Archive for martie 31st, 2011

31/03/2011

Numai iubirea

Această etapă a concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret (găsiti regulamentul aici) se numeste Numai iubirea, întrucât vă provoc să povestiti, în 500 de semne (cel mult 550), cel mai năstrusnic/nebunesc lucru pe care l-ati făcut sub impulsul iubirii fiind. Căci a fi îndrăgostit te mână, uneori, să cam faci nefăcute. Cu gratie si candoare, e drept.

Deadline, luni, 12.00.
Baftă!

Mai jos sunt PA-urile dumneavoastră:

“Errare humanum est” LeeDee P.
Cu foarte mulți ani în urmă, într-o lume feerică și aproape de neimaginat, trăia o fată tânără, fericită și foarte liberă. Avea tot timpul din lume să citească noutățile apărute în librării, să vadă o mulțime de filme și să călătorească pe cele mai năstrușnice trasee turistice. Până într-o zi, când l-a întâlnit pe EL și a renunțat de bunăvoie și nesilită de nimeni, la foarte-libertatea ei, iar acum, face lecțiile cu copiii, spală vase, îi calcă LUI, cămășile și scrie PA-uri. Și e încă, fericită…

Dragoste liliachie injineru
Liliacul îmi inundau nările cu parfumul lor ameţitor. Trebuie neapărat să-i duc şi ei câteva crenguţe, îmi zic. Mă îndrept grăbit spre primul copăcel şi trag de o ramură. Al dracului pom s-a rupt în jumătate. Ce naiba fac acum? Până rup eu toate crenguţele astea se face mâine. Mai bine mă prezint cu tot copacul şi ce-o fi, o fi. Alerg spre uşa apartamentului ei, trag aer în piept să mă calmez, îmi stăpânesc bătăile inimii care o ia la sănătoasa, iau jumătatea de arbust în dinţi şi bat cu putere.

Cum am dat fuga la mândra Călin
Dimineaţa dăduseră minerii după ce, noaptea, dăduseră soldaţii cu gloanţe (oarbe, sper) pe lângă Televiziune, aşa că mi-am zis: dacă tot o fi şi-o fi, oare să nu dau io o fugă până la mândra, să-i fur o sărutare? Şi m-am pus io pă tren, da’ mi-o fo’ lene să merg până la vagonu’ unu şi m-oi trezit pă la Adjud că vagonul ăsta în care aţipisem pleacă într-o direcţie aiurea, aşa că ţup din el, de mi-am julit palmele şi mi-am rupt blugii (dar am evitat stâlpul), şi-am ajuns în Piatra ca un golan, ceea ce şi eram, parcă, da’ tot m-o pupat mândra.

Alunecare LePetitPrince
Eram o patinatoare buna. Pe schiuri nu ma urcasem niciodata. Fetele din tabara se dadeau cu saniuta, hopa-hop. Cand l-am vazut pe el pe partie m-am hotarat. Am inchiriat schiuri. Mi-am dat drumul la vale saltand – vazusem la tv. O miscare ca pe patine m-a facut sa ma intorc cu spatele la vale si sa alunec asa pana jos. Panta nu era foarte inclinata dar destul cat sa prind viteza. Nu stiu cum am reusit sa mentin echilibrul dar n-am cazut. El nu m-a crezut ca e prima oara cand “schiez”. M-a durut.

Cea mai lungă zi MeetTheSun
Era încă noapte când am ieşit din casă. Nu circulau autobuze, am luat un taxi. În gară am băut un ness cald – să mă opresc din tremur. Era iarnă. Frig. Am ajuns la el în oraşul acela străin după 7 ore de nerăbdare şi vreo 500 de km de scenarii. L-am găsit, l-am surprins, mi-a oferit un ceai şi o fereastră deschisă pentru fumul ţigării. M-a condus la gară, nu-mi amintesc dacă m-a sărutat. Apoi alte 7 ore şi alţi 500 de km în transă. Nu mai circulau autobuze, am luat un taxi. Era deja noapte târziu când am intrat în casă.

Iubire de veghe LePetitPrince
Ingerasul dormea respirand usor, abia simtit. Nu puteam sa-mi iau privirea de la chipul lui luminos si dulce. Uitasem oboseala adunata peste zi, uitasem si ca putin mai inainte mi-am facut planul ca imediat ce termin treaba sa ma arunc in pat. De ce nu profitam acum? In scurt timp plangaciosul de serviciu se va trezi cu pofta de joaca, ori ii va fi foame, sau, pur si simplu, va incepe santajul lui bazat pe plans ca sa fie luat in brate. De parca ar fi avut vreo importanta ce va fi fost sa fie…

Le matin Alina
Dimineți de primăvară timpurie. Soarele răsare devreme zilele astea. Perna mea e inundată de lumină, dar eu sunt pe balcon sprijinită de balustrada albastră de vreo două ore deja. Mi-e puțin rece în cămașa albă de noapte și cu tălpile goale pe gresie. Bate vântul dar părul îl am strâns coc în vârful capului. Încă n-am despachetat. Nu te-am crezut când ai zis că n-ai să te întorci. Etajul șase; și cu subsolul șapte. De-ajuns. Mi se face cald; respir. Până la urmă, n-ai mai ajuns să bați la ușă…

Unde dai si unde crapa LordDIf
Pregatisem totul pâna în cel mai mic detaliu sau cel putin asa credeam. O noapte întreaga repetasem în fata oglinzii, urma sa fie cea mai importanta zi din viata mea. Prima mea declaratie de dragoste. Inima îmi batea nebuneste, iar fiecare secunda parea o farâma de vesnicie. A venit în cele din urma, mi-a zâmbit cald si s-a asezat langa mine.
– Stii, de ceva vreme eu te iubesc si… atunci am simtit cum cerul se prabuseste peste mine cu tot cu poarta raiului, calendarul de pe perete arata 1 aprilie

De veghe Carmen Negoita
Aceeaşi lună plină, ce ne mai veghease şi în alte nopţi, îi luminează tăcută chipul. Îmi place să-l privesc când doarme şi să-i simt braţele care mă ţin aproape de el. Nu ştiu cine-i tulbură visele, dar iar i-a apărut linia aceea dintre sprincene, pe care încerc să i-o şterg de fiecare dată când uită să zâmbească. Noroc că nu trebuie să o fac prea des. Întind mâna. Se trezeşte.
– Ce faci, iubito?
– Nimic, iubire. Şi-i zâmbesc cât pot de dulce. Dacă n-ar mai sforăi atâta. Dar asta o ştiu doar eu.

Numai iubirea care este Zamo
Eram aproape plod prin anii ‘90 si eram in limba dupa o tipa superba. Bine, si ea dupa mine, dar altfel. Stiam ca-i plac barbatii macho si poate taman de-asta am simtit nevoia sa ma port intr-una geeky. Intr-un fel, o pedepseam ca era chioarba, fortandu-ma sa fiu mult, mult mai nerdy decat eram. Si cum mi se tot plangea ca intram prea repede in sex (“Zamo, we’re not animals”), precum Padureanca, m-am gandit sa-i cant un cantec. Am ales Need You Around, si o fo mult mai penibil decat am visat. 🙂

Cearta Bogdan Onin
”Plec!” mi-a spus ea.
”Foarte bine, îți chem eu un taxi!” i-am replicat furios.
După plecare, în alambicul sinuos al iubirii, mânia s-a mai estompat și la fel și amintirea gâlcevei dintre noi. Multe decizii și răzgândiri mai târziu, m-am pornit să-mi redobândesc iubita. Am trecut pe la gară și chiar pe la aeroport, căci nu știam spre care destinație optase. Inutil, ea plecase. Sau așa am crezut, până când m-a sunat să-mi spună de unde puteam să o recuperez. Fusese la un restaurant cu o prietenă!

Experienta mea în domeniu Ion Toma Ionescu
Experienţa mea în domeniu era nulă. M-a simţit şi, binevoitoare, m-a tras pe dormeză să-i fiu sprijin. Corpu-i longilin, parcă fără sfârşit îmi curenta mainile tremurânde, iar buzele, descifrau un limbaj pe care n-aş fi crezut că-l pot stăpâni. Cearşaful a căzut de la sine. Ore în şir, ne-am căutat disperaţi fără să ne putem întâlni cu adevărat vreodată. Cu degetele resfirate, ca să nu pierd nimic, îi măsuram suprafaţa corpului devălmăşit. Nu bănuiam că există atăta delicateţe.
– Ioane ne-am dorit prea mult.

depăseste 550 semne
Împotriva instinctului Victor
– Îl iubeşti?
– Nu-i treaba ta.
Era treaba mea. Nu pentru că aş fi fost gelos, deşi gelozia îmi sfâşia sufletul în acel moment. Îi citeam în ochii ce fixau dalele trotuarului, neîndrăznind să mă privească, multe sentimente contradictorii: jenă, milă, dorinţa de a scăpa de prezenţa mea stânjenitoare, resemnare… O uram şi o iubeam în aceaşi timp. Şi aveam nevoie să ştiu că va fi fericită. Deşi partea diavolească din mine şi-ar fi dorit ca ea să regrete cândva decizia luată. De obicei nu se întâmplă asta. Nu ştiu dacă eu am luat decizia corectă. Am luat-o în schimb pe cea pe care mi-a dictat-o sufletul, deşi fiecare fibră din trupul meu tremura ca în sevraj doar la gândul absenţei ei.
Din dragoste pentru ea, am lăsat-o să plece.

NOTĂ.
Adineauri, Ion Toma Ionescu mi-a transmis forma finală a PA-ului său:
Esecul
Experienţa mea era nulă. M-a simţit şi, binevoitoare, m-a împins către sofaua ce-mi oferea un punct de sprijin. Corpu-i longilin, fără sfârşit îmi curenta mâinile tremurânde sub muselina uşoară, iar buzele, descifrau un limbaj pe care n-aş fi crezut că-l pot stăpânii. Invelişul lunecase de mult. Cu degetele resfirate, să nu pierd nimic, mângâiam suprafaţa corpului devălmăşit. Ore în şir, ne-am căutat disperaţi fără să ne putem întâlni cu adevărat vreodată. N-aş fi putut bănuii că există atâta delicateţe.
– Nu-i nimic, ne-am dorit pre mult.

FIX 500
“Errare humanum est” – LeeDee P.
Dragoste liliachie – injineru
Alunecare – LePetitPrince
De veghe – Carmen Negoita
Numai iubirea care este – Zamo
Cearta – Bogdan Onin
Le matin – Alina

31/03/2011

Haideţi să sughiţăm împreună

Poate v-aţi prins deja, poate nu: îmi place să fac în asa fel încât cei care ajung pe acest blog să se simtă atât de bine încât să-si facă un obicei în a reveni. Nu e nimic special aici; cu totii gândiţi la fel.

Uneori, îmi place atât de mult să scriu, încât cu greu mă opresc (dar, slavă Domnului, sunt destule lucruri care intervin brusc si mă opresc abrupt; poate de-aia s-a si întâmplat Întâlnirea dintre mine si ideea prozei arhiscurte).

Ce m-a apucat să vorbesc explicit despre mine? Poate că asa fac eu atunci când mă fâstâcesc. Nu stiu.

Chestia e că ieri au apărut niste rânduri foarte amabile despre acest blog. Nu stiu dacă se sughite când citesc unii despre tine/blogul tău, dar îmi asum asta. Găsiţi aici ce si cum.

31/03/2011

Cine-o mai fi si Bunsen ăsta?

Asa îl sărăbătoreste Google pe nea Robert Bunsen, chimistAsa îl sărăbătoreste Google pe nea Robert Bunsen, chimist

Atunci când am limite (prea des), am. Cum relatiile mele cu chimia au fost, mereu, de o conventionalitate rece, mă aflu în situatia de a mărturisi, jenat, că m-am uitat ca mâta la termometru când am dat să caut ceva pe google. Nu zic, imaginea e colorată, se miscă niste chestii pe acolo, dar eu habar n-aveam cine a fost Bunsen ăsta si de ce e asa important încât să-i dedice ditamai Google-ul un desen special în ziua în care, e drept, se împlinesc 200 de ani de când micutul Bunsen orăcăia în bratele unei moase vânjoase, Frau Muller din Gottingen.

Până la urmă, s-a făcut băiat mare, a învătat să vorbească fluent limba germană si, pentru că îi plăcea să amestece sarea cu zahărul si făina cu mălaiul, cineva i-a sugerat să facă asta în mod stiintific. Ce-o să te faci când vei fi mare?, îl întreba Tante Sabine, iar el răspundea, cu voce subtire, că i se pare că va fi chimist. Ceea ce s-a si întâmplat.

Altfel spus, micutul Robert (Lobelt, cum îsi zicea el când era mic si nu putea pronunta sunetul corespunzător literei „R”), chiar s-a făcut mare. Si nu ne referim aici doar la faptul că, vrând-nevrând, a crescut (i-au crescut până si perciunii, după cum reiese din fotografia de mai jos, obtinută destul de lesne din surse publice). Nu, Herr Bunsen a ajuns om de seamă.

O fotografie celebră (si destul de oficială) cu chimistul Robert BunsenO fotografie celebră (si destul de oficială) cu chimistul Robert Bunsen

Ca să n-o lungesc prea mult (desi mi-ar plăcea), consemnez, sec: s-a înhăitat cu un alt chimist (de care am auzit pe la fizică – a lucrat în legislativ si au rămas niste legi care îi poartă numele; e vorba de Kirchhoff) si au descoperit spectroscopia (nu-i asa greu de pronuntat, dar e mai greu de înteles cum face ceea ce face si de ce o face). Apoi, de unul singur de data asta, a explicat „în mod științific” formarea geizerelor. A mai făcut o lampă cu gaz, căreia, fiind în criză de inspiratie, i-a dat un nume banal (lampa Bunsen) – e o chestie care se foloseste prin laboratoare de chimie (în care eu nu m-am simtit niciodată foarte în largul meu, desi am avut o profesoară-pâinea lui Dumnezeu – sau poate de-aia). Când spuneam că n-a prea avut inspiratie în a denumi lucruri încă nu stiati cum i-a zis fotometerului pe care l-a descoperit. Ei? Ghiceste cineva? Domnul cu geacă? Asa e, i-a zis simplu, Bunsen. N-am aflat precis, dar bănuiesc că si sotiei sale i-a zis, după căsătorie, Frau Bunsen, iar dacă vor fi avut copii, cei mici s-au numit si ei, Bunsen.

În fine, a descoperit niste metale alcaline si tot felul elemente pure (cu denumiri care par banale acum), folosind lampa aia si analiza spectrală (pun pariu că si fotometrul l-a ajutat la ceva!). O chestie care m-a impresionat însă mai mult si mai mult e că obtinerea gazului de acid clorhidric i se datorează (e drept, s-a ajutat si de Sir Henry Roscoe pentru isprava asta). Celor care nu stiu, le spun eu acum: s-a întâmplat ca initialele numelui meu să semene izbitor cu denumirea stiintifică a acidului clorhidric, deci vorbim despre o legătură sentimentală aici, între bloggerul care sunt si chimistul care a fost Bunsen.

Si as mai adăuga: Bunsen a fost profesor la Heildelberg, loc care-mi trezeste amintiri foarte plăcute.

NOTĂ. Ceva informatii am găsit (unde altundeva decât) aici.

%d blogeri au apreciat: