Archive for ‘Mirări’

01/07/2010

Cu nasul pe sus în Grădinile Yu Yuan

Bucurându-mă eu de un oarecare succes* în domeniul fotografiilor cu acoperisuri (lăsati-mi această iluzie!), m-am gândit să insist. Cu ocazia vizitei în Shanghai, în general, si în Grădinile Yu Yuan, în special, am fotografiat numeroase acoperisuri.
Iată încă două (voi reveni cu detalii):
As fi vfrut să intru în această clădire, dar n-am mai avut timp. Dacă vreunul dintre voi ajunge acolo, îl rog să-mi povestească ce si cum e înăuntru.

S-ar zice că am umblat tot cu nasul pe sus prin Grădinile Yu Yuan. În realitate, ridicam ochii.

*M-am bucurat că Alex Mazilu a pus la el pe blog fotografia mea cu Acoperisurile de la Muzeul Satului.

29/06/2010

Acoperisuri în Grădinile Yu Yuan

Am o fotografie care mi-a plăcut enorm. Am făcut-o la Muzeul satului, anul trecut. E despre acoperisuri.

Cu gândul la ea, am fotografiat acoperisuri în Grădinile Yu Yuan din Shanghai.

Acest cadru l-am „luat” de pe o terasă din bazarul de lângă Grădini, unde am fost condusi de un nene simpatic. Omul ne-a povestit că acolo vin toti mahării care ajung să viziteze locul, pentru că e cea mai bună priveliste din Shanghai. Nu stiu dacă e cea mai bună, dar e una excelentă!

Apropo de priveliste. Această fotografie, făcută de pe aceeasi terasă, suprinde o parte din furnicarul de jos si o parte din spectaculozitatea de sus. Pentru că de aici, de pe terasa îngrămădită între acoperisuri ai o super-perspectivă asupra centrului financiar dominat de unii dintre cei mai înalti zgărie-nori din lume.

În această fotografie, pe care am făcut-o între zidurile Grădinilor, mi-a plăcut vegetatia care e parcă anume tunsă ca să te ducă, odihnitor, cu privirea la acoperisuri.

 

Aici se regăseste întrucâtva ideea enuntată mai sus. Dar e ceva în plus: acoperisurile continuă, mai departe, cu poezia vegetatiei.

Vă arăt aici un zoom in. Îmi plac planurile din această fotografie, îmi par ca niste versuri care alcătuiesc un poem în care rima e dată de felinare. Poate că e cel mai reusit cadru de la capitolul „Acoperisuri” . Verdictul îl dati voi.

Voi reveni cu câteva detalii extraordinare fotografiate pe canturile acoperisurilor. Sper că mâine.

 

27/06/2010

Cele două uşi care contează

În urmă cu o săptămână am experimentat ceva de care nu te poti feri. Timp de două nopti am avut timp să cuget, într-o atmosferă propice filosofărilor despre viată si moarte. Timp de două zile am avut suficient de alergat pentru a rezolva probleme la care nu mă gândisem niciodată.

Imaginea de mai jos nu reflectă cea mai teribilă parte a experientei despre care v-am spus, dar e singura imagine pe care v-o pot arăta; n-am stat să fotografiez, decât pentru memoria-mi. Totusi, simplitatea răspunsului celor două usi mi se pare genială.

Fotografia a fost făcută cu telefonul mobil, în timp ce asteptam să deschid una dintre cele două usi. De data asta, a fost usa din partea dreaptă…

PS Click pe foto ca să se mărească

23/06/2010

Sub ape SRL

Acum ne mirăm, cu totii, că plouă. Dar a plouat mereu. Inundatiile din 1970 au fost, e drept, mai mari decât cele din ultimii ani, dar eu fost mai „exceptionale”. Un bilant al inundatiilor din ultimii 50 de ani, aici. Chestia e că, acum, e mult mai mult vina prostiei românesti si a hotiei de aceeasi sorginte. Desfrisările duc la tragedii la poalele muntilor si ale dealurilor, iar canalizarea proastă la inundarea oraselor după fiecare ploaie mai sănătoasă.
Fotografiile de mai jos nu le-am făcut eu.

Sunt tot mai dese imaginile cu apa tâsnind din pământ. Adică din canale. Fotografie făcută în Deva, de Remus Suciu

Aici e o fotografie făcută de Adi Pîclisan în judetul Timis, în urmă cu trei sau patru ani

Drum distrus în judetul Alba. Pădurea nu se vede prea bine. Poate fiindcă nici nu prea e. Foto: Mihaela Moraru

23/06/2010

File din istoria prozei arhiscurte

Era prin primăvara anului 2004. Jucam de doi ani un manager de fotbal online, hattrick si, pe când începusem să mă plictisesc nitel, am dat peste o „facilitate” a jocului: scrierea unor anunturi de presă = press anouncement = PA. Toti cei care foloseau asta scriau stupizenii legate de „marile” lor cluburi de fotbal virtual.

Îmi încoltise ideea că în cele 500 de semne disponibile se pot scrie mici povestioare. Am încercat câteva, scrâsnind. Era al naibii de neplăcut să vezi că ti se termină pagina când încă n-apucasei să spui „esentialul”. Apoi am căutat, printre câteva mii de beneficiari românia ai acestei facilităti, câtiva asemeni mie. Am găsit, cu plăcere, o mână de oameni.

Am fost sase care am înfiintat (iulie 2004) o „federatie” a scriitorilor de PA-uri, PAhico. „Federatia” era o altă facilitate a jocului care permitea gestionarea unui forum destul de complex, foarte prietenos. Treptat, ni s-au alăturat câteva zeci, apoi am trecut de o sută de amici virtuali cu o pasiune comună: textele de 500 de semne. Am învătat unii de la altii, am perfectionat. Am organziat concursuri, cu clasamente săptămânale. Am devenit o comunitate incredibilă. Văzuti din afară, păream un fel de elită bizară a „jocului”.

În cei sase ani care au trecut de la înfiintarea Pahico s-au scris, numai acolo, peste 4.000 de PA-uri. Între acestea se află cel putin 500 de texte bune si foarte bune si cel putin 100 remarcabile.

În urmă cu vreo doi-trei ani ne-a venit ideea că povestea asta trebuie să meargă mai departe. Ne-a venit ideea că putem vorbi despre un gen literar (habar n-avem de very short stories).

Mi-am dat seama că PA nu exprimă prea mult. E o abreviere OK, dar în spatele ei trebuie să fie un termen clar, puternic. Primul gând a fost să-i zicem proză foarte scurtă/ultrascurtă. Dar PA nu putea fi abrevierea a asa ceva. O amică a spus: proză arhiscurtă. Si asa i-a rămas numele, fie-i lăudat!

Apoi am iesit în lume. Am cochetat cu ideea de a face o antologie de PA-uri. Am făcut două planuri. Apoi am zis să facem o pauză, să vedem întâi dacă ideea ar putea prinde si în afara Pahico. Asa am ajuns în blogosferă. Primul blog de proză arhiscurtă a fost asa si asa. Al doilea, mai mult asa. Apoi, o parte dintre noi a făcut un blog foarte serios si foarte bun, de analiză politică. O parte (eu) a făcut acest blog. Altă parte a rămas doar în Pahico sau s-a „pierdut” pe drum.

Bucuria mea cea mai mare e că încă se mai scrie excelent în Pahico (mai putin cantitativ, dar foarte bine calitativ!) si că există deja, independent de Pahico, foarte multi scriitori de PA-uri aici, în blogosferă. Deocamdată, pe cei mai multi îi stiu. Sunt legati, mai mult sau mai putin, de acest blog.

Initiativele lui Mircea Popescu au făcut însă ca ideea de proză arhiscurtă să capete o oarecare independentă de blogul meu. Mă astept ca, în curând, să apară mai multe astfel de nuclee si proza arhiscurtă să stea linisitită pe propriile ei picioare. Apoi vor apărea cărtile. Cam asta e.

PS Am scris acest text ca urmare a unei întrebări pe care a pus-o cineva pe blogul lui Cristian Dima.

21/06/2010

Am văzut live CM din Argentina 1978

Mario Kempes, cel mai bun jucător al Mondialului din Argentina, 1978

Mario Kempes, cel mai bun jucător al Mondialului din Argentina, 1978

Prin vara anului 1978 mă ducea tata pe dealurile din spatele Nucetului, lângă Deva, să prindem „ungurii”. Îi vedeam prost pe Kempes, Ardiles şi Passarella, la televizoare mici, printre pureci mari.

read more »

14/06/2010

Trei fotografii

Vă propun un nou joc. Adică, nu joc, joacă. Voi încerca să public, cu o oarecare regularitate, câte trei fotografii care nu trebuie să aibă vreo legătură între ele (dar nici nu trebuie să n-aibă). Sper să transmit, astfel, o stare de bine. Ceea ce ne doresc tuturor.


TANDRETE. Fotografie făcută astă-primăvară în Grădina Zoologică. Îmi place că una dintre căprioare are ochii întredeschisi. Savurează momentul


BICICLETĂ. Si totusi se învârteste. Roata. Am fost fascinat de lumea bicicletelor din Shanghai, am fotografiat-o din toate pozitiile, în timpul scurtei mele călătorii din perioada 28 aprilie – 4 mai, a.c.


ZBÂRCITURI. Peisaj zgrumturos la poalele Vulcanilor noroiosi, fotografiat în data de 5 iunie 2010 (nu spun ora).

09/06/2010

Cafeaua încălzită la cooler

Încerc să-i dau replica lui Vania, arătându-i bloguri în care lumea se simte confortabil chiar si azi (când, recunosc, am iesit să iau o cafea si am avut sentimentul că as putea-o încălzi la cooler).

Asadar,

– Andi propune, cu voluptatea-i stiută, Patru armonii urbane
– Cristian Lisandru, care are si el un ochi fotografiat pe prima pagină azi, la fel ca Andi!, oferă un Colier de scoici
– LePetitPrince postează PA-ul din etapa „Parcul”, care se încheie optimist (eroul se hătărăste să se apuce de băut bere)
– Oana Stoica-Mujea descrie prima jumătate de zi de Bookfest ca fiind „neasteptat de bună”
– Sătmăreanca râde în hohote, văzând întelepciunea unui tricou XL
– Daurel îsi aminteste că era surprins de traiul bun al unor colegi, inca din tinerete (deci e tot de bine)
– Alex Mazilu arată un pas spre Paradis
– Carmen Negoită ne scoate la iarbă verde (unde sunt ceva maidanezi, e drept)
– Dan ne urează Happy 21st!
– Roxana îsi scoate personajele la plajă în mijlocul drumului
– Zamo anuntă câstigorii concursului
– Gabriela povesteste, cu har, despre drumuri pitoresti
– Geocer rămâne un tip serios pus pe glume, povestind cum e când iti fracturezi o mână (hmm, asta nu e chiar plăcut…)
– Sictireli povesteste despre conferinta de bancuri de la Giurgiu (si la Giurgiu se cam râde, se stie!)
– Licuriciul orb deschide ochii si pune o întrebare, de ce jignim? , la care nu poti răspunde decât cu voie bună.

Acestea fiind spuse, cred că am argumentat: Vania nu are dreptate!

09/06/2010

Alo? Aici Fidel Castro

Primesc de mai multă vreme, din ce în ce mai neregulat, de la Ambasada Cubei, Reflectiile camaradului Fidel*. Sunt texte scrise, pretind cei care mi le trimit, de însusi Fidel Castro. Nu-mi bat acum capul să-mi răspund la întrebarea: „Cât de viu mai e acum Fidel Castro?”.

Viu sau nu, îl văd preocupat de problema sigurantei folosirii telefoanelor celulare. E aproape drăgut atunci când spune „Un număr crescând de milioane de persoane din lume trăiesc lipiți de aceste miniaturi fără ca nimeni să știe ce efect vor avea asupra sănătății umane. Se diluează invidia pe care ar trebui s-o simțim pentru că nu ne-am bucurat de aceste posibilități la timpul nostru care se depărtează cu o viteză în foarte puțini ani și aproape fără să ne dăm seama”.

De asemenea, mă amuză că Fidel Castro (sau cine a scris pentru el aceste râdnuri – cam dezlânate de data aceasta, dacă-mi permiteti aprecierea) îsi salută prietenul, pe Maradona, cu două zile înainte de startul Campionatului Mondial de Fotbal.

PS1 Dacă veti avea cat de cat interes pentru însemnările lui Fidel Castro, promit că voi deschide o serie de „Însemnări comentate”. Unele sunt de-a dreptul savuroase.

PS2 Referirile la „Imperiul SUA” le comentez pe celălalt blog.

*Curios: la început, erau reflectii ale „camaradului” Fidel. Azi, văd că e vorba de „comandantul” Fidel. Textele camaradului îmi plăceau mai mult. Pe primele le citeam cu mare plăcere; era literatură. Acum e o însăilare. Dar îmi prinde bine această perspectivă, e un fel de aducere aminte. E foarte usor de imaginat, cu acest ajutor, cum ar fi fost comentate o serie de evenimente actuale dacă am fi fost tot sub comunisti.

30/05/2010

Cele mai bune locuri din troleu

Mă fascinează notiunile de viată urbană/cultură urbană si tot ce implică ele. Sunt lucruri care ni se întâmplă si pe care le considerăm derizorii sau, în cel mai bun caz, neimportante, desi ar trebui să le considerăm priorităti. Viata noastră de zi cu zi e enervantă sau interesantă si în functie de călătoria cu metroul, interactiunea cu spălătorii de parbriz de la semafoare sau cu vânzătorii de produse bio.

Anda, o tânără din Cluj, a pus la cale o strategie aparent complicată de abordare a unei călătorii cu troleul. Lecturarea acestei strategii e delicioasă. Si nu doar ca lectură. În rândurile scrise de Anda pe blogul ei afli, dacă esti martian sau măcar cu capul în nori, despre obiceiuri urbane pe care nu le ve găsi în nicio culegere de obiceiuri din popor.

„Inainte de toate, daca ai cumva de ales intre mai multe statii din care sa urci (de exemplu daca punctul tau de pornire e undeva la mijlocul distantei intre doua statii – eu locuiesc la o distanta aproape egala de 3 statii diferite), alege intotdeauna statia cea mai indepartata (din perspectiva destinatiei finale). De ce? Pentru ca acolo troleul va fi mai gol”, spune Anda, apoi descrie, pas cu pas, o strategie în 7 puncte (cu schită!) care să-ti facă mai confortabilă călătoria cu troleul ;).

Am descoperit acest articol gratie lui Mircea Popescu si a lui polimedie.

P.S. Stiu că am avut deja etapa În autobuz, dar, iată, Orasul PA merge mai departe, chiar dacă nu doar prin proză arhiscurtă 😉

28/05/2010

Caracatită pe plită

Vorbeam zilele trecute despre căutarea puiului Shanghai acolo unde am crezut că e casa lui (adică la Shanghai). Asa cum am povestit aici, n-am găsit specialitatea românp-chinezească, dar, flămând fiind, am mâncat ceva tentacule de caracatită. Mă rog, niste tentacule au căzut din „farfurie”, asa cum se poate vedea în filmuletul de mai jos.

Ideea e că, fără a găsi pui Shanghai, am dat totusi peste tot felul de bunătăti 😉

P.S. Redau mai jos si un jpeg al paginilor din Evz dedicate puiului Shanghai.


Am paginat împreună cu colegul meu Cristi Popa.

27/05/2010

Bancomat

M-am dus la bancomat. Am făcut ce era de făcut. O colegă, care îsi astepta cuminte paharul cu cafea de la automat (o posircă, dacă mă întrebati pe mine!), m-a abordat:
– Au intrat banii?
– Nu stiu, răspund si-i ciuntesc entuziasmul.
– Păi…, încearcă ea să continue.
– Am scos doar 10 lei, n-am verificat.
– A, deci tu mai ai bani pe card în ziua de salariu!, a strigat, cu o oarecare admiratie (nemeritată!), gata să mă dea de gol.

Adevărul e că nu stiu dacă au intrat sau nu banii. Am dat la noroc „10 lei”, n-am îndrăznit la mai mult.

Dar altceva vreau să vă întreb: mai tineti minte cum era când banii „se dădeau” la casierie? mai stiti cozile din ziua de leafă? Eu îmi amintesc satisfactia pe care am avut-o când am primit prima oară leafa „la plic”. Ce domn m-am simtit! Si îmi amintesc primul card, unul albastru de la BRD (sau primul a fost de la ING? ptiu, nu mai stiu!), când numărai pe degetele de la o mână bancomatele din oras si coada de la casierie se transferase la bancomat!

Eu cred că o oră banală trăită în trecut, cumva, ne-ar învăta o droaie despre prezent.

Etichete: , ,
27/05/2010

Cum merge masina-frunză

Copia paginii din Evz despre Maşina-frunză YEZ. Am paginat împreună cu Cristi Popa.

Vă arăt mai jos prezentarea maşinii-frunză, aşa cum am înregistrat-o în Pavilionul Chinei la Expoziţia Mondială Shanghai 2010. Am scris despre ea şi pe blog si la ziar.

P.S. Fiti îngăduitori, e abia al doilea filmulet urcat de mine pe Youtube.

26/05/2010

O etapă a campaniei lui Alex Mazilu


O fotografie marca Alex Mazilu

Mă bucur să vă anunt că proiectul lui Alex Mazilu, pe care îl sprijin cu toate puterile mele, începe să iasă în lume.

25/05/2010

Cel mai bun cadru

Andi m-a surprins si astăzi, vorbind despre cadrul ei preferat din cinematografie.


Am redat imaginea de pe blogul lui Andi Bob, pentru că e puternică. E foarte bună, e un cadru de tinut minte, dar nu pot spune că e imaginea preferată; prefer ceva mai putin trist, ca sa zic asa

Oricum, nu mă gândisem niciodată până acum că as putea avea un cadru preferat. Dar, na!, Andi m-a pus la treabă.

N-am definit încă, în mintea mea, care ar fi acela, dar am căutat nitel si am găsit pe imdb.com un posibil cadru preferat. Un cadru din Top 10, ca să fiu mai larg în apreciere. E din Butch Cassidy and Sundance Kid (1969) cu Paul Newman si Robert Redford. Un vis!


Îmi place dinamismul si nebunia din gestul celor doi, care se avântă spre gloantele celor care îi încercuiseră, într-un fel de atitudine de „mi se fâlfâie, na!”. Nebunia lor mă duce cu gândul la „nebunia” fostului meu profesor de schi si de munte, Stefan Fara, pe care îl păstrez cu drag în amintire.

Ei, pentru voi care e cadrul preferat? Răspundeti aici sau, mai bine, la Andi acasă 🙂

24/05/2010

Un bidon în plus

Am mai spus pe undeva: bicicletele si motoretele din Shanghai cară, neobosit, te miri ce. Stăteam ca prostu’ să le fotografiez, într-una întruna. Dacă tot am făcut-o, aduc aici o parte, să completez puzzle-ul.


Acest motoretist circulă regulamentar, pe pista specială aflată la marginea autostrăzii. L-am fotografiat din autocar. Îmi pare rău că n-am putut să-i surprind si figura; cei mai multi îmi arătau deja spatele până când îmi pregăteam (minu)scula de fotografiat.

21/05/2010

Un cuvânt inventat în 1965: teleenciclopedia

Mi-am scos si eu pălăria în fata celor care realizează Teleenciclopedia. Recunosc, nu m-am mai uitat de multă vreme la acest program, născut cu câtiva ani (1965) înaintea mea. La ora la care a fost surghiunuit, mi-e aproape imposibil. Recunosc si că am devenit fan Viasat History. Dar, din moment ce 400.000 de oameni urmăresc fiecare editie, ceva-ceva e, încă, acolo. Si nu mă refer doar la vreo ciudată inertie de 20 de ani. Căci e mai mult decât atât. E chiar trudă si pasiune. Si asta se simte, nu-i asa?

Teleenciclopedia cea de toate zilele*
Ce face o emsiune de televiziune să dureze 45 de ani? În primul rând, e ceva ce vine din istorie. Există telespectatorii fidelizati de ani buni.
Teleenciclopedia a fost, ani la rând, o evadare. Aşa cum am văzut sute de mii de chinezi „călătorind” prin lume în incinta celor 5,5 kilometri pătraţi ai Expo­zitiei Mondiale de la Shanghai, tot astfel colindam şi noi, românii din vremea lui Ceauşescu, purtaţi de vocile lui Florian Pittiş, Mariana Zaharescu ori Sanda Tăranu.
Era evadarea noastră de fiecare sâmbătă seara, după telejurnal. O eva­da­re nu doar către lumi inaccesibile, ci şi contactul rar cu un lucru făcut bine!
Iar acum, în plină epocă Discovery, Teleenciclopedia rezistă! Mai sunt, încă, în jur de 400 de mii de oameni care deschid televizorul pe TVR, chiar dacă melodia de generic compusă de Nicolae Kirculescu a fost scoasă din prime-time.
Nu ştiu de ce, dar cred că vom sărbători şi 50 de ani.

* Asta e Tableta TV de mâine

Asculta mai multe audio Muzica
Filmulet primit de la Leo. Nu m-am priceput să ofer decât un link… 😦

21/05/2010

Pedalând de zeci de ani

Am zis să redau aici ce-am scris în ziar. Nu stiu nici de-i bine, nici de-i mai putin bine. Dar e pe bune:

Am fotografiat această fază în intersectia de lângă hotelul Four Seasons din Shanghai. Am pătimit, sufleteste, alături de biciclistul căruia, în mod vădit, îi era greu să pedealeze. Sufla, e drept, si vântul (se vede cum zboară apa din cismea).
P.S. Pentru amatorii de statistici: a răzbit, măcar până când a iesit din câmpul meu vizual!

Prima impresie puternică pe care mi-a produs-o oraşul Shanghai a fost cea legată de peisajul rutier. Nu mă refer la spectaculoasele autostrăzi suspendate, care acolo chiar există, ci la pitorescul celor peste trei milioane de biciclete şi motorete ce străbat zilnic oraşul, cu încăpăţânare.

Bicicleta nu e, pentru chinezi, doar un mijloc de locomoţie accesibil; e o variantă sigură de a te strecura prin ambuteiaje (există piste speciale pe trotuare sau pe prima bandă a bulevardelor) şi de a scăpa de problema locului de parcare.

Cu bicicleta ajungi cel mai sigur de acasă la serviciu şi înapoi într-un oraş imens, în care circulaţia rutieră e chiar mai haotică decât în Bucureşti. Nu eşti sigur nici pe zebră, când ai verde. Par că se năpustesc spre tine autobuze, limuzine, taximetre, biciclete. Deşi sunt raportate zilnic sute de accidente rutiere grave, în care cel mai adesea bici cliştii sunt victime, n-am avut ghinionul să asist, în cele şapte zile de Shanghai, la vreunul.

Probabil cel mai bun prieten al chinezului

În general, bicicletele pe care le-am văzut sunt simple, vechi şi rablagite. Par a fi biciclete „de-o viaţă”. Foarte multe sunt adaptate: trag câte un cărucior sau au pe roata din spate o şa în plus. Chiar dacă pedalatul face bine, ce-i prea mult strică. Aşa că mulţi şi-au montat vreun motoraş la bicicletă ori au achiziţionat motorete sau scutere. O bicicletă electrică se vinde cu 300-850 de dolari.

Conform statisticilor, dacă, în anii ’90, 60% din populaţie folosea bicicleta, acum mai sunt sub 25% care dau la pedale. La o populaţie de 20 de milioane de locuitori, e ceva!

Oamenii nu doar că merg la serviciu pe două roţi, ci şi transportă: lucruri, unele foarte voluminoase, şi persoane (am văzut familii întregi pe o bicicletă tip Tohan!). Totuşi, a circula astfel prin Shanghai nu e prea sănătos. Nicăieri n-am aflat mai mult smog. Măştile rămase de la porcină prind bine şi unui pieton.

21/05/2010

Biciclisti de Shanghai

O nouă zi, o nouă fotografie cu biciclisti de Shanghai. Înainte de a vă arăta fotografia, vă mărturisesc: am scris un articol în Evz fix pe acest subiect.

Mi-a plăcut în mod deosebit acest personaj care pedala cu demnitate. Are figură de actor distribuit în filme cu politisti chinezi, d-ălea de Hong Kong. Sau poate era un simplu cărăus? Sau îsi adaptase bicicleta pentrui orice eventualitate? Probabil că nu vom afla niciodată. Dar ne putem imagina.
P.S. Am făcut fotografia din autocar.