Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Arbore decorativ în Parcul Tineretului, Bucuresti. Foto: Calin Hera
A cam început desfrunzirea, ce-i drept. Şi dacă trebuie să fie fără cuvinte, că-i miercuri (dar de sezon!), atunci vă invit să adăugaţi voi vorbele, pentru că or face fotografiile cât 0 mie de ziceri, dar 500 de semne bine alese înseamnă un univers. Prietenii ştiu de ce.
Chiosc de ziare în intersecţia Dristor-Camil Ressu. Foto: Calin Hera
Chioşcul de ziare este un element banal al peisajului urban contemporan. Chiar dacă au murit, în vreme de criză, zeci de publicaţii, chioşcurile de ziare denotă abundenţă la capitolul informaţie.
Putem critica felul informaţiei oferite, faptul că sunt prea multe tabloide şi reviste de prost gust, dar nu putem nega faptul că în România oricine poate zice/scrie orice, oricine poate ajunge la informaţie şi opinii, dacă doreşte. Da, şi pentru asta au murit oameni în decembrie 1989*.
Piesaj de toamnă, în Parcul Herăstrău. Foto: Calin Hera
Poate cel mai frumos lucru pe care îl poţi face în Bucureşti, zilele astea, e să te plimbi prin parcuri. E o adevărată sărbătoare oferită de culorile toamnei. Aparatul de fotografiat e o ustensilă necesară, dar fotografiile nu pot înlocui senzaţia. Uneori, se apropie de ea.
Clădire aflată la intersecţia străzilor Negustori şi Hristo Botev. Foto: Calin Hera
Trec aproape zilnic pe lângă această clădire. De când a apărut panoul, am privit-o cu şi mai mare atenţie. Nu ştiu încă ce a fost aici pe vremuri, n-am privit-o cu atât de multă atenţie, pentru că nu m-am oprit niciodată s-o fac. Mă gândesc că, poate, mă ajută vreunul dintre cititorii acestui blog. Sau aflu eu mai întâi, vom vedea. Cert e că, privind clădirea, îmi pot imagina lesne măreţia de odinioară, caleştile trase la poartă, femeile frumoase întrezărite la ferestre.
NOTĂ. Această fotografie face parte din campania Vedere din Bucureşti (la care vă invit să participaţi).
Până acum am publicat:
Bloc cu cioară şi pescăruş în sectorul 3. Foto: Calin Hera
Peisaj clasic al anului 2011, specific cartierelor bucureştene (fotografia aceasta a fost făcută în sectorul 3). Deşi cenuşii, blocurile adăpostesc viaţă. Şi înăuntru şi deasupra. Rămân fascinat de adaptabilitatea pescăruşilor, care se aciuaseră prin Bucureşti încă din urmă cu 100 de ani, din câte am mai citit (rog confirmări sau infirmări).
Vedere din intersecţia Rond Baba Novac. Foto: Calin Hera (septembrie 2011)
Încep un proiect foto (nivel amator, fireşte), în cadrul căruia voi fotografia (în special din maşină) secvenţe bucureştene. Banal, plictisitor, adevărat. Vom vedea împreună ce va fi să iasă d-aci.
Fotografie făcută din maşină, la intersecţia Petricani – Bd. Tei (sau aşa ceva), lângă benzinăria Lukoil. Îmi place concentraţia de elemente din acest cadru, în care, aparent, doar mărul „drogat” e viu. Încă.
Am observat un lucru: copiii observă panourile publicitare chiar mai bine decât adulţii. În urmă cu câţiva ani mi se părea un ultracatolicism să interzici reclamele la ţigări (sunt împotriva fumatului). Acum sunt mai înţelept şi ştiu că micuţii înregistrează tot.
De aceea, am ajuns să salut panourile antidrog. Iniţial, mi s-au părut idioate. Dar mesajul e simplu, uşor de înţeles şi, sper, de efect (atât cât se poate). Cel puţin copiii despre care ştiu eu (ai mei, ai colegilor) ştiu că drogurile sunt un lucru rău. Poate pentru că le povestim noi, poate pentru că se uită la filme (cu acordul părinţilor!), poate şi datorită unor astfel de panouri.
P.S. Eu încă nu mi-am dat seama dacă blogul spunenudrogurilor ajută la ceva sau nu.
Am făcut o fotografie care-mi place, din curtea unei case maramuresene, către marea biserică de lemn. V-o arăt, să vă placă si vouă.
P.S. Cristian Lisandru, vizitează Muzeul Satului, merită! Nu contează femeile-paznic si nici pisicile care vânează veverite!
Acest document este autentic. A fost depus, probabil, fiindcă erau aprinse luminile din interiorul masinii, mergea radioul si geamul din dreapta-faţă era întredeschis.
Pentru că o anumită rutină de 500 de semne a pornit un fel de joc de-a ghicitul (aici şi în Pahico*), propun şi eu o variantă.
*O variantă Pahico, plauzibilă si ea: „bă data vitore iţ tau caucucurili dacă mai parcezi pe locu mieu”.
Spălătorie auto
Era murdară. Genul spalamă. Am dus-o unde-i place. S-a ocupat de ea un vlăjgan în maieu mov. Genul macho. Tipul ştia meserie. A făcut-o să geamă de plăcere. A dat-o prin spume, a mângâiat-o, a intrat în cele mai ascunse unghere. A răsfăţat-o. La sfârşit, se vedea pe ea că e mulţumită. Se simţea ca nouă. Am plătit cash (nu se putea cu cardul) unei doamne uscate, apoi a trebuit să-i dau ceva şi vlăjganului. Totuşi. În protofel nu mai aveam decât dolarul meu norocos.
– Bun si ăla, a zis tipul.
Maşina l-a claxonat singură, la ieşirea din spălătorie.
Vedere din staţia de metrou Piaţa Victoriei 2
Se spune că după maşină (tramvai, troleu, autobuz) şi după femei nu trebuie să alergi niciodată, fiindcă mereu va veni următoarea. În principiu, nu-mi plac bancurile misogine (puteţi să mă acuzaţi c-aş fi ipocrit).
Despre femei nu vreau sa vorbesc acum; cu alergatul după mijloacele de transport în comun însă am o problemă. Adevărul e că niciodată
Călin Hera. PA-uri şi mirări 