Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici.| Mersul lucrurilor |… la A venit PArza | |
| Calul moralist | mee… la Solidar cu cel mai bun prieten… | |
 | La Odeon! | Despre O… la Dacă Pergolesi ar fi avut… |
| PAct | meetSun.ro la Votaţi statuia preferată |
Diana este elevă în clasa a XI-a a Colegiului National „Iancu de Hunedoara” si scrie poezie. Mi-a fost recomandată de Eugen Evu. Iată câteva haiku-uri scrise de ea.
SALCIA
Apă liniştită
Salcie cu o căruţă de ani
Lacrimi de smarald.
DOI
Covor de frunze aurii
Copil şi cel mai bun prieten
Prietenia magică.
VIAŢĂ
Norii supăraţi
Florile pline de culoare şi viaţă
Poteca prietenoasă.
Castelul din Hunedoara, fotografiat de REMUS SUCIU
Mi-e dor de Hunedoara, desi sunt câteva zile de când am fost pe acolo. Mi se face dor de fiecare dată când văd fotografiile lui Remus Suciu.
„E de rău să ţii geanta (sau poşeta) deschisă”, spune Flavia, spre uimirea inginerului, care o ştia persoană educată, tânără; n-ai fi bănuit-o niciodată că ar fi superstiţioasă. „De ce, fuge norocul? Se scurg banii?”, o întreabă, uşor amuzat. „A, nu de-aia. Am păţit-o eu anul trecut. Eram de gardă la spital, lăsasem o ciocolată în poşetă când m-au chemat la o urgenţă şi n-am închis fermoarul. Am descoperit şoricelul abia acasă: se ghiftuise cu ciocolată şi prinsese iuţeala. A trebuit să-mi cumpăr pisică, altfel nu l-am putut prinde.”
NOTĂ.
Acest text face parte din serialul Viata la bloc.
Sezonul al doilea:
– Sex, bere, meci
– Liviu si Natalie Portman
– Ce să promiti dacă vrei să câstigi la loto
UTIL.
– Primul sezon
– Index de personaje
Altfel spus, am ales tema. M-am bazat pe voturile voastre si am ales ceva aflat pe podium.
Dacă e interesat cineva de asta, iată cum am procedat:
– am exclus varianta Ocean Mist (28,13% din voturi), deoarece tocmai îsi trăise traiul.
– am rămas, astfel, cu Under the Influence (12,5%), respectiv Coraline, Mystique, Elegant Grunge (câte 9,38%)
– am stat si am cugetat si răspunsul a fost Under The Influence. Probabil c-am fost influentat.
De acum, vă astept să ne citim cu bine.
Google doodle-ul de azi, când, deh, stie toată lumea, e nunta secolului
Am zis s-o trec la catastif. Îmi place atmosfera de basm din acest desen; presupun că asta si e ideea celei mai mediatizate nunti din lume, nu?
NOTĂ. Nu căutati această imagine pe google.com sau google.ro, că n–o găsiti decât pe .co.uk 😉
În atentia mai tinerilor mei amici (între care se află numerosi poeti talentati), un anunt pe care l-am primit adineauri: în perioada 24-26 mai se desfăsoară concursul national de poezie „Cezar Ivănescu”, pentru poeti cu vârsta de cel mult 30 de ani. Se pot trimite volume de autor de maximum 100 de pagini. Premiile constau în bani 500/400/300/200 lei, plus mentiuni si alte premii ale revistelor literare.
Mai multe detalii, aici.
Baftă!
Oamenii încă îl mai salută cu respect pe Gelu Pop, deşi câţiva, între care şi tanti Ana îi reproşează şi azi (ceva mai curajos decât atunci) faptul că a dat la toată lumea, nu doar la săraci. Cu ceva tot s-au ales (în afară de surpriza de atunci). De fiecare dată când joacă la loto, vecinii îşi spun (ca să forţeze norocul): „Daca voi câştiga, plătesc întreţinerea pe o lună la toată scara, aşa cum a făcut Gelu Pop”. Dar n-a mai câştigat nimeni de atunci, deşi joacă aproape toţi, unii joi, alţii duminică, alţii şi-şi.
Asa cum am promis aici, am căutat o fotografie a tabloului afisat de clasa noastră într-o vitrină din oraș, la sfârsitul liceului.
Tabloul de absolvire al clasei XII A, Liceul de matematică-fizică Hunedoara (actual Iancud e Hunedoara), promotia 1986.
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită (se poate)!
A fost un tablou destul de revolutionar, din câte îmi amintesc. Pentru siluetele schițate în fundal, am făcut o sedinta foto în Parcul Corvin. Pornind de la fotografiile realizate acolo, artistul care a făcut tabloul a extras câteva siluete si le-a împrăștiat pe tablou. Color arăta fain. Motto-ul îi apartine lui Nicu, care deja începuse să vrea să i se spună Sergiu. E un motto reușit, găsesc și acum.
NOTĂ.
Am mai postat acest articol fix în urmă cu doi ani. Doi fără două zile, ca să fiu cinstit.
Era odata un om care se oprise sa se odihneasca nitel. Apoi a mers mai departe.
Am primit acesti ghiocei de la Remus Suciu, în urmă cu vreo lună. Mă învrednicesc abia acum să vi-i arăt, conform principiului că-i mai bine mai târziu decât si mai târziu.
Remus a fotografiat în satul Ocolisul Mic, din Muntii Sureanu, cam pe la 1 aprilie (foarte de dimineată).
„Drumul s-a oprit la casele parasite, de la care am apucat o cararuie pe curba de nivel a unei coame ce o aveam de traversat, dar la un moment dat s-a pierdut si ea in iarba deasa, necosita, ce acoperea totul.Fiind a doua oara acolo am stiut unde gasesc valceaua in care cresteau, ascunsi bine de ochii tuturor, palcuri dese de ghiocei de munte. Asa ca, la liziera unei paduri de foioase, neatinsa de topoare cam de multa vreme, privirea ne-a fost mangaiata de covorul alb si viguros al vestitorilor primaverii.Cerul fara nori si un soare ce se indrepta grabit spre apus au creat cadrul perfect. Parca nu ne mai saturam privind divinul tablou, rupt, mai mult ca sigur,din gradinile Edenului. Am spulberat vraja ce ne-a tinut in loc timp de vreo 25 minute, oboseala drumului fiind uitata pe loc si ne-am apucat sa fotografiem. Pentru lucrul acesta venisem aici, lumina era perfecta, nu ne grabea nimeni, asa ca, timp de cateva zeci de minute, nu se auzea decat clantanitul aparatelor noastre. Totul a fost intrerupt de “fuga” soarelui dupa dealurile ce strajuiesc aceasta poiana. Umbrelelor alungite deja pana peste albul micilor flori, ne-a adus aminte ca trebuie sa ne si intoarcem la masina si pana acolo aveam, chiar daca drumul era in coborare, vreo 2 ore de mers.”
Asa mi-a scris Remus, când mi-a trimis ghioceii, pe care vi-i dăruiesc.
Acum, că s-a încheiat concursul, s-a încheiat votarea, s-a închegat clasamentul ultimei etape, iată clasamentul general al concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret
Clasament general
1. Bogdan Onin 71p
2-3. LeeDee, Ion Toma Ionescu 67p
4. injineru 62p
5. Carmen 58p
6. Victor 46p
7. MeetTheSun 41p
8. Călin 37p
9. LePetitPrince 28p
10-11. Leo, Alina 27p
12. Petra 21p
13. zamo 20p
14. Dan 19p
15. starsgates 16p
16. Laura Driha 15p
17. Camix 13p
18. Lord D`if 10p
19. eftimie 9p
20. Ioana 5p
21. dAImon 4p
22. Anamariadeleanu 3p
23-24. LadyA, dragoselu 2p
În final, iată lista PA-urilor, pe etape:
Ce vezi?, întreab-o fată
PAmintiri din copilărie
PAftă bună!
Ce oras frumos!
Numai iubirea
PAiul sau bârna
PArte de carte
Casa din vis
Dragii mei,
vă multumesc pentru voturile voastre acordate PA-urilor ultimei etape a concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret.
A fost un record din punctul de vedere al numărului de voturi*: 74, cele mai putine ever, semn că acest concurs intrase în declin (deci e excelent că l-am oprit la timp).
Iată clasamentul etapei
1. Coverga 13v
2. Alb – perlă 12v
3. “Acasă” 9v
4. Cortul – căsuţa mea din debara 8v
5. Invitaţie 7v
6. Rezemat de Retezat 6v
Au mai primit voturi:
La ţară, Om-melc 4v
Un cadou la şase ani 3v
Casa de-o fi, dar cu perdele!, Casa din vis e…, Casa si Curte, “Alt vis” 2v
Nr total de voturi: 74
*În consecintă, si bonusurile pentru clasamentul general au fost mai mici. Apropo, revin curând cu clasamentul general final.
Încep cu o poveste. La un moment dat, cineva a avut ideea, în Pahico, ideea unei PArene: o competitie dură si foarte amuzantă în cadrul căreia participantii urmau să se dueleze în PA-uri. În final, rămânea în picioare doar unul, care primea toată stima noastră. Raeori s-a sărit calul, iar rezultatul a fost, mereu, extraordinar: râdeam împreună si ne bucuram împreună de măiestria de care fiecare încerca să dea dovadă.
Când mi-a venit ideea Epilogului aveam în gând si PArena, recunosc. Dar ar fi ceva mult prea complicat acum, aici. Ceea ce m-a impresionat si m-a determinat să renunt la organizarea acestui tip de „abordare” a fost faptul că multi dintre voi ati scris deja câteva PAportrete minunate, la care ar fi păcat să renuntăm.
Prin urmare, vă propun să le folosim asa cum au fost ele scrise si să mergem mai departe cu acest proiect astfel: până mâine, miercuri, 23.00, să scriem PAportrete pornind exclusiv de la textele scrise în cadrul concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret.
Poate participa oricine la asta (inclusiv PAutori care n-au scris nici măcar un PA în concurs), dar trebuie să existe un acord al PArtretizatului (n-as vrea să se simtă cineva deranjat de ceva). Apoi, vom avea o zi pentru jurizare, astfel încât de vineri seara până marti să ne vedem de sărbători (dar vă astept si în acele zile pe acest blog, în calitate de cititori/comentatori 😉 ).
Iată lista PA-urilor, rânduită frumos, pe etape (pentru a vă fi mai usoară documentarea) – în lucru.
Ce vezi?, întreab-o fată
PAmintiri din copilărie
PAftă bună!
Ce oras frumos!
Numai iubirea
PAiul sau bârna
PArte de carte
Casa din vis
Iată PArtetele scrise până acum – urmează:
MeetTheSun. AutoPArtret. Epilog Ion Toma Ionescu
Am văzut umbra desenată în piatră cubică. Altădată m-as fi măsurat cu ea. Coborâsem din tren cu gândul la Miha, simţeam nevoia să mă descarc. Am tăiat în noapte 500 de km, trează, tocmai din oraşul acela străin. Cât despre el, aveam în minte boabele negre de fasole făcute scrum pe care a trebuit să le îngrop. Voi freca desigur cu nisip imaginile. Din oboseală, oraşul adoptiv e mai şters şi laptopul atârnă greu. Ce n-aş da să mai fiu pe şezlong în grădina bunicii, lânga tufa de trandafiri, împletind coroniţa.
Injinerul tot injiner. AutoPArtret . Epilog. Ion Toma Ionescu
Injinerul tot injiner şi-n mileniul trei. De-atâţia soldaţei cu unt din pâine prajită direct pe plită (cam un container mai mărunt), cu ştirile înfipte-n scobitoare că „Gloria” era defect, nici nu simtii când crescu mare ca efect. Se rătăci o vreme printre rafturi pline de cărţi, dar el tânjea la alte drafturi amirosind Coco Chanel din părţi. Se dumiri că el, tânjea, la ea. Ce dragoste liliachie fu sa fie, dar când sa-i ducă-n gură liliacul, întreg arbustul, drept cadou şi-a rupt un dinte. Vai saracu! de-atunci n-a mai putut simţii fierbinte…
AutoPArtret: Leo (http://secunde.com/2011/04/14/invitatie/) Camix
Veni alene şi ridică receptorul din furcă:
– Mda. Salutare. Zi. Nu făceam nimic care să nu poată fi întrerupt, zi numa. O, păi complicat, dar până la urmă m-am resemnat. A ieşit cu scandal, cu fluturări de invective, nu-i convenea că mi-am dat seama că e o şmecherie toată afacerea ce mi-au propus-o. Nu, n-am acceptat, dar nici nu m-am ofticat acolo ca ei, n-am început să-i ameninţ cu mânia divină. Mdaa, pentru ce? Aş fi rezolvat ceva, ar fi devenit ei brusc şi dintr-odată sinceri? Să fim serioşi.
Calin, file de PAveste MeetTheSun
Când fetiţa începu să ridice castelul de nisip, Călin vru să se oprească din citit şi să i se alăture. Era captivat însă, eroul cărţii tot ezita să-şi declare iubirea aşa cum făcuse el pe vremuri fugind la mândra din Piatra.
Privi ceea ce ar fi trebuit să fie castel şi se amuză teribil: era o mămăligă din nisip umed şi frunze. Lăsă cartea şi îi spuse povestea mămăligii cu ouă. Copila râse.
– Tati, să mergem acasă să facem una!
– Hai, şi-şi puse rucsăcelul ei pe umeri de parcă era ditamai rucsacul, plin de conserve, haine, cort…
“Mix on Camix” LeeDee P.
În orașul cu copaci verzi la tot pasul, el, decapotat și ea, cu înclinații extrasenzoriale, își aleseseră, ca doi adevărați intelectuali, biblioteca, drept mijlocul de lume unde să se privească cu drag sau să pună țara la cale. După ce lăsă totul baltă ca să-l întâlnească printre dicționare de la Teora sau Macmillan și printre DOOM-uri, puțin fâstâcită și zăpăcită ca orice profesoară grăbită, îl auzi întrebând-o:
– Ce zici, fată, ne mutăm lângă mătuşa Leonora, ‘colo, în cartierul vecin, la casă?
“Secunde fecunde cu Leo” LeeDee P.
e declară pacifistă și-ar vrea să evite orice ceartă,
Dar ne mărturisește că nu asta-i calea cea dreaptă.
Tot atunci se răzgândește, ba i-e foame, ba i-e sete,
Ba ar fi cosmonaut și-ar schița drept pe perete
Niște curcubee colorate sau, la plesneală, măcar,
Ne-ar povesti cum s-a inventat biftecul tartar.
Știe ce-i cu magnetismul, cum ajunge guma-n plete,
Cum crește părul la loc și alte câteva mici secrete.
Locuiește într-o casă plină de muzică și lumină,
Unde orice om bun este așteptat să vină.
“Petra și PAul” LeeDee P.
Orașul de pe Main o așteaptă cu toate DA-urile și NU-urile ei. A început să viseze cu ochii deschiși, precum visa în zarzărul copilăriei, împreună cu Victor și Mirela, fericită așa cum nu mai poate fi în orașul ăsta monstru, plin de dude uscate, prin care-și târâie acum, picioarele. Și-ar dori să plece, dar se gândește la Dan și la mesele lor împreună, la Pica dăruită pe post de flori… Frământată și din prea multă naivitate, în loc să-și facă picățele albastre pe față, va termina de scris PAul…
Public acest text pentru a treia oară pe acest blog. Prima oară l-am publicat, ca editorial, într-o revistă dedicată PA-urilor, Letopisetul Pahico îi zicea. Chiar, poate n-ar strica să vă arăt, cândva, colectia de letopisete. Revenind la textul ăsta, vă spun că, atunci când l-am scris (si ceva vreme după) mi s-a părut că ar putea reprezenta prefata unei cărti de proză arhiscurtă (dar as mai edita, pe ici, pe colo; de exemplu, experienta oferită de acest blog si prietenia cu voi e de neocolit).
Dar vreau să deschid o discutie despre Teoria PA-ului.
Asadar, iată:
Cum să şlefuieşti un microcip
Dacă ar trebui să mă descriu, aş zice că sunt un tip cu programul încărcat. Genul „vreau o zi cu măcar 25 de ore”. Când apuc să văd un film la TV, aproape niciodată nu-l văd cap-coadă. Pierd începutul, finalul, ori le pierd pe amândouă. De cele mai multe ori, văd doar o bucată din cuprins.
Prima oară, chestia asta m-a enervat. Acum mă fascinează. Mi se pare ceva foarte rafinat să reconstruiesc povestea, în mintea mea, aşa cum îmi imaginez că ar fi trebuit să se desfăşoare până în momentul în care o văd la TV. Să descopăr şi să încerc să înţeleg personaje despre care n-am suficiente elemente sau nu le am, în orice caz, pe cele la care a avut acces telespectatorul obişnuit.
Cine e mai câştigat? Eu, că-mi pun la lucru imaginaţia ori, vorba aceea, creativitatea, sau vecinul meu, telespectator normal, că-şi îmbogăţeşte cultura generală şi nu e condamnat doar la propriile-i idei?
Cred că am schimbat deja vreo cinci teme în ultimele zile. La fiecare e câte ceva ce nu-mi place… O schimb si pe asta de acum, Spaceperson, fiindcă nu-mi adaugă nimic (nu stiu de ce si nici n-am timp să aflu) în barele din subsol. Ar fi fost fain, poate, desi e cam alandala aranjat pe pagina principală…
Vă cer, deci, scuze, că v-am ametit. Sper ca, în final, să fie ceva prietenos.
Pe fondul ăsta muzical (vai, ce dor mi-e de studentie!), vă chem să votati PA-urile ultimei etape a concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret
NOTE.
0. Fiecare poate vota cel mult 4 PA-uri.
1. Găsiti PA-urile aici.
2. Deadline vot: miercuri, 20 aprilie, 12.00.
3. Miercuri după-amiază voi anunta clasamentul general si vom vorbi despre premii 😉
4. Vă spuneam aici ceva despre epilog. Dacă n-am fost prea limpede, voi reveni cu precizări.
5. Iar aici vă spuneam ceva despre un tablou al PAutorilor. Mărturisesc: reactiile nu mă determină să merg mai departe cu acest proiect…
OBS.
Am gresit la alcătuirea sondajului si am fost nevoit să refac. În felul ăsta s-a pierdut un vot, pe care-l voi adăuga, în final (este vorba de 1 vot pentru „Invitatie”).
Avea opt ani când a auzit vorba cu chiorul şi ţara orbilor. Ca să priceapă, a mers până la uşă, cu ochii închişi. S-a ridicat (după ce a căzut) şi abia apoi a ridicat pleoapele; i se întipărise în minte senzaţia. A reluat experimentul acoperind cu mâna un ochi şi ţinându-l deschis pe celălalt. De-aia l-au fascinat mereu oamenii cu baston alb, însoţiţi de câini (sau nu) de pe stradă, pentru că a încercat să înţeleagă viaţa fără culori. Şi de-aia a ajuns să fie fascinat de viaţă, pur şi simplu.
dinspre cuvinte numai de bine
au gust şi miros se cheamă că-s vii
iscă râd circulă (mie îmi mi)
fiecare e (altfel spus) despre mine
mă mir şi lumea trece mai departe
cu zgomot (deci superficial)
desluşesc un eşec social
ca o frică (prostească) de moarte
am ieşit din dimensiunea a treia
totul e simplu capătă sens
în punct (unde traiul e dens)
dar aici lipseşte femeia
Călin Hera. PA-uri şi mirări 