În urmă cu două seri a nins aşa cum ar ninge, dacă ar ninge, în Rai. Eram la birou, în Bucureşti, şi mă oprisem să mă uit pe fereastră. Apoi m-am surprins nu bucuros ca un copil, ci nervos ca un adult (că trebuie să curăţ maşina, să pierd cinci minute din viaţă cu asta, în loc să mă înscriu mai repede în coloană).
În această dimineaţă, camera în care mă aflu a fost invadată de lumină. Dar ce zic eu lumină? Dacă Raiul e luminos, aşa lumină trebuie să fie! Nu ştiu prea bine cum e chestia cu Babele, cu zilele alea de început de martie din care trebuie să alegi una, din timp, ca să afli, în funcţie de ziua cu pricina, nu ştiu ce. Dar ştiu că, atunci când mă opresc din nebunia celor 24 de ore urbane, găsesc o droaie de motive ca să mă bucur.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 