Vedere din Bucureşti. Restaurant din centru. Foto: Călin Hera (din maşină, cu telefonul)
Cum să nu te gândeşti că, odată, îndărătul firmei scorojite se afla odinioară un local probabil respectabil? Îmi imaginez ospătari care veneau la serviciu aici şi plecau acasă cu un bacşiş mai mare sau mai mic, ori plecau cu câte vreo fată care îşi făcea veacul pe acolo. Îmi imaginez bucătarul şi femeile care spălau vasele, scrumierele golite prompt, frapierele din aluminiu, notele de plată scrise de mână, umflate mereu (grătarul e la gramaj, nu la porţie, avea 250 de grame, să mor io!), nunţile şi botezurile, beţivanii, cafeaua plină cu zaţ pe jumătate (hai să-ţ ghicesc, frumosule!), camerele de la etaj, faţada proaspăt vopsită a blocului, oamenii din provincie veniţi în delegaţie la Capitală şi eşuaţi aici la o butelie scumpă de vin, copacul care abia se vede în fotografie şi abia se vedea când restaurantul era viu.
Oare la ce se gândeşte tânăra în blugi care reazămă ceea ce, în alte vremuri, era o fereastră mare, cu o perdea verde dată la o parte cât să lase să pătrundă lumina grea a străzii?
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns