Cele două-trei clipe de uitare ale domnului Lică
E aproape târziu. Doamna Meri stă într-o rână, cu părul desfăcut, și se gândește la soțul decedat anul trecut. Sânii ei, eliberați de sutien, par de nestăvilit. Lor nu le pasă de soțul decedat. Ei sunt atenți la dl. Lică, venit în urmă cu o oră în apartamentul de la Scara B. Distinsul domn e descumpănit, ca unul care n-a mai văzut de multă vreme așa minune. Pentru o clipă, două sau trei, din mintea domnului Lică, ai cărui ochi strălucesc, dispare Fosta. Fără ca el să-și dea prea bine seama anume de ce.
Dl. Lică se complică
În sufletul lui, dl. Lică e tânăr. În inima lui e o lipsă. În mușchii lui, încă nefleoșcăiți, e viață. Și dor. Dor de Fosta. Ar vrea să o strângă în brațe. S-o mângâie, s-o dezmierde. Să-i simtă buzele. Dl. Lică e și el om. Om bun, o știu toți vecinii. Iar Fosta e departe. E altundeva. În schimb, doamna Meri locuiește la Scara B. Doamna Meri e o văduvă tânără și aproape veselă. De trei ori l-a chemat la o cafea. În această seară, a zis „fie ce-o fi!”. Dl. Lică, la el mă refer. Și totul se complică.
Ce-ar fi marea dacă n-ar sta oamenii cu ochii pe ea
Insula Corfu. Imaginea mea preferată din Keykira. Foto: Calin Hera
Lumea din geamantanele lui Gaudi
Geamantane folosite de Gaudi în călătoriile lui prin lume. Fotografiate în Casa Mila, Barcelona. Foto: Călin Hera (MfC)
Haine. Săpun
… căci vorbim-vorbim. Mâncăm-mâncăm. Dar mai și bem. Înainte de asta, mergem frumos la dulăpior și alegem un tricou curat, mirosind a săpun. Vă amintiți, cei născuți mai demult? Cum stăteau la loc de cinste, printre hainele bune, săpunurile „străine”, pe care nu te încumetai să le consumi, le țineai acolo, să fie hainele parfumate. Citește în continuare
Cum scapi de caniculă
Treceam. Era cald. Mă rog, ceva mai mult decât cald. Caniculă XXL. Se ridica din asfalt căldura. Din blocuri. Oamenii pluteau în căldură. Se scurgeau. Se luptau să treacă mai departe. Ne luptam. Treceam. Citește în continuare
Sărbătoarea papilelor gustative
Măsuță pregătită pentru clienți, la o terasă de pe faleza Balcic. Foto: Călin Hera
Partea bună a zilelor noastre, pe lângă alte părți bune ale zilelor noastre, care te fac să dai deoparte (dacă nu ești prost) părțile nu atât de bune ale zilelor noastre, este că poți găsi aproape oriunde, dacă ai puțin noroc, e drept!, un loc blagoslovit unde să mănânci și să bei de parcă de aceea au fost date orele serii. De parcă ar merita și ele, papilele gustative, și el, Înăuntrul, o sărbătoare. Și de ce nu ar merita?
Cum mă jucam în timpul liceului
Struț care descoperă ce se întâmpla dacă bagi capul sub apă. Desen de Calin Hera
Tati, mâine mă înveți și pe mine stelele?
Desen pe asfalt. Casă cu gard. Foto: Sorin Stanciu
De ce tot farmecul e dincolo de gard, stând turcește în jurul pietroiului? De ce dincoace de gard parcă nici nu se mai văd stelele pe cer? Doar câteva abia de se disting. De ce dincoace de gard copiii vin agale, chemați de părinți răgușiti și de cocoși matinali și încep să își simtă picioarele grele? De ce adorm butuc, cu pleoape groase, deși adineauri, dincolo de gard, sporovăiau vesel, ținând satul treaz? Tati, mâine mă înveți și pe mine stelele? Deci, ce ziceam?
Biserica domnitorului jecmănitor
Imagine din biserica Mănăstirii Arnota. Foto: Călin Hera
Un domnitor cam mitocan a luat colb pe haine și nădușeala de cal i s-a impregnat în piele. Dar a meritat. Fuga e rușinoasă, dar (firește) sănătoasă! Turcii voiau să-i pună pielea pe băț fiindcă își jecmănea prea mult poporul. Om hain. Dacă îți achitai cuminte tributul, Înalta Poartă te lăsa în pace. Numai să nu sari calul cu plătitorul de taxe. Poporul. Sari calul, ai pus-o. Sau ajungi să miroși a nădușeală de cal. Partea bună e că domnitorul hulpav a făcut o biserică în vârful muntelui unde și-a găsit scăparea. Legenda nu consemnează cât a stors din supuși ca s-o dureze, că doar nu a dat de la el. Cu turcii a căzut la pace. Iar biserica mănăstirii Arnota e frumoasă și azi. Atât că e mult colb până acolo.
Apă rece. Simți păstrăvul
Râu de munte. Foto: Călin Hera
Alt râu. Alt vuiet ușor. Altă bălăceala. De data asta, concretă. Apă rece. Simți păstrăvul. Dacă i-aș fi cumpărat de la păstrăvărie, i-aș fi eliberat aici, unde le este locul.
Despre prostie
Prostia este răspândită. E vastă. Desăvârșită. Prostia poate fi simpatică. De prostie se rânde cu poftă. Uneori, proștii rând de prostie incredibil de mult. Câteodată, își dau seama că râd de ei înșiși. Aceștia sunt proștii care mai au o șansă. Citește în continuare
Scurtă descriere a unei biserici din lemn
Biserica Grămești, jud. Vâlcea. Foto: Calin Hera
Ca să ajungi la biserica din lemn de la Grămești trebuie să lași mașina în drum, lângă troiță, și să urci o pantă ușoară, pe lângă pădure. În curte, meșterii își fac de lucru cu o minibetonieră. Poate au dezlegare duminicală, poate că în timpul săptămânii trudesc prin cine știe ce gospodării. Pereții din lemn ai bisericii poartă, de sute de ani, inscripții chirilice. Cele mai vechi, de pe la 1700, sunt în slavonă. E și înăuntru ceva cool, dar nu poți intra decât dacă ai aranjat chestia asta în prealabil cu preotul. Are două telefoane mobile, dar acum e ocupat. Sau nu are rețea. De preot zic. Citește în continuare
Zodia aforismelor
Zice lumea bună că în ultimii ani a crescut pofta de aforisme a românilor, ceva de speriat! Nu contrazic. Mai ales că lumea bună înseamnă, în acest caz, echipa de la Citatepedia, care mă anunță (și nu țin pentru mine, vă zic și vouă) că vineri, 22 iulie, vom avea parte de o dublă lansare: a unei edituri și a unei cărți.
Măgarul, înainte de a o lua la goană
Măgar în satul Costești, Vâlcea. Foto: Călin Hera
La păstrăvărie nu e pește. Scrie pe poartă. Varză aveți? Nu au nici varză. Viezure, bursuc, brânză, mânz? Nimic. Gest de lehamite. Insul. Eu sunt entuziasmat. E o zi bună. Pe mânz l-am găsit ceva mai sus. Păștea împreună cu familionul. S-a speriat când am oprit mașina să-i fac poză. A luat-o la goană răgând. Ne-a știut tot satul. Toate satele, probabil. S-a dus vestea, fiindcă nu am mai întâlnit picior de măgar. Mânz îi spune fiului de măgar, nu-i așa? Citește în continuare
Selfie lângă lacul Bucura
Munții Retezat. Selfie lângă lacul Bucura. Foto: Călin Hera (MfC)
Călin Hera. PA-uri şi mirări 