Mă bucur să vă anunt că s-a găsit catelusa pierdută de Felix si Cristina.
Mă bucur, mai ales că izbânda e datorată bloggerilor. Deci, am făcut cel putin un lucru util pierzând vremea prin blogosferă!
foto: de aici
10/02/2010
De la Baleia la Pietrele (6)
Episodul 1
Episodul 2
Episodul 3
Episodul 4
Episodul 5
Au ajuns la cabană după ce se întunecase bine, poate spre miezul nopţii. Nimeni nu dormea. Nea Imbre, un salvamontist cu experienţă, făcuse ture-ture pe drumul spre Galeşu, doar-doar o da de rătăciţi. Tatăl copilului, care realizase grozăvia pusă la cale abia jos, în oraş, era alb.
Copilul nu-şi mai aminteşte nici cracii lu’ tanti Florica. Îşi mai aduce aminte doar senzaţia de ceai fierbinte şi senzaţia de a sări în braţele tatălui său. În noapte aceea a dormit butuc, în timp ce butuci groşi de brad trosneau în sobă. A visat, toată noaptea şi multe nopţi după aceea, cărări nesfârşite, reale sau ghicite.
A aflat abia mulţi ani după aceea că nea Imbre i-ar fi trosnit pe Velicu şi pe Fara, pentru necugetare. Întâmplarea, care n-ar fi fost posibilă fără nebunia frumoasă a celor doi, apare acum ca un ritual iniţiatic. Puştiul de atunci s-a îmbolnăvit de munte iremediabil. Adeseori spune că Munţii Retezat îi sunt un fel de acasă anume. (Dar să nu întrebaţi genunchii lui nimic…)
Acum ar mai putea bea un ceai fierbinte, din rugi de zmeură (fie, şi cu rom!), doar puştiul de atunci şi Velicu. Şi ar putea să-şi aducă aminte de întâmplarea de atunci şi de ceilalţi eroi ai acestei poveşti, şi ar putea să bea chiar şi o palincă în memoria lor. Şi cred că va trebui s-o şi facă!
09/02/2010
1011 clasamente
Aici sunt PA-urile etapei 10-11. Astept voturile până joi, 23.59.
PS Observ că blogul meu a luat initiativa si ne acordă o nouă pauză, până pe data de 11 februarie, când va anunta o nouă etapă. O pauză binevenită, apreciez.
Au fost 9 arbitri: Leo, Gabi, LadyA, cell61, LordDIf, LeeDee P., Dan, Caligul, Calin.
Clasament de etapă
1. Fumătorul wireless LordDIf 12/6
2. Zilele de vacantă starsgates 8/5
3-5. Omul negru stelar, Haiku pe banda cristian, Julitura Calin 7/4
Au mai primit voturi
Întrebare fierbinte Mariana, sms-ul buclucas Lady A 7/3
Brunch cell61 6/4
Concediu LeeDee P. 6/3
Consternare Simion Cristian 6/2
Măsele albe Petra 5/3
Sâmbătă! Laura Driha, 24h: 10-11 ivory 3/2
Numere fara sot Mariana 2/1
După deadline:
10.30 Dan 2/1
clasament general
1. Caligul 60p
2. LordDIf 57p
3. Leo 54p
4. Lady A 48p
5. Călin 46p
6. cell61 39p
7. Mariana 38p
8. LePetitPrince 35p
9. cristian 33p
10. Laura Driha 26p
11. Dan 25p
12. Emilia 24p
13-15. starsgates, Petra, Simion Cristian 22p
16. ivory 20p
17. ajnanina 19p
18. stelar* 13p
19-20. LeeDee P.*, Mircea Popescu 10p
21. Florin9b 4p
22. Camix 3p
23. Felix-Gabriel Lefter 2p
* stelar si LeeDee P. primesc cate 1p pt cate un PA din urmă.
09/02/2010
Despre omul care a rămas singur
09/02/2010
De la Baleia la Pietrele (5)
Episodul 1
Episodul 2
Episodul 3
Episodul 4
Velicu şi-a dat seama primul că ăla mic scânceşte, dar s-a prefăcut că nu observă acest detaliu. Era, ce-i drept, atent să prindă un semn, să recunoască ceva, să poată spune „Ştiu precis unde suntem!”.
Fara a abordat problema un pic diferit:
– Ce eşti tu, bărbat sau chilot de damă? Hai, mergi!
N-a ţinut. Nici povestea despre ceaiul fierbinte, de zmeură, de la cabană, nici cea despre cracii lui tanti Florica, fierbinţi şi ei, nu l-au încurajat pe copil prea mult. Micuţul era gata să accepte că e, mai degrabă, chilot de damă decât, ehe, bărbat!, când au auzit zgomotul apei. Apoi au zărit, printr-o spărtură a pădurii, coasta de munte care era tot mai aproape. Apoi au ajuns la pârâu.
Dacă ar fi făcut cineva fotografii atunci, ar fi fost o minunăţie! Apa pârului era ba sloi de gheaţă, gros, ba spumă nervoasă, ba ochi prin zăpadă. Dar cum să treci dincolo? Bolovanii imenşi erau ca nişte bulgări netezi de gheaţă. Au bâjbâit în sus şi-n jos minute bune până când lui Velicu, probabil un pic mai nebun chiar şi decât Fara, i-a venit ideea să facă o punte din schiuri.
Istoria nu reţine detaliile tehnice, altfel destul de complicate, ci doar amestecul de groază şi încredere pe care l-a încercat puştiul cu ţurţuri la nas în timpul celor patru sau cinci paşi pe care i-a făcut, pe schiurile de lemn, suspendat la câţiva metri deasupra vâltorii îngheţate.
08/02/2010
Cartea mea
Sunt prins, de vreo săptămână, rău de tot, cu trebi profesionale, ca să zic asa. Îmi cer scuze că n-amapucat, încă, să pun acele linkuri – la PA-urile etapei deja jurizate. Acum vine încă una din urmă… N-am uitat, sper ca mâine să am, deja, mai mult răgaz.
Altceva vreau să vă spun: cartea mea e gata. Astept spaltul. Cred că nu vor trece două săptămâni si voi avea cartea în mână. Ceea ce mă emotionează. Vreau să împart emotia cu voi (aproape toate poemele le-ati văzut deja, aici, pe blog) si vă arăt coperta. Mie îmi place. E de Devis Grebu.
P.S. După ce nu voi mai fi putut să fac nimic pentru a opri cartea de poeme, mă voi apuca de cea de PA-uri. Mă grăbesc!
08/02/2010
De la Baleia la Pietrele (4)
Episodul 1
Episodul 2
Episodul 3
Fotografie marca Remus Suciu, realizată, desigur, într-un alt anotimp
Au mâncat magiunul ce rămăsese de la festinul din jnepeniş (dar fără mămăligă!) şi au pornit mai departe. Încă alunecau uşor, pe schiuri, mai ajutându-se de beţe, mai „patinând”. Cu câteva sute metri înainte de pădure, când era deja amurg, au strâns schiurile şi au început să mărunţească zăpada. Atunci a învăţat copilul ce înseamnă să calci fix în urmele dinaintea ta, ca să înaintezi cât de cât repede, şi atunci şi-a dorit să fie mare, ca să poată întinde pasul cât să se potrivească în urmele lui Velicu.
Viscolul, strecurat pe sub haine şi, prin zgomot, pe sub piele, începea să-i îngheţe entuziasmul puştiului de zece ani. Câteodată, surprindea privirile ciudate ale salvamontiştilor, care însă nu-i ziceau decât că „mai e un pic”.
Apoi au recunoscut: rătăciseră, undeva sub Galeşu, drumul. Dar ei ştiau pe de rost toate coclaurile! Cum orele erau deja înaintate, au decis că lucrul cel mai înţelept e să coboare, mai degrabă pipetiş, până vor da de firul de apă (munţii Retezat au o reţea hidrografică foarte abundentă; priviţi dinspre nord, cam ca în fotografia de mai sus, arată ca un fel de mână cu degetele-văi răsfirate, adunându-se într-o palmă mică).
Coborau deja de multişor când copilului frigul i s-a transformat în frică. Mergea poticnit, se gândea la maică-sa, la camera lui, şi începuse să plângă, cu mucii-ţurţuri.
08/02/2010
Sentinţele lui Adrian Marino
Teribilă povestea din Evz (noul Evz) de azi!
Când a murit, Adrian Marino a lăsat un manuscris şi o poruncă: manuscrisul să nu fie publicat decât după ce vor fi trecut 5 ani de la moartea sa. Da, au trecut 5 ani de când Adrian Marino nu mai e…
Textul e ca o sentinţă de dincolo de…, de dincolo. Sunt curios cât de mare va fi amplitudinea reacţiilor. Pentru că Marino n-a cruţat pe nimeni dintre cei consideraţi monumente ale culturii române contemporane şi clasice.
Citez doar atât:
Mircea Dinescu – „un golănaş, suburban, incult, agresiv şi obraznic”,
Eugen Simion – „un carierist implacabil, un parvenit, un intelectual la prima generaţie”,
Andrei Pleşu – „un moralist cu lipsă la cântar… cu o operă destul de subţire”.
Întreg articolul, aici (şi, fireşte, în ediţia print a Evz).
07/02/2010
Vâjgău
Tânără cochetă, înfruntând vâjgăul cu o umbrelă rosie. Foto: Calin Hera
Azi-dimineată mi-am adus aminte, foarte concret, de întâmplările pe care am început să le relatez în „Aventura Baleia”. M-au dus cu gândul la asta nu atât troienii viscoliti din Bucuresti, cât vuietul, zgomotul inconfundabil al viscoluluil vâjgăul.
Dar tot am făcut câteva fotografii (cu telefonul).
Pe un trotuar de pe strada Dristorului, săpând cărare. În zare, o familie iesită la curatat zăpada. Cinste lor!
Detaliu cu femeia care dă cu lopata si cu fiul care se miră de zăpadă. Foto: Călin Hera
Grup de oameni în mijlocul viscolului din rond Baba Novac. Foto: Calin Hera
Detaliu cu femeia care dă cu lopata si cu fiul care se miră de zăpadă. Foto: Călin Hera
07/02/2010
2223 clasamente
Aici sunt PA-urile etapei 22-23. O recoltă bogată! Vă astept voturile pe ticorosu@yahoo.com, până marti, 23.59.
Au fost 7 arbitri: stelar, petra, Dan, LeeDee Peter, gabi, LadyA, Călin. Corectati-mă dacă m-am inselat. Amân alcătuirea clasamentului general până mâine, pentru a include eventuale contestatii = vreun arbitru pe care nu l-am observat.
Iată clasamentul etapei:
1-3. Rendez-vous cell61, Fiat justitia… LordDIf, Alegere (salcâmi) Mariana 7/3
4-8. O chestiune de timp Emilia, Gând de piulită Leo, 22.30 Dan, Alegere LePetitPrince, Recesiunea Caligu 5/3
Au mai primit voturi:
Ursa Mare LadyA, Repetabila povară cristian 3/2
Fuga Lady A 3/1
Iar ziua nu mai venea starsgates 2/1
Apocalipsa LeeDee Peter, Cerul cu opt stele Călin, Romante Petra, Pariul Laura Driha, 24h: 23-24 ivory, Descoperitori Simion Cristian 1/1
După deadline:
Superstitie stelar
clasament general
1. Caligul 60p
2. Leo 54p
3. LordDIf 47p
4. Lady A 46p
5. Călin 40p
6. cell61 37p
7. Mariana 36p
8. LePetitPrince 35p
9. cristian 27p
10-12. Laura Driha, Emilia, Dan 24p
13-14. Petra, Simion Cristian 20p
15. ajnanina 19p
16. ivory 18p
17. starsgates 14p
18. Mircea Popescu 10p
19. LeeDee Peter 7p,
20. stelar 6p
21. Florin9b 4p
22. Camix 3p
23. Felix-Gabriel Lefter 2p
07/02/2010
Incredibila suită de întâmplări
Mă scapă pipi. Mi-e urât să merg la wc. Dar nu pot face pe mine, sunt mare. Îmi intră mâna în ceva rece. E felia cu gem de măceşe de aseară. Acu’ chiar că trebe să merg la baie! Deschid uşa. Văd un hoţ (sau doi). Au lanterne. Zbor în pat. Inima mea zguduie camera.
Dacă-s hoţi, de ce n-au dat buzna? De ce nu mişcau?
La şase, când sună uzina, aflu: lanternele erau gaura cheii şi vizorul prin care intra lumina de pe scară. Sunt mai deştept, am gem de măceşe uscat pe mână şi marele deştept o să facă pipi pe el.
07/02/2010
10-11 (24 de ore)
Concurs 24 de ore, tema12: 10-11.
Deadline: marti, 14.00.
Baftă!
Consternare Simion Cristian
Sunt urâtă. Și dacă aș fi numai urâtă, ar fi cum ar mai fi, dar fiindcă de copil am știut că sunt urâtă, am o fire-nchisă, bănuitoare și nesuferită. Oamenii știu că știu că sunt urată, de-aia am și adoptat un comportament nesuferit. Pot să mă schimb! Pot oferi căldură și voluptate cum numai o femeie urâtă știe s-o facă. Pot oferi ofrandă și recunoștință bărbatului care își oprește privirea asupra mea.
Fusese o mirare generală când frumosul se-nsurase cu ea!
Julitură Călin
„Să faci ce spune un jurnalist, nu ce face el”. A scris această cugetare la ora la care îi veneau idei, s-a ridicat, a făcut câţiva paşi, apoi, întrucât privea undeva, în sus, s-a împiedicat şi a căzut printre scaunele tapiţate, oprindu-se sub masa şedinţe, ovală, cu blat masiv, din lemn de cireş, lângă picioarele căreia zăcea acum, obosit, cu tîmpla zvâcnindu-i, sub o julitură roşie, pe care n-a observat-o decât mai târziu, la baie, când s-a privit în oglindă, niţel înspăimântat.
Concediu LeeDee P.
Februarie. Noua Zeelandă. Vară. Dimineață călduroasă. Concediu. Maricel și Maricica. Palmieri uriași și valuri albastre. Pacific. Nisip încins. Părinți și copii. Copii și
părinți. Castele de nisip. Găletușe, lopățele. Trupuri întinse la soare. Umbrele colorate. Băieți cu plăci de surf. Câini. Doar cu stăpâni. Volan pe dreapta. Maori. Ferigi
negre. Păsări kiwi. Peter Jackson și trilogia „Stăpânul Inelelor”. „King Kong”. Rugby și „All Blacks”. Capătul lumii. Liniște. Maricel și Maricica. Concediu.
Numere fără soţ Mariana
Cling! Cling! Boboceii se îmbulzesc spre bănci dornici foc de ora de matematetică mai ceva ca de ora de sport. Imagine cromatică ciudată: toate învelitorile sunt albastre. Şi toţi ochişorii, vreo 50 la număr, doi câte doi, se uită ţintă spre un şir de numere pare care se prind două câte două în perechi de dans, în timp ce mânuţe pline de cerneală se gâdilă în podul palmei. Al 25-lea elev e trist că nu are pereche nici la dans nici la gâdilat. Se învaţă o lecţie de viaţă: nr. 25 e nr. fără soţ, ca şi nr. 1, şi 3, şi 5 …şi vor rămâne veşnic numere nemăritate după concluzia Alesiei, chiar când s-a sunat de pauză.
Întrebare fierbinte Mariana
Bucăţi de soare se sfărâmă-n valuri
Şi marea-ntreagă pare-un câmp de sori.
Dantela înspumată de pe maluri
Sărută glezna udă dând fiori.
Strivesc sub tălpi nisipul prea fierbinte,
Te chem ca umbră rece să îmi fii,
Tu te strecori în suflet şi în minte
Şi plângem amândoi ca doi copii…
Pornind la braţul caldelor cuvinte
Mă-ntreb ce-mi eşti şi ce o să-mi devii…
Sms-ul buclucas http://lady67.wordpress.com/2010/02/12/interval-10-11/
Era pe silenţios. Ecranul se lumina intermitent. Îl întoarse cu faţa în jos încercând să nu-l bage în seamă. De unde să ştie că era la instructaj…
´Provizioanele sunt constituite pe baza cheltuielilor şi de aceea analiza lor este de natură dublă, contabilă şi fiscală…´
Abia 10.30!?! A încetat să mai lumineze.
Ton de mesaj. Ochii se îndreptaseră către ea. Apăsă tasta ca să-l reducă la tăcere. Textul, scurt, o puse pe jar. Se umezise şi era roşie ca focul.
´… reduc valoarea contabila a bunurilor….´
Fumătorul wireless LordDIf
Al cincilea politist privea tamp de vre-o zece minute, in geamul carciumii, afisul: „local pentru fumatori. wireless”. Cu un aer grav scoase carnetelul si notă:
Astazi în jurul orelor 10 am facut o descoperie macabră. Primul caz suspect de fumător wireles, posibil. Se impun cercetari amanuntite! In interior, cu tigara in coltul gurii Nelu cazu prada undelor. Madame Cici, patroana, batea de zor la tastatura:
xoxo muah muah
Măsele albe Petra
De fiecare dată când mă spăl pe dinţi îmi vine să râd că îi am atât de albi. Acum vreo 2-3 ani, pe timp de vară, mi-am pus în gând să merg la dentist. Am mers prima dată cu inima strânsă – deşi era groaznic de cald afară (nu era nici amiaza), mă treceau fiori reci numai la gândul de a sta pe acel scaun. Mi-am făcut astfel un obicei, de 3 ori pe săptămână eram în cabinetul domnişoarei, între 10-11. Tot undeva între 10-11, când mă minunam de albul dinţilor, am primit un telefon… domnişoara a murit. Primul gând a fost: „acum cine îmi va face măselele albe?…” .
Brunch cell61
Mănânc. Mănânc întruna. Aperitiv, felul întâi, felul al doilea, desert. Mai stau puţin şi-o iau de la capăt. Sandvişuri! Cu bacon crocant, preferatele mele. Şi o prăjiturică-desert. Cam la 10 minute. Doctorul mi-a spus să respect mesele principale. Le respect. Dar 3 mese într-o zi? Și cum rămâne cu restul? La 17 fix e ora ceaiului. Măcar un fursecuț să fie pe lângă. Seara târziu e supeul. Pot să mă culc nemâncat? Acum e 10, deci brunch-ul. Neapărat consistent, trebuie să-mi ajungă până la dejun. Mănânc.
Omul negru stelar
ora zece a sosit
omul negru n-a venit
Viaţa e un joc de noroc. Un fel de poker cu multe reprize şi schimbări de tactici.
Până pe la 10 ani joci pe mâna inocenţei cu toate că lupţi ca un bărbat adevărat pentru fiecare m&m şi e uite atâââta de greu. Unde mai pui că dacă te prinde omu’ negru nici nu poţi să plângi că râd fetele de tine.
Apoi deodată nu mai ai voie să dai pupe că eşti baiat mare acuma. Nu’i bai, ne jucăm noi şi fără fete. Faceţi astăzi echipele ălea?
ora unşpe a sosit
omul negru…a venit!
Haiku pe banda cristian
Ziua incepea mereu la fel. La 8 fix maistrul racnea din rarunchi:
-Merge bandaaaaa !
In hala uriasa, banda incepea sa se roteasca printre masini de cusut, stante, bospaleti plini cu carambi sau capute, talpi sau fete, printre mirosuri grele de piele, clei si sudoare. Din doi bospaleti un toc si un brant s-au luat la harta poetica.
-La 11 banda ajunge la mine, se ratoi brantul ! Caci,
Talpa fina e sprijinita
Matematic
De moliciunea atingerii.
Tocul rase subtire cu un ochi pe ceas.
Orice talpa n-ar exista
Fara puterea inaltarii
De glezna.
La 11 fix, la ultimul cui, tocul ranji:
-Hai Pa !
Sâmbăta! Laura Driha
Ce lâncezeală! O dimineaţă ca oricare alta? Nu! În toate celelalte începuturi matinale, stomacul zilei începea să chiorăie pe la 6 şi nu tăcea decât c-o cană generoasă de cafea. Astăzi însă totul îl indemna să nu se simtă câtuşi de puţin vinovat că-i aproape 10 şi încă se foieşte-n aşternuturi de parcă se dăduse liber la frecatul mentei – pentru aromă! şi la arsul gazului – pentru căldură!
Ce simple-s motivele pentru făcutul de nimic!Ş-atât de la-ndemână… Timpul liber e dulcea ispită de week-end…
Zile de vacanţă starsgates
Se trezise bine dispus, atunci când ceasul cu cuc bătu ora 10. Primul lui gând fuse acela că e încă devreme, doar era vacanţă.
Apoi încetul cu încetul somnul dispăru.
Din bucătărie venea mirosul bunătăţilor cu care bunica îşi răsfăţa nepoţii de fiecare dată când veneau la ea.
Încercă să ghicească ce găteşte de data asta.
Parcă recunoştea mirosul…
Făcea pancove !
Numai la gândul acesta începu să saliveze.
„Parcă aş fi câinele lui Pavlov” îşi spuse în gând.
Se întinse şi se gândi că mai are o mulţime de zile de fericire.
24h: 10-11 ivory
La coafor era asteptata. Isi luase-n geanta bobocii roz de prins in par si in timp ce era gatita se privea in oglinda ca si cum s-ar fi vazut pentru prima data. Isi imaginease ziua nuntii din fir a par, stia exact cum o sa arate ea, florile, biserica. Doar de mire nu-si batuse capul sa si-l imagineze. Acum, ca-l stia, se mira ca nu e la fel de inalt ca Andi. Nici nu are ochii lui albastri. Nici vocea lui joasa, melodioasa, pe care i-a marturisit ca ar vrea sa se intinda ca o pisica. Cand a fost gata, i-au prins in par si voalul, acasa trebuia doar sa-si traga rochia de mireasa.
–- dupa deadline –-
10.30 Dan
Mă bate tot mai des gândul de a locui la hotel. Să locuiesc, nu să stau. Nu am în vedere o cazare banală pentru una, zece şi nici treizeci de nopţi. E vorba, pur şi simplu, despre locuit; zece, ori chiar treizeci de ani. Zâmbesc doar la ideea că aş putea ajunge în faţa recepţionerei total nepregătite să replice unei solicitări care nu există în nicio culegere de proceduri. O cameră pentru zece ani, vă rog. Nu la parter sau la ultimul etaj, nici pe colţ, iar conexiunea wireless să fie impecabilă!
06/02/2010
De la Baleia la Pietrele (3)
Chiar înainte de şaua Vârfului Mare, ursul păcălit de salvamontişti s-a pierdut, undeva, în vale. Asta a fost o uşurare, fără îndoială. Pentru copil n-a însemnat mare lucru. Începuse să-i fie frig şi, mai ales, frică; îşi dădea seama că mai e încâ mult până la destinaţie.
Chiar în şa şi-au prins schiurile de bocanci. Erau legături simple, cu arc. Torpedo parcă le zicea. Copilului îi tremurau picioarele.
– Potoleşte-te, că porneşti o avalanşă!, i-a strigat Fara.
Primul a coborât Velicu. În cristiane largi, lăsând urme impecabile în zăpada proaspătă. Vântul rămăsese dincolo de şa.
– Hai să te văd!, i-a zis Fara copilului, care uitase tot ce învăţase pe pârtia de la Pietrele.
A fost nevoie să-l împingă Fara, de la spate, la propriu, altfel am fi vorbit acum despre Momâia Tremurici de sub Şaua Vârfului Mare.
Primii metri au fost cumpliţi. Se simţea ca o muscă pe un perete, o muscă din acelea care derapează, dacă există aşa ceva. Îşi dădea seama că, dacă s-ar fi dezechilibrat, s-ar fi rostogolit în hău. Niciodată nu-i fusese mai frică sau mai ruşine! De ruşine a reuşit să se adune, să iasă din plug şi să se lase să alunece, să simtă plăcerea schiatului pe zăpadă virgină, uşor aplecat în spate, cât să ţină vârfurile schiurilor deasupra. Făcea cristiane largi, apoi din ce în ce mai strânse, se simţea de parcă ar fi îmblânzit un mustang. Când a ajuns în vale şi s-au regrupat, toţi trei, lângă lacul Galeşu (care nu se vedea, era sub troieni), i-a părut rău că panta n-a fost mai lungă. I-a venit să chiuiască, şi chiar a făcut-o! Se simţea flăcău.
Zona lacului Galeşu, fotografiată de Laszlo Herman
05/02/2010
De la Baleia la Pietrele (2)
Urmare de aici.
În mod normal, drumul de la Baleia la Pietrele se face în vreo 9 ore. Vara. Iarna e nerecomandat.
Fotografia asta am găsit-o pe alpinet. A fost făcută de Simona Martin (desigur, la mult timp după întâmplarea relatată aici, dar e ceva în această fotografie care îmi aminteşte senzaţia de atunci)
Drumul a început bine. Un urcuş uşor, glume de dimineaţă, o geană de răsărit de soare, după vreo 20 de minute. Cărarea fusese bătută, întrucâtva, de unul dintre cei doi salvamontişti, cu o zi înainte. Asta, până la un punct. Când erau deja suficient de departe de cabană au văzut primele urme de urs. Copilul, rămas un pic în urmă, şi-a dat seama că băieţii-bărbaţi dinaintea lui şuşoteau ceva, dar nu ştia ce. Se opriseră la sfat, dar atunci când i-a ajuns, aceştia au pornit la drum, lăsând în urmă un fum uşor de ţigară.
Pe când erau deja destul de aproape de Şaua Vârfului Mare, copilul aflase că urmele de urs desenau cărarea pe care ei o urmau. Se pornise viscolul, binişor. Stăteau aproape unii de alţii. Velicu era primul, copilul al doilea, iar în spatele lui era Fara. Urmele de urs erau foarte proaspete. Îţi dădeai seama de asta văzând că, după câţiva paşi, propriile urme în zăpadă erau aproape şterse de vânt.
La un moment dat, cam pe la ultimul pâlc de jnepeniş, s-au oprit. Oficial, era timpul pentru micul dejun. Un alt motiv erau rafalele de vânt, înteţite într-atât încât copilul a fost ascuns printre crengile de jneapăn şi sub rucsacul greu al lui Fara. Abia azi, după treizeci de ani, copilul de atunci, care s-a făcut băiat mare, se gândeşte că, poate, ochiul ager al lui Velicu văzuse vreo coadă de urs pe care gândise că e mai înţelept s-o lase să se îndepărteze.
Micul dejun a fost bizar. Considerat atunci, nu se ştie de ce, de neatins la început, delicios mai apoi: felii groase de mămăligă tare unse cu magiun de prune!
05/02/2010
Mămăliga de la Rosia Montană
Stiu că, în general, oricine ar face un reportaj mai bun decât cel pe care tocmai l-a citit. Putini îl fac, însă, într-adevăr. Iaca, Ciprian Iancu l-a făcut. L-am rugat să ne arate câte ceva din locul care ar putea să nu mai fie si ne-a arătat!
Mămăliga de pe vârful Piatra Corbului. Remus Suciu a fotografiat o droaie de vârfuri, văi, plaiuri în pericol.
Aici, îmi plac coltii ăstia aurii, de parcă ar fi suficient să-i privesti si te umpli de aur. La ce bun să-i distrugi, atunci?
NOTĂ.
Am mai scris despre asta si dincolo.
05/02/2010
De la Baleia la Pietrele (1)
Provocat de Romeo, am promis, la un moment dat, că voi povesti asta. O fac acum, asa cum îmi aduc aminte.
Avea zece ani.
– Vrei la munte cu Fara şi cu Velicu?, l-a întrebat taică-său.
– Vreau.
Îi plăcea cu Fara, salvamontistul cam uşchit, care îl învăţase să schieze. Iar când erau amândoi, Fara cu Velicu, te spărgeai de râs.
Era cu două zile înainte de Crăciun. Au urcat la Baleia. Nici picior de turist, prea puţină zăpadă pentru schi.
– Vom trece la Pietrele, a spus Fara.
– Vă aştept acolo de Crăciun, a zis tatăl.
În seara de Ajun au tăiat un brăduţ din pădure şi l-au împodobit cu ce aveau prin cameră: câteva mere, ghemotoace de hârtie şi o pereche de ciorapi frumos coloraţi. Au luat nişte cartofi dintr-un morman de lângă cabană, de lângă parcare (cabanierii coborâseră în Pui). I-au fiert, au pus nişte margarină. Aveau un gust ciudat. Abia după câţiva dumicaţi şi câteva strâmbături bine mascate, au recunoscut deodată, copilul şi cei doi nebuni:
– E o porcărie!
În realitate, pe mormanul cu pricina cursese, probabil, ceva ulei ars sau motorină de la tractorul care urca, uneori, să aprovizioneze.
A doua zi, dis-de-dimineaţă, şi-au luat rucsacii în spate şi schiurile pe umeri şi au plecat spre Pietrele. Pe vremea aceea nu existau clăpari. Norocul lor!
Fotografie a ceea ce a rămas din Cabana Baleia, găsită aici.
04/02/2010
Maternitate (chestii mai presus)
Am citit pe Blogul Medusei ceva care cred că e interesant. E despre a da posibilitatea nasterii „din picioare”, în maternităti. (Deocamdată, în maternităti andaluze.)
Recunosc, subiectul mi-e cam departe, dar am zis să stiti, dacă n-ati mai trecut de mult pe la Medusa.
Si am mai găsit tot acolo, că de-aia m-am oprit, recomandarea unei carti (de pus in raft) a Mihaelei Miroiu, cea mai feministă persoană pe care o stiu. O bună prietenă, cu care nu m-am văzut de foarte mult timp.
04/02/2010
Cart. pentru DEX
Poate cineva să explice de ce oamenii ăia destepti n-au scris „Cartierul” si au preferat prescurtatul ”Cart.”? Au făcut economie la vopsea? Sunt doar dobitoci?
Mi-e groază să mă gândesc că, peste câtiva ani, voi găsi în DEX, la definitia cuvântului „cart”, că înseamnă „cartier”.
Primul care mi-a semnalat asta a fost Grigore. Poate l-a izbit vreo coincidentă de prescurtare a numelui 😉
04/02/2010
22-23 (24 de ore)
Concurs 24 de ore, tema 11:22-23.
Deadline: sâmbătă, 23.59.
Baftă!
Alegere (salcâmii) Mariana
„Dacă nu ar fi salcâmii, înserările din luna mai ar fi mai triste.”, gândi Ema, stând rezemată cu tâmpla de tocul geamului. Privi spre buncărul de gunoi peste care ningea cu flori de salcâm. Miresme contradictorii, ostile, vrăşmaşe, se înghesuiau spre nări. Ah! Cât ura că stă la bloc! Un bloc gri, prea gri…
Întrebări grăbite se rosteau şoptit, fără a aştepta răspunsuri: de ce bucuriile se rânduiesc cu tristeţile? De ce frumosul e vecin cu urâtul? De ce ura e reversul iubirii?…Hotărî să lupte cu sinele, cu ne-sinele. Constată cu uşurinţă că poate alege între a privi buncărul de gunoi sau a privi cerul înstelat. Ambele printre ramurile înflorite de salcâm.
„APOCALIPSĂ” LeeDee Peter
Era seară, târziu. Trecuse de zece. Lia se așeză comod în fotoliul grena, admirând livingul spațios din casa lor cea nouă. Deodată, dinspre fereastră, se auziră glasuri înspăimântate și pași grăbiți, sirenele ambulanțelor țiuiau asurzitor, iar mașinile de poliție frânau zgomotos, una după alta. Cineva îngăima despre trei OZN-uri, care aterizaseră în pădurea de la marginea satului. Se ridică precipitat și-și trimise băiatul în camera lui. Închise televizorul. Nu-i plăceau scenariile apocaliptice.
Repetabila povara cristian
-Ce vremuri ! ofta el.
-Eeeeeeh, da, rasufla greu si ea.
-Rasturnica de la 22, pe muzica Telejurnalului, isi aminti el.
-Erai ca un taur, chicoti ea.
-Eheeee, Ceausescu stia el ce stia, si economie si intuneric… cum sa fii altfel?
-Hai, du-te si stinge lumina.
-Da, dar sa nu adormi cu telecomanda pe burta…
-Pai daca nu ma mai tii de mana ca pe vremuri…
-Pai ce, nenorocitilor astora le pasa de tara ? Ca nu se mai taie curentul. Atunci ziceai ca ti-e frica.
-Eeee, ziceam si eu.
-Mie mi-e frica acum, ca maine iar votam.
-Si ne taie iar curentu’ ?
-Da, Doamne, in milostivenia ta…
Cerul cu opt stele Călin
Împușcătura s-a auzit până la capătul uliței. Ecoul zgomotoului, rostogolit printre zidurile caselor săsești, a acoperit urletul de durere. Apoi s-au auzit: un geamăt ușor, câțiva pași grei, prin iarbă, apoi o nouă detunătură. Abia atunci, când zgomotul s-a prelins dincolo de ceea ce s-ar putea numi marginea nopții, au început să urle câinii. Era ca o melodie: când câinii se opreau un pic, se auzeau greierii. Desigur, Ion U. avea urechile înfundate. Dar vedea un colț de cer, cu opt stele.
„Fiat justitia et pereat mundus” LordDIf
Ii daduse pe toti în judecată, pentru furt de personaje, insistând ca procesul să fie transmis în direct la oră de maximă audientă. Să-i vadă toata suflarea pe nerusinati. Maricel, în calitate de victimă, explica, cum captiv într-un PA haios, fusese la un pas de moarte. Maricica izbucnise în lacrimi aratând acuzator cu degetul spre vinovati.
Cu gandul la gâsca primită, judecatorul îsi mângâia mustata mascând subtil un zambet poznas. Numitii Pătrascu si Puskin schimbau priviri complice în boxa acuzatilor, justitia fusese deja servită.
Alegere LePetitPrince
Cu mine e ceva in neregula. Cand citesc o carte, culmea, mi se intampla si astfel de lucruri, gandurile incep sa mi se invarta prin cap si sa ma zgandare cu tot felul de intrebari si presupuneri. E unspe noaptea si ar trebui sa incerc sa dorm. Dar nu pot din cauza lui Alexandru cel Mare. De la zece citesc din Iskander (de Couperus) si am inceput sa fac atatea legaturi…simt ca-mi plesneste capul! Mai bine ma strecor binisor sub plapuma, deschid televizorul, ma uit… Sa vezi ce repede ma ia somnul!
Recesiunea Caligul
La câţiva paşi de maşină, un vagabond scutura de praf o servietă proaspăt culeasă din gunoi. Profitând de ocazie, a făcut o glumă întrucâtva previzibilă despre recesiune, moment în care domnişoara şi-a dus mâna la gură pentru a estompa râsul pe care însăşi mama ei l-a catalogat, cu ceva vreme în urmă, drept “grotesc de nepotrivit pentru o femeie”. Mama ar fi mândră, şi-a spus, dânsul nepărând defel oripilat de sunet, ba chiar a lăsat-o să aleagă motelul, dar să nu fie prea departe, scumpo, i-am spus soţiei că şedinţa se termină la doisprezece.
Romanţe Petra
De când mă ştiu iubesc să mă plimb seara. Mai ales prin parcurile fără becuri. Găseşti atâta linişte acolo, încât nu ai vrea să pleci vreodată. Într-o seară, undeva pe la orele 22.30, am ajuns în parc. Nu se vedea ţipenie de om. Şi totuşi, se auzea un cântec. Am mers, aşadar, cu inimă strânsă spre locul de unde veneau sunetele. Ce credeţi că mi-a fost dat să văd? Un bătrânel, adus de spate, îngenunchiat la picioarele unei statui – cânta romanţe…
Iar ziua nu mai venea… starsgates
De fiecare dată trebuia să se culce cel târziu la 11 seara, atunci când era la şcoală.
Asta îl deranja foarte tare, să nu poată pierde nopţile aşa cum ar fi vroit el, adică la calculator.
Şi-a promis că în vacanţa de vară va sta toată noaptea… până se va lumina.
Adormi oftând… Avu un vis ciudat, se făcea că e vacanţă, e noapte şi el în faţa calculatorului, nefericit, aşteptând să se facă zi…
Iar ziua nu mai venea…
Rendez-vous cell61
Negreșit, ora îl prindea cu o carte în mână. La cei 57 de ani ai săi, prof. dr. Coriolan Aurescu avea tabieturi din care nu-l scoteai ușor. În seara asta, îmbrăcat șic – costum, papion, pantofi de lac -, cu inima cât un purice, mergea la un rendez-vous de amor. Considera ora târzie, dar mignona studentă ce-i propusese întâlnirea stabilise și locanta: un club de noapte ce deschidea la 23:00. Își aranjă floarea la rever, zâmbi enigmatic în oglindă și ieși în pas vioi. Vecina ridică mirată din sprâncene.
Ursa mare LadyA
Val după val mângâie gleznele,
Spumă caldă adormită.
Nisipul se împrăştie la apăsarea tălpii
Şi adună gândurile de peste zi.
Un gând de ducă,
Un gând de dragoste,
Un vis de visare.
O femeie caldă,
Şi un bărbat singur.
Ursa mare se străduia să ţină calea
Stelei Polare.
Fuga http://lady67.wordpress.com/2010/02/10/interval-22-23/
Inima bătea cu putere. Nu mai avea aer (hîîîî… hîîîî…). Muşchii picioarelor abia o mai susţineau. De nu s-ar prăbusi! De unde atâta ploaie?! Era caldă şi o împiedica la fugă. Zid lichid. Bluziţa i se lipise de sâni. Ţinea poşeta deasupra capului, umbrelă. Alerga tot mai dezordonat. Picioarele îi tremurau. Se sprijini de gardul casei. Nu-şi mai auzea decât bătăile inimii şi respiraţia gâfâitoare. Mirosul de caprifoi o învălui.
Mâna o prinse ferm de umăr.
– Nu are rost să fugi! Te găsesc, oriunde!
22.30 Dan
Se sting pe rând: întâi cele din bucătării, apoi în băi, iar ultimele, cele din dormitoare. E interesant să stai pe bancă la ora asta şi să anticipezi momentul când se va întuneca o fereastră sau alta. Deşi asemănătoare, ordinea nu este identică cu cea de seara trecută. Ca un făcut, astăzi rămân mai mult timp aprinse câteva veioze de la capătul patului: simt cum îşi revarsă lumina asupra lecturilor captivante, veghează somnul lin al pruncilor ori dublează nerăbdarea cu care este aşteptat iubitul.
Pariul Laura Driha
Clipea des ca să n-adoarmă. Trecuseră multe ore de când nu mai închisese un ochi şi gravitaţia îi apăsa genele c-o insistenţă agasantă. Cine-ar fi zis că începuse să-i recunoască somnului importanţa pe care cu atâta vehemenţă i-o negase?
Pariul ăsta părea din ce în ce mai stupid, dar trebuia să-l câştige!Îşi dorea să dovedească că poate să reziste mai ales din cauza încăpăţânării ce-l caracteriza şi nu neapărat a mizei puse-n joc. Mai erau 9 minute până la ora 23 şi ar fi câştigat…Dar adormise.
O chestiune de timp Emilia
Timpul, ca si relatiile amoroase, e subestimat in ziua de azi. Deja cand vezi tema asta ti se taie firul si vrei s anu mai citesti restul pentru ca oricum nu se aplica in viata reala. Dar uite ca, stand, da, pur si simplu stand, observi ca oamenii se plang mereu ca nu le mai ajunge timpul pentru nimic, cand de fapt ei isi petrec mai multe ore la mall decat in pat, ca se trezesc dimineata, isi beau cafeaua si pleaca sa piarda timpul.. De aceea, macar acum, la ora asta tarzie, opriti-va. Opriti-va si admirati.
Gând de piuliţă Leo
O cafea neagră, mare. Cafeaua băuta la ora asta, când oamenii normali se culcă, e ca o sfidare la adresa zilei de mâine. N-am susţinut niciodată că sunt un om normal. Nici om nu sunt sigur că sunt. Sau măcar vreo piuliţă indispensabilă din marele mecanism. Pentru că, dacă demontezi mecanismul şi-l reasamblezi, observi că-ţi rămân piese cărora nu le-ai găsit locul, dar fără de care maşinăria funcţionează ca înainte. De parcă niciodată n-au fost acolo.
Maşinăria funcţionează şi fără mine.
24h: 22-23 ivory
Doar n-am sa mor aici! De copila o tiganca mi-a ghicit in palma c-o sa am barbat bogat si batran, copii multi si-o sa mor batrana, in patul meu. Or sa vina sa ma scoata si-o sa anuleze nunta si-o sa-l lase pe Dan si-o sa-l caute pe barbatul ala bogat si batran si-o sa inceapa sa faca multi copii. Respira greu si locul i se parea c-o striveste. Cum o strivea trupul masiv al lui Andi, respirand greu desupra ei. Il facuse sa geama cand topazul inelului ii intrase-n piele. Acum nu mai merita bijuteriile cu pietre pretioase lasate de bunica.
Descoperitori Simion Cristian
O liniște rece se lasă odată cu seara. Tânjea după ea de mult timp. Avusese o perioadă de liniște și se simțise minunat! Pe atunci avea impresia că n-ar putea s-o destrame nimic. Se gândea că nici o fericire nu e mai mare decât să descoperi tu ce n-au descoperit alții înaintea ta și să-ți dai seama cât de deștept ești pentru că te poți raporta la deșteptăciunea altora.Vorbe și iar vorbe… Nimic concret! Sunt din ce în ce mai puțini descoperitori adevărați! -gândi el înainte să adoarmă.
– după deadline –
superstiţie stelar92
pe a. am cunoscut-o cu adevărat în ziua de 22 noiembrie. nu era prima dată când vorbeam totuşi; cu 2 luni în urmă, la ora domnului s. am vorbit vreo 2 minute. mi-a spus că o cheamă a. , are 2 fraţi gemeni şi e născută pe 22 iulie. eu când i-am explicat că sunt cu 2 luni (fix!) mai mare ca ea eram deja convins că vom trăi fericiţi măcar vreo 22 de ani. ea mi-a taxat imediat 2peul şi mi-a reproşat că am un singur frate+că era deja 23. Damn it! 2 more lie and she would have been mine.
22:22. magic, nu?
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
