Archive for octombrie 5th, 2009

05/10/2009

Ghinion provizoriu. Foto-Sorin Stanciu

Asta de-acum e ceva mai seacă. Am doar o imagine si un titlu: „Ghinion provizoriu”.

ss

Foto: Sorin Stanciu

05/10/2009

Urma scapă PAturma

Postez mai jos PA-urile ultimei etape. Am impresia că am pierdut unul pe drum, drept pentru care vă rog să amânati jurizarea câteva ore, poate-l primesc înapoi. Deadlineul jurizării, marti, 13.00.

Iar acum, PA-urile.

Metafora eradicării (Autor?)
În marea cireadă de oameni exista un trădător neaflat. Nu-l bănuiau. Păştea alături de ei. Ca şi ei, se apăra de muşte şi se adăpa din aceeaşi băltoacă. Venera smerit aceeaşi zeitate aurită. Trăia şi simţea ca ei, pentru a le afla mai bine slăbiciunile. Dar cugetul lui îi pândea din umbră, adulmecând secunda prielnică. Să le picure în rănile puroinde sângele lui otrăvit. Să rămână el cea din urmă jivină din imunda rasă. Să-i stârpească pe toţi.
Apoi să jubileze, printre hohote de râs şi de plâns.

Iertare (Autor?)
Ascultai cu ochii plecați ce-ți spunea diriginta. Dădeai ușor din cap și din când în când te uitai mustrător la mine. În acele momente aș fi vrut să intru cu totul în pământ. Din nou mă bătusem în pauza mare cu unul din colegi. Îmi spusese că stau la fusta mamii, că nu am un tată care să mă apere. Motivele nu erau importante, oricum nu le aflai niciodată.
Când a terminat diriginta, m-ai luat de mână fără nici un cuvânt, și am mers acasă.
Mai târziu, am furat o floare din parc și ți-am adus-o. Mi-ai zâmbit. Eu cred că m-ai iertat.

Reflux (Autor?)
A adormit într-o poziţie ciudată şi s-a trezit dimineaţa cu gâtul înţepenit. Prin pleoapa întredeschisă a bombănit, lansând totuşi speranţei gândul plăcut al remontării după micul dejun. Pe plasma gândului curgeau spre ea imagini de cafea cu lapte, covrigei crocanţi şi-o portocală cât o discuţie între colegi. Era pe placul ei tot filmul si se grăbi să facă un duş. Apoi deschise din instinct calulatorul. Ah, ce tâmpenie, e weekend ! Am timp destul pentru reflux!

Înnoire (Autor?)
Pe un pamânt roditor a căzut o sămânţă.Mărunta fiinţă ca intr-o carcasa de fier, părăseşte adăpostul şi iese în lume. Materie şi energie, haotic răspândite în lume, se strâng în firava fiinţă şi se îmbină.Se nasc în forme noi, în construcţii ingenioase, după legile cristalelor scumpe, dar vii, în mişcare.E o sete de înnoire ce ţine loc de naştere pe o linie ascendentă în suiş neîntrerupt.Firava fiinţă se înalţă, creşte,învinge frigul iernii, iar in primăvara va porni la cucerirea spaţiului. Dintr-o sămânţă se naşte un copac puternic pe care vantul nu-l va mai apleca, ci se va astâmpăra in frunzele-i jucăuşe.

Seful turmei (Autor?)
– Brrr, oita, brrr! striga ciobanul si croi una pe spinare oii care ramase in urma ca sa-i fie clar cine e seful si cine scapa turma la o adica.

Urna nu scapa turma (Autor?)
Ghiorghi privea incruntat hartia din fata lui, cotrobaind cu mana stanga in buzunar, dupa tutun.
Se gandea cu pofta la o tigara pe care avea sa si-o rasuceasca imediat ce va iesi din cusca de votare.
Deocamdata, insa, era  in incurcatura: nu stia pe cine sa puna stampila.
„Pe primul de pe lista?  Daca l-au pus in frunce, o fi mai bun! ” se gandi.
„Dar daca mai bun e ala din coada?Doar nu degeaba sa zice ca urma scapa turma”
Deodata se lumina. Cu un gest scurt, arse o stampila pe mijloc si iesi repede, din cabina de votare.

Mucosul şi Subţirelul (Autor?)
Subţirelul îi găsise pe toţi, care ascunşi prin garduri, care stând pe la colţuri, îndărătul întunericului. Era bun. Numai pe unul nu reuşise să-l afle, pe Mucos. Era cel mai mic dintre ei. Începuseră să-l caute cu toţii, cu teamă. Nu mai era de-a v-aţi ascunselea, era de-a pierdutelea. Dar Mucosul uitase de joc, se dădea pe leagăn, de-aia nici nu-l observase nimeni, era normal să fie cineva care se dă pe leagăn. Când şi-a amintit de joc, Mucosul s-a dus la copacul unde numărase Subţirelul şi a scuipat subţire, cu muci. L-au înconjurat chiuind „Urma scăpa turma!”. Numai Subţirelul nu chiuia. Se apucase deja să numere iar, de data asta cu ciudă.

Ultimul PA? (Autor?)
A fost odată ca niciodată un blog de bun simţ, la care prietenii de bun simţ au avut bunul simţ de a contribui fiecare, pe măsura posibilităţii sale. Şi fiecare a primit un mare premiu. Prietenia. Şi prietenia aceasta va dura atîta timp cît bunul simţ ne va ţine aproape.
Şi vor mai fi şi alte concursuri asemenea, doar premiul cel mare va fi acelaşi.

NOTĂ.
În dreapta sus, pe coloană, voi publica temele PAverbelor, în atentia celor care vor mai dori să scrie PA-uri pe temă dată. O temă va fi valabilă aproximativ 2-3 zile. Multumesc.

Etichete:
05/10/2009

Doctorul de la casa de nebuni

Se jucau de-a acţionarii la Fabrica de Ace Fără Gămălie. Chelie, Verighetă şi Cusur luau totul în serios, ca de obicei. Chelie îşi rupsese deja doi nasturi de la cămaşă, de groaza falimentului, când Verighetă, admirându-şi unghiile roase până la carne, zise, ca pentru sine:
– Avem nevoie de un doctor.
Aşa i-a venit lui Cusur, care era cam dus (pe gânduri), ideea să spună că el e doctor. Devenise vesel şi, oricui intra în salon, i se prezenta:
– Sunt doctorul.
Şi-i licăreau ochii.

%d blogeri au apreciat: