Posts tagged ‘Fotografii’

08/12/2010

Sopârla de miercuri

Sopârlă fotografiată lângă Nucsoara, la poalele Muntilor Retezat, în luna august, anul 2010. FOTO: Călin Hera
Sopârlă fotografiată lângă Nucsoara, la poalele Muntilor Retezat, în luna august, anul 2010. FOTO: Călin Hera

În această seară de mijloc de decembrie, senină si rece, îmi amintesc o sopârlă care mi-a iesit în cale astă-vară, într-o mică tură făcută la poalele Retezatului (despre care îmi propusesem să povestesc aici). Sunt sigur că si Leo, Anca, Andi Bob, Adela, Paul Gabor, Naivul, Gabi, Cristian Dima, Cristian Lisandru, LePetitPrince, -X-, Călin, g1b2i3, Geanina Lisandru, Gina, Laura Driha, Victor, Alex Mazilu, Carmen Negoită, Dan, Fiul, Fiica, Roxana, Achilianu, Gabriela Elena, Anamariadeleanu, Teacă, si ztbau reptilele lor 😉

07/12/2010

Statuia lui Carol I, la locul ei

Am fotografiat astăzi statuia lui Carol I, ridicată recent pe un soclu aflat între Palatul Regal si Biblioteca Centrală Universitară. Era o vreme incredibil de frumoasă (chiar, să-mi explice cineva care e treaba cu clima!) si, recunosc, statuia merita niste fotografii mai ca lumea (dacă aveti, arătati-mi-le sau dati-mi linkuri, să le adunăm 😉 ). În fine, asta e ceea ce am făcut eu, cu celebrul (sic!) meu telefon. Găsiti în Dilema veche un articol util pentru a intelege ce e cu statuia asta.

Statuia lui Carol I, amplasată recent pe un soclu ridicat între Biblioteca Centrală Universitară si Palatul Regal, în Bucuresti, foarte aproape de vechiul amplasament, fotografiată cu telefonul, azi, 7 decembrie 2010. FOTO: Călin HeraStatuia lui Carol I, amplasată recent pe un soclu ridicat între Biblioteca Centrală Universitară si Palatul Regal, în Bucuresti, foarte aproape de vechiul amplasament, fotografiată cu telefonul, azi, 7 decembrie 2010. FOTO: Călin Hera

ADĂUGIRE. Cred că n-ar strica să fie dată jos, cumva, „chifla” aia din apropiere. Părerea mea.

06/12/2010

Bijuterii făcute de gheată si fotografiate de mâna omului

V-am arătat săptămâna trecută niste freezing rain pictures (făcute cu telefonul), ca să mă exprim asa. Mi-a fost dat, între timp, să văd niste fotografii adevărate. Jos pălăria în fata acestor bijuterii si a autoarei fotografiilor!

Bijuterie făcută de ploaia înghetată si fotografiată de Daliana
Bijuterie făcută de ploaia înghetată si fotografiată de Daliana

03/12/2010

Fotografii fără cuvinte

Stiu că o fotografie face cât 1.000 de cuvinte, Remus Suciu stie mai bine asta (apropo, el chiar e dispus să vă răspundă la întrebări!), dar fotografiile de mai jos fac cât 1.000 plus un smile (socot). Le-am primit, în urmă cu ceva vreme si, într-un fel, se asteptau una pe alta.

Vedeta Antenei, Alessandra Stoicescu, fotografiată la un santier organizat (probabil de Fundatia D.V.) după inundatiile din vara acestui an. FOTO: A1 (sper să nu mă însel)
Vedeta Antenei, Alessandra Stoicescu, fotografiată la un santier organizat (probabil de Fundatia D.V.) după inundatiile din vara acestui an. FOTO: A1 (sper să nu mă însel)

Fotografie făcută cu ocazia unei exhumări realizate de echipa lui Mariu Oprea, căutătorul de rămăsite (si povesti) ale partizanilor anticomunisti. FOTO: Mihai Soica
Fotografie făcută cu ocazia unei exhumări realizate de echipa lui Mariu Oprea, căutătorul de rămăsite (si povesti) ale partizanilor anticomunisti. FOTO: Mihai Soica

01/12/2010

Remus Suciu, fotograful fascinat de Jules Verne

Remus Suciu

Remus Suciu, unul dintre cei mai buni fotoreporteri cu care am lucrat.

Ce alegi:
a) marmote imperechindu-se pe Custura Bucurei, b) un extraterestru, c) Fața nevazuta a lunii?

Remus Suciu: Evident ca a) desi nu m-as da la o parte nici pt pct. c)

Alb negru sau color?
Remus Suciu: Color. Rareori alb-negru. Folosesc alb-negru în special la imaginile cu personaje in amurg, de seara, si aproape de fiecare data sepia.

Ce iti doresti cel mai mult să fotografiezi?
Remus Suciu: Înca visez la ai concura pe cei de la National Geographic. Vreau să fotografiez viata asa cum e ea, fara manipulari fara a ascunde ceva, viata omului simplu, nebagat in seama de mai nimeni.

Care este cadrul perfect?
Remus Suciu: Pfui, e o intreaga gama de cadre „perfecte”. Însă, fiind afectat de fotojurnalism (iremediabil) pot spune asa: cadrul perfect e cel care spune povestea intreaga despere ceea ce am in imagine, fara a mai fi nevoie de vreun articol sau explicatie foto.

Care e ultima fotografie de care ești multumit?
Remus Suciu: Chiar duminică am facut o imagine ce spune multe. Am vrut sa urc pe munte, vremea nu m-a lasat si totul s-a terminat cu un exceptional picnic la gura pesterii Cioclovina. În timp ce in ceaun fierbea gulasul pregatit am surprins o imagine care spune totul despre cei care eram acolo. În imagine nu e niciunul dintre noi, doar matizul (plin de noroi), ceaunul care fierbea deasupra unui foc si un trepied foto pe jumatate desfacut.

Ultima fotografie de care e multumit Remus Suciu: un popas la gura pesterii Cioclovina. FOTO: Rem

Ce-i spui unui copil care vrea să se apuce de fotografiat?
Remus Suciu: il intreb daca o face din pasiune sau doar sa imite pe cineva. Apoi îi zic sa invete intai bazele fotografiei si sa pozeze! Cel mai bine se invata meseria asta pe imaginile, bune sau rele, pe care le face. Cand vine cu imaginile lui, il si simt daca are sau nu vreo inclinatie spre arta fotografica

Ce sfat îi dai unui adult care are deja în spate mii de fotografii „de familie”?
Remus Suciu: Ca e timpul sa mai urce o treapta. Daca va merge intr-un loc cu familia nu trebuie sa faca doar poze cu ai lui aliniati in formatie in fata unui obiectiv turistic, ci sa schimbe un pic ordine in primplanuri ordinea. Practic, sa creeze o compozitie care sa incante ochiul.

Ce aparat de fotografiat recomanzi unuia căruia îi place imaginea, vrea să facă fotografii bune, dar n-are pretentii de profesionism?
Remus Suciu: Un dslr pentru consumer, undeva pe la 25-30 de milioane de lei vechi. Sunt doua feluri de aparate: Compacte si Dslr. La cele compacte e rău că e cu vizualizare directa; nu poti schimba lentilele si nici nu poti regla mare lucru.

Fotografiile făcute cu aparate tip „Idioten” sunt naspa?
Remus Suciu: Nu chiar, poti ascunde asta cu o compozitie buna a imaginii.

De ce rezistă fotografia, cu tot avântul televiziunii?
Remus Suciu: Pentru ca fotografia e rodul unor emotii traite sau a unei dorinte neimplinite. Televiziunea e prea directa. E cam cu li se spune damelor de companie in baruri: sa provoace placere, nu sa produca.

Care e scriitorul care ti se pare că scrie cel mai fotografic?
Remus Suciu: De departe, Jules Verne. De mic am realizat asta. Am „tocat” cu savoare cartile lui si exact ceea ce-mi imaginam citind, aceea gaseam in imaginile tiparite in carte. Nu cred ca se va mai gasi cineva care să redea cu atata scuratete fapte si locuri fara sa zica „imagine that”.

NOTĂ. Dragii mei, aceasta e interviul de care am fost eu în stare. Nu voi putea niciodată să fac interviuri asa reusite precum reuseste Dan, în Ziarul de la cinci. Luînd exemplul maestrului, vin si vă rog să continuati voi sirul întrebărilor. Remus promite să răspundă.

UPDATE. Ca urmare a unei întrebări de la LePetitPrince (care m-a scos din blogroll 😛 ) si a răspunsului lui Remus, public mai jos două fotografii pe care mi le-a trimis maestrul ;).

Cărări prin suflet (1). FOTO: Remus SuciuClick pe foto pentru imagine mărită (merită!)
Click pe foto pentru imagine mărită (merită!)

30/11/2010

O fotografie despre dl. Lică

„Viata nu e o linie dreaptă”. FOTO: Remus Suciu

Remus Suciu a avut amabilitatea să găsească o fotografie inspirată de PA-ul meu, Dl. Lică trăieste în zig-zag.
Discutia a avut loc în timpul micului interviu pe care mi l-a acordat 😉 (iar acest articol are si rol de teaser).
Voi publica interviul mâine si voi folosi metoda Dan C.: mă bazez pe voi, cititorii acestui blog, pentru a-i pune întrebări lui Remus – unul dintre cei mai buni fotoreporteri cu care am lucrat, un om care trăieste din fotografie si e îndrăgostit de meserie, un om care visează cu ochii deschisi la National Geographic si care stie pe de rost judetul Hunedoara, probabil cel mai frumos din România (aici sunt trădat de patriotism local, e vizibil).

23/11/2010

Cum am intrat pe geam la pavilionul Belgiei & UE

Intrarea în Pavilionul Uniunii Europene de la Expozitia Mondială Shanghai 2010, fotografiată chiar în ziua inaugurării

Era o îngrămădeală simpatică, civilizată, la intrarea în Pavilionul Belgiei & UE. Părea că aceia care nu puteau intra pe usă, pătrundeau pe geam. Ca ziaristii. Îngrămădeala era sporită de puzderia de jurnalisti adusi acolo de un eveniment: prezenta lui Jose Manuel Barroso. Nu multi stiau prea bine ce e cu el, dar era anuntat în program, împreună cu informatia că omul e ceva sculă mare prin Europa. Eram prea binedispus ca să mă enervez că trebuie sa astept să treacă valul. M-a binedispus si tipul care, îmbrăcat în stea UE, ghida oamenii, si faptul că, intrasem, la propriu, pe geam (mă rog, pe o intrare neoficială, dar foarte functională) si puteam privi detasat.

16/11/2010

Luna printre crengile din Parcul Cismigiu

Vizita mea prin Parcul Cismigiu n-a însemnat doar mica dezamăgire de la Coltul Sahistilor. Până la urmă, ne-a prins înserarea (si copiii tot nu se dădeau dusi acasă), deci a fost fain.

La un moment dat, am mai făcut o fotografie cu telefonul (uneori, as arunca telefonul ăsta care nu poate face fotografii prea grozave, doar-doar mă oblig, în felul ăsta, să cumpăr un aparat de fotografiat ca lumea! n-o fac, fireste, asa că mă aflu în situatia de a mai fotografia un cadru, apoi altul).

Priviti, asadar, luna printre crengi!

Luna printre crengi în Parcul Cismigiu din Bucuresti, la iesirea dinspre magazinul Adam, fotografiată cu telefonul duminică, 14 noiembrie 2010. FOTO: Călin Hera

15/11/2010

Coltul sahistilor din Parcul Cismigiu

Fotografie făcută cu furie, din mers, la iesirea din Coltul Sahistilor din Parcul Cismigiu, duminică, 14 noiembrie 2010. FOTO (cu telefonul): Călin Hera

Am ajuns prima oară când în coltul sahistilor din Cismigiu prin anii 80. Eram la liceu, în Hunedoara, stiam că există si am tinut mortis să văd cu ochii mei. Am stat o după-amiază întreagă urmărind o multime de partide de sah (o adevărată încântare si fiindcă erau multi jucători buni, si pentru mistourile aruncatr de jucători si de chibiti; oamenii aceia erau un fel de copii mari plecati în tabără).

Am căscat urechile si la discutiile savante ale microbistilor, care vorbeau atât de familiar despre nume mari ale fotbalului românesc; aproape că-mi venea să le cer autograf acelor neni (m-am linistit când au început să vorbească absolut deplasat, fără cele mai mici legături cu realitatea, detalii despre Corvinul, lucruri despre care mai stiam si eu câte ceva).

Una peste alta, a fost o întâlnire memorabilă.

Student fiind, am mers de mult ori prin coltul cu pricina. Am jucat si sah. Tin minte un sir de partide dintr-un februarie înghetat, când ar fi trebuit să merg naibii să învăt, dar tot mai începeam câte o partidă cu un nene cu pălărie în carouri, care se încălzea de la tigările pe care le suda.

Ultima oară am fost prin toamna lui 1989. Se întunecase si în toată întinderea erau doar doi sahisti, fără chibiti, care jucau cu îndârjire. Mi-am fortat ochii să văd bine tabla si piesele, aproape că am făcut zgomot mărindu-mi pupilele; dar cei doi, prea cufundati în joc, nu au băgat în seamă perechea ciudată care se zgâia în ei. Am plecat fără să aflu dacă partida s-a încheiat remiză, cum anticipam, sau bătrânelul cu pardesiu verde a făcut, în fine, sacrificiul de nebun pentru a câstiga o pozitie favorabilă pe rocada adversarului.

………………………………………………………………………………………………..

Apoi am făcut o pauză, destul de lungă.

Duminică, am zis să-mi duc fiul pe acolo, să-i arăt. Îi povestisem câte ceva. E drept, nu rezonase prea tare, dar am gândit că, dacă vede cu ochii lui, va aprecia altfel decât pot eu să-i povestesc. Recunosc, aveam mici emotii: dacă nu mai e chiar-chiar asa cum stiam eu?

Ei, bine, nu mai era deloc pustiu. Ba, pot spune, era mai aglomerat ca niciodată. Nu cred că am mai văzut asa mutle mese acolo. Si toate erau ocupate. E drept, era o vreme superbă, era ora două după-masa, aproape că nu-ti puteai dori altceva, în Bucuresti fiind, decât să stai în parc. Ce m-a frapat a fost linistea. Aproape că nu se auzeu voci, desi era atâta lume.

Nu se auzeau voci, în schimb se auzea zgomotul zarurilor. N-am numărat, dar cred că numărul meselor ocupate de tabalgii era aproximativ egal cu cel al meselor ocupate de jucătorii de remi. Sahisti? Trei mese cu totul… Am trecut destul de repede prin perimetru. I-am zis fiului meu doar atât: nu mai e ca pe vremuri.

UPDATE.
M-au impresionat atât de mult vizita în Colțul Sahistilor si chestia cu Chandra încât am scris un editorial despre.

09/11/2010

O privire spre Biserica Anglicană

Intersectia Arthur Verona cu Dionisie Lupu, din Bucuresti, e un loc cu multe minunătii. Una dintre ele e privelistea ce se deschide spre Biserica Anglicană. În vremea studentiei obisnuiam să intru în această biserică de la marginea Grădinii Icoanei. Era ca o evadare din strada cenusie într-o lume aparte, civilizată, asa cum îmi imaginam că e dincolo, în Vestul interzis. Îmi dau seama, acum, că, în „libertate”, n-am mai trecut pragul Bisericii Anglicane din Bucuresti. Nici măcar sâmbătă, când am fost la doi pasi de ea, n-am încercat să mă dau mai aproape. Ceea ce e, întrucâtva, o temă de meditatie.

Biserica Anglicană din Bucuresti, fotografiată sâmbătă, 6 noiembrie 2010, pe la prânz, de la capătul străzii Arthur Verona, colt cu Dionisie Lupu. FOTO (cu telefonul): Călin Hera

NOTĂ. Am găsit un articol simpatic în Dilema Veche, scris în urmă cu un an.

09/11/2010

Gardul înviat de graffiti

Capătul dinspre Dionisie Lupu al străzii Arthur Verona, din Bucuresti, mai are o zonă graffiti interesantă: gardul de peste drumul fatadei despre care am vorbit aici.

read more »

09/11/2010

O după-amiază de toamnă pe strada Arthur Verona

Cum am fost nevoit să rămân în Bucuresti în weekendul care, deja, e mult în urmă, desi as fi vrut din răsputeri să ajung la Cluj, unde un foarte bun si vechi amic avea nuntă, am zis să îmbin utilul cu plăcutul si mi-am făcut o parte din drumuri pe jos. Pasii m-au purtat prin mai multe locuri, dar abia când am ajuns pe strada Arthur Verona mi-a picat fisa că n-ar strica să fac niste fotografii. Lumina era perfectă: era acel soare de toamnă târzie, care inventează mereu culori noi.
N-am fotografiat oameni si nici copaci (totusi, în câteva cadre apar ceva crengi încă înfrunzite). Am făcut fotografiile cu telefonul, sculă care a fost construită pentru alt scop… Iată ce a iesit:

Fatadă din Bucuresti, aflată la interscetia străzilor Arthur Verona cu Dionisie Lupu, care, de multă vreme, iese în evidentă datorită desenelor graffiti. Am o fotografie a vechiului desen (o caut!), acum e alta, la primăvară probabil că va fi schimbată si asta. FOTO (cu telefonul): Călin Hera

Fatada de la intersectia străzilor Arthur Verona si Dionisie Lupu, din Bucuresti, văzută aici dinspre Dionisie Lupu (mai precis, de pe trecerea de pietoni de la capătul str. Arthur Verona). FOTO (cu telefonul, într-o zi de sâmbătă, 6 noiembrie 2010, pe la prânz): Călin Hera

UPDATE. Am găsit fotografia despre care vorbeam mai sus. E făcută astă-iarnă, în luna februarie.

Fatada de la intersectia străzilor Dionisie Lupu si Arthur Verona, fotografiată iarna de un fotoreporter EVZ

08/11/2010

Flori pentru Gabriela si Mihaela

Coadă la o florărie din Bucuresit, aflată lângă statia de metrou Pipera, în după-amiaza zilei de 8 noiembrie 2010, ziua Sfintilor Mihail si Gavril. FOTO (cu telefonul): Călin HeraCoadă la o florărie din Bucuresit, aflată lângă statia de metrou Pipera, în după-amiaza zilei de 8 noiembrie 2010, ziua Sfintilor Mihail si Gavril. FOTO (cu telefonul): Călin Hera

Dacă n-ai fi stiut, azi, că e vreo sărbătoare, tot ti-ai fi dat seama. M-am aflat în această situatie, trecând de două ori pe lângă florăria de la gura statiei de metrou Pipera din Bucuresti. Prima oară, dimineată, la ora 10.20. A doua oară, un pic după prânz, cam pe la 14.00. Abia a doua oară m-am mirat ceva mai mult. De ce-or sta oamenii ăstia la coadă? (I-am si fotografiat).

Asa mi-a picat fisa. Azi e ziua sfintilor Mihail si Gavril. Cum ziua încă nu s-a terminat, mă grăbesc să le urez La multi ani Mihaelelor, Gabrielelor, Mihailor si Gabrielilor pe care îi cunosc sau, dacă nu-i cunosc încă, pe care îi voi cunoste. Si sunt multi si dragi mie!

Sper să primească florile virtuale si Gabi, g1b2i3, Gabriela Savitsky, Gabriela Elena, Mikael Eon, Mikka, Mihai Pintilie, Angela Ribus.

03/11/2010

Fatadă decăzută în centrul Bucurestiului

Mi-e ciudă de fiecare dată când trec pe această stradă si văd această fatada tristă, dincolo de căzăturile căreia ghicesc vremuri mai luminoase (fără să fi fost vreodată vreo reusită arhitectonică deosebită, se vede cu ochiul liber). Nu stiu când a fost ridicată clădirea, nu stiu povestea ei, dar cred că i-a fost mai bine si, da, îi poate fi si mai rău…

toamn 007

Fatada fotografiata pe straduta dintre Banca Nationala si Calea Victoriei (colt cu Librăria M Eminescu). FOTO: Călin Hera

P.S. Îmi amintesc campania pornită de Alex

29/10/2010

Fotografie cu un fotoreporter

Iată o fotografie rară*: Remus Suciu, alături de fotografiile lui (cele expuse la Deva!).

Remus Suciu, în mijlocul expozitiei „Lumea văzută prin lentile”, Deva, 29 octombrie 2010. FOTO: Ciprian Iancu

* De obicei, artistii fotografi apar foarte rar în cadru, desi se află peste tot.

28/10/2010

Expozitie foto Remus Suciu

Dragii mei,
vă recomand o super expozitie de fotografii, la Deva, la Galeriile de artă Forma (lângă piată).
Expozitia se deschide mâine, vineri, 29 octombrie, si va fi deschisă timp de zece zile.
Alături de prietenul meu Remus Suciu expun alti patru fotografi: Mihai Panaitescu, Ovidiu Ratiu, Petrisor Craciunoiu, Eduard Vandras.

Afisul expozitiei Lumea văzută prin lentile a cinci artisti fotografi din Deva

Această prezentare necesită JavaScript.

Am aflat că lucrările lui Remus pot fi achizitionate. Dacă as fi prin Deva mâine m-as grăbi să cumpăr măcar o lucrare (stiu, negociază pretul la sânge, dar m-as descurca eu cumva), pentru că as avea, astfel, prilejul să pun pe unul din peretii de acasă ceva cu adevărat valoros.

27/10/2010

Cine n-are, pisică să-si cumpere

Cinen-are pisică, să-si cumpere

Eu n-am. Am avut. Nu vreau să-mi cumpăr. În orice caz, nu curând. Unii dintre cei de mai jos au. Altii n-au. Nu stiu dacă si-ar cumpăra. Dar fotogluma rămâne amuzantă. Nu?
Andi Bob, Cristian Lisandru, Gabi, LePetitPrince, g1b2i3, Geanina Lisandru, Gina, Lady A, Carmen Negoită, Alex Mazilu, Lucian Ancu, Gabriela Savitsky, Geocer, LeeDee P., Petra, Sictireli, Simion Cristian, Silavaracald, Adela, Vania, Orfiv, Ioan Sorin Usca, Caius, Ana Usca, Dan, ztb.

27/10/2010

Întâlnire cu Regele Mihai

Întâlnire cu Regele Mihai, în redacţia EVZ din Piaţa Presei, în anul 2002. În prim-planul fotografiei, fiul meu, Radu. Nu mai ştiu cine a făcut fotografia. FOTO: Arhiva personală Călin HeraFotografie făcută în redacţia EVZ din Casa Presei, în anul 2002 (nu mai ştiu cine e autorul), cu ocazia unei vizite a Regelui Mihai la care am participat din întâmplare (veneam după mai multe zile de absenţă motivată). În prim-plan, fiul meu, Radu. FOTO: Arhiva personală Călin Hera

Ziua Regelui a fost deja alaltăieri. I-am urat la mulţi ani dincolo. Povestesc abia acum despre asta fiindcă abia acum am găsit fotografia. Prima* oară l-am văzut alături de zeci de mii de oameni. Nu se pune.

A doua oară tocmai mergeam în redacţie la EVZ (era fosta redacţie din Casa Presei) să-mi prezint fiul (era anul 2002). Am văzut la intrarea în clădire ceva animaţie, dar n-am băgat în seamă – eram grijuliu cu moştenitorul. Când am ajuns pe palierul EVZ, am văzut mulţi colegi emoţionaţi, cu flori în mâini.

„Mulţumesc”, le-am zis, „dar nu trebuia”. N-am apucat să-mi gust gluma, că a trecut un fel de vuiet: „Vine!”. M-am dumirit că vine Regele Mihai cu foarte puţine secunde înainte de a-l vedea. Prin forţa împrejurărilor, cred că am fost printre primii aşezaţi acolo să-l întâmpine.

Am simţit un ceva aparte când l-am văzut, în faţa mea, înalt, încă în putere. A început să dea mâna cu toată lumea (mulţi nu s-au spălat pe mâini după aceea – cum se spune). Fireşte, a zăbovit în faţa fiului meu, care era o prezenţă inedită. M-a întrebat despre el, a glumit („ştiam că e o redacţie tânără, văd că e foarte tânără; deci aceasta e noua generaţie de ziarişti EVZ” – n-am pretenţia că redau întocmai, dar asta a fost ideea), apoi l-a lat în braţe pe puştiul meu (faza asta n-a fost fotografiată…) şi l-a binecuvântat.

Pentru mine, a fost ceva deosebit.

*Abia acum, când scriu asta, realizez că l-am mai întâlnit o dată, în 1995, înainte de a pleca în voiaj spre Iaşi, la Sfânta Parascheva, cu Regina Ana şi suita ei. Trebuie să caut reportajele publicate atunci în ziarul Ziua.

25/10/2010

Castan fotografiat toamna (detaliu)

Frunze de castan fotografiate în fata blocului, într-o zi de octombrie 2010. FOTO: Călin Hera

Vreo două zile nu m-am mai dat pe aici (am avut motive serioase!), motiv pentru care am acum de urcat foarte multe PA-uri (si foarte faine, din câte mi-am dat seama la o primă lectură). Iar în această dimineată am făcut ceva ce nu credeam că voi face: am dat vreo 100 de replici pe Facebook. Dacă oamenii aceia mi-au urat – o supriză de proportii! -, am vrut să le multumesc. Si am postat acolo, în exclusivitate (sic!), o fotografie.

Aici am adus o alta, o fotografie de toamnă, care îmi place foarte mult.