
Noiembrie 1987. Plutonul 4, compania a III-a (batalionul nu-l mai stiu, poate mă ajută cineva, comandant era căpitanul Marin), U.M. 01184 (infanterie), Bacău
Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic

Am fotografiat acest autobuz, care a apartinut echipei de fotbal 1.FC Koln, în fata statiei de metrou Pipera din Bucuresti, azi dimineată, joi, 21 octombrie 2010. FOTO: Călin Hera
M-am întors câtiva pasi ca să fac această fotografie (ardelenii reactionează mai agale, poate de-aia). Îmi amintesc tramvaiele din Nurnberg circulând pe strada Liviu Rebreanu, prin anii 1993. Aveau un aer aparte, cu usi care se deschideau/închideau automat, cu scaune curate, elegante, din lemn, cu afisaj electronic. Le stiam din Nurnberg si m-am bucurat să le folosesc în Bucuresti. (După vreo doi ani au început să se strice, dar nu despre asta vreau să vorbesc acum.)
Autobuzul inscriptionat cu însemnele clubului 1.FC Koln a fost folosit de echipa din Bundesliga în urmă cu cel putin 30 de ani, cred. (Chiar, vă întreb: stie cineva când a fost acest autobuz „autocarul” echipei de fotbal 1.FC Koln? Eventual cu dovezi foto 😉 ). Cu sigurantă, oamenii s-au bucurat pe vremuri, atunci când clubul a achizitionat masina asta. Probabil că se simteau meseriasi călătorind cu acest autobuz. Va fi fost confortabil. Cine stie ce rablă a înlocuit?
Iar acum, minunea a ajuns autobuz rablagit la mama naibii, în Bukarest, Rumanien. Sic transit gloria mundi!
UPDATE.
Multumită lui Serban Popescu, pot să vă arăt ultimul autocar achizitionat de 1.FC Koln (în luna iunie, anul 2008, fix înainte de criză!). Un autocar de 13 metri lungime, cu 30 de locuri, TV, internet si alte minunătii la care nici nu te gândeai în epoca autobuzului de mai sus.

Autocarul de acum seamănă cu o Săgeată Albastră (rosie), nu-i asa? Am luat fotografia de la site-ul clubului FC Koln

Ursuleti la Shanghai. Am făcut această fotografie în luna mai, anul acesta, la Shanghai, în primele zile ale Expozitiei Mondiale Shanghai 2010. Nu-mi mai aduc aminte dacă ursuletii sunt făcuti din flori sau din frunze colorate. FOTO: Călin Hera
Am folosit această imagine pentru a vă aminti despre concursul de petale foto, o initiativă care tare mi-a plăcut.
De data asta, parcă a durat mai putin. Votarea, vreau să zic. Ideea e că e deja gata de multicel concursul de fotografii de la Dan. Concluziile le găsiti aici.
Iau ca pe o frumoasă provocare fotografia noii noastre prietene, Daiana, si vă arăt si eu o fotografie în care ceata, aburul, reprezintă personajul principal. O fotografie de Remus Suciu.

Sat aflat la poale de munte, fotografiat de Remus Suciu

Ramurile (petalele) copacului cu 60.000 de seminte = pavilionul Marii Britanii la Expozitia Mondială Shanghai 2010 FOTO: Călin Hera
Cei care cunosc postarea asta stiu mai bine despre ce este vorba 😉
FIRESTE – Public această fotografie ca să vă anunt că se votează cele mai frumoase petale din Expozitia foto de pe Ziarul de la ora 5. Ca să-mi urmez îndemnul (sic!), vă chem, prieteni, să votati. Fiecare are dreptul la trei voturi, deci, în afară de fotografiile mele, mai puteti alege una 😉
Serios vorbind: vizitati expozitia de la Dan

Jurnalista Andreea Strachină (Evz), în timpul unui salt cu parasuta, în tandem
Când am primit invitatia, mi-a trecut o clipă prin cap gândul „Ce-ar fi să?”. Dar numai o clipă. Pentru că mi-a fost frică, de-aia. Cred că la fel de frică mi-ar fi fost si în urmă cu 20 de ani si mi-ar fi si peste 20 de ani.
În acelasi timp, am stiut că e o ocazie. O oportunitate jurnalistică a-ntâia. Nu citesti prea des reportaje care încep la sol, continuă la 3-4.000 de metri, apoi coboară lin (cu viteze de până la 110 km/h), legate de niste sfori cu pânză în capăt.
Asa că am vorbit cu doi colegi mai tineri, reporteri speciali. Unul s-a aărtat foaaarte entuziasmat de idee. I-am dat lui invitatia (Discovery channel a oferit unor jurnalisti sansa de a sări cu parasuta, la Clinceni, marketând astfel emisiunea „Supravietuitorul”). Au trecut mai multe zile, însă, si tot n-avea timp. Măi, măi.
Azi am aflat, din întâmplare, că a sărit cu parasuta. Nu el, ci ea: Andreea Strachină, o tânără jurnalistă care m-a dat gata. A fost mai bărbată decât trei bărbati.
Azi m-a oprit să-mi spună multumesc. Mi-a povestit pe nerăsuflate. Mi-a zis că nu i-a fost frică. Doar câteva secunde, când s-a deschis trapa/usa avionului. Mi-a spus că-si simtea obrajii ca-n desene animate (se vede si în fotografie).
A scris misto. Îi văd entuziasm în ochi. Fără asta, nu poti face nimic. Tineti minte numele ei. Eu, unul, voi fi mai atent.
NOTĂ. Neapărat urmăriti filmuletul de pe evz.ro!
Aseară a trebuit să dau o fugă. Să duc două mâte cuiva care avea nevoie (vă amintiti, poate, povestea cu pisica si vietile ei finite). Nu insist asupra lui miau-miau, nici a celei care a stat cuminte în cutie, nici asupra celeilalte, care a simtit nevoia să facă o tură pe la pedala de ambreiaj. Chestia e că, la un moment dat, le-am spus fiicei mele si fiului meu:
– Tragem un pic pe dreapta.
Le-am arătat apusul de soare, unul dintre cele mai încărcate de culori pe care le-am văzut. Am tras două cadre (cu telefonul), apoi am plecat mai departe. Mă uitam mai mult în oglinda retrovizoare decât în fată, dar a fost OK, eram pe autostradă (m-a depăsit si un Fiat 500, dacă mi-am dat bine seama ce era bolidul tzusti :)).
NOTĂ. Aici si aici sunt fotografiile făcute de fiu-meu, cu telefonu lui.
Domnilor* si domnilor,
Asa cum am promis, am ceva pentru dumneavoastră. Am primit o provocare pe care o socot inetresantă, în cadrul unui concurs PAfoto din Pahico. Foarte pe scurt, trebuie să scriu un PA pornind de la fotografia de mai jos.
Cum cele mai interesante provocări nu trebuie să rămână neîmpărtăsite si cum ne pregătim de un nou concurs de proză arhiscurtă, socot că e nimerit să vă sugerez a vă încerca pana. Asadar, scrieti, vă rog, toti cei care vă încumetati, un PA (text de 500 de semne, plus minus 10%) inspirati de fotografia cu pricina. Ei?

Asta e fotografia. Propunerea a fost făcută în Pahico de dragoeslu. Fotografia provine de pe site-ul iFun.ru, dacă m-am prins eu bine. Ei nu stiu de unde au împrumutat-o.
*Bineînteles că provocarea e adresată, deopotrivă, autoarelor de PA-uri. Dar am tintit-o către domni fiindcă, se stie, le eram datori.
Lor, dar nu doar lor: Dan, Alin Fumurescu (sper că, printe ideile vânate, se va afla si una care să-i inspire cele 500 de semne), Paul Gabor (avem si mere, e sezon!), Caligul (sper ca Pătrascu să nu se mai răzgândească), Cristian Lisandru (când se întoarce de la piată), Ioan Bistriteanul (dacă are timp printre voturile la concursul de poezie), Melicovici, paulgsandu, Iulian Tănase, Cristian Dima (mi-a plăcut manifestul pentru iubire, cred că merge si unul de 500 de semne 😉 ), dAImon (aflat în căutarea unor bloguri ardelenesti – poate-l ajutati!), daurel (P.S. Vezi, de-aia am eu două bloguri, ăsta si celălalt),Flavius Obeadă, Nea Costache, Serafim, Vania (nu mai ai scăpare!), geocer (că se gată TIB-ul), Mircea Popescu, Sictireli, Simion Cristian
Mi-ar plăcea dacă Roxana ar intrepretea si ea fotografia, în stilu-i inconfundabil ;). Si sunt curios cum ar ilustra Alex, Sorin si Remus ideea de mai sus.
P.S. Dacă am omis pe cineva, a fost fiindcă nu sunt deloc perfect. Dimpotrivă.

Angela Gheorghiu, într-o lucrare de Linda Sutton. (Am zis să ilustrez asa, că alte imagini cu ea ati văzut mai des, desigur) Sursa: site angelaghorghiu
Am mai scris despre titlurile mesajelor primite de la Facebook. Unul dintre cele care mă asteptau în Inbox azi-dimineată m-a amuzat – si asta mi-a prins bine, pentru că eram încruntat în urma scandalului iscat după interviul Liiceanu – Herta Muller de la Ateneu (revin cu asta).
Asadar, am aflat că „Angela Gheorghiu ti-a sugerat sa iti placa Angela Gheorghiu”. OK, îmi place 😉 Iar după ce am intrat pe noul ei site, mi-a plăcut iar. Dar, parcă, m-a cam intimidat. Asa sunt eu, timid.
Nu mă întrebati de ce am ales Sanie cu zurgălăi. Poate fiindcă e, totusi, cam frig.
Da, mi-e dor. De frig ce e acum, mi-e dor să stau pe plajă, chiar dacă nu sunt un fan al statului pe plajă. Vouă?
Fotografie făcută în luna august, anul acesta, pe o plajă din Venus.
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită (se aud valurile)!
Mă gândesc că ar putea să le placă Ioanei ;), Laurei (care tocmai vorbeste despre ploaie si vânt), Ginei (ale cărei leacuri nu le mai găsesc printre cărări), Geaninei (căreia îi doresc multă căldură), g1b2i3-ei (sic!), care stie că toamna lui Grimshaw e caldă, Doinei, Cristinei, Crinei, Stelei (de acord cu aprecierea despre reclama la ciocolata cu rom!), -X-ei (sic!), Ancăi, Adelei (e mai bună marea decât metoclopramidul), ajnaninei, Găbitzei, Gabrielei, lui Leo si MiculuiPrint
Am în blogroll multi artisti ai fotografiei. Probabil că postarea perfectă asta e: o fotografie. Nici nu mai e nevoie de cuvinte.
Alex o face si de aceea blogul lui e atât de apreciat: pentru că e un artist adevărat.
Un pusti fotografiat de Alex Mazilu
Carmen continuă să ne bucure cu fotografii din Sibiu.
Turnul Bisericii Evanghelice din Sibiu, fotografiat de Carmen Negoită
Remus Suciu este, probabil, maestrul peisajelor. Ultimele fotografii de pe blogul lui sunt însă de la un eveniment despre care v-am vorbit deja.
Fotografie făcută la festivalul Dac fest de la Orăstie de Remus Suciu
Ufi si Isa au un studio de fotografii pentru/cu copii. Când ziua mi se pare prea cenusie, mă uit la fotografiile de aici. Amăreala trece.
Fotografie de la categoria „mornings” realizată la Heart Mates Studio
Eugen Andronic ne arată un buchet de flori. Găsiti-l!
Buchet de flori pe un blog interesant. Foto: Eugen Andronic
Alexandra are, si ea, fotografii minunate (foarte multe cu si despre copii). Am ales una specială.
Iepure si ea. Foto Alexandra Sandu
Si Laura Driha face fotografii faine. Pentru ultima a avut de stat.
Si mlecul, tusti! Foto: Laura Driha>
UPDATE.
Na, că-l uitasem tocmai pe Sorin Stanciu.
Măcese fotografiate de Remus Suciu, pe coclauri. Apetisant!
Ador pasta (gemul) de măcese. În copilărie, pâinea cu unt si cu pastă de măcese era desertul meu favorit (cred că la fel ar fi stat lucrurile si dacă as fi avut acces la dulciurile de azi).
Prima însemnare din primul meu jurnal a fost despre o întâmplare cu pastă de măcese. Adormisem înainte de a-mi termina „pestisorii” si, la un moment dat, răsucindu-mă eu prin pat, am dat peste felia unsă. Fireste, tocmai visam lupte dârze (cu nemtii sau cu indienii, probabil – asta nu mi-o amintesc si nici cronicarul n-a consemnat). Am realizat destul de rapid că sângele de pe câmpul de luptă e pastă de măcese si m-am grăbit să merg la baie.
Dar n-am apucat să deschid bine usa camerei, că am văzut pe hol doi banditi cu lanterne în mână. Un salt mi-a fost de ajuns să mă ascund sub plapumă, loc în care am început să gândesc: de ce naiba stăteau nemiscati fiorosii banditi? Desigur, pentru că lanternele erau vizorul si gaura cheii, prin care pătrundea în holul întunecos lumina de pe scară.
Asta a fost. Rămân fan al pastei de măcese.

Aduc aici fotografia unei nepoate a Fefelegii (eroina nuvelei lui Agârbiceanu): Anamaria, care, au dreptate cei care o spun, pare o fiică de dac. Foto: Remus Suciu (evz)
Cred că nu asta asteptati de la acest blog, o s-o las mai moale cu recomandările, dar nu mă pot opri nici să mentionez un alt reportaj al echipei Ciprian Iancu – Remus Suciu, cel despre urmasii Fefelegii. Reportajele colegilor mei au mereu un aer de prospetime de care presa din România, chiar dacă nu-si dă seama, are nevoie.
UPDATE. Întrucât linkul de mai sus nu mai duce unde trebuie sau durează prea mult până se deschide articolul, reiau mai jos textul lui Ciprian:
Stiti deja că Sorin Stanciu e mare pescar (am tot amânat să vă povesetsc tărăsenia noastră cu pestii…).
Dar e mai mare fotograf. Ieri mi-a trimis fotografia de mai jos. A zis, apoi, că se grăbeste să plece din nou la gârlă (cred că pescuieste pe Mures; eu asa as face dacă as locui în Arad).
Natură moartă cu mreană si ardei iute într-un vas de plastic. Foto: Sorin Stanciu
Stiam că statuile vor fi scoase, pentru că urmau „lucrări de investigare, cercetare, depozitare si conservare ale constructiilor în vederea construirii parcajului subteran Piata Universitătii” (beneficiar Prointec România, executant Comimpex, aviz constructie 7343/03.09.2010 – dacă am notat bine). Ultimele dăti când am parcat lângă BCR, seara, era tot mai anevoios. Stiam, deci.
Dar când am văzut, cu ochii mei, excavatoare în loc de Spiru Haret sau Mihai Viteazu, am avut o strângere de inimă. Era ca si cum ar fi dat bomba si ai fi fost nevoit să treci mai departe, ce să faci?
Fotografie făcută de mine luni, 27 septembrie 2010, în Bucuresti, la Universitate
Ieri, Remus Suciu m-a dat gata din nou. Am văzut fotografiile de la Detunata, judetul Alba. Locuri cu adevărat extraordinare, ca multe altele din tara asta prea greu încercată. Ajunge o viată de om pentru a le vedea pe toate?
Coloanele de bazalt de la Detunatele, judetul Alba, fotografiate de Remus Suciu.
Click pe foto pentru imagine mărită!
Reportajul lui Ciprian Iancu îl găsiti în Evz.