16-17 (24 de ore)

Concurs 24 de ore, tema 16: 16-17.
Deadline: marti, 23.59.
Baftă!

[…] Autor?
a. nu mă mai vrea mi-a spus chiar ea ieri pe la patru mi-a lăsat un offline eu nu l-am citit încă ştiu că începea cu puncte’puncte niciodată nu mi-au plăcut punctele mai ales în scris e ca şi cum ai scrie pentru oameni dar eu scriu numai pentru a. şi punctul e numai pentru a. şi eu pentru a. m-am urcat pe pereţi şi nici că mai plec de aici
când am coborât mă aştepta u. cu acele zile între toamnă şi iarnă când în microbuzul de 17 te întâlneam la apus şi răsuflam uşurat

A“ u. e foarte departe de a.”

Înfrigurare Autor?
Înserarea își face loc cu mâna până-n inima mea,
Nopți reci abulic plutesc, ceață și prima stea.
Fiori și tăceri. Te caut și căutarea mi-e grea.

Răsună haotic cadențe de pași, o sclipire
Ia formă de chip. Un fum, e doar amăgire
Glasul din beznă întrezărind a iubire.

Urma de pași se topește, de stâncă se frânge,
Rămâne în urmă-i un abur de sânge.
Amară, ușor, picătura de frig cu dor plânge.

Ridic cu-n hohot pustiu privirea în noapte: iertare.
E târziu? Te întreb, mă întreb și aștept. Doar uitare.

ora patru, cerul albastru Autor?
iarna intre patru si cinci dupa-amiaza se face schimbarea la fatza; zilnic cu cateva minute mai devreme, iar apoi mai tarziu. cerul din alb-murdar devine negru-roz (rozul e de la felinare), trecand prin cele mai frumoase nuante de albastru. iar obrazul, din alb rece redevine alb cald, trecand printr-un interval aprins de febra. ca soarele care-ar fi fost dac-ar fi fost, dar nu. te-as tine la fereastra toata iarna, de la patru la cinci, sa te privesc in ochi prin ferestre, cu obrazul lipit de al tau. doar-doar.

Intersecţie Autor?
La intersecţia drumurilor „Vino!” cu „Du-te!” a postat un indicator pe scria cu roşu: „Rămâi!”
Incertitudini amare îi străpungeau alternativ creierul şi inima. Căută un punct de sprijin pe ultima rază a asfinţitului de iarnă. Ce lipsă de inspiraţie! S-a clătinat precum umbra nopţii, cugetând:
“Adesea sunt prea multe cărări, prea multe drumuri care, poate, duc în acelaşi loc. Ceea ce doare, e că drumurile terestre se despart, chiar şi pentru puţin timp, despărţind fizic, uneori, şi pe cei ce merg pe ea. Ceea ce e sigur, e că inima o ia pe de-a dreptul. Ea ştie o singură Cale. Nu-i pasă de intersecţiile vieţii. “

CopilărieAutor?
Copilărie…
Plecase de la muncă la 16 jumate hotărâtă să treacă pe la o agenţie loto. Vroia să-şi cumpere un bilet la 6 din …nu mai contează cât.
Cu jocul la loto era ca şi cei care fumează ocazional doar de sărbători…
Pe drum îi picase privirea pe un cârd de baloane colorate care semănau cu o ceată de şoricei roşii şi albi. Se trezi zâmbind de una singură pe stradă…
Trecu pe lângă agenţia loto…
„Nu, nu mă mai întorc… Ce copilărie să cred că aş putea câştiga!”
Zâmbetul de pe faţă îl purtă apoi toată dupămasa.

A la turca bre Autor?
I se vedeau doar narile si ochii. Isi intinse lenes, namolos, toate cele 4 membre pe sub apa tulbure si isi misca abia simtit coada, ceea ce starni mirarea unui peste. Se ridica deasupra apei si simti binecuvantarea adierii aripilor celor doua pasari care i se asezara imediat pe spinare.
Vasilache deschise un ochi. Simtea cearsaful jilav de la sudoarea somnului greu de dupa amiaza, in pensiunea turceasca in care aerul conditionat nu functiona de 3 zile. Virginica ii facea vant cu un prosop si ii spunea mieros:
-Hai hipopotamu’ meu, ca e cinci, hai la plaja !
-Hai sictir, zise in gand.

Ou Autor?
Apăruse în sectorul 19, camera 67, rând 10, raft 24, pe la patru după-masa. Ofer aceste detalii fiindcă nimic nu e întâmplător. La timpul potrivit, au trecut-o la puicute. Avea mai mult spatiu, se putea misca. Apoi a început să ouă. Îsi adăuga, nu-i vorbă, cărnită, dar i-a surprins pe toti făcând ouă, cu nemiluita. Au trecut-o în baterie, la ouat. Hala era mai întunecoasă, iar în jur, doar găini bătrâne. Așa a învătat secretul longevitătii. A ouat până a picat din picioare, în vreme ce suratele de la cărnită erau demult trase în tiplă.

Cinci minute Autor?
Mai sunt cinci minute şi nu termin… Nu termin de scris si se face ora de plecat… La 4.30 trebuie sa ies pe uşa căci a fost zi de salariu si am o mie de drumuri de facut.. la banca, la telefon, la bluza aia noua verde…

Ultimele cinci minute si trebuie sa va scriu, sa aflaţi, sa ma votaţi si sa nu ies… Cinci minute de sinceritate si.. Uff îmi pica netul… ce târziu e.. e si 25… mai e un pic….

Fug la magazin, e peste puterea mea! Daca va e dor va scriu la următorul PA cum a fost!!!!

El si Ea  Autor?
Soarele privea intens la floarea ce se tot rotea dupa el, flirtand. Ii zambi, dandu-i in dar o raza trandafirie si un nor pufos plin de toate nuantele de mov. Un ochi cu iris galben tintea la auriul din cer. Ma vede sau nu ma vede? Suntem prea multe, poate. Cum sa ma deosebeasca in marea de galben? Toate ne uitam dupa el…

O remarcase. Era toata zburlita si nu respecta programul lui. Se rotea, revenea… In tot lanul de galben uniform, era surpriza nesincronizarii.

Cochetărie Autor?
Eşti tu întreagă în universul din poşetă. Ţi-ai strecurat acolo toate ajutoarele cochetăriei tale, scoţându-le la lumină când imaginea din oglindă te roagă să-i împrospătezi contururile. Roşu, negru şi niscaiva pudră. Nu uiţi de condimentul din sticluţa verzuie, pe care-l presari pe tine şi pe urma ta: arome de flori exotice şi îndrăcite, ce-i fac în ciudă iernii. Păcat că nicio pereche de nări masculine nu adulmecă pe furiş plecarea ta parfumată.

Speranţa Autor?
Mă aflu în al şaselea an de ghinion. Am spart o oglindă şi credeam că spusele mamei nu sunt adevărate. Doar că în aceşti şase ani am fost dezamăgit, lăsat baltă, nevoit să îmi schimb locul de muncă de nenumărate ori. Ca să nu mai spun de faptul că mi-am pierdut casa. Credeam că nu pot fi urmărit de ghinion. Că nu există aşa ceva. Dar acum ştiu că există şi sper, sper ca peste un an, începând cu ora 16.00 să nu mai fie aici. Să fie o ea lângă mine, să am din nou casă, să am o slujbă bună. Sper…

În mintea celui de-al cincilea poliţist Autor?
[Interiorul unei garsoniere igrasioase dintr-un bloc vechi. Pe peretele din dreapta e un tablou cu un tip gras, îmbrăcat în uniformă de poliţist. În plan îndepărtat, pe stânga, e o canapea acoperită cu o pătură în culori terne. În mijlocul camerei e o masă pe care se află o farfurie goală şi o lingură. Lângă masă se află un scaun ale cărui picioare stau să se rupă.În fundal se aude în surdină Drumurile noastre, Dan Spătaru. Pe scaun stă, într-o poziţie nefirească, al cincilea poliţist.]
(Cugetă) [blank]

Admitere Autor?
A ajuns acasa cu mult dupa pranz, sa fi fost intre patru si cinci. Soarele inca ardea atat de tare incat ii topea pana si gandurile. Se simtea usurat si bucuros de cand s-a vazut pe lista cu admisi, sus, sus de tot. Nu mai voia decat sa stea la umbra nucului. Acolo l-a gasit taica-sau care nu stia ca vine acasa.
– Ce e, ma, cu tine?
– Ce sa fie, am intrat la facultate.
– Da? Bine, ia sarma aia si hai ca avem treaba!
Asa era la tara, mereu era ceva de facut. Stia si admitea asta, inca de cand era un copilandru.

Dulce-nacrit Autor?
Cersetorul din coltul strazii ii arunca priviri flamande, un pusti roscovan abuzand de un pistol cu apa se razboia inversunat cu cete de razboinici imaginari, imun la farmecele trimise prin geamul din polimetacrilat. O cireasa topless se lafaia cu nerusinare intr-o mare de frisca proaspata starnind senzatii nebanuite in mintea unei doamne plinute ce cotrobaia agitata prin bagaje. Timpul privea nepasator acele ceasornicului din gara aglomerata. Ce ora trista, gandi savarina veche de trei zile.

Dinte pentru dinte Autor?
Dacă pe lumea asta aproapele te ceartă cu băţul, ce o să facă Dumnezeu pe lumea cealaltă? Dacă cineva îţi scoate un ochi, îi scoţi şi tu un ochi? Ce vrei? Dumnezeu să i-l scoată şi pe celălalt? Vrei să rămână orb? Ar fi nedrept şi rău! Ar fi cum sunt oamenii… Eu cred că nu vrei asta! Eu cred în dreptatea însăşi, în bunătatea însăşi, în izvorul milostiv al tuturor harurilor dumnezeieşti de pe pământ!
– Şedinţa se suspenda! Gardian, scoate deţinutul de aici!

Etichete: ,

9 Responses to “16-17 (24 de ore)”

  1. Nu sunt Gică-contra, dar cred că nu e „tema 16”.
    Doar 14. 🙂

    Apreciază

  2. @Dan: Posibil. Eu n-am numarat, decât atunci când i-am spus blogului ce să facă. Probabil că am încurcat borcanele pe undeva.

    Apreciază

  3. Succes participantilor

    Apreciază

  4. @Dan Patrascu: Să fie! te bagi?

    Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: