Când apuc să văd un film la TV, rareori îl văd cap-coadă. Pierd începutul, finalul, ori le pierd pe amândouă. Desori văd doar o bucată din cuprins.
Prima oară, asta m-a enervat. Acum mă fascinează să reconstruiesc povestea, în mintea mea, asa cum îmi imaginez că ar fi trebuit să se desfăsoare până în momentul în care o văd la TV. Să-mi închipui cum ar putea continua după ce am fost nevoit să schimb peisajul. Îmi place să descopăr, si să încerc să le înţeleg, personaje despre care n-am suficiente elemente.
Cine e mai câstigat? Eu, că-mi pun la lucru imaginatia sau telespectatorul normal, care-si îmbogăteste cultura generală si nu e condamnat doar la propriile-i idei? Habar n-am. Dar varianta la care am fost împins e un exerciţiu pe care îl recomand.
NOTĂ.
Ideea de mai sus se regăseste într-un text mai vechi.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 