Călătorului îi şade bine cu drumul. Căci, uneori, drumul îşi alege oamenii. Îi educă, îi îmbolnăveşte de călătorită. Unii nu se vindecă, alţii duc dorul. Poate că omul s-a născut nomad. Poate că de aceea sunt cutremure, incendii, inundaţii, poate că de aceea oamenii se întâlnesc şi se adună şi te miri din ce pricini: ca să treacă dealul, să se mute în alt sat, să împrospăteze sângele. Cred că nu există cale mai bună de a afla decât călătoritul. Ferice e acela care umblă.
Ştiu, există contraargumentul rostului, al casei, al aşezatului. Umblă omul ce umblă, dar se mai şi aşează. Civilizaţia cortului nu durează. Nu lasă izvoare arheologice, doar impresii, poveşti, vetre de foc (care se şterg de la un anotimp la altul).
Vă provoc la discuţie: acasă sau pe drum?
P.S. Concursul Codul Bunelor Mamifere merge mai departe, am deja jurizarea primei etape, vă rog să scrieţi texte pentru a treia, le voi posta cât pot de rapid pe toate (un eveniment fericit mă ţine deoparte de net zilele astea).






