Posts tagged ‘literatura’

28/10/2010

Aranjamentul

Abia după opt luni de la divorţ, dl. Lică şi-a dat seama că-i lipseşte ceva. Atunci a întâlnit-o: o femeie frumoasă, strângând gunoiul din parc. „Iţi dau eu salariul minim, nu te irosi aici. Dacă vrei, bem o cafea și povestim, o dată pe lună, joia. Sau îți dau banii și pleci. Cumpără-ți o carte, iar de restul, ce vrei tu.”.
Ina parchează la trei străzi de blocul domnului Lică, aşa cum face în ultima zi de joi a fiecărei luni, care a trecut de la acţiunea eco din parc. Dl. Lică i-a părut atât de simpatic atunci şi s-a dovedit apoi o gazdă perfectă (şi un amant acceptabil), încât nici azi nu-i poate spune adevărul.

NOTĂ. Am scris acest PA pentru concursul de proză arhiscurtă „Cinci săptămâni în palon„, etapa O gazdă perfectă

27/10/2010

Proces tehnologic

„Un whisky, păpuşă, cu gheaţă!”. Cheliosul privi adânc în decolteul femeii, apoi îşi potrivi palma pe fundul ei.
„… şi un whisky d-ăla bun”, recită „Păpuşa”, un minut mai târziu, făcând cu ochiul. Barmanul destupă sticla din lada specială, umplu paharul cu cuburi de gheaţă, apoi turnă licoarea.
La fabrica de „speciale din garaj” tocmai sosiseră doi saci de prafuri portocalii din care Mişu Treflă apucase să amestece jumătate şi acum mai învârtea niţel în oală. Alături, sticle gata să fie umplute, la capătul procesului tehnologic.

NOTĂ. Am scris acest PA în cadrul concursului de proza arhiscurtă „Cinci săptămâni în palon” (et 1, Un whisky bun)

23/10/2010

dungi

noaptea era încă departe dar îşi trimisese umbrele prelungi
haşurau pământul uşor tremurat ca nişte dungi
din care îţi vine să pleci în care ai vrea să ajungi

să stai îngropat în mormane de frunze să strângi
în mâinile drepte amprentele mâinilor stângi
să aduni culorile toamnei sub ochi (unde unii au pungi)

apoi dacă din întâmplare nu plângi
că umbrele paşilor tăi dintr-o dată-s prea lungi
să-ţi umpli plămânii cu cerul în dungi

NOTĂ. Am scris aceste versuri ca răspuns la o temă a concursului PA-foto care are loc în Pahico. 

Foto: Dani Lica

Etichete: , ,
17/10/2010

Servesc patria. Planton 2 sau moartea?

E senin şi se vede Carul Mare. Şi luna, ca o mămăligă începută. Eşti planton, poate ultima oară la Ferma Gemenele. Robert, care e de serviciu la bucătărie, îţi aduce o cană cu ceai fierbinte. Prea fierbinte. Te ustură limba şi cerul gurii. Dar asta te păstrează treaz. Lucru bun, câtă vreme lt. Mitran s-a pus pe făcut controale.

Dănuţ, care a fost planton 2 azi-noapte, a dormit dus. L-a prins Mitran: „Faci planton 2 până plecăm de aici!”, l-a pedepsit. Giuleşteanul îl ia la mişto: „Ce preferi, planton 2 sau moartea?”. „Moartea”, răspunde Dănuţ, palid.

Noroc că azi a venit un colonel, nervos nevoie mare (ţi-a aruncat căciula cât colo – „Ce-i asta, soldat?”) şi v-a zis că peste două zile plecaţi la Bacău. E al nu ştii câtelea zvon, de data asta lansat de un înstelat mare. Chiar dacă vom pleca peste două zile, Dănuţ tot are ghinion: azi prinde cel mai lung planton 2 din lume, cel de la schimbarea orei! (Acum se chinuie să adoarmă.)

16/10/2010

o săptămână cu femeia albastră

te-au dus la spitalul de nebuni
ai nevoie de linişte ziceau şi de un pat bun
se scumpise brânza de capră (încă de luni)

marţi vă băgau (în nas) câte o pană de gâscă plouată
curăţau gândurile ca pe sinusuri
puncţie mentală îţi facem (erai în armată)

culcat (zicea sergentul) sforăiaţi cu gândul la femeia albastră
era departe dar vorbea frumos (vorbea cu sânii)
miercuri auzeai cum apare la fereastră

joi mai era acolo (la nebuni) un maior de securitate
l-au închis într-o cameră fără lumină
vă împuşc pe toţi (ar fi zis) ba o-mpusti pe mă-ta în spate

vinerea se dezbrăcau cucoanele de ofiţeri se dădeau una pe alta cu tuş
râdeau ţinându-se de păr (aşa ieşeau în curte)
veniţi înapoi proastelor iaca venim acuş

sâmbătă erau coapte ca nişte turte
se arseseră cu maiorul de securitate (chibrit îi ziceau)
culcat striga cuconetul prin curte

apoi au dărâmat spitalul de nebuni au pus caprele să pască printre smârcuri
uite-aşa ai uitat de femeia albastră
închideai ochii şi vedeai molozul cu sfârcuri

10/10/2010

Servesc patria. Pe sub paturi

Căpitanul s-a îmbătat iar (Legendă: căpitanul ăla adus disciplinar la noi după ce a bătut plantoanele la Ferma Filipoiu). I-a pus pe veselari (Legendă: soldații care fac de serviciu la bucătărie; spală vesela) să facă lună sub chiuvete, la colțurile sobei și în alte locuri mai greu accesibile.

read more »

06/10/2010

Prima lecţie de schi

În vârful dâmbului aflat lângă tereasa cabanei, băieţelul pare foarte mândru că, în sfârşit, e mare: are bocancii bine cremuiti, daţi cu slănină şi lustruiţi, cu şireturile legate zdravăn. Fara, salvamontistul, i-a prins schiurile, unele roşii, din lemn, fără canturi, uşoare. Tata stă deoparte, la fel de emoţionat.

Fara mai explică o dată care e poziţia corectă: cât de îndoiţi să fie genunchii, cum să ţină beţele în mâini, uşor înclinate, cu pumnii strânşi în faţă, cât de apropiate să fie vârfurile schiurilor. Controlează că totul e aşa cum trebuie, apoi zice: „Gata!”.

Băieţelul împinge uşor beţele în zăpadă şi începe să alunece. Un metru, doi, trei. Uimit de minunea care i se întâmplă şi înspăimântat, deopotrivă, uită tot ce a învăţat la teorie şi cade. Încearcă să se ridice, sprijinit în pumni, dar schiurile blocate sub el îl împiedică. Nu-şi poate mişca picioarele, decât foarte puţin.

Când, în sfârşit, reuşeşte să clintească piciorul drept, schiurile o iau la vale, unul într-o parte, unul în alta. Cade din nou, pe spate, chinuit. Din zăpadă, priveşte rugător spre taică-său, care s-a oprit undeva între dâmb şi terasă. „Lăsaţi-l să se descurce singur, aşa cum l-am învăţat!”, îndeamnă Fara, apoi soarbe din cana cu vin fiert. Tatăl rămâne cu picioarele înfipte în zăpadă. Ştie.

Copilul începe să lăcrimeze, tot privind spre tată. L-ar striga să-i spună că nu-i place la schi, că a făcut această excursie doar ca să nu-l supere pe el, că ar fi vrut, de o mie de ori, să fie acasă, să- şi imagineze lupte cu indienii, să citească „Poveşti nemuritoare” şi să mănânce cremă de zahăr ars. Iar dacă l-ar striga, ştie că tata ar veni. 

Au trecut deja aproape zece minute de când băieţelul e prăvălit în zăpada, undeva, spre mijlocul dâmbului. Are zăpadă în mâneci, i-au curs mucii (imediat după lacrimi), dar a reuşit să-şi aducă schiurile unul lângă altul, perpendicular pe linia pantei. Îşi amintise.

Când a reuşit să se ridice, a uitat de frig. Următoarea căzătură, cea de la baza dâmbului, a fost din cauză că-i tremurau picioarele. S-a ridicat destul de repede (şi de corect). Abia atunci a venit tatăl lui (peste care ninsese) la el. L-a luat în braţe, i-a şters nasul, i-a scuturat mânecile.

Copilul nu şi-a dat seama atunci, dar, după foarte mulţi ani, când îşi aminteşte la detaliu întâmplarea, o are în faţa ochilor, ca pe un film vechi, ştie că tatăl lui avea lacrimi în ochi.

02/10/2010

pe brânci (ca atunci)

cică hai la tarla că dau ţiganii (m-am dus)
ce dau am întrebat pe drum
dau în brânci

era lună am parcat lateral (de-a lungul şanţului)
încremenise maşina în noroi
se auzea un zgomot ciudat bârrr cârrr mârrr zbârrr

uite-i şi pe viteji
de ce furaţi mă porumb
calicilor (erau mai mulţi) că vă rabdă pământul

era o luptă inegală (aveam să constat)

îmi plăcea să simt cum îmi curge sângele
maşina era albastră aveam un ştiulete înfipt în cap
acesta e tricolorul (mi-am zis)

aşa a venit moleşeala (cred)
atât a rămas din recoltă
am muncit pe brânci (ca atunci)

30/09/2010

Concurs literar. Se poate si proză arhiscurtă

Condeiele tinere si ambitioase au parte de un concurs literar, care va fi marketizat bine spre foarte bine, se pare. Amicii de la toateblogurile.ro mi-au atras atentia asupra concursului si mă bucur să pun si eu umărul, cum se spune, la popularizarea lui.
Asadar, dragii mei prieteni talentati, notati-vă că există un concurs literar interesant, la care puteti participa cu poezie, proză scurtă si/sau scenariu. Textele trebuie trimise până în data de 31 octombrie, deci aveti la dispozitie un interval de timp decent. Concursul are un regulament, cititi-l!

29/09/2010

Prea frumoasa de la OTP

Intrase la bancă să plătească o rată afurisită. Ea era tânără ca un bob de strugure care se sparge de plăcere de-l priveşti intens. Înaltă, brunetă, cu ochii albastru-erotic, cu buze cărnoase, roşii, de muşcat. Avea cămaşa descheiată la doi nasturi. Se ghiceau sânii zgribuliţi şi neastâmpăraţi. Degetele lungi se jucau nervos cu firul încolăcit al telefonului. Dl. Lică saliva abundent (în gând) când i-a auzit vocea ca un sărut regulamentar:
– Ce mă fac? Trebuia să expediez 100 de euro, dar îmi apare că am trimis doar 1 euro? Aaaa, trebuia să pun osutapunctzerozero!?

26/09/2010

Servesc patria. Cu damigeana

Surpriză. Unchiu-tău, care e cam imprevizibil (de felul lui), ajunge la fermă într-o dimineaţă cu vânt. Foarte de dimineaţă. Remarcabil e faptul că bidonul de cinci litri pe care ţi-l aduce e plin ochi cu palincă. E drept, bidonul de trei litri pare mai aerisit. Le piteşti pe amândouă sub pat, între valize. Unchiu-tău pleacă destul de repede (îl aştepta un tractor, cel care-l adusese), nu înainte de a te pupa zgomotos. „La mulţi ani, nepoate!”, zice şi o întinde.

Când vă întoarceţi de la câmp aveţi un amestec de voie bună şi tristeţe. Se numeşte nostalgie, o nostalgie incipientă: mâine plecaţi la unitate. S-au terminat muncile. Nu-i vorbă, câmpul pare la fel de plin de porumb (lăsat în urmă de combine) ca la sosire. E doar mai ruginie culoarea lanurilor şi voi doar ceva mai, cum se zice?, căliţi. Ţi-e dor de un duş temeinic.

Deşi unchiu-tău strânsese dopurile bine şi palinca adusă era marfă a-ntâia, în dormitor a apucat să se aşeze un miros aparte. Mişu, care fusese de serviciu pe dormitor îţi face cu ochiul. Plutonierul venit să verifice naiba ştie ce îţi face şi el cu ochiul. Ofiţerii primesc „consemn” (nu ştiu cum) şi se adună „să facă bilanţul” în cameră la Mitran – la care ajunsese deja bidonul de trei litri.

Mai modeşti, tu şi colegii de pluton, ieşiţi în curte, lângă jgheaburi. De data asta faceţi alt fel de spălături. Cei cinci litri de palincă ajung până dincolo de miezul nopţii. Ajung la toată lumea. Stelele desenează figuri mişcătoare pe cer. E ca la cutremur, într-un fel. Nu ştii cum se face, dar vă dezmeticiţi abia în tren, undeva către Adjud. Locotenentul Mitran ar vrea, toată dimineaţa, să vă zică ceva, să vă dea un ordin, dar nu poate. Asta îl chinuie. Nu ţine la băutură, îţi şopteşte cineva, dar parcă te zgâlţie şoapta lui mai tare ca trenul. Nici tu nu ţii.

NOTĂ.
Găsiţi aici ceea ce am scris până acum la capitolul „Servesc patria”. Poate că e bine să vă facaţi timp să citiţi/recitiţi, că am de gând să merg înainte cu proiectul ăsta 😉

25/09/2010

păzitorul de tezaur

adormi la mine în braţe (îmi place)
parcă am fi oraşul încolăcit
de cele patru milioane de ramuri ale nopţii

e o noapte tăcută au amorţit claxoanele
singurul zgomot îl fac reclamele luminoase
carul mic ţipă (dar departe)

stau nemişcat ca un zid al vechii cetăţi
ca un păzitor de tezaur
dacă aş respira ar prinde viaţă fereastra

sunt singurul om din lume care te vede dormind
aş putea să te sărut în timp ce visezi că te sărut
n-ai avea habar că n-a fost doar în vis

Etichete: , ,
24/09/2010

Sâmbăta de poezie anuntată de vineri

Apropo de grup, nu uitati că eu n-am uitat: mâine vă arăt un poem nou! Mai sunt câteva ore.

24/09/2010

Grupul de bloguri în versuri

Încerc să fac un obicei din a aduce aici versuri culese de prin blogurile dragi mie (aflate în blogroll).

Am găsit la Leo trei strofe dedicate unei gazele. Citez:
„De ce mă zgudui când păşeşti ?
Nu simţi podeaua cum vibrează ?”

În replică, LePetitPrince scrie o poezioară despre partenerul de joacă:
„Are limba ascutita
Si o minte impletita
Intr-un fel care imi place.”

Adela îi spune la multi ani copilului ei, asa cum o mamă-poet poate să spună: în versuri îndărătul cărora stii că se află trăiri profunde. Citez:
„Când te-am născut,
m-am abonat la viitor.
Necondiţionat.”

Răzvan Tupa reproduce un poem afirmativ , care, aflu, l-a supărat pe un administrator de site literar (într-o zi). Dati click să vedeti despre ce e vorba.

La Dorul Emanuel intrăm ca într-o sală-viată de cinema. Citez:
„uneori fiebinţeala din piept ne mistuie
ca o eşarfă legată în jurul inimii”

La A.Dama găsesc versuri de Samuil Mitra:
„În Palma Ta, cu păru-n vânt
Alerg ca un copil uitând
Că sunt nimic şi-am fost flămând
Când Tu mi-ai tălmăcit iertarea.”

Ion Bistriteanul scrie un poem despre Nichita, Eminescu si premiul Nobel (incitant!):
„În rai şi în iad se citesc poeme cu voce scăzută
Să nu tulbure fîlfîiri să nu stingă flame

Uneori marele premiu e o excursie
All inclusive.”

N-o uitati pe Cristina, cu al ei artist:
„sunt un artist nebun de drama de a nu avea nici un talent
un pictor cu-o pensula tocita, un scriitor fara o rima”

Anca are un poem proaspăt:
„Ea mi-a aratat aerul
ce-i imbraca aproapele
Ea a strigat cu limba de moarte
sa-l sufoc in respirarea mea
Ea era frumoasa si nerabdatoare
Si imi tivea panzele neincepute
Tesute cu dragoste intre coastele tatei
Ea m-a daruit
Mormantului meu cu baldachin…”
(EA)

Cristian Lisandru e prizonier:
„în visele mele
se luptă două armate
miroase a fum
sar scântei
săbiile lovesc…”

Si, desigur, vă invit să recitit Noptile virgineaninei 😛

P.S. Ioan Bistriteanul anunta un concurs de poezie, dar nu dă încă amănunte, ca să ne perpelească nitel.

19/09/2010

prada mea perfectă

dacă aş avea mai mulţi ochi (măcar patru)
m-ar durea capul mai tare
ar fi ca un rulment cu bile de sânge
s-ar învârti uite-aşa să vadă de jur-împrejur (o miză stupidă)

aş observa toate femeile cu coc
toate doamnele cu solzi albaştri (lunecoşi)
toate domnişoarele cu zvâc
aş vedea ca un şarpe cu limba despicată

şi totuşi n-aş avea ochi decât pentru tine (prada mea perfectă)

Etichete: , , ,
18/09/2010

cum te iubesc

te iubesc deşi asta sună ca ligheanul pe ciment
te iubesc efervescent

te iubesc redundant
te iubesc ca pe vechiul trabant

te iubesc într-atât încât pot face haz
te iubesc ca răcoarea din cheile bicaz

te iubesc ca un guguştiuc zgribulit
te iubesc de parcă nu te-aş mai fi iubit

Etichete: , ,
16/09/2010

Pata de miere se răspândeste

Un tânăr domn mi-a cerut cartea (în urmă cu niste săptămâni). Azi m-a anuntat că pe website-ul Forward Romania „si pe 3 retele de socializare” a apărut o recenzie a ei, semnată Julia Salanki. Am citit amplul articol si i-am multumit autoarei (pe care o invidiez că locuieste într-un oras atât de frumos, cum e Bistrita).

P.S.1 Mi-a plăcut că, în introducere, se vorbeste despre proza arhiscurtă 😉
P.S.2 Vă astept, sâmbătă, să vă arăt un nou poem. Abia astept să-l trec pe curat si să-l aranjez. Cred că „s-a copt”.

NOTĂ. Ca să vezi tărăsenie: înainte ca eu să public aici despre recenzie, ea era deja promovată pe polimedia 🙂

14/09/2010

Baobabul, brânza, eclipsa si alte PA-uri

„Baobabul e un babilon de fiinţe cu glasuri felurite care se-alungă, se caută şi dansează pe crengi. Un adăpost darnic, ca bunicul din poveste”.
Am citat din Baobabul lui Gabi, o proză arhiscurtă care-mi aminteste că trebuie să pornesc un nou concurs de PA-uri.

Am fost la munte si am luat branza de la o stana. Cand am ajuns acasa, am pus-o pe masa si m-am tot invartit pe langa ea prin bucatarie pana ce am gustat-o…delicioasa! Am mai topit in gura cateva „scobituri” si deodata, zbang, mi-a cazut fisa…”
Acesta e un fragment dintr-un text cu o continuare suprinzătoare scris ieri de LePetitPrince (vedeti fotografiile ca să avetim o surpriză!)

Dacă Pufo s-ar trezi la ora şase să ceară mâncare, clar şi-ar face bagajele şi s-ar muta la Billy Dar nu, el e cuminte. Aşteaptă să deschid ochii. Dacă-i închid suficient de repede încât să nu se prindă, am scăpat. Dacă nu începe scandalul.”
Asa începe un text marca Oana Stoica Mujea, care n-o poate refuza pe Nasa si, deci, produce o proza arhiscurtă de toată frumusetea.

Unii oameni scriu atât de bine încât te fac să deschizi şi a mia oară sertăraşul lor de hârtii mototolite ca pe o comoară, să le furi corespondenţa lipsit de vreo vină apăsătoare şi să râzi uneori îndeajuns de zgomotos să-ţi exasperezi vecinii”…
Asa începe o însemnare a Laurei Driha, una pe care o recomand, pentru că e plină de simtire.

LeeDee P. a uitat să aducă un nou PA de luni (cred că si ea asteaptă un nou concurs). Extrag ceva din precedentul ei PA:
„Pe marginea apei, tone de fier, șuruburi și vopsea au țesut o dantelărie aerodinamică și zveltă, vizibilă din orice colț al orașului pe care-l străjuiește. Puf de nori albicioși îi dezmiardă creștetul, iar soarele își risipește strălucirea peste magica-i încrengătură…”

Cât despre Cristian Dima, ne tine cu sufletul la gură. Până la finalul povestii, primim fotografii de la Carmen Negoită 😉

14/09/2010

Omagiu sânilor

Paul Gabor aduce un omagiu sânilor, în stilu-i inconfundabil. La fel ca Roxana 😉

Etichete: , ,