femeia cu violoncelul iese din mulţime
sare în ochi
se evidenţiază
habar n-am cum arată dar mersul ei dansează
chiar şi atunci
când stă
când e înghesuită de gloată
când oamenii se-ndeasă
se contorsionează
mai pe tăcute unii ori alţii
mai răcnind (ei socializează)
cu sârg
şi se miros (o, da!) ca o planetă
de nări
ce dă în pârg
de obicei la curbe ori pe la semafoare,
când scârţâie subtil
ferestrele murdare
atunci violoncelul se mişcă
unduios
femeia care-l poartă înjură (se dă jos)
NOTĂ. Prima oară am scris acest text sub formă de PA (aici). Mă fascinează faptul că acelaşi text poate arăta diferit şi, eventual, poate transmite lucruri, sentimente, trăiri diferite în funcţie de forma în care e prezentat. Sau mă înşel eu?
Călin Hera. PA-uri şi mirări 