Dormea bine, aşa cum dormi dimineaţa, când nu te-ai trezi nici plătit. Ceva îl ardea, însă. Erau doi ochi mari, curaţi, frumoşi. Băieţelul îl privea insistent, cu candoare. Soarele nu răsărise, dar privirea aceea tăia întunericul din cameră. De o parte era somnul, de cealaltă nerăbdarea copilului.
– E ziua mea acum?, a întrebat puştiul, care tocmai împlinise o vârstă ca un covrig gustos.