„Salvati-vă de infarct urmărind acest videoclip de 30 de secunde” – Am primit acest text de la Societatea Română de Cardiologie si Fundatia Română a Inimii, însotit de rugămintea de a populariza filmuletul. Ceee ce fac – poate prinde bine.
Steaua – Napoli 3-3. Pentru ei
În primul rând, a fost un meci (Steaua – Napoli 3-3) palpitant. În al doilea rând, nu cred că trebuie să ne îndreptăm toată furia si toate frustrările înspre arbitrul polonez Borski. Poate că trebuia să încheie meciul după corner. L-a mai lăsat câteva secunde. Dar nu el i-a scos pe stelisti din careu în acele secunde în care încă se juca si erau vreo 6-7 jucători de la Napoli. Italienii puteau să mai dea, lejer, 5-6 goluri, în afară de cele 3 pe care le-au dat deja. Da, si Steaua a dat două bare într-o fază. Da, e posibil (probabil?) ca, dacă situatia ar fi fost inversată, dacă Steaua ar fi fost condusă si ar fi alergat după egalare, meciul să nu fi durat atât.
Ceea ce vreau să spun este că nu „cârnatul polonez”, cum i-a spus Gsp, e de vină, ci fix cei de la Steaua, începând cu Gigi Becali si faptul că a schimbat nici nu mai stiu câti antrenori, conditia fizică precară si lipsa de cultură (fotbalsitică, cum altfel?) a jucătorilor. Si, zău, nici „cel de-al 12-lea jucător” n-a fost cine stie ce.
Mi-a plăcut titlul din Evz. Poate că azi, la rece, veti găsi vreunul mai bun. Dar ăsta din evz, „Steaua, ucisă în stil mafiot”, mi se pare foarte bun.
Mreana lui Sorin Stanciu
Stiti deja că Sorin Stanciu e mare pescar (am tot amânat să vă povesetsc tărăsenia noastră cu pestii…).
Dar e mai mare fotograf. Ieri mi-a trimis fotografia de mai jos. A zis, apoi, că se grăbeste să plece din nou la gârlă (cred că pescuieste pe Mures; eu asa as face dacă as locui în Arad).
Natură moartă cu mreană si ardei iute într-un vas de plastic. Foto: Sorin Stanciu
Familia Flinstone, o epocă de piatră plus 50 de ani
Cum să nu consemnez aniversarea celor 50 de ani de Familie Flinstone, după ce google a avut bunăvointa de a saluta momentul printr-un nou logo excelent?
Logo-ul google folosit azi, 30 septembrie 2010, ziua aniversării Flinstonilor, care, în urmă cu 50 de ani, erau difuzati in premieră, pe ABC.
Găsiti în Evz o poveste a familiei, dar si in alte locuri, of course.
Eu am amintiri frumoase cu Fred si Barney&Co. Copiii mei se miră că îi stiu, întrucât le-am spus, deseori, cât de naspa era televiziunea pe vremea lui Ceausescu.
Baza de date pentru definirea comunismului
Click pe fiecare slide (sic!) pentru imagine mărită!
Am postat acest sondaj CSOP „Atitudini şi opinii despre regimul comunist din România” pentru că am promis dincolo că o voi face si n-am reusit acolo. Iaca aici!
Vrăjitorul de la All Blacks
Concurs literar. Se poate si proză arhiscurtă
Condeiele tinere si ambitioase au parte de un concurs literar, care va fi marketizat bine spre foarte bine, se pare. Amicii de la toateblogurile.ro mi-au atras atentia asupra concursului si mă bucur să pun si eu umărul, cum se spune, la popularizarea lui.
Asadar, dragii mei prieteni talentati, notati-vă că există un concurs literar interesant, la care puteti participa cu poezie, proză scurtă si/sau scenariu. Textele trebuie trimise până în data de 31 octombrie, deci aveti la dispozitie un interval de timp decent. Concursul are un regulament, cititi-l!
Fără statui la Universitate
Stiam că statuile vor fi scoase, pentru că urmau „lucrări de investigare, cercetare, depozitare si conservare ale constructiilor în vederea construirii parcajului subteran Piata Universitătii” (beneficiar Prointec România, executant Comimpex, aviz constructie 7343/03.09.2010 – dacă am notat bine). Ultimele dăti când am parcat lângă BCR, seara, era tot mai anevoios. Stiam, deci.
Dar când am văzut, cu ochii mei, excavatoare în loc de Spiru Haret sau Mihai Viteazu, am avut o strângere de inimă. Era ca si cum ar fi dat bomba si ai fi fost nevoit să treci mai departe, ce să faci?
Fotografie făcută de mine luni, 27 septembrie 2010, în Bucuresti, la Universitate
Grupul blogurilor Vania
La Ana Usca găsim comentarii la Psalmul 101, Rugăciunea unui sărac mâhnit care-şi revarsă rugăciunea înaintea Domnului.
La Ioan Sorin Usca găsim comentarii la Levitic 7, Jertfe de ispăsire.
Caius desluseste întelesul cuvântului periodic.
Iar Vania scrie în continuare despre ceea ce pare subiectul lui preferat: Oana 😉
„Adică, cum, nu-s grozave? Că doar omul trebuie să citească ceva! Bine, înţeleg, e criză, da’ chiar aşa? Probabil că a-nceput lumea să citească poezie… Însă, tocmai poeţii au adus criza! De fapt, ce-mi fac ei? Iau o coală de hârtie şi-o mâzgălesc doar puţin, pe partea stângă, plus că mai lasă şi loc între strofe! Cu alte cuvinte, consumă mai mult decât produc! În schimb noi, prozatorii, abia dacă avem ceva pierderi, la început şi la sfârşit de capitol, ori la capătul vreunui aliniat. Sigur, băgăm şi umplutură, da’ poeţii câtă gargară bagă?…” (Protestul)
Cât despre Natasa, ea e foarte aparte.
UPDATE. Mea culpa: am omis un blog foarte foarte interesant al Grupului Vania. Pe Orfiv am citit:
Dând cu ochii de cărarea către adevăruri,
„Drumetul
S-a mirat foarte;
Era cotropită de ierburi.
“Aha – şi-a spus el –
Văd că n-a mai trecut nimeni pe aici
De multă vreme.”
Pe urmă văzu că fiecare fir de iarbă
Era ca un cuţit ciudat
Şi “Hm – a mormăit -,
Mai sunt, de bună seamă, şi alte poteci!” Drumetul (Stephen Crane).
Frumusetea detunată într-o fotografie
Ieri, Remus Suciu m-a dat gata din nou. Am văzut fotografiile de la Detunata, judetul Alba. Locuri cu adevărat extraordinare, ca multe altele din tara asta prea greu încercată. Ajunge o viată de om pentru a le vedea pe toate?
Coloanele de bazalt de la Detunatele, judetul Alba, fotografiate de Remus Suciu.
Click pe foto pentru imagine mărită!
Reportajul lui Ciprian Iancu îl găsiti în Evz.
Prea frumoasa de la OTP
Intrase la bancă să plătească o rată afurisită. Ea era tânără ca un bob de strugure care se sparge de plăcere de-l priveşti intens. Înaltă, brunetă, cu ochii albastru-erotic, cu buze cărnoase, roşii, de muşcat. Avea cămaşa descheiată la doi nasturi. Se ghiceau sânii zgribuliţi şi neastâmpăraţi. Degetele lungi se jucau nervos cu firul încolăcit al telefonului. Dl. Lică saliva abundent (în gând) când i-a auzit vocea ca un sărut regulamentar:
– Ce mă fac? Trebuia să expediez 100 de euro, dar îmi apare că am trimis doar 1 euro? Aaaa, trebuia să pun osutapunctzerozero!?
Car cu boi cam cât un Ferrari
Poate un tablou pictat de un român să fie vândut cu un sfert de milion de euro? Cei de la Artmark cred că da. Ei speră că joi, 30 septembrie, vor da lovitura la licitatia pe care o organizează la Sala Operei Nationale Bucuresti (bd. Mihail Kogălniceanu 70-72). Ei mizează pe un „Car cu boi” al lui Nicolae Grigorescu, provenind din Colecţia Teodorescu din Bârlad. Este tabloul din imaginea de mai jos.
Car cu boi, ulei pe pânză, 60 x 80,5 cm, semnat si datat dreapta jos cu rosu, Grigorescu 1890, valoare estimativă 150.000 – 250.000 de euro (pretul de pornire se va situa sub limita minimă a evaluării) – am citat din catalogul licitatiei, care poate fi urmărită live pe http://artmark.ro
Licitatia e mai amplă, însă, sunt muuult mai multe lucrări scoase la vânzare, unele la preturi accesibile (dacă aveti deoparte 15.000 – 20.000 de euro pentru mici răsfături).
Poate că acest tablou va fi vândut cu 120.000 de euro, cu 200.000 sau deloc. Până când vom afla pretul corect, să notăm că e cotat cam cât un automobil Ferrari. Dacă cineva v-ar da acesti bani si v-ar cere să cumpărati, musai, fie masina, fie tabloul, ce ati alege? (Si de ce?)
Provincia Corvina cu miere
Primesc de la Eugen Evu ultimul număr al revistei Provincia Corvina, pe care o scoate, la Hunedoara, cu îndârjire. Două surprize (în ordinea numerătorii paginilor): prima, un text scris de Valentin Leahu, bătrânul meu coleg din vreema revistei Expres; a doua, o mică prezentare a „încă tânărului poet Călin Hera” :).

Facsimil – paginile din revista Provincia Corvina, nr. 1 (53) septembrie 2010, în care Eugen Evu vorbeste despre cartea mea.
Click pe foto pentru o lectură mai lesnicioasă!

Fotografie făcută de Remus Suciu în vechea cramă a Castelului Huniazilor (azi i se spune, insistent, Castelul Corvinilor), în timpul lansării cărtii mele, Îmi pun singur miere în ceai. Aici sunt, ca de altfel de-a lungul întregului eveniment, alături de Eugen Evu.
Găsiti aici Revista-1 revista, în format pdf.
Festivalul dacilor din Muntii Orăstiei
Am primit de la Remus Suciu niste fotografii excelente, făcute la Dac Fest, un festival care a avut loc în weekend la Costesti, în Muntii Orăstiei. O actiune care vine pe linia învătării faptului că au fost unii pe aici, dacii, cu mult timp înainte. Încurajez aceste initiative, atunci când nu se sare calul si nu se dă în nationalisme ridicole.
Fotografie făcută de Remus Suciu la Costesti, în Muntii Orăstiei, cu ocazia primei editii a festivalului Dac Fest. Pe blogul lui Remus găsiti mai multe fotografii. Merită!
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
Dacă doriti să aflati mai multe despre festival, vă recomand textul publicat de Ciprian Iancu în EVZ.
Google la 12 ani
Am spus-o de câte ori am avut ocazia: îmi place grafica specială de la google. Azi chiar am suflat în monitor, dar numai asa, usor, să nu sting eu lumânarea aniversară a google.
Logoul de azi, când google aniversează 12 ani
Wayne Thiebaud, autorul logoului de azi. Aici sunt o droaie de desene de-ale lui
P.S. Mă folosesc de prilej ca să vă arăt ceea ce, poate, n-ati salvat: logoul din ziua Aghatei Christie.
Mi-a plăcut atmosfera din acest desen. Tie cum ti se pare, Oana? 😉
Băiaşii se întorc
Povestea băiaşilor v-am mai zis-o, niţel, în urmă cu ceva vreme. V-o reamintesc, celor care o ştiu deja, pentru că, azi, EVZ publică un articol amplu despre ei. Da, colega mea Georgeta Petrovici a făcut un drum până la Pecs, împreună cu Adi Păclişan (n-a trebuit să-i spun de două ori 😉 ) şi s-a întors cu aceeaşi impresie puternică pe care am avut-o eu, fascinată de băiaşi.
Gaăiţi aici articolul din EVZ şi, mai jos, pe cel din 1993 (revista Expres).
E o fotocopie la propriu, făcută după revista Expres. Daţi click pe foto pentru o imagine mărită! Sper să aveţi parte de o lectură plăcută.
Servesc patria. Cu damigeana
Surpriză. Unchiu-tău, care e cam imprevizibil (de felul lui), ajunge la fermă într-o dimineaţă cu vânt. Foarte de dimineaţă. Remarcabil e faptul că bidonul de cinci litri pe care ţi-l aduce e plin ochi cu palincă. E drept, bidonul de trei litri pare mai aerisit. Le piteşti pe amândouă sub pat, între valize. Unchiu-tău pleacă destul de repede (îl aştepta un tractor, cel care-l adusese), nu înainte de a te pupa zgomotos. „La mulţi ani, nepoate!”, zice şi o întinde.
Când vă întoarceţi de la câmp aveţi un amestec de voie bună şi tristeţe. Se numeşte nostalgie, o nostalgie incipientă: mâine plecaţi la unitate. S-au terminat muncile. Nu-i vorbă, câmpul pare la fel de plin de porumb (lăsat în urmă de combine) ca la sosire. E doar mai ruginie culoarea lanurilor şi voi doar ceva mai, cum se zice?, căliţi. Ţi-e dor de un duş temeinic.
Deşi unchiu-tău strânsese dopurile bine şi palinca adusă era marfă a-ntâia, în dormitor a apucat să se aşeze un miros aparte. Mişu, care fusese de serviciu pe dormitor îţi face cu ochiul. Plutonierul venit să verifice naiba ştie ce îţi face şi el cu ochiul. Ofiţerii primesc „consemn” (nu ştiu cum) şi se adună „să facă bilanţul” în cameră la Mitran – la care ajunsese deja bidonul de trei litri.
Mai modeşti, tu şi colegii de pluton, ieşiţi în curte, lângă jgheaburi. De data asta faceţi alt fel de spălături. Cei cinci litri de palincă ajung până dincolo de miezul nopţii. Ajung la toată lumea. Stelele desenează figuri mişcătoare pe cer. E ca la cutremur, într-un fel. Nu ştii cum se face, dar vă dezmeticiţi abia în tren, undeva către Adjud. Locotenentul Mitran ar vrea, toată dimineaţa, să vă zică ceva, să vă dea un ordin, dar nu poate. Asta îl chinuie. Nu ţine la băutură, îţi şopteşte cineva, dar parcă te zgâlţie şoapta lui mai tare ca trenul. Nici tu nu ţii.
NOTĂ.
Găsiţi aici ceea ce am scris până acum la capitolul „Servesc patria”. Poate că e bine să vă facaţi timp să citiţi/recitiţi, că am de gând să merg înainte cu proiectul ăsta 😉
Dilema de la ora 5
Dilema de la ora cinci: De ce nu se spune „hai să vorbim între patru buze”? (Sau între două guri, na!) De ce se preferă expresia „hai să vorbim între patru ochi”? Suntem asa de avansati mental încât presupunem că ne întelegem din priviri, fără să fie nevoie de cuvinte?
păzitorul de tezaur
adormi la mine în braţe (îmi place)
parcă am fi oraşul încolăcit
de cele patru milioane de ramuri ale nopţii
e o noapte tăcută au amorţit claxoanele
singurul zgomot îl fac reclamele luminoase
carul mic ţipă (dar departe)
stau nemişcat ca un zid al vechii cetăţi
ca un păzitor de tezaur
dacă aş respira ar prinde viaţă fereastra
sunt singurul om din lume care te vede dormind
aş putea să te sărut în timp ce visezi că te sărut
n-ai avea habar că n-a fost doar în vis











































