
noaptea era încă departe dar îşi trimisese umbrele prelungi
haşurau pământul uşor tremurat ca nişte dungi
din care îţi vine să pleci în care ai vrea să ajungi
să stai îngropat în mormane de frunze să strângi
în mâinile drepte amprentele mâinilor stângi
să aduni culorile toamnei sub ochi (unde unii au pungi)
apoi dacă din întâmplare nu plângi
că umbrele paşilor tăi dintr-o dată-s prea lungi
să-ţi umpli plămânii cu cerul în dungi
NOTĂ. Am scris aceste versuri ca răspuns la o temă a concursului PA-foto care are loc în Pahico.
Foto: Dani Lica





