Archive for octombrie, 2009

24/10/2009

Zidul năpădit de smochini

Aşa zisa mea erudiţie e o glumă proastă
în faţa acestui zid de piatră năpădit de smochini
la care, dacă ai cap, îţi dai căciula jos şi te închini.

Bărbatul care l-a ridicat nu ştia carte. Ştia să pescuiască,
ştia să întindă plase pe sub măslinii din deal
ştia să-şi bucure nevasta, banal.

Ştia să jupoaie caprele la vremea potrivită
şi ştia să aşeze o piatră peste alta, uneori,
la mijlocul distanţei dintre linia mării şi nori. 

Zidul năpădit acum de smochini a cunoscut marele cutremur.
Atunci, pietrele s-au aşezat mai bine,
de parcă s-ar fi închegat un fagure de albine.

Zidul acesta a sprijinit-o pe fata cu ochii negri
atunci când bărbatul ei a rămas pe mare.
Durerea ei parcă a intrat în zid. Iată o piatră pe care o doare.

Într-un fel, zidul acesta năpădit de smochini
a adunat în el atât de mult vânt și ploaie şi durere
încât a ajuns ca o civilizaţie dezvoltată până la supremă tăcere.

24/10/2009

Rugăciune

Ajută-mă, Doamne, să fiu bun. Să fac bine şi, dacă se poate, să primesc înapoi bine. Dă-mi, Doamne, înţelepciune şi curaj, dă-mi noroc şi pricepere. Dă-mi forţă. Ajută-mă să pun cele mai bune întrebări, să ştiu să caut. Ajută-mă, Doamne, să înfăptuiesc. Ajută-mă să uit ceea ce trebuie uitat şi să nu greşesc. Iartă-mi greşelile. Fii îngăduitor cu mine şi ajută-mă să fiu îngăduitor cu ceilalţi. Ajută-mă să-mi bucur familia. Ajută-mă, Doamne, să iubesc mai mult şi dă-mi voie să fiu iubit.

23/10/2009

Amintiri dintr-o după-amiază recentă

Copiii, doua fetite si un baietel, se joaca. Cu mult foc se joaca. Apoi, dintr-o data, oamenii mari isi dau seama ca e liniste. Deci se intampla ceva suspect. Mezina apare, cu un zambet smecher:
– Cat e ceasul?
– Cinci.
– Bine, zice, si fuge.
Se aude cum striga, triumfator: „Cinci!”
În mai putin de un minut, cei trei navalesc in camera si impart foi de hartie pe care scrie ceva. Pana sa se dezmeticeasca cei mari, îi zoresc, veseli:
– Repede, poftiti in sala, biletele la control!, si ii imping spre camera copiilor.
Urmeaza o bataiala draguta, giumbuslucuri, cantece si frunti rosii, transpirate. Dupa o jumatate de ora, fiecare mititel se arunca in bratele cateunui adult care, nu stiu cum, îsi simte sufletul plin, plin.

 

circ

Etichete: ,
23/10/2009

Vreau carti frumoase si oameni decenti in viata mea

1. (Domnul Lică transpiră răsfoind)
”Oamenii sunt precum cărţile: pe unii îi ghiceşti după prima pagina, alţii te incită să-i aprofundezi.” Era sigur că citise undeva asta, nu contează unde, contează că i-a venit în minte acum, când o strânge în brate. Voia s-o citească din scoarţă în scoarţă, dar se tot poticnea la prefaţă. Nu avea decât două opţiuni : să citească rezumatul (o aventură fulgerătoare de o noapte) sau să consulte critică literară (toţi prietenii care o citiseră).

1′. (A citi frumusetea)
”Oamenii sunt precum cărţile: pe unii îi ghiceşti după prima pagina, alţii te incită să-i aprofundezi.” Era sigur că citise undeva asta, nu contează unde, contează că i-a venit în minte acum, când o strânge în brate. Voia s-o citească din scoarţă în scoarţă, dar se tot poticnea la prefaţă. Asta pentru că stia: oricât ar fi de bună, frumuseţea citită prea mult, dezamăgeşte.

2. (Cărtile si regretul)
Între doua mutari, intelectualul îsi lasa unele carti in vechea casă. În schimb cară cu el o grămadă de lucruri nefolositoare. De exemplu, acest regret. Cărtile le citise din scoarta-n scoarta. Regretul nu-l descifrase încă. Putea să moara intr-o zi lasand in urma atat cartile cat si regretul, nepriceput si la fel de nefolositor. Poţi denumi asta abnegaţie sau iubire de carte ?

2′. ( Ceri decentă, obtii dezamăgire)
Între doua mutari, intelectualul îsi lasa unele carti in vechea casă. În schimb cară cu el o grămadă de lucruri nefolositoare. De exemplu, acest regret. Promite azi să se descotorosească de toate vechiturile, dar se dezamăgeşte a doua zi ; şi astfel duce-n spate şi un regret, şi o dezamăgire. Poţi denumi asta abnegaţie sau iubire de carte ?

Etichete: ,
23/10/2009

Cum să tai o cacofonie

Înainte de a începe, îşi aminteşte bancul cu savantul care a luat un purice şi i-a zis „Sari!”, puricele a sărit, apoi i-a tăiat picioarele şi i-a zis „Sari!”, dar puricele n-a mai sărit, aşa că savantul a notat: „Daca îi tai picioarele, puricele nu mai aude”.
Tipul de pe masa de operaţie e un bou idiot cu vocea hodorogită, uite-l, vorbeşte în somn, chiar şi acum, sub anestezie, o să-l pişc niţel şi atunci o să facă ca o pisicuţa, nu ca o balenă, ca acum, râde dr. Ciomu şi cere bisturiul.

22/10/2009

Bondar

  – Hai, mă, că nu pişcă, îl ţii de-aici c-o mână şi cu ailaltă îl împungi uşor cu paiu’, ca şi cum l-ai gâdila. Uite, vezi, îi place. Să nu împungi tare, că-i iese prin ochi şi moare şi-ţi trebe altu’.
– Nu pot, mă, mi-e milă, împunge-l tu şi pe-al meu, ce dracu’, şi nu cred că-i place. Ţie ţi-ar plăcea?
Atunci l-a strigat doică-sa:
– Vino, Vlăduţ, să facem nani.
Nu şi-a mai văzut prietenul din ziua aia în care se jucau cu bondarii, dar s-a întrebat mereu dacă lor chiar le plăcea paiu’-nfipt.

21/10/2009

Primul PA în căutare de semne

1. Stăpânul rotitelor
Am nimerit în plină nebunie. Depărtarea de realitate se poate face încet, folosind rotiţele fără zimţi. Oratorul stia foarte bine ce are de facut. Îl simteam incordat ca pe o fiara inainte de atac atunci cand, simtind ca multimea s-a potolit si este suficient de subjugata, pregatea asaltul final asupra constiintelor.

2. Tăcerea fluturilor
Am nimerit în plină nebunie. Paradoxal, mă simt atât de bine încât n-aş mai pleca de aici. Nebunia mi se potriveste manusa. Aflasem asta de când cu fluturii. Fluturii aceia mici si negri despre care îti vine să zici că sunt muste.

3. Să înceapă nebunia!

Am nimerit în plină nebunie. Prima reactie a fost sa renunt. Dar mi-am zis: “de ce nu?”. Labirintul părea inocent. E drept, era cam mult nămol. Am luat puţin pe degete şi mi l-am întins pe faţă. Abia acum eram pregătit.

4. Gladiatorul
Am nimerit în plină nebunie. Am dat sa fug dar m-am trezit ca pasesc inapoi. Instinctiv. . Am simtit peretele rece pe spate. Gloata striga ca smintita. Mi-ar fi greu să zic acum “joacă-se cine-o vrea cu focul ăsta.

5. Caleidoscop

Am nimerit în plină nebunie. Multimea de gura-casca privea buimacita submarinul. Era galben şi din interior se auzea muzica celor de la Beatels. Când te uiţi mai de-aproape îţi dai seama că nici nici şopârlele care dorm pe el nu respectă măsura. Soparlele nu stiu decat masura 1/2: coada sus, coada jos.

6. Matrix
Am nimerit în plină nebunie. Eram singurul viu, singurul cu aripi. În lumina de crepuscul, hâda mulţime de nevertebrate viermuia sinistru, sorbindu-mă ca o mlaştină. Noroc cu aripile care m-au ajutat să zbor spre lumină. Sau doar asa credeam?

NOTĂ. Aici scriem un PA, împreună, după regula „fiecare poate adăuga o propozitie; prima care se potriveste rezonabil devine oficială”. Mai multe detalii regulamentare, aici. Propozitiile-propuneri trebuie postate sub formă de comentarii la acest articol. Să fim inspirati!

21/10/2009

PAjoc. Mic ghid

Vă propun un joc. Unul care poate dura foarte puţin sau ceva mai mult. Depinde de voi, de noi toţi. 
 
Voi scrie o propoziţie. Apoi, oricare dintre voi, poate scrie o continuare. Voi alege prima continuare cu noimă, care să poată duce povestea mai departe. Propoziţia-continuare va fi aşezată frumos, la locul ei, în poveste. Când se vor împlini cele aproximativ 500 de semne, se cheamă că am scris împreună un PA. Vom vedea atunci dacă va fi ceva de capul lui. Şi dacă vom merge mai departe.
 
Note.
1. Preferabil ar fi ca fiecare autor să aibă o singură intervenţie în acelaşi PA. Această regulă admite însă excepţii. Rare. 
2. E de presupus ca, la un moment dat, să se deschidă mai multe căi pornind de la acelaşi crâmpei de PA. În acest caz, probabil că vom merge cu PA-uri în paralel, iar la sfârşit vom vedea care a fost alegerea mai bună.
3. Fiecare propoziţie va fi un link către blogul autorului ei. (Ar fi haios ca acesta să posteze, la rândul lui, ceva care să contină propozitia respectivă. Nu e o condiţie, dar ar putea rezulta o încrengătură interesantă. Am avea niste bloguri legate prin propozitii. Dacă vi se pare ceva prea complicat, uitaţi de asta! Important e să meargă bine PA-ul nostru!)
 
Gând.
Cred că acest joc ar putea fi util întru înţelegerea mai bună a pahiliteraturii.

Etichete: ,
21/10/2009

Cât costă clovnul?

Copiii se joacă, dar parcă nu cu foarte mare tragere de inimă. Explicaţia vine imediat:
– Tati, mie, lu’ Ana şi lu’ Carina nu ne place clovnul. Cât a costat?
Iată o problemă pe care nu-mi imaginam c-aş putea-o avea pe vremea când eram, la rândul meu, copil şi prin înfăţişare.

IMG_0912
Serios vorbind, nu mă dau eu în vânt după locurile de joacă tip din Bucuresti, dar acolo unde am organizat petrecerea de ziua fiicei mele, duminică, a fost foarte OK. Recomand!

21/10/2009

Filosofia contabilului Fişic

Mă interesează mai mult banii pe care risc să-i pierd decât cei pe care i-aş putea câştiga.

20/10/2009

Notă informativă (selecţiuni)

  
 „L-am văzut pe numitul F.P. rupând manuscrisul, bucăţi. Când a terminat, a spus clar „io îmi bag p.” şi nouă ne-a fost limpede şi la cine şi la ce se referă (…) „Troglodito!”, a urlat, apoi a zis-o p-aia cu „codoiu’ lu’ mă-sa” (…) A mai spus „Leana, Cotoroanţa, să-nveţe întâi să vorbeasca” şi s-a uitat la Tablou’ c-o ureche zicând încet „Pelticule, te-aş pupa în cur dacă i-ai trage o scatoalcă Urâtei”. După care m-a întrebat cu ce rimează „boarfă” (…)”
Şopănhauăr, azi.”

19/10/2009

La grădina zoologică

 

Au fost odată doi copii. Un băiat şi o fată. Într-o zi, au mers la grădina zoologică.

– Ce animale vreţi să vedeţi mai întâi?, i-a întrebat tatăl lor.

– Pe toate, a răspuns Radu.

– Bine.

 

Prima oară au văzut pelicanii. Erau mari, albi şi stăteau, leneşi, pe apă. Unul căuta peşti. Îi era foame. Altul şi-a întins aripile. Fetiţa ar vrea să se uite la ei toată ziua.

– Uite păsări flamingo!, a strigat băiatul.

– Unde?, a întrebat fata.

– Acolo, a arătat fratele ei cu mâna.

– Dar ce înseamnă flamingo?, a întrebat fetița.

– Nişte păsări frumoase, cu picioare lungi şi subţiri, explică tati.

– Şi stau într-un singur picior, a adăugat băiețelul.

– Flamingo e şi numele unui dans, a mai spus mami.

 

Apoi au plecat spre cuşca acvilei. Înăuntru intrase o coţofană. Acvila stătea liniştită şi se uita la coţofană. Coţofana zbura, speriată, prin cuşcă. Îi era frică să nu devină masa de prânz a acvilei.

 

– Ce păsări mari! Tati, ce sunt astea?, întreabă băiatul.

– Sunt păsări nandu. Rude cu struţii.

 

– Vreau în braţe, zice fetița.

Se răsfaţă. Mami îi spune să meargă singură. E mare. 

 

Băiatul citeşte tăbliţele. Cele mai multe animale se numesc „STOP”. E o glumă. Sunt tăbliţe de avertizare. Apoi, băiatul citeşte: „LAMA”. 

– Carina, asta e o lamă, îi spune surioarei.

Fata se miră. Cum adică? Ea ştia doar despre lama de bărbierit a lui tati.

Mai departe, băiatul citeşte iar: „MUFLON”. Un animal ciudat. Seamănă cu un ţap dar are coarne mult mai lungi, răsucite.

– Dacă numeri inelele de pe coarne, afli câţi ani are muflonul, spune mămica.

Fetița numără: unu, doi, trei, patru, cinci, şapte, opt, zece, trei, şase.

– N-ai numărat bine, îi zice băiatul.

– Ba da, spune fetița.

– Are treisprezece ani, zice mama.

   

Fetiței îi plac poneii. 

– Sunt micuţi, zice ea. 

Îi vine să-i pupe.

 

Cei mai mulţi oameni sunt la cuşca ursului. E un urs mare şi foarte jucăuş. 

Trage după el un trunchi de copac. Îl rostogoleşte. Îl ridică în braţe. Îl aruncă în bazinul cu apă. Apoi sare şi el înăuntru. Parcă e la piscină. Se zbenguie.

Afară e cald şi ursul vrea să le facă pe plac vizitatorilor. 

La un moment dat, iese din bazin. Se scutură puţin. Îi e foame. Face câţiva paşi. Se apleacă. Deschide o gură mare. Înfulecă o pâine întreagă. Apoi sare în bazin. E cel mai jucăuş urs. Fetița nu mai vrea să plece de acolo. 

 

– Hai să vedem maimuţele, o cheamă fratele ei. 

– Bine, acceptă surioara.

 

Copiii trec pe lângă o cişmea. Le e sete. Beau apă. E o zi colorată, de toamnă. Una frumoasă. Pentru că sunt acolo, nici nu contează unde, cu toții. Învață lucruri noi despre animale. Dar și despre ei înșiși. Învață că acesta e universul lor perfect: ei patru. 

19/10/2009

Coloana cu brizbrizuri

Meşterul Costică şi-a terminat opera. A ajuns la maturitate, e mulţumit: i-a ieşit! Pleacă să se odihnească puţin. Cei patru aspiranţi intră în atelier. Sunt tineri, entuziaşti, pripiţi. „Hai, mă, să facem nişte brizbrizuri, mai e material, n-o să se supere nimeni!”, zice unul.
Câţiva ani mai târziu, un şef comunist leagă Coloana cu lanţuri şi trage de ea cu un tractor. Oricât se opinteşte, însă, monumentul meşterului Costică rămâne în picioare. Doar brizbrizurile cad.

18/10/2009

Câinele de pe pumn

Cunoasteti vorba aia, că, după ce dai mâna cu cineva celebru, nu te-ai mai spăla un an, să nu piară senzatia. Oare omul ăsta pictat cu ce sentiment îsi spală câinele de pe pumn?

ATT1436970

18/10/2009

Vultur pleşuv cu ochii aprigi

Hai, noroc! Adică, eu n-as da mâna cu vulturul ăsta plesuv. Pentru că mi-as vrea-o înapoi, intactă.

ATT1436959

17/10/2009

Tigrul care a ieşit din palma făcută căuş

Voi publica, în acest weekend, niste picturi pe mână. Să zicem, la zece seara si la zece dimineata. Le-am primit prin e-mail. Presupun că e o serie care a circulat mai mult decât de la G.P. până la mine. Dacă sunteti multi care le-ati mai văzut, mă voi opri. Dacă stiti cine sunt autorii (pictură + foto), vă rog să-mi spuneti.

ATT1436971

17/10/2009

Sărut

două zile din trei soarele se făcuse ceaţă
banii de drum se terminaseră de la început
asta conta mai puţin pentru că aveam conserve şi aţă
ziua mâncam şi-apoi ne-mbrăcam în sărut

două ceasuri din trei nu credeam să existe lumină
altundeva decât sub pleoapele tale cu dinţi
focul pornea dintr-un râu cu benzină
tu îl stingeai şi buzele muşcau fierbinţi

două clipe din trei uitam că există cale ferată
trenul gonea pe potcoave de cai
n-aveam bilete probabil nici hartă
n-aveam nici voie măcar să urcăm în tramvai

două femei din trei ar fi spus că ajunge
nu de tramvaie e vorba acum
ci de altceva mai adânc stins de sânge
rănile din genunchi buzele arse pe drum

NOTĂ. Am scris această poezie în gând, într-o noapte, prin anul 1986 (poatre 1985). Am transcris-o, apoi, de-a lungul timpului, în mai multe caiete. De atunci, aceste versuri mă urmăresc, insistent. Poate că scap cumva de ele dacă le trec si aici, pe blogul meu, în campania „O poezie pe zi”, dacă le dau, deci, „la liber”. Poate vă vor urmări si pe voi. 😉

Etichete: , , ,
16/10/2009

Memoria telefonului

Am în memoria telefonului numere ale unor apropiaţi care au murit. Ştiu că niciodată n-o să le mai folosesc, dar nu le pot şterge. Dacă aş face-o, aş accepta că ei au murit.

16/10/2009

De ce chelesc? Că nu pescuiesc. Zice Sorin Stanciu

„Tu nu pescuiesti si de asta chelesti, dar nu-i târziu”. Asta am aflat din ultimul mail de la Sorin Stanciu.

Sorin Stanciu nu doar că fotografiază excelent, dar si desenează niste acuarele foarte faine. Ieri mi-a trimis-o pe aceasta. De data asta, a fost mult mai darnic cu vorbele.

În principiu, mi-a spus că acuarela de mai jos „e realizata dupa un salău prins zilele trecute pentru faimosul blog (n. mea – se referă, bănuiesc, la blogul aflat în prezent pe locul 1070 în Zelist). Acuarela si pescuitul, două pasiuni de care nu reusesc sa ma despart”.

Sorin a mai spus că lucrarea de mai jos „este o schita pentru o acuarela mare cu doi pesti”.

salau

Acuarela lui Sorin Stanciu, denumită sugestiv „Salăul”