Vedere din Bucureşti. De-a lungul drumului în zona staţiei RATB „CFR Progresul”. Foto cu telefonul: Călin Hera
Vedere din Bucureşti. De-a lungul staţiei de tramvai „CFR Progresul”. Foto cu telefonul: Călin Hera
La marginea oraşului găseşti întotdeauna lucruri despre care poţi spune că sunt pitoreşti. Locuri, oameni. Pitorescul acesta este, aproape mereu, rudă cu mizeria. Cu ceea ce numim promiscuitate. Asta, dacă avem nasul pe sus.
Prima incursiune la marginea lumii. La una dintre ele
La marginea dinspre Giurgiu, zona staţiei RATB denumită „CFR Progresul”, am întâlnit destule minuni, deşi am stat acolo cu ochii-n patru doar ceva mai puţin de o jumătate de oră.
L-am văzut pe bărbos pus îndărătul unui gard, gardul depozitului de cauciucuri, am văzut oameni aşteptând o ocazie la marginea lumii.
Le-am zărit, le-am fotografiat şi mi-am văzut de treaba mea, de drumul meu. Pentru că, îmi place să cred, până şi la marginea lumii se deschide, când te aştepţi mai puţin, un drum nou, la capătul căruia descoperi că marginea lumii e mai departe, mai departe. Şi oricât te-ai chinui, tot nu o poţi atinge cu mâna, nici dacă îţi doreşti asta. Dar cine şi-ar dori aşa ceva?
Vedere din Bucureşti. De-a lungul drumului în zona staţiei RATB „CFR Progresul”. Foto cu telefonul: Călin Hera
Vedere din Bucureşti. De-a lungul drumului în zona staţiei RATB „CFR Progresul”. Foto cu telefonul: Radu Hera
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un comentariu