Nu stiu de ce o postare de pe un blog poate să înduioseze. Trei-patru vorbe scrise de cineva cu care nu te-ai întâlnit niciodată si, probabil, nici n-o să te întâlnesti, pot să-ti facă ziua (sau măcar minutul) altfel. Cert e că, pe mine vestea că autoarea Dianei se mărită m-a înduiosat. Îi urez casă de piatră si să fie fericită si o povătuiesc să se bucure de clipă si să nu-si piardă vremea cu detalii organizatorice.
UPDATE. Laura Driha mă trage de urechi, si merit asta, că n-am zis nimic atunci când a anuntat ea că se va mărita. Pur si simplu, mi-a scăpat. Mea culpa! Citind azi anuntul, mi-au dat lacrimile. Nu-s nici pe departe un tip plângăcios, dar m-a emotionat cum a descris momentul:
Cerere în căsătorie
Pe plajă, în mijlocul zilei. Fără masă pompoasă. Şi fără să mă înec cu inelul din prăjitură. Aveam noi o cărţulie, i-o dădusem eu cadou de ziua lui. Citeam din ea de zilele noastre Şi mi-a zis că vrea să citim. Şi imi zice: „Dar pentru poezia asta trebuie să mă aşez.” Şi se pune în genunchi. În ambii genunchi. În faţa mea… Am crezut că mor. Mi s-au înmuiat picioarele… Nu mă puteam gândi decât la faptul că azi am venit în balerini în loc de tocuri şi cum naiba mi-o sta părul la vântişorul de pe plajă. Şi am zis DA.
Asa-i că e un PA extraordinar?
Călin Hera. PA-uri şi mirări 