Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Vedere din Bucureşti. Tarabă cu mărţişoare în Piaţa Romană, de unde aflăm că avem de a face cu un „brend” naţional. Foto cu telefonul Călin Hera
Îmi amintesc vremurile străvechi (dinainte de 1989) când cumpăratul şi oferitul mărţişoarelor era o datorie de onoare, un ritual, o bucurie chiar.
Vedere din Bucureşti. Palatul de pe strada Agricultori 3-5. Foto cu telefonul: Călin Hera
Am trecut adeseori pe strada Agricultori, colţ cu Pache, Mătăsari (în trecut eram hoinari). Scuzate fie rimele. Adevărul e că abia zilele trecute am observat în ce paragină se află un pălăţel, ca să nu-i spun palat, aflat la nr. 3-5. Nu îţi trebuie prea multă imaginaţie ca să vezi frumseţea trecută şi grandoarea de altădată a clădirii pe care pare că toată lumea abia aşteaptă să o vadă dărâmându-se (preferabil înainte de primul cutremur major).
Vedere din Bucureşti. O intersecţi oarecare într-o oarecare dimineaţă senină de februarie. Foto cu telefonul: Călin Hera
Vedere din Bucureşti. Noua librărie Cărtureşti, strada Lipscani. Foto (cu telefonul) : Călin Hera
Cred că nu e blogger bucureştean care să nu fi fotografia noua librărie Cărtureşti, cea deschisă recent pe strada Lipscani. Asta ca să nu pomenesc de feisbuchiştii mari şi mici. Cel puţin asta a fost impresia mea atunci când am dat o raită pe acolo.
Vedere din Bucureşti. Pod peste râul Dâmboviţa cu cer senin şi groapă în asfalt. Foto cu telefonul: Călin Hera (mfc)
Garfield. Sursa: en.wikipedia.org
Troleul e plin ochi, femeia înfiptă în braţele domnului Lică e trupeşă, rubensiană, are o mamă încă tânără şi un copil aflat la vârsta la care nu mai vrea în braţe (dar are idei). Maamii, se tânguie, apoi prinde curaj: Vreau lasagna ca a lui Garfield! Mama şuieră (şşşt!), bunica îl mângâie (Îţi fac io când ajungem acasă, da’ fii cuminte!), iar dl. Lică zâmbeşte în sinea-i. Doar amicul Ilarion e nedumerit; n-are habar ce-i aia lasagna Garfield. Niciodată n-a stat la televizor împreună cu fiu-său.
Vedere din Bucureşti (Parcul IOR). Douăsprezece picioare şi trei cozi, dintre care se vede doar una. Foto: Călin Hera (mfc)
Câinele care a avut de ales între New York şi o străduţă bucureşteană. Foto: Călin Hera
Am fost întrebat, Carmen m-a întrebat, ce a făcut câinele dintr-o fotografie pe care am postat-o pe acest blog într-o Miercure fără Cuvinte. Iată faptele (mai jos).
Vedere din Bucureşti. Câine aşteptând o ocazie să viseze aiurea. Foto: Călin Hera (mfc)
Fantoma din Herăstrău. Foto: Călin Hera
Am un comentariu la postarea din Miercurea fără cuvinte de ieri: de-a lungul timpului am văzut şi fotografiat numeroşi copaci flămânzi, ochioşi, unii aparte, alţii pur şi simplu pofticioşi.
Desene pe lunetă într-o dimineaţă de ianuarie. Foto (cu telefonul) Călin Hera – mfc
Vedere din Bucureşti. Trupa de teatru a copiilor. Foto (cu telefonul): Călin Hera
Am început excelent ziua de sâmbătă (azi e luni…), cu un savuros spectacol de teatru, pe scena de la La Scena*. O trupă de copii, din care face parte nepoată-mea (!), a jucat original şi proaspăt Apolodor. Versurile lui Gelu Naum au sunat aparte în interpretarea jucăuşă a copiilor. Foarte agreabil!
*În clădirea de la interscţia străzilor Mîntuleasa şi Calea Călăraşilor a fost, în anii ’90, sediul World Vision
Vedere din Bucureşti. Moş Crăciun de la fereastră. Foto: Călin Hera
Vedere din Bucureşti. Faţadă de bloc comunist, reabilitat termic, scăldată în lumina soarelui de dimineaţa. Foto: Călin Hera
Deci, m-am plâns. Am scris pseoudoreportaje. Am publicat o droaie de fotografii. Am numărat zilele. Am scrutat cerul gălbejit. Am căutat, zadarnic, chipuri senine. Mneah! L-am deprimat până şi pe Alexandru… Aşa că, azi-dimineaţă, m-am bucurat cam cum se vor bucura peste doişpe-treişpe zile copiii văzând darurile de sub pomul de Crăciun. Era luna, neîntreagă, dar acolo. Până să văd şi soarele era chestiune de minute. Aşa că atunci când livingul s-a luminat ca în vremurile bune, îmi venea să le spun tuturor: „V-am zis eu?”, ca şi cum le-aş fi zis eu, ca şi cum aş fi avut vreun merit.
Vedere din Bucureşti. A 31-a zi fără soare. Coafura rezistă. Foto: Călin Hera
Am tot aşteptat. Degeaba. Încă o zi fără soare în Bucureşti. A 31-a. Debut timid, ceţos, uşor optimist. Umiditate scăzută. Lume apatică. Geci, căciuli, mănuşi. Frâne. La curbe, şinele trosneau. Aveam o zi întreagă înainte. Un soare întreg. Ieri erau 30 de zile de când. Ieri a nins apos, apoi a plouat şi a stat. Ieri a trecut. Acum trece şi azi. N-am mai văzu soare care să apară la ora de lună. Deci, poate, mâine. Coafura rezistă.
Bucureşti, România. Ora cea mai idioată: opt fără cinci, dimineaţa. Toţi aleargă, toţi sunt în întârziere. Adică nu aleargă. N-au cum, totul e blocat. Pe trotuar, la semafor, un tată îşi ţine de mână copilul. Aşteaptă „să se facă verde”. Ghiozdanul puştanului e uriaş. Deodată, tatăl îşi ia inima în dinţi. Smuceşte copilul şi traversează printre maşinile înţepenite într-o coloană nesfârşită.
– Tati, dar e roşu.
– Acum ne grăbim, uneori putem să încălcăm regula asta, zice bărbatul şi îi pare rău.
Vedere din Bucureşti. Soarele nu s-a mai arătat de 30 de zile. Foto: Călin Hera
Domnişoara cu cizme de cauciuc îşi strânge paltonul roşu pe lângă corp, îşi aranjează gluga, mai priveşte o dată în sus, dincolo acoperişului de la staţia de metrou 1 Mai, apoi îşi ia inima în dinţi şi iese cu grabă. Cad fulgi mari şi deşi de zăpadă apoasă, care se topesc în bălţi. Ici-colo, fulgii rămân pe parbrizele maşinilor, se aşează unul peste altul. Dar cine să-i bage în seamă, în afară de şoferii nervoşi şi ştergătoarele de parbriz care se mişcă plictisit?
Călin Hera. PA-uri şi mirări 