Posts tagged ‘Proza Arhiscurta’

07/04/2011

Doi prieteni

Sandu si Călin, pe malul Muresului, îndărătul unor rachete de badminton. Lângă ei, un pusti care o fi, acum, flăcău voinic.

Click pe foto pentru imagine mărită!

Se jucau cu indienii, aveau peste o sută (îi tineau împreună, prin rotatie, ba la unul, ba la altul). Dacă nu i-ar fi trimis la culcare părintii, ar fi inventat lupte complicate cu soldati, cavaleri în armură si cowboy (ba călare, ba pe jos) zile întregi. Când nu se jucau cu indienii, povesteau ce-au mai citit. Ajunseseră să citească aceleasi cărti, în acelasi timp, asa că discutiile erau prelungiri ale lecturii. Apoi s-a întâmplat ceva, mare cât un ocean. Dar jocul de sah de la Sandu si-a aprins ultimul beculet abia după 24 de ani. Când, deja, se inventase facebook.

05/04/2011

Bodyguard

Bărbatul de 35 de ani coborâse din masina inscriptionată Revolt, împreună cu mustata groasă, de mascul alfa. Mergea legănat, plimbând cu fală salopeta de serviciu, cu pantalonii vârâţi în bocancii înalţi. Trotuarul părea un binemeritat covor roşu, aşternut anume pentru paşii lui. Când a văzut-o, s-a dat înspre blondă, privind insistent în decolteu.
– Să vă fie ruşine!
– Ce, nu-ţi place?
Tipul cu chelie şatenă i-a zis că nu-i frumos ce-a făcut.
– Aveţi vreo problemă?
– Tu ai o problemă: ai fost necivilizat.
Dacă şi-ar fi împins pieptul şi mai în faţă, mustăciosul i-ar fi făcut un cucui în chelie. În schimb, a intrat într-un magazin. Cheliosul şi-a văzut de drum.

05/04/2011

PAiul sau bârna



Urmează o etapă teribilă a concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret:

Vorbiti în 500 de semne (maximum 550) despre un defect pe care vi-l recunoasteti.
Cred că tonul autoironic e o solutie bună a problemei, nu? 😉

Deadline, vineri, 12.00. Baftă!

Lenea e cucoană mare… Victor
Mi-e lene…
– Ţi-ai făcut ordine în casă?
Întrebarea asta mă descumpăneşte mereu. Mama mi-aruncă o căutătură critică peste ramele subţiri ale ochelarilor, dându-mi de înţeles că întrebarea nu este retorică. Aşteaptă un răspuns. Ridic din umeri:
– Nu. Fac sâmbătă.
Sâmbătă îmi evaluez sarcinile: trebuie să scriu pe bloguri, să-mi fac curăţenie în pc pentru că în 300 de giga de hard disk nu mai am loc să pun o melodie, să mai lucrez ceva în fotoşop. Ah, da, şi să-mi fac ordine-n casă…
Dar mi-e lene.

Hai la omu’ cu defecte LePetitPrince

Hai la omu’ cu defecte
Am multe si evidente
Pune mana, sunt pe alese,
Abia ce au fost culese.
Trufandale, trufandale
Haide, alege matale!
De ma pui s-aleg pe mine,
Stiu eu? Voi alege bine?

Hai s-aleg, jocul o cere,
Provocare si… durere:
Sunt un om orgolios
De-ti dai palaria jos.
Si daca ma gandesc bine,
Defectu-n viata ma tine
Asa prost si cam posac.
(Ai cerut un defect? Tac.)

Ca orgoliul e cam mare
Nu am nici o indoiala
Noroc ca sunt si uituc:
Uit defectul si ma duc.
Asa c–am scapat de el
Sau… doar e mai mititel?

Fragmente. Camix
Urcă în microbuz, izbi uşa în urma ei şi îi adresă şoferului:
– Ceau.
Se aşeză, îşi puse căştile, îşi scoase cartea şi… So lately/ Been wondering who will be… „Dacă vrem să înţelegem răspunsurile pe care le-au aflat secolele anterioare” Asta îmi place cum sună. Ia uiti, păsări în V, ce tare! Câtă ordine şi unitate între ne-oameni. „trebuie să descoperim întrebările pe care” chiar aşa, J. Pelikan, la câte întrebări… Măăăi, am uitat foile acasă, cum le dau test? Mna, oi cerşi de la careva. „nici măcar propriile lor întrebări.” Încă o dată.

Nesemnificativ Alina
Când am intrat la liceu am oscilat între variante începând cu filologie până la mate-info (și toate denumirile adiționale). Nici admiterea nu știam la ce facultate să o susțin, deși orizontul mi-l mai restrânsesem (eu). Nu mai vorbesc pe urmă câtă nehotărâre am experimentat. Nu sunt capabilă nici să aleg între un biscuit și un măr – le vreau pe amândouă. Totuși, știu și când să nu fac compromisuri: mi-am căutat timp de trei luni o pereche de pantofi “așa cum vreau eu”. Cel puțin sunt statornică.

Mică filosofie despre calităţi şi defecte Leo
Eu nu am defecte. Am numai calităţi pe care le administrez în mod greşit. Dacă strâmbi din nas, o să-ţi explic cum stă treaba. Nu-mi place să mă cert. Lăudabilă trăsătură de caracter, pacifismul acesta. Urăsc conflictele şi am reacţii fiziologice la ele. Mă crezi sau nu, faptul că nu pot, nu vreau şi nu ştiu să mă cert mi-a adus multe neplăceri. Dacă nu eşti în stare să dai o replică tăioasă atunci când e nevoie, eşti oricum altcumva – ori bleg, ori prea arogant – numai propovăduitor de pace nu.

Pendulare Leo
Mi-e foame, mi-e somn, mi-e lene, mi-e silă, nu vreau nimc, vreau de toate, haide mai repede, stai mai încet, de ce ai făcut asta, de ce nu ai făcut asta, m-am hotărât, m-am răzgândit, îmi place la nebunie, nu-mi mai place chiar deloc, ce palpitant, ce plictisitor, vreau să mă fac cosmonaut, ce bine arăt, arăt ca naiba, ce bună dispoziţie am, ce repede s-a dus pe apa sâmbetei, am o grămadă de lucruri de făcut, de dres, de înfăptuit, dar nu mai fac nimic.
Şi parcă iar aş vrea să mă fac cosmonaut.

Cel mai mare… starsgates
…defect al meu este că sunt suflet de artist inventiv. Cel mai tare mă chinuie talentul în artă culinară. Ce e rău în asta o să spuneţi? Nimic dacă nu sunteţi în preajmă. Sigur deocamdată nu mi-a explodat bucătăria deoarece respect o singură regulă. Nu torn apă în ulei încins! În rest imaginaţia mea în ale bucătăritului nu are limite. Am vorbit deja de salata dementă. A fost un adevărat fiasco! Am şi unele reţete ciudate bune de tot dar şi chestii indigerabile. Sunt o surpriză în bucătărie.

PAivitate Petra
Ehe, de-ar fi sa-mi detaliez toate defectele as scrie peste 5 mii de PA-uri! Am sa va povestesc de un defect din copilarie, de care rad si acum cu pofta. Imaginati-va o copila tunsa scurt, in clasa a II-a, cu doua funde mai mari decat capul. O colega mi-a spus ca nu am curaj sa ma fac cu stiloul pe fata si in 2 minute eram cu fata plina de picatele albastre. Daca nu m-ar fi dus invatatoarea prin toata scoala sa ma faca populara la 7 ani si acum m-as fi intrebat daca a fost naivitate sau prostie.

Liviu şi Natalie Portman (via Ilarion) Călin
Meciul a fost cum a fost, nu zic, dar mai mult mi-a plăcut discuţia din pauză.
Auzindu-l pe Ilarion, care primise liber la bere (şi el), ca în vremurile bune, parcă ai avea în faţă un copil cu burtică şi început de chelie. Şi ce-aţi vorbit? Despre femei, normal, a roşit (inexplicabil) Ilarion. Mai precis? Mai precis, fiecare a trebuit să mărturisească ceva. Și? Şi Liviu a zis că slăbiciunea lui sunt degetele de la picioarele femeilor. Poate să fie şi Natalie Portman; dacă lui nu-i plac degetele de la picioare, nici nu se mai uită mai sus.

“Simpatic, dar cam nerăbdător…” LeeDee P
Îl consider destul de simpatic. Ține întotdeauna pasul cu moda, știe să se asorteze și își alege cele mai curajoase forme și culori, iar când este în preajma copiilor, se costumează cu dibăcie, ca să le facă pe plac. În ciuda faptului că are un picior mai scurt și unul mai lung, este într-o permanentă mișcare și toată lumea stă cu ochii pe el. S-a împrietenit la cataramă cu mulți, dar eu nu reușesc, aproape deloc, să-l atrag de partea mea. Este plin de nerăbdare și mă scoate mereu în întârziere.

Defectul unui PA Carmen Negoită
Habar n-am despre ce să scriu şi asta nu pentru că nu mi-aş cunoaşte defectele, dar nu ştiu asupra căruia să mă opresc. Cam indecisă la ora asta târzie şi parcă prevăd că va ieşi cel mai naşpa PA pe care l-am scris vreodată. Şi mă enervează că, dacă aş putea reda în 500 de caractere calităţile mele, mi-e imposibil să respect regula şi la defecte. Şi asta pentru că-mi place să descriu cu lux de amănunte. Să fac omul să înţeleagă. Să nu aflu mai târziu că mă încadrează la sociopaţi. N-am dreptate?

Arogant eftimie
Am tot amânat să scriu textul ăsta pentru că ideea o aveam şi, ca toate ideile excepţionale, încăpea în mai puţin de 500 de semne. Acum, ca să fiu concis, defectul meu principal este că sunt arogant. L-am descoperit cu mult timp în urmă, în urma unei fine analize psihologice făcute asupra mea. Odată ce am ajuns la concluzia din titlu mi-am dat seama de gravitatea faptei: acum nu mai pot ascunde că sunt arogant, doar am spus-o eu iar eu am întotdeauna dreptate.

Uatzior prablam cap descult zamo
Cand era mai tanar si nemuritor isi intreba sadic tatal: Apropo de oamenii cu chelie: “Nene, capul dumitale-i descult?” Pe bunicu’ nu-ndraznea. A observat apoi ca-n timp si lui ii zboara parul, inlocuit fiind de probleme si-ncruntari. Un casalot ivindu-se din spuma marii, un submarin gafaind dupa o gura de aer. Personalitatea lui capilara fusese circumcisa fara ca macar mandrul sau scalp sa-mpodobeasca peretele cu diplome al unei capetenii de Piei Rosii. Macar de mi-o creste creierul, se gan#&!

OBServatorul de OBSesii MeetTheSun
Mi-a luat ceva până să OBServ că nu pot trăi fără OBSesii. OBScure sau nu, OBSesiile mele sunt greu OBServabile chiar și de către mine – OBSedatul în speță. Capacitatea de autoOBServare s-a dezvoltat odată cu OBStinația cu care mă las pradă OBSesiilor pe care le alimentez. Din contradicție a ieșit vinovata: OBSesia de a avea OBSesii. M-aș putea autodeclara un OBStretician de OBSesii, pe toate le-am adus pe lume fără incidente. Doar una dintre OBSesiile mele de până acum a fost de natură OBScenă.

Bolovanul Ion Toma Ionescu
Stiu de la mama, într-o hotărâre importantă pui răul în faţă; analizezi, răsuceşti, nu te-arunci bolovan, cu capu-nainte, adică într-un fir logic, când bolovanul vine spre tine să te izbească cu probabilitatea de nouăzeci şi ceva de procente, mai întâi scocoteşti ceva-ul, adică zecimala de după virgulă, nu contează impactul, ia partea bună, afli că stelele-s verzi. La-nsurătoare mândru:
-Mamă, ea e! Te-am ascultat, am pus răul în faţă. Săracă, încăpăţânată, da ia partea bună, are şi trei surori.

Iritare injineru
Uşa se trânti în urma ei şi o voce tună:
– Ce e aşa de greu să înţelegi? Bagi cheia în yală, învârteşti în sens trigonometric apeşi clanţa şi gata. Mă disperă când oamenii nu sunt în stare să înţeleagă lucruri simple şi trebuie să le explic de o mie de ori.
– Bine că eşti tu deştept! Mai bine pune ai mâna să ungi şi tu balamalele acelea că am impresia că trăim într-o casă bântuită.
– Unge-le tu dacă ai chef! Mi se rupe, m-am săturat.
Am plecat sperând că voi fi mai rapid decât mânia ce mă cuprindea.

fix 500
Lenea e cucuoană mare – Victor
Nesemnificativ – Alina
Mică filosofie despre calităţi şi defecte – Leo
Pendulare – Leo
PAivitate – Petra
“Simpatic, dar cam nerăbdător…” – LeeDee P.
Defectul unui PA – Carmen Negoită
Uatzior prablam cap descult – zamo
OBServatorul de OBSesii – MeetTheSun
Bolovanul – Ion Toma Ionescu
Iritare – injineru

04/04/2011

Cum am dat fuga la mândra

Dimineaţa dăduseră minerii după ce, noaptea, dăduseră soldaţii cu gloanţe (oarbe, sper) pe lângă Televiziune, aşa că mi-am zis: dacă tot o fi şi-o fi, oare să nu dau io o fugă până la mândra, să-i fur o sărutare? Şi m-am pus io pă tren, da’ mi-o fo’ lene să merg până la vagonu’ unu şi m-oi trezit pă la Adjud că vagonul ăsta în care aţipisem pleacă într-o direcţie aiurea, aşa că ţup din el, de mi-am julit palmele şi mi-am rupt blugii (dar am evitat stâlpul), şi-am ajuns în Piatra ca un golan, ceea ce şi eram, parcă, da’ tot m-o pupat mândra.

NOTĂ. Text publicat pentru concursul de proză arhiscurtă AutoPArtret, etapa Numai iubirea. Dacă vă place, îl puteti vota aici.

04/04/2011

Amintirea unui orgasm (cultural)

Înainte de a-l vedea, îl dorise (destul de mult). Apoi, la prima îmbrăţişare, şi-a zis că a meritat tot efortul: era mai mult decât visase. A avut parte de treispreze ani de fericire (adeseori de extaz). Privind în urmă, perioada studenţiei a fost, desigur, cea mai frumoasă. A fost ca orgasm neîntrerupt (cam SF, nu?). Un orgasm cultural, desigur. „Macar am văzut toate spectacolele vremii şi filmele Cinematecii”, îşi zice Flavia. Acum nu mai e îndrăgostită de oraşul ei, dar păstrează nostalgia.

NOTĂ. Text publicat în cadrul concursului de proza arhiscurta AutoPArtret.

03/04/2011

Am făcut-o de mămăligă

Tibi si Oc, în Muntii Retezat-Godeanu, august 1992. FOTO: Călin HERA

Ieșisem din Godeanu, intram în Retezat. Am pus cortul în Poiana Pelegii. Eram cu Tibi și cu Oc. Pregătesc eu cina, am spus (ideea îmi venise la Piatra Iorgovanului). Am aruncat mălai în apa fierbinte (dădusem un praf de sare și un cub de unt). Când mămăliga strălucea ca luna plină peste lacul Bucura, am spart ouăle purtate în secret în cutia de aluminiu. Speram să prindă crustă, să fie gălbenușul cleios, speram ca albușul să se lege prin cea mai bună mămăligă care poposise vreodată prin acel ceaun. N-a fost să fie. Nu încercați așa ceva acasă.

01/04/2011

Cum să citeşti liniştit în metrou

Această prezentare necesită JavaScript.


Nu vi se pare că seamănă leit cele două statii de metrou?

Cel mai bine e să iei metroul de la capăt de linie: îţi poţi alege un scaun de la margine, astfel încât să reduci riscul ca vreun vecin să-ţi intre în perimetru. Călătorii mai experimentaţi ştiu să aleagă vagonul care opreşte la destinaţie exact în dreptul scărilor. De acum, doar două lucruri pot strica răstimpul de lectură: vreo bătrânică de la Piaţa Obor stând în picioare (ostentativ), respectiv staţia la care trebuie să cobori. Când cartea e prea captivanta, le ignori (nonşalant) pe amândouă.

NOTĂ. Acest PA participă la concursul de proză arhiscurtă AutoPArtret, etapa Ce oras frumos. Puteti să-l votati, aici.

31/03/2011

Numai iubirea

Această etapă a concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret (găsiti regulamentul aici) se numeste Numai iubirea, întrucât vă provoc să povestiti, în 500 de semne (cel mult 550), cel mai năstrusnic/nebunesc lucru pe care l-ati făcut sub impulsul iubirii fiind. Căci a fi îndrăgostit te mână, uneori, să cam faci nefăcute. Cu gratie si candoare, e drept.

Deadline, luni, 12.00.
Baftă!

Mai jos sunt PA-urile dumneavoastră:

“Errare humanum est” LeeDee P.
Cu foarte mulți ani în urmă, într-o lume feerică și aproape de neimaginat, trăia o fată tânără, fericită și foarte liberă. Avea tot timpul din lume să citească noutățile apărute în librării, să vadă o mulțime de filme și să călătorească pe cele mai năstrușnice trasee turistice. Până într-o zi, când l-a întâlnit pe EL și a renunțat de bunăvoie și nesilită de nimeni, la foarte-libertatea ei, iar acum, face lecțiile cu copiii, spală vase, îi calcă LUI, cămășile și scrie PA-uri. Și e încă, fericită…

Dragoste liliachie injineru
Liliacul îmi inundau nările cu parfumul lor ameţitor. Trebuie neapărat să-i duc şi ei câteva crenguţe, îmi zic. Mă îndrept grăbit spre primul copăcel şi trag de o ramură. Al dracului pom s-a rupt în jumătate. Ce naiba fac acum? Până rup eu toate crenguţele astea se face mâine. Mai bine mă prezint cu tot copacul şi ce-o fi, o fi. Alerg spre uşa apartamentului ei, trag aer în piept să mă calmez, îmi stăpânesc bătăile inimii care o ia la sănătoasa, iau jumătatea de arbust în dinţi şi bat cu putere.

Cum am dat fuga la mândra Călin
Dimineaţa dăduseră minerii după ce, noaptea, dăduseră soldaţii cu gloanţe (oarbe, sper) pe lângă Televiziune, aşa că mi-am zis: dacă tot o fi şi-o fi, oare să nu dau io o fugă până la mândra, să-i fur o sărutare? Şi m-am pus io pă tren, da’ mi-o fo’ lene să merg până la vagonu’ unu şi m-oi trezit pă la Adjud că vagonul ăsta în care aţipisem pleacă într-o direcţie aiurea, aşa că ţup din el, de mi-am julit palmele şi mi-am rupt blugii (dar am evitat stâlpul), şi-am ajuns în Piatra ca un golan, ceea ce şi eram, parcă, da’ tot m-o pupat mândra.

Alunecare LePetitPrince
Eram o patinatoare buna. Pe schiuri nu ma urcasem niciodata. Fetele din tabara se dadeau cu saniuta, hopa-hop. Cand l-am vazut pe el pe partie m-am hotarat. Am inchiriat schiuri. Mi-am dat drumul la vale saltand – vazusem la tv. O miscare ca pe patine m-a facut sa ma intorc cu spatele la vale si sa alunec asa pana jos. Panta nu era foarte inclinata dar destul cat sa prind viteza. Nu stiu cum am reusit sa mentin echilibrul dar n-am cazut. El nu m-a crezut ca e prima oara cand “schiez”. M-a durut.

Cea mai lungă zi MeetTheSun
Era încă noapte când am ieşit din casă. Nu circulau autobuze, am luat un taxi. În gară am băut un ness cald – să mă opresc din tremur. Era iarnă. Frig. Am ajuns la el în oraşul acela străin după 7 ore de nerăbdare şi vreo 500 de km de scenarii. L-am găsit, l-am surprins, mi-a oferit un ceai şi o fereastră deschisă pentru fumul ţigării. M-a condus la gară, nu-mi amintesc dacă m-a sărutat. Apoi alte 7 ore şi alţi 500 de km în transă. Nu mai circulau autobuze, am luat un taxi. Era deja noapte târziu când am intrat în casă.

Iubire de veghe LePetitPrince
Ingerasul dormea respirand usor, abia simtit. Nu puteam sa-mi iau privirea de la chipul lui luminos si dulce. Uitasem oboseala adunata peste zi, uitasem si ca putin mai inainte mi-am facut planul ca imediat ce termin treaba sa ma arunc in pat. De ce nu profitam acum? In scurt timp plangaciosul de serviciu se va trezi cu pofta de joaca, ori ii va fi foame, sau, pur si simplu, va incepe santajul lui bazat pe plans ca sa fie luat in brate. De parca ar fi avut vreo importanta ce va fi fost sa fie…

Le matin Alina
Dimineți de primăvară timpurie. Soarele răsare devreme zilele astea. Perna mea e inundată de lumină, dar eu sunt pe balcon sprijinită de balustrada albastră de vreo două ore deja. Mi-e puțin rece în cămașa albă de noapte și cu tălpile goale pe gresie. Bate vântul dar părul îl am strâns coc în vârful capului. Încă n-am despachetat. Nu te-am crezut când ai zis că n-ai să te întorci. Etajul șase; și cu subsolul șapte. De-ajuns. Mi se face cald; respir. Până la urmă, n-ai mai ajuns să bați la ușă…

Unde dai si unde crapa LordDIf
Pregatisem totul pâna în cel mai mic detaliu sau cel putin asa credeam. O noapte întreaga repetasem în fata oglinzii, urma sa fie cea mai importanta zi din viata mea. Prima mea declaratie de dragoste. Inima îmi batea nebuneste, iar fiecare secunda parea o farâma de vesnicie. A venit în cele din urma, mi-a zâmbit cald si s-a asezat langa mine.
– Stii, de ceva vreme eu te iubesc si… atunci am simtit cum cerul se prabuseste peste mine cu tot cu poarta raiului, calendarul de pe perete arata 1 aprilie

De veghe Carmen Negoita
Aceeaşi lună plină, ce ne mai veghease şi în alte nopţi, îi luminează tăcută chipul. Îmi place să-l privesc când doarme şi să-i simt braţele care mă ţin aproape de el. Nu ştiu cine-i tulbură visele, dar iar i-a apărut linia aceea dintre sprincene, pe care încerc să i-o şterg de fiecare dată când uită să zâmbească. Noroc că nu trebuie să o fac prea des. Întind mâna. Se trezeşte.
– Ce faci, iubito?
– Nimic, iubire. Şi-i zâmbesc cât pot de dulce. Dacă n-ar mai sforăi atâta. Dar asta o ştiu doar eu.

Numai iubirea care este Zamo
Eram aproape plod prin anii ‘90 si eram in limba dupa o tipa superba. Bine, si ea dupa mine, dar altfel. Stiam ca-i plac barbatii macho si poate taman de-asta am simtit nevoia sa ma port intr-una geeky. Intr-un fel, o pedepseam ca era chioarba, fortandu-ma sa fiu mult, mult mai nerdy decat eram. Si cum mi se tot plangea ca intram prea repede in sex (“Zamo, we’re not animals”), precum Padureanca, m-am gandit sa-i cant un cantec. Am ales Need You Around, si o fo mult mai penibil decat am visat. 🙂

Cearta Bogdan Onin
”Plec!” mi-a spus ea.
”Foarte bine, îți chem eu un taxi!” i-am replicat furios.
După plecare, în alambicul sinuos al iubirii, mânia s-a mai estompat și la fel și amintirea gâlcevei dintre noi. Multe decizii și răzgândiri mai târziu, m-am pornit să-mi redobândesc iubita. Am trecut pe la gară și chiar pe la aeroport, căci nu știam spre care destinație optase. Inutil, ea plecase. Sau așa am crezut, până când m-a sunat să-mi spună de unde puteam să o recuperez. Fusese la un restaurant cu o prietenă!

Experienta mea în domeniu Ion Toma Ionescu
Experienţa mea în domeniu era nulă. M-a simţit şi, binevoitoare, m-a tras pe dormeză să-i fiu sprijin. Corpu-i longilin, parcă fără sfârşit îmi curenta mainile tremurânde, iar buzele, descifrau un limbaj pe care n-aş fi crezut că-l pot stăpâni. Cearşaful a căzut de la sine. Ore în şir, ne-am căutat disperaţi fără să ne putem întâlni cu adevărat vreodată. Cu degetele resfirate, ca să nu pierd nimic, îi măsuram suprafaţa corpului devălmăşit. Nu bănuiam că există atăta delicateţe.
– Ioane ne-am dorit prea mult.

depăseste 550 semne
Împotriva instinctului Victor
– Îl iubeşti?
– Nu-i treaba ta.
Era treaba mea. Nu pentru că aş fi fost gelos, deşi gelozia îmi sfâşia sufletul în acel moment. Îi citeam în ochii ce fixau dalele trotuarului, neîndrăznind să mă privească, multe sentimente contradictorii: jenă, milă, dorinţa de a scăpa de prezenţa mea stânjenitoare, resemnare… O uram şi o iubeam în aceaşi timp. Şi aveam nevoie să ştiu că va fi fericită. Deşi partea diavolească din mine şi-ar fi dorit ca ea să regrete cândva decizia luată. De obicei nu se întâmplă asta. Nu ştiu dacă eu am luat decizia corectă. Am luat-o în schimb pe cea pe care mi-a dictat-o sufletul, deşi fiecare fibră din trupul meu tremura ca în sevraj doar la gândul absenţei ei.
Din dragoste pentru ea, am lăsat-o să plece.

NOTĂ.
Adineauri, Ion Toma Ionescu mi-a transmis forma finală a PA-ului său:
Esecul
Experienţa mea era nulă. M-a simţit şi, binevoitoare, m-a împins către sofaua ce-mi oferea un punct de sprijin. Corpu-i longilin, fără sfârşit îmi curenta mâinile tremurânde sub muselina uşoară, iar buzele, descifrau un limbaj pe care n-aş fi crezut că-l pot stăpânii. Invelişul lunecase de mult. Cu degetele resfirate, să nu pierd nimic, mângâiam suprafaţa corpului devălmăşit. Ore în şir, ne-am căutat disperaţi fără să ne putem întâlni cu adevărat vreodată. N-aş fi putut bănuii că există atâta delicateţe.
– Nu-i nimic, ne-am dorit pre mult.

FIX 500
“Errare humanum est” – LeeDee P.
Dragoste liliachie – injineru
Alunecare – LePetitPrince
De veghe – Carmen Negoita
Numai iubirea care este – Zamo
Cearta – Bogdan Onin
Le matin – Alina

29/03/2011

Dansând cu fumul

Omama se fereşte de fum, dar nu-i chip. E vesel focul de sub ceaunul în care fierb oase (şi ce mai trebuie ca să faci săpun de casă) şi pus pe şotii. Dacă bunica se dă doi paşi la stânga, fumul o urmează. La fel când ea se fereşte la dreapta şi când dă roată ceaunului, ba chiar şi când se retrage spre gard, la margine de curte. Bunica tuşeşte, iar copilul de trei ani o ia la fugă, dar nu spre Omama, ci spre poartă. „Ce faci la poartă?”, întreabă ea. „O deschid să iasă fumul”, explică flăcăul.

25/03/2011

Ce oraş frumos!

Etapa a patra a concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret aduce o nouă provocare: spuneti, în 500 de semne, ce vă place mai mult si mai mult la orasul în care locuiti.

deadline: marti (29 martie), 23.59
BAFTĂ!

read more »

24/03/2011

Viaţa fără telefon

Cabină telefonică în Bucegi. FOTO: CĂLIN HERACabină telefonică în Bucegi. FOTO: CĂLIN HERA
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită! (Mie fotografia mi se pare că merită toti banii)

I s-a întâmplat să plece de acasă în ciorapi, să-şi încuie cheile în maşină, să umble cu şliţul descheiat. Cel mai departe a ajuns în parcare până să-şi dea seama că telefonul era în priză, la încărcat. Şi s-a întors grăbit. Cum să pleci fără telefon? E drept, pe vremuri vorbea cu taxă inversă de la Palatul Telefoanelor. Apoi, cu fise, din Regie. Abia atunci când i s-a descărcat bateria, pe coclauri, şi-a dat seama că orele care au urmat, cu telefonul mort în buzunar au fost cele mai autentice din ultima vreme.

22/03/2011

Raniţa

Erau trei ore între trenul de la Bacău şi cel de Hunedoara. Mă aştepta în gară, mă ducea la un restaurant bun. Vorbeam mult. Dă-i tot ce vrea, îi zicea ospătarului, apoi se răzgândea şi comanda el si se asigura că grătarul e mare cât farfuria şi carnea prăjită numai bine, cât să mustească puţin. Băutura şi desertul le alegeam eu. La plecare, îmi punea în raniţă un pachet cu caşcaval, salam de Sibiu şi alte chestii care nu se găseau pe vremea aia. La plecarea lui…, ce-aş putea oare să-i pun în raniţă?

22/03/2011

Femei, bărbat, narcise

O brunetă iese de la metrou şi cumpără un buchet de narcise. Un bărbat (chelie şatenă) citeşte ziarul, din mers. O blondă aprinde o ţigară, trage din ea cu poftă (călătorise mult). Bruneta miroase florile. Șatenul continuă să citească, strecurându-se printre oameni. Blonda se apleacă (ţigara rămasă în sus scoate fum), ia ceva de jos, face câţiva paşi repezi, atinge cotul brunetei: „V-a căzut ceva”.
Femeile merg mai departe. Blonda fumează, bruneta îndeasă mai bine banii în poşeta. Bărbatul (grăbind pasul), adulmecă miros de narcise.

21/03/2011

Sex, bere, meci

– Băieţii se întâlnesc la o bere, să vadă meciul.
– Ce meci?
– Bayern-Inter. Dar nu mă duc, vreau să stau cu tine, poate vedem un film, mai povestim, mai una-alta.
– Ei, du-te.
– Nuu. Adică, va fi un meci fain, nu zic.
Liviu e sincer când spune că preferă să stea cu ea. O săruta pe ceafă. În fine, una-alta.

Până la meci mai e un sfert de oră.
– Hai să mergem împreună.
– Mergi tu, eu oricum cred că mă culc, sunt obosită.
– Serios? Adică, nu te superi?
– Nu. Tu?
Cum naiba să mă supăr?, îşi zice Liviu. Sex, bere, meci. Viaţa e frumoasă, chiar şi la bloc.

NOTĂ.
Acest PA face parte din proiectul Viata la bloc. Găsiti aici textele primului sezon si aici un index de personaje.

21/03/2011

PAftă bună!

A treia etapă a concursului de proză arhiscurtă AutoPArtert vă invită să vă explorati preferintele culinare. Descrieti, în max. 550 de semne (textele de fix 500 de semne vor primi un bonus) o amintire culinară, o preferintă culinară, o experientă sau o dorintă culinară – preferabil, prima care vă vine în minte.
Deadline, miercuri, 23 martie, 23.59.
Baftă!

read more »

17/03/2011

Viata la bloc. Primul sezon

Mai jos, PA-urile primului sezon (pentru „PAmaniaci”):

UTIL.
Viata la bloc. 365 de secvente
Electrificare
Lecturile inginerului de la patru
Calm
Scara cu obstacole
Ţurţurele
Gemenii si vecina sexy
Solidaritate
Harta şosetelor
De ce cresc copiii
Sedinta de bloc
În lift cu Lory de la opt
Melcul H
Dormitorul lui Filimon
Am ales liftul cu parfum
Scara blocului (alt Ilarion)
Dl. Lică ia aer
Nu stiu ce oglindă
Telefonul de la ora opt
Portocala
Trabantul lui Mitică

Caut bonă
Al treilea infinit
El. Ea
În clăpari
Chipul
Sub papuc

16/03/2011

Sub papuc

Vecinul Ilarion probabil că a rămas fără after-shave; în urma lui se simte miros discret de spirt medicinal. Are obrazul neted ca faianţa din casa scării, râde (în sinea ei) Lory, apoi realizează că nu-i prea arde de râs. I-a plăcut de când s-a mutat aici de Ilarion, bărbat matur, cu un început de burtică (atât cât îi şade bine unui om cumsecade). I-a plăcut mai ales atunci când i se părea că bărbatul flirtează cu ea. Dar de-o vreme Ilarion pare alt om: în locul căutăturii misterioase are o privire de om fericit că e, din nou, sub papuc.

UTIL.
Episoade anterioare:
Viata la bloc. 365 de secvente
Electrificare
Lecturile inginerului de la patru
Calm
Scara cu obstacole
Ţurţurele
Gemenii si vecina sexy
Solidaritate
Harta şosetelor
De ce cresc copiii
Sedinta de bloc
În lift cu Lory de la opt
Melcul H
Dormitorul lui Filimon
Am ales liftul cu parfum
Scara blocului (alt Ilarion)
Dl. Lică ia aer
Nu stiu ce oglindă
Telefonul de la ora opt
Portocala
Trabantul lui Mitică

Caut bonă
Al treilea infinit
El. Ea
În clăpari
Chipul

15/03/2011

Chipul

Prima oară văzuse un chip. Dar ce chip! L-a şi fotografiat. Dar în fotografie nu mai era atât de, cum să spun?, fermecător. A vrut să-l deseneze, dar s-a luat cu treaba şi, când îşi pregătise toate cele trebuincioase şi-şi luase o zi liberă special în acest scop, chipul se estompase. Ochii se lipiseră de gură, formând, împreună cu sprâncenele, altădată discrete, o pată mare, ca un ocean de pe o hartă medievală. Leon, zugravul, a rezolvat problema într-o după-amiază. Acum, tavanul e mai alb, mai banal. La ce să mai stai cu ochii în el?

UTIL.
Episoade anterioare:
Viata la bloc. 365 de secvente
Electrificare
Lecturile inginerului de la patru
Calm
Scara cu obstacole
Ţurţurele
Gemenii si vecina sexy
Solidaritate
Harta şosetelor
De ce cresc copiii
Sedinta de bloc
În lift cu Lory de la opt
Melcul H
Dormitorul lui Filimon
Am ales liftul cu parfum
Scara blocului (alt Ilarion)
Dl. Lică ia aer
Nu stiu ce oglindă
Telefonul de la ora opt
Portocala
Trabantul lui Mitică

Caut bonă
Al treilea infinit
El. Ea
În clăpari

14/03/2011

În clăpari

Când l-a lăsat experta PR, domnul inginer s-a apucat de citit. Când l-au lăsat genunchii, s-a gândit la sinucidere (nu mai putea cutreiera munţii). Apoi, s-a repliat. Şi-a mutat laptopul în rucsacul de tură, şi-a fixat cortul în parchet (menajera a dat cu aspiratorul, fără să se mire, ca o veritabilă profesionistă). A mers la birou cu şosete tehnice şi papucii de căţărat, a început să-şi prepare cafea la primus, lângă pervaz (colegilor li s-a părut cool). Abia când a coborât scările în clăpari tanti Ana l-a salutat un pic pieziş: cam bocănea.

UTIL.
Episoade anterioare:
Viata la bloc. 365 de secvente
Electrificare
Lecturile inginerului de la patru
Calm
Scara cu obstacole
Ţurţurele
Gemenii si vecina sexy
Solidaritate
Harta şosetelor
De ce cresc copiii
Sedinta de bloc
În lift cu Lory de la opt
Melcul H
Dormitorul lui Filimon
Am ales liftul cu parfum
Scara blocului (alt Ilarion)
Dl. Lică ia aer
Nu stiu ce oglindă
Telefonul de la ora opt
Portocala
Trabantul lui Mitică

Caut bonă
Al treilea infinit
El. Ea