii. Nu ştiu dacă v-am mai spus, dar are cei mai frumoşi ochi albaştri. E o roşcată veritabilă, nu degeaba i se spunea Vulpiţa. E o persoană care îţi provoacă milă încă din prima clipă. Stăteam în pat lângă ea şi o priveam. Uneori mi se părea atât de frumoasă, dar în acea noapte parcă era cea mai frumoasă persoană din lume. Câteodată chiar cred că am iubit-o. Dacă aţi vedea-o, aţi fi de acord cu mine. Aţi spune că este un om frumos, dar extrem de trist. Parcă mort.
Blog oi tavan cell61
Intinsa pe spate, numar stelele de pe tavan. Una, doua, optzeci. Am sarit una, aia din colt care abia falfaie. Sau palpaie, cum o fi corect? Sa iau DEX-ul? Mai bine caut pe google, sigur e vreun blog pe care scrie despre asta. Da, si apoi iar stau pana la 4 citind tampenii! Cine-o fi inventat blogurile? Proasta idee, furt de timp liber, nu alta. Ar trebui sa-l reclam. OPC-ul o fi deschis la ora asta?
Sa nu uit sa schimb stelele. Niste oi ar fi tare bune. Dar de unde le iau? Sa caut pe google: blog oi tavan.
Gânduri emilia
Se făcea că trebuie să uit.
Toate imaginile astea în care trecutul pulsează de amintiri şi prezentul de nostalgie îmi dau senzaţia aia de îngust, de minte creatoare care ştie că viaţa e mult mai mult decât 5 paşi pe o stradă pustie, că totuşi lumea asta are mult mai mult de dat, că oamenii nu sunt doar aşa cum îi vezi in filme- ori prea buni, ori prea răi, că ei vor să fie doar nişte puncte închise ermetic într-o propoziţie. Toate astea-mi trec prin cap într-o milisecundă.
Măştile-mi devin tot mai strâmte.
De la 1 la 2… LePetitPrince
O ora are, din fericire, o multime de secunde. In fiecare secunda pot sa dau fuga la planeta mea. Acolo ma asteapta o piatra. De obicei, piatra e rece. Dar eu o pun de fiecare data la soare, sa se incalzeasca. Am atata treaba pe planeta mea! Trebuie sa merg neaparat sa intorc piatra ca s-o incalzeasca soarele si pe partea cealalta, sa suflu papadia, sa-mi mangai floarea…O sa-mi ramana destul timp sa ma si intorc. Ma intorc de fiecare data. Dar numai ca sa pornesc din nou, in secunda urmatoare.
Aventură finală Calin
Am boală p-ăştia, zise. Fixase burghiul în butuc. Afară, dobermanul încă mai schelalaia. Cu dinţii rupţi de lovitură, cu sângele baltind, dulăul avea să răsufle ultima oară fix în momentul în care omul în negru deschidea capacul. Întunericul căpătase o tentă gălbuie. Atâta aur nu văzuse în viaţa lui! A fost ultimul lucru la care a privit. Două ţepuşe îi străpunseră ochii, precis. Auzi o voce subţire şoptind „Nenorocitule!”, apoi simţi cum urechea îi e retezată, cu o parte din scalp. Atunci s-a produs explozia. Dar cei din casă nu mai auziră nimic.
Logică Simion Cristian
– Nu prea eşti vorbăreţ!
– Nu prea. Am fost altfel, dar m-am schimbat.
– De cum te-am văzut mi s-a părut că esti un om necăjit.
– De ce?
– Omul mulţumit are altă călcătură, stă altfel la masă, mănâncă altfel, bea altfel, închină paharul altfel.
– Da’ de unde ştii tu?
– De unde stiu! Păi nu te uiţi la nevastă-mea şi la soacră-mea!
– Ai dreptate! Da’ şi dumneata îmi pari că eşti necăjit!
Nu raspunse. Se uită la mâini apoi întoarse capul în partea opusă.
Grozavie Leo
La jumatatea drumului dintre Urlati si Vadu e un han parasit, pe langa care babele trec facandu-si cruce si copiii gonind. Se zice ca, in vremile in care erau inca muscate in feresti, a poposit aici, la un ceas dupa miezul noptii, o ceata de talhari, si mare stricaciune a mai facut! Oricat s-au straduit, n-au izbutit sa dibuiasca cufarul cu galbeni al hangiului. Maniosi din aceasta pricina, i-au pus cutitul la gat si l-au lasat intr-o balta de sange. Cufarul o fi si-n buna zi de azi in han. Dar duhul hangiului il pazeste temeinic.
P.S. PA-ul Grozăvie a fost trimis in timp util, dar, nu stiu cum, nu l-am postat aici… Prelungesc votarea până diseară, 23.59, pentru a-i da sansa să primească punctele cuvenite!
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns