În urmă cu ceva timp (au trecut fix sase luni de atunci!) am intrat într-o mică (dar vioaie) si foarte scurtă polemică pe blogul Lorenei. Pe scurt, la un articol al ei, am emis următoarea teză:
„Dragostea se poate transforma în ură, mai degrabă decât în indiferență. Cu cât dragostea e mai mare, cu atât șansele să devină mai degrabă ură decât indiferență sunt mai mari.”
În replică, Lorena a spus:
„Imi pare rau, “calinhera”, nu sunt de acord cu ceea ce spui tu. Cum putem degrada un sentiment atat de sublim ca iubirea, reducandu-l la ura. Pentru mine ura, agresivitatea fac parte din sentimentele care degradeaza fiinta umana. Iubirea nu poate fi degradata…ea se poate singe…dar niciodata uitata.”
Desi mi-am propus să explic încă de atunci de ce cred că e corect ce spun, s-a întâmplat să mă iau mereu cu altele. Revin astăzi, când am de scris un comentariu greu, despre alegeri. (Dacă asa s-a nimerit, înseamnă că asa trebuia să se întâmple)
Explicatia mea e simplă, ca un PA: dragostea, fiind cel mai intens sentiment, nu poate esua în indiferentă. Atunci când iubesti total rupi toate puntile dindărăt. Nu mai există pasul înapoi, nu te mai retragi. Iubesti si gata, sută la sută. Uneori, se întâmplă ca lucrul ăsta, dragostea mare, să nu tină la infinit. Când dragostea e totală, asteptările sunt, si ele, uriase. Dacă, dintr-un motiv sau altul, sunt înselate, dezamăgirea e si ea imensă. Unii se sinucid, unii se îmbată, altii, simtindu-se trădati, pun semnul minus sentimentului total, care se transformă în ură. Iubirea transformată în ură (două sentimente la superlativ) e ceva mult mai logic decât stingerea pur si simplu a iubirii.
P.S. 1 Ura care a fost initial iubire nu înseamnă neapărat un sentiment manifestat explicit. Dar această ură legitimiează, cumva, iubirea, ca sentiment puternic. Altfel, nici iubirea n-a fost imensă, ci doar romantică.
P.S. 2 Cred si în ura care se transformă în iubire.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 