Posts tagged ‘Amintiri’

11/12/2009

Dor de zăpadă

În fiecare seară, de-o vreme, când ies de la birou, adulmec aerul, doar-doar simt miros de zăpadă. Dar aerul din Bucuresti nu-mi oferă asa ceva, nu încă, desi a trecut deja Sfântul Nicolae. Am memoria aerului de la Râusor, unde-mi petreceam mare parte din zilele de iarnă în care nu trebuia să stau în Hunedoara (vacante, duminici). Parcă respiram zăpadă. Îmi bucuram nările si plămânii (având grijă să nu-i răcesc). Era ca si cum as fi inventat o ninsoare înăuntrul meu.
Acum, mi-e dor de zăpadă. Si copiilor mei le e. Diferenta e că ei încă n-au apucat să o trăiască deplin. Lor e e dor mai mult din povestile mele… Iată ceva la care trebuie să lucrez. O idee de pus în Planul de Anul Nou.

 


Copiii mei, la baza pârtiei Kalinderu din Busteni, în iarna anului 2009

07/12/2009

Goooool!

Atmosfera de astăzi, asa cum am perceput-o eu, mi-a adus aminte o fotografie făcută în vara anului trecut, într-un anumit loc al unei cafenele din Viena. Am tot ezitat s-o public. Dar, asa cum am spus, mi se pare în consonantă cu atmosfera.

Observatie: în vara anului 2008, Austria si Elvetia au găzduit, împreună, Campionatul European de Fotbal 

03/12/2009

Am copilărit la parter

„Am copilărit la parter. A fost o vârstă la care mă simteam viteaz atunci când săream fără să ating pervazul. Acum îmi place perspectiva pe care ti-o dă ultimul etaj. Dar nu se mai pune problema săritului.”

Citatul e din interviul pe care mi l-a propus Dan. Îmi place ideea că interviul poate continua acolo, de-a lungul întregii zile.

01/12/2009

M-a bătut fiică-mea

Ieri am stat acasă cu copiii. Au fost un eveniment memorabil, alcătuit din mai multe evenimente memorabile. Astfel:

1. Fiica mea m-a bătut la Memory. E uimitor cum reuseste să tină minte, mai bine decât mine, ce e îndărătul cartonaselor cu poze care se aseamănă. N-a fost o întâmplare, m-a bătut de mai multe ori la rând. A reusit să-l învingă si pe fiul meu, care e un pic mai mare. La Cash, mi-am luat revansa. Fiul meu a fost pe locul II la Cash. Si la dame l-am bătut pe fiul meu. E drept, el a jucat pentru prima oară. Mi-amintesc că nici tata nu se lăsa bătut când jucam sah. Adevărat, când eram mai mic, uneori începea meciul fără regină, apoi fără o tură, apoi fără un cal sau fără un nebun. Atunci când am scos prima remiză, am fost cel mai fericit băiat mare!

2. La un moment dat, copiii au început să topăie si să strige „Geoană minte ca un porc, Geoană minte ca un porc!”. I-am certat că vorbesc urât. Apoi m-am certat pe mine. Televizorul era pornit, pe stiri. Berceanu tocmai rostise, apăsat, celebra propozitie. Ar trebui pusă bulină pe stiri, cel putin atunci când vorbesc unii politicieni… Dar asta e doar o naivitate.

3. Am fotografiat câteva desene ale copiilor. Altele le-am scanat. Li le-am ridicat pe bloguri. Am voie să public si aici câte unul.

 


Peisaj cu flori, soare si inimioare


Clovn

4. La un moment dat, am atipit. Copiii au fost atât de draguti, încât m-au lăsat să dorm aproximativ 30 de minute. Îmi amintesc că si tatălui meu îi plăcea să doarmă pe o canapea, în camera în care ne jucam noi, copiii, cu chiuituri. Se trezea atunci când făceam, subit, liniste.

25/11/2009

Roşu şi albastru de Voroneţ

Cititoarea de la ora 4.00, Lalalila, autoare a unui blog pe care vi-l recomand, m-a tras de mustată. În însemnarea despre bisericile pictate din Bucovina, am omis să vă arăt ce am fotografiat la Voroneţ.
Repar, tardiv.

 

Judecata de Apoi, o scenă foarte amplă, sub formă de zone etajate, prezentându-L pe Dumnezeu-Tatăl în partea de sus, de unde porneşte un râu de foc. Apoi este o o zonă a Raiului şi Iadului, apoi pământul cu oameni, animale şi vegetaţie, şi în final marea cu câteva elemente specifice. (Mariana) 

 

 

 

 ,,Detaliu”, reprezântând câmpul din dreapta a Judecăţii de Apoi. Se poate vedea reprezentarea diavolului, învierea morţilor din morminte la auzirea sunetului trâmbeţei îngerilor. Se observă mai clar relieful, diferite specii de animale terestre şi vieţuitoare acvatice. (Mariana)

Partea nordică a mănăstirii, în care ploile si vântul si-au adus „contributia” (Mariana)

Cum nu mi-am luat lecitina de multisor si nici n-am avut atâta minte încât să-mi notez lucrurile la care mă gândeam în momentul în care am fotografiat si nici măcar explicatiile ghizilor, las fotografiile fără legendă. Dacă mă ajutati să completez, o voi face cu cea mai mare plăcere (cu link către blogul celui care mă ajută, of course! 😉 ). Vă multumesc anticipat si îi multumesc deja Lalalilei că m-a tras de mânecă. Pardon, de mustată.

09/11/2009

La ce folosesc literele de mână?

abc

M-a iscat dAImon la o discuţie despre scrisul de mână. Povestea lui mi-a amintit un gând mai vechi, vechi de vreo treizeci şi ceva de ani.
Este vorba despre scrisul de mână.

Mi-amintesc orele de caligrafie din clasele I-IV în care mă străduiam să rotunjesc literele, să fac toate buclele alea cât mai bine. Şi-mi amintesc încântarea din clasa a V-a, când nimeni nu mai stătea îndărătul meu să verifice cum scriu, ci doar ceea ce scriu.

M-am întrebat mereu cât de departe a ajuns Angela, colega mea din banca din spate, care caligrafia fără cusur, ale cărei caiete de scriere, ireproşabile, erau mereu date exemplu.

La ce foloseşte să faci un perfect H de mână sau S de mână pe care n-o să-l mai foloseşti, în felul ăla abecedăresc, deloc? Nu-i, oare, aiurea să sileşti copiii la astfel de detalii puţin trebuincioase în loc să încerci să-i obişnuieşti cu ideea că învăţătura le foloseşte în viaţă? Ce înţeleg copiii din această caznă? Oare nu doar că şcoala e aiurea şi stupidă?

OK, caligrafia e o artă, adică era prin Evul Mediu. Acum există fonturi.

NOTĂ. Am găsit aici exemplul de mai sus şi cele de mai jos (mi-e mai simplu aşa decât să scanez abecedarul) şi, pentru cine doreşte, un îndrumar de caligrafie.

abc1

abc2

abc5abc3

04/11/2009

Primul urcuş pe vârful Retezat

Îmi scuipam plămânii de mi se uscase gura. Îmi bubuiau tâmplele. Îmi ţineam strânsă inima în tricou, sub cureaua de la rucsac. Îmi curgea în ochi toată apa băuta la tăul Ştevia.
Luptam pentru fiecare centimetru pe care îl urcam şi cu fiecare metru cu care încrederea îmi cobora. Nu-mi mai doream nimic, decât să scap de asta.
Când am ajuns pe vârful Retezat, mi s-a părut că nu mai ştiu nimic şi că am aflat totul, o, Doamne!

01/11/2009

La Văcuţa

  
 Contabilul Fişic, pe când nu era contabil, intrase la „Văcuţa”, cum îi ziceau ei, studenţii, lactobarului din centru. A cerut, ca de obicei, o mămăliguţă cu brânză şi smântână. După ce a mâncat, tanti Florica i-a adus o cană cu ceai şi un corn cu gem (ştia că-i place).
– Azi nu iau corn, a spus el, dar femeia a insistat, a zis că nu trebuie să plătească, îi dă când are.
Când a avut, în loc de „Văcuţa” era deja o bancă unde, fireşte, nu mai lucra tanti Florica. În schimb, lucra de zor contabilul Fişic.

29/10/2009

Desene pe memorie

 
Îi fusese profesor de desen. Un profesor bun, de vreme ce, oricât de netalentat ai fi fost, nu-ţi strica media; primeai opt dacă nu prea chiuleai şi arătai că, măcar, te străduieşti. Îi încuraja chiar pe aceia care era clar că n-au niciun dram de talent.  
Acum sunt din nou faţă în faţă. Fostul elev e turist, fostul profesor expune nişte desene cu castelul într-un colţ din Sala Cavalerilor. Amândoi speră să nu fie recunoscuţi. Elevul cumpără un desen.  
– E ieftin, îşi spune, dar nu prea grozav.

20/10/2009

Notă informativă (selecţiuni)

  
 „L-am văzut pe numitul F.P. rupând manuscrisul, bucăţi. Când a terminat, a spus clar „io îmi bag p.” şi nouă ne-a fost limpede şi la cine şi la ce se referă (…) „Troglodito!”, a urlat, apoi a zis-o p-aia cu „codoiu’ lu’ mă-sa” (…) A mai spus „Leana, Cotoroanţa, să-nveţe întâi să vorbeasca” şi s-a uitat la Tablou’ c-o ureche zicând încet „Pelticule, te-aş pupa în cur dacă i-ai trage o scatoalcă Urâtei”. După care m-a întrebat cu ce rimează „boarfă” (…)”
Şopănhauăr, azi.”

17/10/2009

Sărut

două zile din trei soarele se făcuse ceaţă
banii de drum se terminaseră de la început
asta conta mai puţin pentru că aveam conserve şi aţă
ziua mâncam şi-apoi ne-mbrăcam în sărut

două ceasuri din trei nu credeam să existe lumină
altundeva decât sub pleoapele tale cu dinţi
focul pornea dintr-un râu cu benzină
tu îl stingeai şi buzele muşcau fierbinţi

două clipe din trei uitam că există cale ferată
trenul gonea pe potcoave de cai
n-aveam bilete probabil nici hartă
n-aveam nici voie măcar să urcăm în tramvai

două femei din trei ar fi spus că ajunge
nu de tramvaie e vorba acum
ci de altceva mai adânc stins de sânge
rănile din genunchi buzele arse pe drum

NOTĂ. Am scris această poezie în gând, într-o noapte, prin anul 1986 (poatre 1985). Am transcris-o, apoi, de-a lungul timpului, în mai multe caiete. De atunci, aceste versuri mă urmăresc, insistent. Poate că scap cumva de ele dacă le trec si aici, pe blogul meu, în campania „O poezie pe zi”, dacă le dau, deci, „la liber”. Poate vă vor urmări si pe voi. 😉

Etichete: , , ,
14/10/2009

Îmi plac cărţile bune (şi vinul roşu)

Hai la librărie, mi-a zis Marco şi a făcut cu ochiul. Prietena lui, Ana, cu care ulterior s-a căsătorit de două ori, vindea cărţi la librăria din centru.
S-au retras un pic în depozit. Răsfoiam nişte Eliade când am auzit un „vă pot ajuta cu ceva?” suav la care am răspuns tâmp că da, gândindu-mă la prostii. Era colega Anei, mai frumoasă ca nuvelele lui Slavici.
Seara închiriasem deja două odăi la cabana din munţi. La prima sticlă de vin recitam Coşbuc, după a doua ne uitam în jos, la stele.

12/10/2009

Limuzina şi căruţa

În satul Marginea, de lângă mănăstirea Suceviţa, am fotografiat un contrast: limuzina şi căruţa. Sunt multe contraste acolo. De exemplu, am căutat cu lumânarea case vechi, de Muzeul satului, şi am găsit mai ales viloace frumuşele. A mers bine turismul în zonă, s-au tăiat ceva păduri şi s-au întors oamenii cu bani de pe şantierele italiene şi hispanice. Oricum, e plăcut, iar kitschul local – acceptabil.

IMG_0558

07/10/2009

Oraşul cu un singur semafor

Ne aflăm în oraşul cu un singur semafor. Nu e nevoie nici de acela, dar primarul a simţit nevoia să raporteze o realizare în timpul mandatului.
În ziua în care l-a pus în funcţiune s-a produs un accident în lanţ: singurul taximetru din oraş s-a izbit de maşina doctorului Klaus şi a ricoşat în Dacia lui Toma de la aprozar. Se adunaseră toţi să vadă minunea. S-a scris şi în ziar despre accidentul anului.
Urmarea: l-au oprit. Dar semaforul nu e de prisos. A devenit loc de întâlnire. E un reper.

30/09/2009

Cum să agăţi fără să-ţi dai seama

Am aşteptat studenţia ca să merg la teatru, să mă plimb cu barca pe lac, să cunosc studente. Ciudat, n-am visat niciodată să desenez roţi dinţate.
Mi s-a spus că primul an de facultate ar trebui să mă şocheze. Aiurea! Singurul lucru care m-a marcat în anul întâi a fost atunci când m-am dus să donez sânge ca să scap de nişte absenţe. Am leşinat pe bune, deşi asistenta care mă înţepase a crezut, avea să-mi spună în aceeaşi seară, la film, că n-am ştiut cum altfel s-o agăţ.

29/09/2009

Un preot tânăr şi sufletist

Grupul pe care l-am fotografiat astă-vară în curtea mănăstirii Suceviţa m-a impresionat. Câteva femei în vârstă, sătence de prin judeţul Neamţ, fuseseră aduse într-o excursie de preotul de acolo. Un tânăr cu figură senină, cu chip de om bun. Genul de preot cu vocaţie, îmi place să cred. I-am urmărit câteva minute. L-am auzit explicând scenele pictate pe pereţi, răspunzând la întrebări, calm, cu un entuziasm de dascăl pasionat. Apoi, când femeile l-au chemat să se fotografieze cu ele, am comis această indiscreţie: i-am fotografiat şi eu, de departe, cu zoom in, ca un jurnalist indiscret. Le doresc pace şi sănătate!

babe sucevita

28/09/2009

Mandela

Aveam o pisică neagră. Mandela. Pisică de bloc. Curăţică. Felină. Într-o zi, am găsit-o dezmierdând rămăşiţele unei vrăbii rătăcite fatal în balcon.
Mai puternică e altă amintire: seara când s-a făcut domnişoară şi când era evident că îşi dorea să devină doamnă. În părculeţ se pornise o hârjoneală drăcească. Cum s-o laşi afară, cu derbedeii?
Am rezolvat-o cu nişte beţişoare de urechi. Atunci m-a zgâriat întâia şi ultima oară. Spre dimineaţă s-a liniştit. În seara următoare n-am mai găsit-o. Sper, doar, că a căzut în picioare. Locuiam, totuşi, la etajul patru.

23/09/2009

Servesc patria. Cu dragoste şi devotament

Ajungi la fermă ca de obicei: frânt. Boian, căruia îi venise rândul să fie „planton la dormitor”, te aşteaptă ca spiriduşul lui Moş Crăciun. „Caută sub pernă”, spune. Găseşti o scrisoare de la Violeta. Îţi vine să-l pupi. „Acum, caută sub pătură”. Alta. Te poartă de jur împreujurul patului, de unde culegi patru scrisori de la Violeta. Nici mâncare nu-ţi mai trebuie.

read more »

Etichete: , ,
21/09/2009

Servesc patria. Marţea căprioarei

E o zi de marţi. Stai inte trei combine, cinci tractoare, două remorci şi un compresor. Undeva se sudează. Zgomotul e infernal. Totul e trepidaţie, până şi norii cenuşii de deasupra se scutură, mocăneşte. Te gândeşti că vei pleca damblagit de aici.

Atunci ai văzut căprioara. Sărise dintr-un lan de porumb care, imediat după aceea, a fost culcat de o combină zgomotoasă. A început să alerge, derutată, 40-50 de metri. Apoi s-a oprit să privească în urmă. A făcut câţiva paşi înspre lanul făcut una cu praful, apoi s-a întors brusc. Ce va fi lăsat în urmă?, te întrebi.

A început să fugă iar, în salturi precise, peste rândurile tăiate regulamentar (teoretic). Preţ de câteva minute, a alergat când într-o parte, când în alta a perimetrului delimitat de combine. Din ce în ce mai agitată, a adulmecat praful mirosind a tragedie. Sălbăticiunea nu mai avea nimic sălbatic în ea. Doar o privire pierdută. Iaai văzut ochii când s-a oprit la câţiva paşi de tine. Se uita în zare, către pădurea care se vede înspre răsărit. Ai privit şi tu într-acolo şi parcă ai simţit o boare de răcoare.

Animalul s-a mai uitat o dată la tine, apoi spre lanul din care a fugit şi care nu mai e. I-ai auzit inima, poţi jură asta, inima salbaciunii, bătând nebuneşte. Apoi a făcut gestul acela surprinzător: a pornit într-o cursă nebunească. I-ai admirat goana perfectă, salturile suple, săgetarea cenuşie, precisă. Prea precisă, ţi-ai zis, şi ai înţeles.

Goană căprioarei tintea un pâlc răzleţ de porumb, din partea de nord a perimetrului. A ajuns în Raiul Admis cu o secundă înaintea unei combine hodorogite ale cărei cuţite au transformat totul în praf, ca un abur roşu-cenuşiu. Ai apucat să priveşti linia pădurii prin şuvoiul galben de porumb, după care ţi-ai simţit obrajii udaţi de ploaie (ce altceva să fi fost?).

Etichete: , , ,