L-am gâdilat pe Zeus la tălpi

 

Mulţi ne-au spus: uitaţi-vă la voi! Mulţi ne-au spus: nu mai aveţi vârsta aia! Mulţi ne-au spus: nu e o simplă plimbare.

Multora le-am dat dreptate: am ruginit, suntem departe de cei care eram în urmă cu 20 de ani. Atât de departe! (Nici măcar tânărul meu frate nu mai are 20 de ani.)

Şi, totuşi, am făcut-o!

Am fost acolo, noi, rablagiţii, multinaţionalelistii, burticeii, fundu-n-maşină-istii. Chiar noi. Tură-fulger, ca pe vremuri. O, zei!

P.S.

Nu-ntrebaţi genunchii mei nimic,
priviţi fotografiile, citiţi scrierile.
Bucuraţi-vă, împreună cu mine.
Dar nu-ntrebaţi genunchii mei nimic.
Zeii de aceea sunt zei
pentru că nu-i interesează genunchii oamenilor.
Ei stiu că important e sufletul, care pune în miscare totul.
Căci măreţia zeilor trebuie contemplată şi atât.
Abia atunci înţelegi, abia atunci ai fost aproape de ei
şi asta doar pentru că i-ai prins în toane bune.
Aşadar, bucuraţi-vă împreună cu mine,
Dar nu întrebaţi genunchii mei nimic.

 

calin varf

Fotografie făcută pe vârful Skala (2.866 m)

olimp 980

Vârful Mitykas (2.917 m), cel mai spectaculos, mai înalt, mai fascinant din întregul Olimp (fotografiat aici de pe Platoul Muzelor)

Etichete:

36 comentarii to “L-am gâdilat pe Zeus la tălpi”

  1. Avatarul lui gabi

    Wey!
    Bine ai venit !

    Apreciază

  2. Avatarul lui gabi

    Nu, nuuu,
    nu intrebam genunchii…

    Ma bucur ca ai experimenta cumva ceea ce spunea Paler in acest citat : „Adevărata „măsură” a vieţii unui om nu se poate obţine decât prin „lipsa de măsură”, dorind „fără măsură”, îndrăznind „fără măsură”, iubind „fără măsură”.”

    Stii ca el a avut o relatie speciala cu Zeii Olimpului !

    Frumoase imagini 🙂 Varful Mitycas este infricosator de impunator. Acum inteleg de ce i-au cocotat grecii pe Zei tocmai acolo 🙂

    Apreciază

  3. Avatarul lui matilda

    Sunt eu ignoranta, sau in Olimp nu exista un zeu al Blandetii ? Acum e prea tarziu spre a fi inventat.

    Frumoase poze si versuri .

    Apreciază

  4. Avatarul lui CalinH

    @gabi:
    1. Paler avea dreptate.
    2. Hai sa zicem că grecii au fost lasati de zei sa înteleagă că acolo e casa zeilor. Lasă-mă să mai fiu un pic sub vraja lor!

    Apreciază

  5. Avatarul lui CalinH

    @matilda: Dacă zeul Blândetii n-a fost încă inventat, îl vom inventa noi.

    Apreciază

  6. Avatarul lui gabi

    Sigur, sigur ca da… Mie nu mi-ar trece senzatia nici dupa vreun an de zile 🙂

    Apreciază

  7. Avatarul lui ajnanina

    bine au venit genunchii tai! cu tine tot 🙂
    a ras Zeus cand l-ai gadilat ?

    Apreciază

  8. Avatarul lui Leo

    … Si totusi, ce-ti fac genunchii ? 😀

    Grozav voiaj…!

    Apreciază

  9. Avatarul lui Cristina

    bine ai revenit si lasa ca asemenea minunatii merita

    Apreciază

  10. Avatarul lui CalinH

    @ajnanina: A zâmbit. Zeita-mamă m-a mângâiat. Am venit bronzat de acolo, bronzat de zâmbetul zeilor.

    Apreciază

  11. Avatarul lui CalinH

    @Leo: Cred că-mi voi aminti mereu, e una din acele experiente care tin o viata. Poate locul, poate prietenii, poate momentul, poate toate la un loc.

    Apreciază

  12. Avatarul lui CalinH

    @Cristina: Cu siguranta merită!

    Apreciază

  13. Avatarul lui Geocer

    Foarte frumos si impunator varful Mitykas. L-am contemplat si eu de la distanta acum cativa ani.

    Apreciază

  14. Avatarul lui CalinH

    @Geocer: Atunci stii, cu siguranta, cum mă simt azi, după mai putin de 24 de ore, cu, încă, destulă febră musculară. Din aceea plăcută.

    Apreciază

  15. Avatarul lui gabi

    Am recitit si am vazut ca prima parte a articolului tau e un foarte amuzant si reusit PA :)) incheiat apoteotic : ” o zei !”
    :))

    Apreciază

Răspunde-i lui Cristina Anulează răspunsul