
Vedere din Bucureşti (mfc). În pauza unei „partide de pescuit” la malul lacului IOR. Foto: Călin Hera (cu telefonul)
Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic

Vedere din Bucureşti (mfc). În pauza unei „partide de pescuit” la malul lacului IOR. Foto: Călin Hera (cu telefonul)

Vedere din Bucureşti. În caiac pe lacul IOR. Foto cu telefonul: Călin Hera (mfc)
Eram la semafor, ascultam muzică şi am aruncat un ochi în sus.

(mfc) Copac chinuit de avântul publicitar al micului întrerprinzător din Sectorul 3. Foto: Călin Hera (cu telefonul)
Să zicem că, mergând cu metroul, am găsit câteva foi de hârtie scrise de mână, mărunt. Iată ce scria:
„Am venit în Bucureşti. La Gara de Nord, mai precis. Am stat mai la sfârşit, să nu mă înghesui cu restul călătorilor, destul de puţini. Câteva peroane mai încolo, huiduieli, fluierături, camere de filmat.

Fluturaşii lui Iulian Capsali, bărbatul cu barbă, „alunecuş” pe scările de la metrou. Foto cu telefonul: Călin Hera
Am auzit comentariul: „Este cel mai stupid slogan electoral”. Voce de femeie tânără. Erau două tipe, coborau cu grijă scările de la metrou Piaţa Romană (dinspre coloane). În spatele lor, câţiva tineri împărţeau fluturaşii lui Iulian Capsali. Tipul candidează ca independent, pe o platformă radical ortodoxă, având în centru ideea de familie. Se mândreşte cu faptul că are nouă copii şi critică deschis avortul şi „legile anti-creştine şi împotriva firii”. Premiul luat la Eurovizion de femeia cu barbă le-a oferit celor care se ocupă de campania lui Capsali prilejul unui slogan creativ: „Votează bărbatul cu barbă!”.

Viaţa la bloc. Cărţi . Foto cu telefonul: Călin Hera (mfc)
aflate în trecere de la un raft spre altul
Cum să nu te gândeşti că, odată, îndărătul firmei scorojite se afla odinioară un local probabil respectabil? Îmi imaginez ospătari care veneau la serviciu aici şi plecau acasă cu un bacşiş mai mare sau mai mic, ori plecau cu câte vreo fată care îşi făcea veacul pe acolo. Îmi imaginez bucătarul şi femeile care spălau vasele, scrumierele golite prompt, frapierele din aluminiu, notele de plată scrise de mână, umflate mereu (grătarul e la gramaj, nu la porţie, avea 250 de grame, să mor io!), nunţile şi botezurile, beţivanii, cafeaua plină cu zaţ pe jumătate (hai să-ţ ghicesc, frumosule!), camerele de la etaj, faţada proaspăt vopsită a blocului, oamenii din provincie veniţi în delegaţie la Capitală şi eşuaţi aici la o butelie scumpă de vin, copacul care abia se vede în fotografie şi abia se vedea când restaurantul era viu.
Oare la ce se gândeşte tânăra în blugi care reazămă ceea ce, în alte vremuri, era o fereastră mare, cu o perdea verde dată la o parte cât să lase să pătrundă lumina grea a străzii?
Această fotografie e în continuarea seriei despre ochii copacilor. Dacă aveţi fotografii cu ochi de copaci, arătaţi-mi-le. Voi fi bucuros să le dau mai departe.
UPDATE. Am primit un ochi din copac de la
Alăturare amuzantă în intersecţia Dristor: o precupeaţă de trotuar a întins pe lăzi legături de ridichi şi de ceapă, la umbra cortului electoral al PSD. Alte fotografii de campanie, aici.
Eu n-am mai văzut aşa ceva: două curcubee în acelaşi timp, pe acelaşi cer. Dacă aş fi babă, aş zice că e semn bun sau semn rău, depinde cine m-ar întreba. Dacă aş fi fizician, aş găsi o explicaţie şi aş scrie o ecuaţie. Un poet adevărat n-ar lăsa să-i scape o astfel de rimă în mijlocul pasajului. Dincolo de orice, nu poţi decât să te bucuri, ca prostu’, văzând aşa minune. Îmi pare rău doar că n-am un aparat de fotografiat mai ‘oţ şi o privire mai puţin discromată. În rest, e bine.

Vedere din Bucureşti. Reclamă electorală stradală cu Theodor Stolojan, PDL, aşezată nedibaci. Altele, aici. Foto (cu telefonul): Călin Hera

Biserica Densuş, cea mai veche de pe teritoriul României şi unul dintre cele mai stranii monumente, văzută primăvara. Foto cu telefonul: Călin Hera
Biserica Densuş e una dintre cele mai stranii construcţii pe care am văzut-o. De fiecare dată când ajung acolo sunt impresionat
de liniştea pietrelor şlefuite de romani, de forma bizară a monumentului, de inscripţiile de pe pietre şi încerc mereu să îmi imaginez cum arăta biserica atunci când era întreagă. Nu mă plec cu smerenie în faţa celor care ştiu că originea construcţiei e anterioară venirii, dar îmi place să cred că biserica a fost construită pe un loc sacru. Poate este doar pacea şi liniştea din jur, priveliştea (munţii Retezat se văd în toată splendoarea), poate o mai fi şi altceva. Nu ştiu. Ştiu doar că-mi place şi că merg mereu cu bucurie la biserica din Densuş.