Erau trei ore între trenul de la Bacău şi cel de Hunedoara. Mă aştepta în gară, mă ducea la un restaurant bun. Vorbeam mult. Dă-i tot ce vrea, îi zicea ospătarului, apoi se răzgândea şi comanda el si se asigura că grătarul e mare cât farfuria şi carnea prăjită numai bine, cât să mustească puţin. Băutura şi desertul le alegeam eu. La plecare, îmi punea în raniţă un pachet cu caşcaval, salam de Sibiu şi alte chestii care nu se găseau pe vremea aia. La plecarea lui…, ce-aş putea oare să-i pun în raniţă?
Raniţa
15 Responses to “Raniţa”
-
-
-
-
-
-
E vorba de tinereţe, în special. Uneori zici: mi-ar plăcea să mai trăiesc o dată toate porcăriile de atunci, numai ca să-i mai văd pe cei pe care n-am cum să-i mai văd, inclusiv pe mine tânăr.
ApreciazăApreciază
-
-
foarte frumos, Călin. eu zic însă că-i bine că pe lângă ”cele de-ale gurii” ți-a umplut ranița și cu o mulțime de amintiri – ”cele de-ale sufletului” – iar acelea ușurează întotdeauna faptul că nu-i mai putem avea în preajmă…
ApreciazăApreciază
-
-
500 de semne si o viata, o relatie… cred ca-i cel mai frumos PA pe care l-am citit de cand umblu pe-aici… Mi-ar placea sa las si eu, copiilor mei, ganduri din astea, care sa-i umple peste timp…
ApreciazăApreciază
-
-
salut, sa nu fie cu suparare, eu nu am facut armata, deci nu am cum sa stiu cum este dar pe mine ma duce cu gandul la cei care veneau in control pe la alimentare, pe timpul lui ceausescu, plecau cu gentutele pline fara sa depuna efort sau sa fie gata oricand sa isi dea viata pentru tara, cum facea soldatul
ApreciazăApreciază
-
n-are de ce să fie cu supărare – până la urmă, va rămâne, dacă va rămâne, un simplu text din care va înţelege fiecare ce va dori
ApreciazăApreciază
-
Călin Hera. PA-uri şi mirări 