La început, am crezut că tăvăleşte o cârpă, ceva. Apoi am observat că e un rest de veveriţă (sună cinic). Am fotografiat, ce era să mai fac? Foto: Călin Hera
Am fost sâmbătă la Muzeul Satului. Sau vineri. Mă rog, n-are o aşa mare importanţă nici dacă ar fi fost joi. De data asta, am trei observaţii care se referă la femeile care stau pe la case. Nu pe la toate, abia o casă din cinci cred că e deschisă
1. În primul rând, ele sunt paznici şi femei de serviciu. (Pentru asta, ar putea fi buni şi bărbaţii.) Eu cred că ele ar trebui să îndrume vizitatorul, să-i prezinte comorile, să fie amabile. Copiii cu care am fost s-au urcat pe bordura unei case. „Daca veneaţi cu o plasă cu bălegar, ca să reparaţi, vă lăsam să vă urcati”, a explicat una, acru.
2. Alta mânca pe o tindă, în linişte. Măcar nu ne-a deranjat cât ne-am băgat nasul prin încăperi. Altfel, cred că e un job plăcut.
3. O altă femeie ne-a certat: „N-o fotografiaţi, că e nesimţită!”. Se referea la o pisică neagră care rodea de zor la o coadă de veveriţă. Atât mai rămăsese din biata făptură. Am dedus că femeia cu pricina văzuse faza, vânătoarea adică, de vreme ce era aşa indignată.
Vedere din Bucureşti. Pare fioroasă mâţa asta, si deloc blândă. Zgârie rău! Foto: Călin Hera
Călin Hera. PA-uri şi mirări 