Posts tagged ‘munte’

06/02/2010

De la Baleia la Pietrele (3)

Episodul 1
Episodul 2

Chiar înainte de şaua Vârfului Mare, ursul păcălit de salvamontişti s-a pierdut, undeva, în vale. Asta a fost o uşurare, fără îndoială. Pentru copil n-a însemnat mare lucru. Începuse să-i fie frig şi, mai ales, frică; îşi dădea seama că mai e încâ mult până la destinaţie.

Chiar în şa şi-au prins schiurile de bocanci. Erau legături simple, cu arc. Torpedo parcă le zicea. Copilului îi tremurau picioarele.
– Potoleşte-te, că porneşti o avalanşă!, i-a strigat Fara.
Primul a coborât Velicu. În cristiane largi, lăsând urme impecabile în zăpada proaspătă. Vântul rămăsese dincolo de şa.
– Hai să te văd!, i-a zis Fara copilului, care uitase tot ce învăţase pe pârtia de la Pietrele.
A fost nevoie să-l împingă Fara, de la spate, la propriu, altfel am fi vorbit acum despre Momâia Tremurici de sub Şaua Vârfului Mare.

Primii metri au fost cumpliţi. Se simţea ca o muscă pe un perete, o muscă din acelea care derapează, dacă există aşa ceva. Îşi dădea seama că, dacă s-ar fi dezechilibrat, s-ar fi rostogolit în hău. Niciodată nu-i fusese mai frică sau mai ruşine! De ruşine a reuşit să se adune, să iasă din plug şi să se lase să alunece, să simtă plăcerea schiatului pe zăpadă virgină, uşor aplecat în spate, cât să ţină vârfurile schiurilor deasupra. Făcea cristiane largi, apoi din ce în ce mai strânse, se simţea de parcă ar fi îmblânzit un mustang. Când a ajuns în vale şi s-au regrupat, toţi trei, lângă lacul Galeşu (care nu se vedea, era sub troieni), i-a părut rău că panta n-a fost mai lungă. I-a venit să chiuiască, şi chiar a făcut-o! Se simţea flăcău.

 


Zona lacului Galeşu, fotografiată de Laszlo Herman

05/02/2010

De la Baleia la Pietrele (2)

Urmare de aici.

În mod normal, drumul de la Baleia la Pietrele se face în vreo 9 ore. Vara. Iarna e nerecomandat.


Fotografia asta am găsit-o pe alpinet. A fost făcută de Simona Martin (desigur, la mult timp după întâmplarea relatată aici, dar e ceva în această fotografie care îmi aminteşte senzaţia de atunci)

Drumul a început bine. Un urcuş uşor, glume de dimineaţă, o geană de răsărit de soare, după vreo 20 de minute. Cărarea fusese bătută, întrucâtva, de unul dintre cei doi salvamontişti, cu o zi înainte. Asta, până la un punct. Când erau deja suficient de departe de cabană au văzut primele urme de urs. Copilul, rămas un pic în urmă, şi-a dat seama că băieţii-bărbaţi dinaintea lui şuşoteau ceva, dar nu ştia ce. Se opriseră la sfat, dar atunci când i-a ajuns, aceştia au pornit la drum, lăsând în urmă un fum uşor de ţigară.

Pe când erau deja destul de aproape de Şaua Vârfului Mare, copilul aflase că urmele de urs desenau cărarea pe care ei o urmau. Se pornise viscolul, binişor. Stăteau aproape unii de alţii. Velicu era primul, copilul al doilea, iar în spatele lui era Fara. Urmele de urs erau foarte proaspete. Îţi dădeai seama de asta văzând că, după câţiva paşi, propriile urme în zăpadă erau aproape şterse de vânt.

La un moment dat, cam pe la ultimul pâlc de jnepeniş, s-au oprit. Oficial, era timpul pentru micul dejun. Un alt motiv erau rafalele de vânt, înteţite într-atât încât copilul a fost ascuns printre crengile de jneapăn şi sub rucsacul greu al lui Fara. Abia azi, după treizeci de ani, copilul de atunci, care s-a făcut băiat mare, se gândeşte că, poate, ochiul ager al lui Velicu văzuse vreo coadă de urs pe care gândise că e mai înţelept s-o lase să se îndepărteze.

Micul dejun a fost bizar. Considerat atunci, nu se ştie de ce, de neatins la început, delicios mai apoi: felii groase de mămăligă tare unse cu magiun de prune!

Etichete: , ,
05/02/2010

Mămăliga de la Rosia Montană

Stiu că, în general, oricine ar face un reportaj mai bun decât cel pe care tocmai l-a citit. Putini îl fac, însă, într-adevăr. Iaca, Ciprian Iancu l-a făcut. L-am rugat să ne arate câte ceva din locul care ar putea să nu mai fie si ne-a arătat!


Mămăliga de pe vârful Piatra Corbului. Remus Suciu a fotografiat o droaie de vârfuri, văi, plaiuri în pericol.
Aici, îmi plac coltii ăstia aurii, de parcă ar fi suficient să-i privesti si te umpli de aur. La ce bun să-i distrugi, atunci?

NOTĂ.
Am mai scris despre asta si dincolo.

05/02/2010

De la Baleia la Pietrele (1)

Provocat de Romeo, am promis, la un moment dat, că voi povesti asta. O fac acum, asa cum îmi aduc aminte.

Avea zece ani.
– Vrei la munte cu Fara şi cu Velicu?, l-a întrebat taică-său.
– Vreau.
Îi plăcea cu Fara, salvamontistul cam uşchit, care îl învăţase să schieze. Iar când erau amândoi, Fara cu Velicu, te spărgeai de râs.
Era cu două zile înainte de Crăciun. Au urcat la Baleia. Nici picior de turist, prea puţină zăpadă pentru schi.
– Vom trece la Pietrele, a spus Fara.
– Vă aştept acolo de Crăciun, a zis tatăl.

În seara de Ajun au tăiat un brăduţ din pădure şi l-au împodobit cu ce aveau prin cameră: câteva mere, ghemotoace de hârtie şi o pereche de ciorapi frumos coloraţi. Au luat nişte cartofi dintr-un morman de lângă cabană, de lângă parcare (cabanierii coborâseră în Pui). I-au fiert, au pus nişte margarină. Aveau un gust ciudat. Abia după câţiva dumicaţi şi câteva strâmbături bine mascate, au recunoscut deodată, copilul şi cei doi nebuni:
– E o porcărie!
În realitate, pe mormanul cu pricina cursese, probabil, ceva ulei ars sau motorină de la tractorul care urca, uneori, să aprovizioneze.

A doua zi, dis-de-dimineaţă, şi-au luat rucsacii în spate şi schiurile pe umeri şi au plecat spre Pietrele. Pe vremea aceea nu existau clăpari. Norocul lor!


Fotografie a ceea ce a rămas din Cabana Baleia, găsită aici.

Etichete: , , , ,
15/01/2010

Dor de Râusor

Articolul lui Ciprian Iancu mi-a trezit nostalgia pârtiei de la Râusor. Public mai jos o fotografie făcută recent de Remus Suciu.

Foto: Remus Suciu

20/12/2009

1989. A început

În acest sfârşit de săptămână facem prima ieşire mai serioasă pe munte, cu Şcoala de Ghizi. În Bucegi. Urcăm, coborâm, urcăm, coborâm. E frumos, e o zi de decembrie perfectă, nu-s nici noroaie, nici zăpadă de nerăzbătut. Înnoptăm la cabana Scropoasa. Dormim doar trei ore, după navete de bere. Facem jocuri de cabană. Ne distrăm fain.
Ajung acasă pe înserat şi mă culc pe nemâncate. Dorm 12 ore, neîntors. Intru la curs după prof. Mă aşez la două bănci de Marco. Pare mai fresh decât mine, deşi a tras la fel ca mine pe coclauri, în ultimele două zile. Se tot chinuie să-mi zică ceva. Într-un târziu, ne înţelegem:
– Ai auzit de Timişoara?, mă întreabă.
– Nu, ce să aud?
Profu’ se postează între noi şi stă aşa vreo jumătate de oră. Marco mai apucă să-mi spună doar atât:
– A început.
Era dimineaţa zilei de 18 decembrie 1989. Sfertul de oră care a urmat, până la pauză, a fost probabil cel mai lung din viaţa mea. Ştiam ce vrea să-mi spună, dar voiam să confirme că despre asta e vorba şi să-mi dea amănunte.

11/12/2009

Dor de zăpadă

În fiecare seară, de-o vreme, când ies de la birou, adulmec aerul, doar-doar simt miros de zăpadă. Dar aerul din Bucuresti nu-mi oferă asa ceva, nu încă, desi a trecut deja Sfântul Nicolae. Am memoria aerului de la Râusor, unde-mi petreceam mare parte din zilele de iarnă în care nu trebuia să stau în Hunedoara (vacante, duminici). Parcă respiram zăpadă. Îmi bucuram nările si plămânii (având grijă să nu-i răcesc). Era ca si cum as fi inventat o ninsoare înăuntrul meu.
Acum, mi-e dor de zăpadă. Si copiilor mei le e. Diferenta e că ei încă n-au apucat să o trăiască deplin. Lor e e dor mai mult din povestile mele… Iată ceva la care trebuie să lucrez. O idee de pus în Planul de Anul Nou.

 


Copiii mei, la baza pârtiei Kalinderu din Busteni, în iarna anului 2009

04/11/2009

Primul urcuş pe vârful Retezat

Îmi scuipam plămânii de mi se uscase gura. Îmi bubuiau tâmplele. Îmi ţineam strânsă inima în tricou, sub cureaua de la rucsac. Îmi curgea în ochi toată apa băuta la tăul Ştevia.
Luptam pentru fiecare centimetru pe care îl urcam şi cu fiecare metru cu care încrederea îmi cobora. Nu-mi mai doream nimic, decât să scap de asta.
Când am ajuns pe vârful Retezat, mi s-a părut că nu mai ştiu nimic şi că am aflat totul, o, Doamne!

30/10/2009

Enigme la poalele Retezatului

Ăştia de la Administraţia Parcului Naţional Retezat au inventat o joacă foarte simpatică: un traseu de 3 ore care pleacă din Nucşoara şi merge spre Mălăeşti. Poate fi străbătut, vara, şi de copii. Pentru copii parcă e făcut, pentru cei cărora părinţii vor să le dea microbul muntelui, al naturii. Traseul e bine marcat. Din loc în loc, după cum spune amicul meu Ciprian Iancu în Evz, sunt nişte panouri care descriu împrejurimile şi pun întrebări de genul „Care e cel mai bătrân copac din pădure?”. Răspunsul se află la următorul panou. Prin joc, copiii călătoresc şi învaţă. Eu, unul, abia aştept să-mi duc trupa acolo!

5 turn

Turn enigmatic aflat pe traseu, la panoul nr. 5, dacă nu mă înşel. Fotografia a fost făcută de Remus Suciu.

12/10/2009

Dor de Retezat

Mi-e dor de Retezat. Mi-e dor si doare. „Răsfoiesc” fotografiile lui Remus Suciu, ale lui Romeo, si nu stiu dacă asta îmi ostoieste dorul sau mi-l sporeste. As vrea să fiu acolo. Să mă plouă, să-mi fie soare sau să mă ningă. Să-mi tiuie urechile de vânt, să-mi clipească ochii ca să alunge ceata. Pfui, m-a apucat dorul de Retezat!

 

DSC09743
Autorul acestei fotografii, Remus Suciu, a denumit-o „Zgârie nori”. As completa: „Zgârie nori, zgâltâie suflete de se lipeste de ele”

06/08/2009

Olimp. Ca după o lună de miere

olimp 978

Pe Platoul Muzelor, împreună cu Adi. Dincolo de panou, e bifurcatia. La stânga e drumul către refugiul  Refugiul C, “Christos Kakkalos” (2650m), cel din dreapta către Refugiul SEO “Giosos Apostolidis” (2720m). Se fac aproximativ 20 de minute până la fiecare

 

Au trecut 30 de zile de atunci. Nu stiu prea bine cum anume, dar stiu clar că acea călătorie, cele două zile de Olimp, mi-au marcat viata. Si nu mă refer la faza cu genunchii. Vorba aia, genunchii acum sunt, acum nu sunt. Sufletul, însă, se zice că tine mult mai mult. E, poate, etern.

Cele mai multe lucruri din cele simtite si văzute de mine în Olimp vi le-am spus deja. Vreau să spun, cele mai multe pe care le-am spus. Mă astept ca impresiile să mă tină poate până la sfârsit. Cu sigurantă, voi mai scrie despre Olimp. Acum, am făcut-o si în EVZ. Îmi place enorm layoutul din editia print, de aceea îl aduc si aici, asa cum l-am adus si dincolo. As vrea să nu-l pierd.

 

EZ_13

Pagina creată de colegul meu Felix Grigore, în care eu n-am pus decât text si foto

Etichete: , ,
02/08/2009

Rapid prin Şureanu

De când n-ati mai fost prin Muntii Sureanu? Muntii dacilor.
Eu n-am mai fost de vreo doispe ani. Dacă vreti să faceti un drum, chiar acum, dat-vă deoparte fleacurile de zi cu zi, pentru cinci-sase minute (5:41, pentru cei care doresc precizie), si urmati-l pe Remus Suciu. Muzica o dă tot el. De la Queen.

24/07/2009

Dacă eram şmecher, duceam Retezatul în finală

… Aşa mi-a tăiat macaroana un coleg, în timp ce obţineam câteva mici şi neînsemnate victorii într-o şedinţa de sumar. Lumea a râs. Desigur. Am râs şi eu.

Adevărul e că am tot amânat să scriu despre deznodământul semifinalelor concursului „New 7 wonders” al celor mai frumoase locuri din lume. M-am numărat printre susţinătorii Parcului Naţional Retezat. Susţinerea mea a însemnat încurajarea lui Ciprian Iancu de a scrie cât mai mult despre asta, în EVZ, am semnat un editorial în acelaşi ziar, am persuadat numeroşi prieteni şi cunoscuţi, inclusiv prin intermediul celor două bloguri ale mele, Naiv respectiv ăsta micu’ , am împrumutat, cu voie de la autor, fotografii excelente marca Remus Suciu sau Romeo Creţu, am participat la o şedinţă foarte interesantă a Comitetului oficial de Susţinere a candidaturii Retezatului (la sediul RNP) si la câteva discuţii în particular cu, probabil, cel mai activ membru al Comitetului, Mircea Vergheleţ plus, cel mult, încă vreo două-trei chestiuni minore.

M-a bucurat clasarea pe locul 4 a Retezatului, astă-iarnă, m-a întristat prăbuşirea pe vreo 35 şi m-a suprins, apoi, mobilizarea din final. Iar acum, mi-a mângâiat orgoliul faptul că Adrian Georgescu s-a dus 9 zile în Retezat, poate şi datorită agitaţiei mele. Oricum, asta l-a provocat să scrie pe pagina de Vacanţe din Evz şi pe propriu-i blog (unul foarte bun). Adrian mi-a povestit ceea ce m-a frapat mereu în Retezat: munţii mei dragi sunt străbătuţi de mai mulţi unguri, cehi, polonezi, germani decât de români.

O ultimă observaţie înainte de a vă arăta câteva fotografii remusiene: eu cred că nu era niciun risc pentru Retezat dacă ajungea în finală. Dimpotrivă. Munţii rămân la fel de inaccesibili autoturismelor. E puţin probabil ca acolo să ajungă prea mulţi pantofari dăunători. Iar dintre cei care vor ajunge, o parte ar putea oricum să-şi uite metehnele. (Ştiu, există şi pe vremea lui Ceauşescu o categorie de turişti care scăpa de cutii de conserve făcute din metal greu aruncându-le în lacurile glaciare…)

 

blog cascada la Stana dde Rau

Cascadă la Stâna de Râu (foto Remus Suciu)

blog lacul Zanoaga

Lacul Zănoaga, cel mai adânc lac glaciar din România – 27 m (foto: Remus Suciu)

blog Taul agatat

 

Tău Agătat, minune a Rezervatiei (foto: Remus Suciu)

blog ciuperca

Ghici, ciupercă, ce-i? (foto: Remus Suciu)

 

blog varf in nori

Perla coroanei: vârful Retezat spărgând norii (foto: Remus Suciu)

Etichete: ,
20/07/2009

Crucea de pe Caraiman văzută de jos

I-am luat pe copii din tabără. Deja tradiţionala tabără de la Buşteni. I-am dus la Hunedoara. (Deci vor urma câteva zile de poveşti pentru copii, pe care să le citească, seara, aici, să adoarmă cu poveştile lui tati.)
La Buşteni am fotografiat cât m-au ţinut bateriile (fix două fotografii am putut face…).

 

oli 701

Îmi imaginez vila de după gardul rupt în urmă cu 50-60 de ani, când o fi fost construită. Probabil că au fost nişte oameni avuţi. Îmi imaginez şi cum ar putea arăta renovată. Îmi place ce văd în imaginaţia mea. Iar locul, locul face toţi banii.

 

 

oli 702

Am făcut un zoom in. La un moment dat, crucea părea ireală, proiectată pe un nor alb.

Etichete: , ,
08/01/2009

Retezatul, o minune

Aici ma simt mereu acasa

Pentru ca nu pot face acum fotografii cu ninsoarea din Bucuresti (iar fereastra la care am acces „da” spre un bloc de birouri aflat in constructie), folosesc o fotografie „cu ceva zapada” facuta de Remus Suciu.

Asta ma ajuta sa introduc stirea cu Parcul National Retezat.

Exista un link http://www.new7wonders.com/nature/en/vote_on_nominees/”> unde se poate vota pentru „cele 7 minuni naturale ale lumii”. E un subiect la care sunt sensibil pentru ca, in ultimii doi ani, am conceput, organizat, coordonat si dus pana la capat doua campanii* de acest gen.

Romania are o posibila minune, Parcul National Retezat, intr-o competitie pe care o sper serioasa. In prima faza a competitiei au putut fi inscrise pe liste mai multe nominalizari pentru aceasi tara. In decembrie 2008, pe baza voturilor primite, fiecare tara a ramas in cursa doar cu o posibila minune naturala a lumii. Romania a ramas cu Retezatul. Pe buna dreptate, zic eu, subiectiv (scuze, Delta Dunarii, Piatra Craiului, Cheile Nerei si celelalte locuri de vis!).

Pana in 7 iulie 2009 putem vota Retezatul, astfel incat sa ajunga in semifinala, alaturi de alte 76 de minuni din lume. Dintre cele 77 de semifinaliste, arata comunicatul pe care l-am primit, un comitet condus de prof. Federico Mayor, Director-General UNESCO, va selecta 21 de finaliste care vor fi anuntate in 21 iulie 2009. Cele 21 de finaliste vor fi supuse votului publicului incepand din 21 iul 2009, pana in anul 2011 (n. mea – ce mult dureaza afacerea asta!).

Deocamdata exista o lista de vreo doua sute si ceva de posbilie minuni pe care a ajuns si Parcul National Retezat. Eu, unul, m-am logat pe site-ul linkuit mai sus si am votat pentru Retezatul meu. Nu vreau sa filosofez acum despre cat de fain ar fi daca muntii mei dragi vor urca pe lista, dar m-as bucura sa se intample asta (sufar de patriotism local si sufar de boala indragostitului care vera sa se laude la toata lumea cu iubita lui).

De aceea, va chem si pe voi, zecile de mii de cititori ai acestui blog, sa veniti aici http://www.new7wonders.com/nature/en/vote_on_nominees/”> si sa votati Retezatul.

*
Note de subsol despre campaniile „cu minunile” de care m-am ocupat.

Prima, despre „Cele 7 minuni ale Romaniei”:
– Articol despre cele 7 castigatoare: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/460624/Iata-cele-7-minuni-ale-Romaniei/
– Editorial dupa final: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/460758/EDITORIALUL-EVZ-Avem-7-minuni-Cum-procedam/
(din pacate, arhiva Evz merge prost si fanii nu vor putea accesa toate articolele, decat cautand bucata cu bucata)
– Am organizat, apoi, un tur al celor 7 minuni ale Romaniei, m-am bucurat ca i-am convins sa faca asta pe Pusu (Bogdan Stanciu), pe atunci om de baza al fostei redactii regionale Cluj/Transilvania a Evz, si pe fotoreporterul Calin Ilea. Si lor le-a prins bine; cred ca daca nu interveneau „conditii obiective”, Pusu ar fi reusit sa scrie si cartea despte acest tur, asa cum il imboldisem.

A doua, in anul urmator, despre „Cele 7 minuni naturale ale Romaniei”:
-Articolul de „deschidere”: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/810874/CAMPANIE-EVZ-Cele-7-minuni-naturale-ale-Romaniei/
– Articol despre cele 7 „castigatoare” http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/813816/IN-LOC-DE-CONCLUZIE-Iata-cele-sapte-minuni-naturale-ale-Romaniei/
– Articolul la care voiam sa ajung, cel despre Muntii Retezat http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/811838/Retezatul-iti-taie-rasuflarea/

Etichete: ,
%d blogeri au apreciat: