Călin Hera. PA-uri şi mirări

Concursul 24 de ore, etapa 5: 3-4.
Deadline: duminică, 12.00. Baftă!

Deranj Leo
În creierii nopţii, sună telefonul. Deschise un ochi, îşi încreţi faţa. Scăpă o înjurătură. La capătul celălalt al firului, un bărbat nervos expectora într-o limbă necunoscută. „Greşeală!”, mormăi şi trânti receptorul în furcă. Cască lung şi se scărpină în ureche. Telefonul sună din nou, ascuţit. Se încruntă. „Dom’le, da’ ţie nu ţi-e ruşine să deranjezi oamenii la ora asta?”. Vocea de dincolo clefăia şi fornăia. Lăsă receptorul pe noptieră, sări în papuci şi se duse să-şi facă un ceai. De iasomie.

Noapte de vara LePetitPrince
E noapte de vara, grea, amara. E cald si Carlos iese afara. Ea sta tacuta intr-un colt, intr-o doara. El o apuca, ea se-nfioara. Placuta mai e noaptea calda, de vara, cand se aude de aiurea zvon bland de chitara.

Hoţul starsgates
S-a trezit speriat. Ceasul arăta 3 jumate.
Se auzea un hârşâit din dreptul uşii, sau aşa i se părea. Primul gând, sigur e un hoţ care încearcă să intre în casă. Sângele îi îngheţă în vine.
Primul gând a fost să se ascundă sub plapumă, apoi acel gând îl făcu să se ruşineze. Se coborâ şi porni tiptil spre uşă.
Spre surprinderea lui la uşă nu se auzea nimic şi totuşi zgomotul se auzea în continuare.
Venea dinspre uşiţa unde erau ascunse robinetele de la conductele.
Răsuflă uşurat, era o … rozătoare!

Cel mai bun şef Petra
– Nu cred că ştiţi… seara trecută am avut o petrecere. Şi toţi de la petrecere mi-au spus că aş fi cel mai bun şef. Şi pe bună dreptate i-am crezut pe toţi. Nici nu mai ştiu ce oră era când m-am apucat de lucru, că nici bine nu mă uit la ceas şi deja e spre dimineaţă. Nu de alta, dar azi am o discuţie cu directorul firmei; cred că despre o promovare. Cât o fi ceasul?
– E 4.
– Cum adică 4? Era 3 şi ceva când au plecat…
– Cel mai bun şef?! Aţi cântat şi dansat toată noaptea în celula dvs! Nu sunteţi cel mai bun şef, sunteţi singurul şef ce şi-a lăsat subordonaţii să fugă cu banii furaţi!

Cumpăr niste nisip pentru pisicute Mircea Popescu
Cumpar nişte nisip pentru pisicute. Dintr-o data se cutremura banda! Haiti! Cutremur!
De unde, o babuta pravalise un bax de Cola. Ajung la casa. Cafea, Ariel, prezervative, Whiskas… Hopa? Cum prezervative? Eu nu am luat prezervative!
“Domnişoară, anulaţi vă rog prezervativele, nu sunt ale mele”. “V-aţi răzgândit, nu le mai luaţi?”, întreabă şmecheră tipa “Sunt XXL”, spune cu un ton uşor admirativ.
Aş fi vrut să continui jocul si să-i răspund “Mi-am dat seama că sunt prea mici pentru mine”, dar mi-a fost puţin ruşine şi, în plus, de la operatie, nu mai e cazul.

Pătraşcu faţă cu oniricul Caligul
Seamănă izbitor de mult cu Erostratul lui Sartre, “nici măcar visele nu-mi sunt proprii”, îşi va spune mâine. Cele şase gloanţe sunt slobozite din revolver după cum urmează: în tibia vânzătoarei care nu are niciodată mărunţiş, doar caramele, în arcada vecinului care îl salută întotdeauna din priviri şi-atât, două în ţeasta moşilor cu feţe rubiconde de peste drum, unul pentru Geta, să n-o lase văduvă şi, în fine, unul pentru el, care însă se încăpăţânează să rămână pe ţeavă. Sirenele inundă ceea ce pare un Montparnasse autohton. Sub plapuma de pe Aviatorilor nouă, Pătraşcu se revoltă cu gura întredeschisă.

Sticla de Borsec Călin
Lucrau şi noaptea, să termine mai repede. El alesese anume schimbul de noapte. Se uşura temeinic pe cărămidă, apoi o aşeza, atent, în zid. Lua alta şi repeta procedeul. Sticla de Borsec, de doi litri, era, de-acum, aproape goală. În timp ce trăgea ultima duşcă, s-au auzit primii cocoşi. Şi-a amintit vremea când lucra la fabrica de tractoare, înainte să fie demolată. De-aia s-a angajat aici, muncitor necalificat, să aibă grijă de cărămizile între care vor locui idioţii din viitorul cartier rezidenţial.

Intervalul 3-4 Simion Cristian
“-Pâna la urmă m-am trezit, mamă! Nu poți să-ți închipui ce coșmar am avut! Se întâmplau nişte lucruri atât de groaznice despre mine ca om, atât de deranjante, scoase din nămolul adâncului meu, încât nu pot să mai adorm. Mi-e frică, mamă! Și rușine… Am greșit. Am gresit!!!

-Îți fac un ceai, dragul mamei! De tei! Îl bei fierbinte și apoi te culci la loc. Lasă că trece! Să mergi mâine la părintele Ilarion! Să te spovedești…”

De la extaz la agonie LordDIf
Telefonul sunând la o oră indecentă, la celălalt capăt o voce feminină pe jumătate adormită. Un schimb de replici delicios, pisiceli cu o usoară tentă erotică si o propunere de nerefuzat…
Un taxi gonind nebuneste pe străzile pustii, luminate doar de galbenul intermitent al semafoarelor, patruzeci si unu de trepte urcate dintr-o suflare si nerăbdarea cu care dădu buzna în apartament.
Nestingherită, noaptea îsi împacheta usor bagajele, nefericitul Don Juan gresise usa.

Incediul Mariana
…N-am visat urât, dar am trăit cel mai crunt coşmar al vieţii mele. M-am
trezit tuşind îngrozitor. Casa bunicii era plină de fum. Era întuneric, nu se vedea nimic. Voiam să strig după bunica. Nu reuşeam din cauza tusei. La un moment dat a izbucnit o flacăra mare. Atunci am zărit-o venind din camera alăturată spre mine. Ţinea braţele întinse spre mine, voia să mă ia cât mai repede de acolo, dar nu a mai ajuns!…Bunica nu a mai ajuns!!!…O bârnă în flăcări s-a prăbuşit peste ea… Aşteptam să se ridice….Am vrut să mă apropii de ea, dar flacările cuprinseseră totul…Am simţit că mă clatin, că alunec într-un abis…şi abisul acela m-a despărţit de ea pentru totdeauna…

Apel răguşit Mariana
– Alo!…se auzi o voce răguşită, pierdută în noapte…Alo! De ce nu vine mai repede dimineaţa? Mă doare întenericul, mă doare singurătatea! Vreau să mă învelesc cu zorii albaştri ai zilei, poate-s mai calzi, mai prietenoşi…Alo? Mă aude cineva? Of!…De ce taci? De ce nu-ţi faci meseria? Aaa! Ştiu!…Trebuie să pui suflet, inimă, şi cine mai are suflet la ora asta?…Acum sufletele dorm, inimile dorm, conştiinţele dorm…Numai chinul omului părăsit nu adoarme…Alo?…Te simţi şi tu singur, aşa-i?…Te doare şi pe tine, aştepţi şi tu zorii…aştepţi şi tu un zâmbet, un cuvânt, o privire senină…Alo!…
Alo!…striga vocea răguşită când Andrei scăpă receptorul din mână, cu sufletul obosit …

3.30 Dan
Rareori mi se întâmplă să şterg a doua zi ce scriu la ora asta: grad maxim de inspiraţie, linişte deplină, cred că şi liliecii îşi fac acum siesta, sătui şi istoviţi după atâtea ore de zbor haotic şi „văz” acustic. În noaptea asta nu voi scrie nimic, prefer sa număr stelele; de obicei, când ajung aproape de 200 pierd şirul numărătorii, nu mai ştiu pe care le-am inventariat şi pe care nu. Îmi place să mă mut din loc in loc, dar urăsc ultima noapte; am emoţii, nu pot să scriu şi asta mă enervează.

Mătrăgună, Doamnă, bună Lady A
mătrăgună, Doamnă, bună/marita-ma-n asta luna, …palele de vant aduceau boscoredelile la urechea tanarului tupilat in spatele copacului. In intunecimea padurii, siluete albe dansau imbratisate. Mangaieri de foc si patimi de dor…de nu-n asta,-n haialalta/sa nu fiu nemaritata… Sfarcuri intarite se ititeau prin perdelele de negru par …ca s-a ros coada de brearta/degetele de inele/si grumazii de margele. Prins de vraja trupurilor fragede, respiratia i se accelerase. Voia sa le atinga, sa le guste…

Paznic de idei cristian
Completa chestionarele si nimeni nu-l chema la niciun interviu. Intr-o zi un director de resurse umane somnambul i-a citit cv-ul si a vrut sa-l cunoasca.
– Cu ce v-ati ocupat inainte?
– Am pazit idei.
– De noapte?
– Da, dar numai intre 3 si 4.
– De ce?
– La 3 suna ceasul. Numar luminile de la ferestrele din blocul de vis-a-vis. Pana la 4 le pazesc oamenilor acelora treji ideile sa si le cristalizeze. La 4 scot siguranta de la transformator.
Autorul nu stie cum s-a terminat interviul. S-a facut brusc intuneric.

3-4 cosmar ajnanina
E ora ghearelor… cosmarul pare prins in cosul pieptului, si dai sa il scoti. Nu e suficienta o incizie, ce simplu ar fi daca l-ai putea scoate ca pe o bucata de organ bolanv… se pare ca are ramuri (sau radacini?) subtiri, incolacite in jurul fiecarui nerv. Nu, nu , lasa inima la locul ei, mai merge o vreme. Semnul intunecat nu e in ea, ci in jurul ei, alunecos si rece. Iti ies cuvinte din vis si le strigi mai tare, in speranta ca te vor trezi. Atragi doar vulturul-chirurg parca si mai aproape in tine, in spasmul care ar trebui sa-l cutremure pe el, nu pe tine. Mai ai putin si te lepezi de carne… ce usurare…

după deadline
Un os de ros cell61
E acel moment al nopţii când lumea pare să se fi oprit. Lumea mea, cel puţin. Cu capul afundat într-o pernă, visez. Sunt undeva la munte şi totul în jurul meu e verde. Aerul miroase a lemn ars. Alerg. Tot mai repede. Simt cum picioarele o iau înainte şi corpul parcă nu poate să le urmeze. Începe să-mi fie frică. Dacă nu reuşesc să le ajung? Schelălăi, din ce în ce mai tare.
– Puşkin, trezeşte-te, se aude o voce alarmată.
Uf, am scăpat!
– Auzi, dacă tot m-ai trezit, nu-mi dai şi mie un os de ros?

Concursul 24 de ore, etapa 4, 9-10.
Deadline: miercuri, 12.00. Baftă!

Nebunie de frumuseţe Mariana
Pornim cu barca spre inima Deltei. În faţa ochilor se întinde minunea fără de cuvinte…Nuferii, ca nişte albe potire de neprihănire, plutesc maiestuos sub larga îmbrăţişare a cerului. Parcă pluteşte Iubirea…
Sunt plini de poezie. Simt cum poezia pluteşte pe aceste ape curate. Tresar de-un dor curat. Iau în sufletul meu nuferii şi îi trimit pe aripile rugăciunii acolo unde frumuseţea este şi în inimi şi în cuvinte, acolo unde poezia are rima perfectă şi ritmul ca unduirea acestor valuri albastre, acolo unde poezia are versul alb ca petalele de nuferi…Nu pot decât să zâmbesc şi să şoptesc uşor. ,,Mi-e dor!”…şi, stând aşa, cu gândul dus, simt cum ceva se prelinge pe obraz…poate un strop de apă…poate o lacrimă…Cine mai ştie în această ,,nebunie” de frumuseţe?!… în această feerie ameţitoare…

Dragostea de arta cere sacrificii LordDIf
Pe vremuri amanta unui pictor celebru, vecina de la trei este mare iubitoare de artă. La sedintele din uscator le vorbeste locatarilor cu nonsalantă despre precubism si impresionism stârnind admiratie si aplauze furtunoase, daruite cu marinimie de către adunarea de nepriceputi. Toate bune si frumoase până astazi, cand, între 9 si 10 doamna s-a apucat sa-si mute tablourile prin casa cu tot cu cuie spre groaza gospodinelor devoratoare de telenovele ce nu înteleg că iubirea de artă cere sacrificii.

9.30 Dan
Unul dintre puţinele? avantaje pe care ţi le oferă oraşele mici este acela că şi la ora la care alţii sunt deja sătui de muncă, încă poţi savura în linişte ceaşca de dimineaţă la terasa instalată pe trotuarul din faţa cafenelei. Două scaune confortabile, obligatoriu aşezate cu faţa spre carosabil şi masa rotundă, cu un singur picior central, solid, care nu se clatină niciodată în modul acela enervant, binecunoscut. Privesc absent scaunul neocupat de alături, parcă şi cafeaua are azi un alt gust.

Poate e doar murdar Autor?
Oraşul e la fel de blocat ca în urmă cu două ore, dar sunt altfel de maşini. E o altă senzaţie, nu? Auzi, o fi defect? Nu, nu cred. Poate e doar murdar şi de-aia nu se vede bine. Până la urmă, eu nu mă grăbesc. Tot acolo ajung. Bine, mă enervează ăsta cu Matizu, recunosc. O fi defect? Nu de Matiz întreb. Parcă nu ne mişcăm de multişor. Ai auzit? Ce-a fost asta?! Cum n-ai auzit? De-acolo s-a auzit, uite! Pfoa!

Pătraşcu faţă cu dadaismul Caligul
Dar nu suntem prea bătrâni pentru asta? Drăguţa de tine, nu în sensul ăla să creăm. Adu-mi repejor foarfeca şi o pălărie de-a ta, între timp îmi umezesc stiloul chinezesc. „Ce simpatic e Azorel când o urmăreşte trepăduş. Pe ea o place mai mult.” Aşa, acum ţine ziarul drept. Ţine, domnule, pagina dreaptă să tai. Nu-ţi mai face atâtea griji, şi-aşa e de ieri. Acum închide ochii şi bagă mâna în pălărie. Trage trei bilete. Geto, nu te mai văita şi trage biletele. Fetiţele baterie Constantinescu. Bun. Titlul îl avem.

Drastic LePetitPrince
„E 9,45. La 9,30 trebuia sa incepem. Suntem toti cu exceptia…Mucoasa isi permite sa intarzie! Cata nepasare! Ce spun nepasare, nesimtire! O sa-i atrag atentia de fata cu toti, sa se invete minte”.Asa gandea domnul Drastic cand aparu, toc-toc, o domnisoara in tinuta office dar sexi. Se grabi sa-si ceara scuze pentru intarziere.”Dar nu face nimic, se intampla…” imgaima pierdut domnul Drastic in timp ce intampina cu un zambet timid zambetul cuceritor al fetei. Apoi, dregandu-si vocea, declara deschisa sedinta si se incrunta…doar unu-i domnul Drastic!

Martea de luni LadyA
Era in intarziere. 9.15. In fiecare luni aceeasi poveste. Macar daca ar intelege cum se intampla. Indiferent de ora trezirii, de drumul parcurs, ora 10 era batuta in cuie. Intra si ochii i se fixau pe ceasul din hol. Nici un minut mai devreme, nici unul mai tarziu. La fix. Probabil, Duminica era de vina. Alt gand care ii dadea tarcoale, era lenes, lunea. Poate daca n-ar mai exista luni ar fi mai vioi. Prea era un inceput, fie el si Lunea. O sa incerce sa se gandeasca ca luni e marti. O solutie.

Roşu starsgates
Bătea cu pixul în caiet iar gândurile îi zburau spre sunetul de clopoţel.
Se uită pe furiş la ceas.
Ora 9 şi 40 de minute…
Secundarul parcă îi făcea în ciudă, abia se târa.
,,Cred că un melc ar fi mai rapid decât limba asta de ceas!,, îşi spuse cu năduf.
Cizmuliţele roşii se agitau sub bancă de parcă ar fi vrut s-o ia la goană…
Parcă acum îi părea rău că-şi luase cămăşuţa roşie…
Îşi auzi numele rostit cu voce tare.
,, – Hait! Trebuia s-o ascult pe mama.
Dar eu, vroiam să fiu remarcată de altul nu tocmai de profu’ de mate!,,

De la (pe) 9 la (pe)(fara) 10 cristian
-M-ai impins ! exclama primul.
-Nici vorba, tu m-ai lovit, rosti hotarat si artagos al doilea.
Al treilea, arbitrul, hotari:
-Primul, esti eliminat o data ! Al doilea, esti eliminat de doua ori !
Atunci s-a deschis usa. Intai a aparut catalogul, abia apoi mutra nesuferita a profului de mate. Nasturii din cele doua echipe de fotbal au tacut brusc, inghiontiti in devalmasie in pupitru. Zambind profu, intreba:
-Nu v-a ajuns de la 9 fara 10? Un nasture sopti:
-Nu e fractie, e fractura. De timp.
-Gol, exclama profu.

Ceasul Petra
Se aude un ţăcănit. Sunetul insistă şi o mână caldă iese de sub plapumă. Atinge un buton şi sunetul dispare deodată. Un foşnet viu de material de plastic se aude în surdină. Căscatul pare să fie un moment de mii de minute, parcă interminabil. Părul zburlit şi hainele şifonate fac parte din decor.
– Ah, e abia 9:00! De ce oi fi pus ceasul să sune atât de devreme?
Se întinde din nou şi imediat se aude un sforăit intens, încât pisica scuipă şi fuge speriată după canapea.
Episodul se repetă şi de sub plapumă se aude:
– Nici soarele nu a ieşit, nici lumină nu e în casă. Cât o fi ceasul acum, încât sună? Fir-ar! am depăţit limita, e 10:01!

9-10, ora de vacanta ajnanina
in vacanta, e ora la care pleoapele se dezlipesc lent. nici un impuls sa ma ridic din pat, placerea de a mai trece inca o data visul pe sub pleoape. si inca o data…
cand nu mai incape, ochi se deschid si mainile incep sa creasca de sub patura, ramificandu-se in aer, lenes si elastic, cautand sa se prinda de nori.
norii se rarefiaza si ei la fel de lenes, lasand sa rasara de sub ei imaginea une cafele in care se vor aburi bucuriile zilei.

Intervalul 9-10. Simion Cristian
N-o să-mi ajungă niciodată! Niciodată nu o să-mi fie suficient… Aş vrea să dureze 24 de ore neîntrerupt. Oare când o să mă satur? Oare când o să zic că îmi este de ajuns? Dacă aş putea să alung cu mâna raza asta de soare ce mă înţeapă insistent în obraz… Dacă aş putea să opresc larma de afară… Daca aş putea să adorm la loc până la 10… Dacă nu aş avea ceas deşteptător… Daca…

– după deadline –
Matinal Leo
Visez mereu că mă împiedic şi cad pe scări, până când un tip cu un fular urât sună la uşă şi mă priveşte mirat cum de sunt încă în pijamale, îl plesnesc cu un “nu mă intereseaza”, fără să ascult ce vrea, îi închid uşa-n nas şi contemplu farfuria cu mango, nu cu mere, în căutarea fructului perfect, pe care îl tai cu un cuţit de întins untul pe pâine, şi iau o îmbucătură, muşcând din dinţii furculiţei, strambandu-mă de sunetul metalic, gândindu-mă că înainte de a mânca trebuia să mă spăl pe dinţi.

Miercuri 13 Emilia
Stii cum e cand te trezesti dimineata si iti vezi toata viata inainte cu bune si rele. Cand abia distingi prin perdea norii de afara crezand ca e soarele. Te dezmeticesti abia atunci cand cobori din pat- norisorul acela pufos unde iti asterni seara de seara visele, si atingi cu talpile podeaua rece. Ai vrea sa dansezi , dar ti-e prea frig si el nu e aici. Asa ca tragi perdeaua si te loveste. Ce mai fuste colorate, ce mai bluze inflorate…Iti aprinzi o tigara. Pentru ca ploua.

– din urma –
9-10 ivory
Dupa ce plouase toata saptamana, in acea dimineata de sambata soarele tipa stralucitor deasupra orasului deja trezit. Semn bun, gandi ea arucandu-si o privire admirativa in oglinda retrovizoare. Conducea fumand relaxata. Era dimineata EI, era ziua EI, ziua razbunarii. Arunca o privire senina spre voalul cu urme de anvelopa care-i zacea tuflit pe genunchi. Prinse tesatura murdara intre doua degete si-o aseza pe scaunul din dreapta, departe de ea. Zambi stramb. Daca l-ar vedea saraca mama, care i-l calcase cu evlavie c-o zi inainte!

Concursul 24 de ore, etapa 3: 18-19
Deadline: duminică, 12.00. Baftă!

Moartea voiajorului (18.30) Dan
Urbea C. nu are o populaţie numeroasă; să tot fie cam 12.000 de suflete cu totul: pensionari, şomeri, copii, pescari şi florărese. Niciodată n-am înţeles de ce sunt atât de multe vânzătoare de flori aici: de unde îşi aduc marfa, cui vând atâtea flori şi, practic, din ce trăiesc aceste femei? La toată adunătura umană atât de pestriţă se mai adaugă şi vreo 800 (dupa evaluările Primăriei) de hulubi care se bulucesc zilnic la 6 şi jumătate seara în piaţă; e ora când se împarte Cina cea de taină.

Intervalul 18-19 Simon Cristian
Norocul lovește la întâmplare. Dă și fuge! Niciodată nu lovește în același loc și nu stă să-l prinzi de picior. Îmi dă târcoale. Îl simt. Îl miros. Vino! Vino, ghidușule! Încordează-ți voința buclucașă! Dă-mi o palmă și fă-mă fericit! – avu tânărul un moment de lirism, în timp ce agita frenetic zarurile!
-Șase-șase! Bă Dorele, dă-o dracu de treabă! Ne iei toți bani? Hai! Ultima mână și după aia dispari!

La fiecare zece minute Leo
Întunericul, cu ziua-n burtă, îşi face siesta după cina precoce.
O fereastră fără perdele îşi cerne lumina galbenă în zăpadă.
Două pahare se ciocnesc cap în cap, a sărbătoare.
Ochi de bunic moţăie în faţa televizorului care îndrugă verzi şi uscate.
Peştişorul cu solzi aurii se visează în jacuzzi.
Balonul roşu s-a oprit pe tavanul Universului.

18-19 Dacă… stargates
Se uită la ceas. Arăta ora 18.
– Ce fraier am fost să stau o jumătate de oră aşteptând-o să vină. Dar nici acasă nu pot merge, mi-am făcut-o cu gura mea mare, i-am spus soră-mi că mă duc la întâlnire. Dacă ajung prea repede o să-şi dea seama că mi-a tras ţeapă.
Oftă… Măcar o oră să mai pierd vremea şi apoi mă întorc acasă. Dădu drumu’ la muzică şi închise ochii. Se trezi când vocea crainicului anunţă ora 19.
Porni maşina…
– Ei cum a fost la întâlnire? îl luă în primire soră-sa.
– Fain… dacă şi venea, continuă în gând.

Amor pe inserat LadyA
Umbrele inserarii ii dadeau binete. Nu stia de-i noapte sau e zi. Trebuia sa doarma sau sa se trezeasca? Se-ntinse si intalni piciorul musculos. Gustul boabelor de strugure ii aduse in minte joaca lor de dupa-masa. Chihoti amuzata. Parca mai ramasesera niste boabe pe ciorchine. Pipaind… pana la noptiera, apuca un bob mai mare. Se apleca, cautandu’i respiratia. Apasa usor bobul pe buze. Rana zemoasa de la codita facu bobul sa alunece pe buza inferioara, iar gura hrapareata se deschise, mormaind…

Pătraşcu faţă cu sine Caligul
Pe la ora asta aerul e un pic dulceag, obişnuiesc să mă plimb cu paşii mari pentru că sunt hotărât în tot ceea ce fac, mincinosule, din cauza crepusculului nu pot să-mi dau seama dacă oamenii se depărtează ori vin înspre mine, sparge-ţi ochelarii, mi se pare că-şi poartă feţele la ceafă, ca moliile care-mi îmbracă paltonul atunci când confund naftalina cu mentosanele, cumva tot trebuie să punem vorbele la păstrare, nu mai e mult până ne îmbracă şi pe noi viermii, Ştefane.

Viaţă grea cell61
Niciodată nu i-am înţeles pe deplin. În fiecare zi, ei ies din casă dimineaţa devreme, când eu mă reaşez comod pentru o altă rundă de somn. În timpul zilei, în casă e linişte. Din când în când, un claxon sparge monotonia. O pleoapă mi se ridică, dar o cobor repede. Prefer dulcea leneveală. Apoi, se face seară şi iată că au venit acasă! Îi văd că sunt obosiţi, însă dau bucuros din coadă şi latru puţin, iar privirile li se înseninează. E cea mai importantă oră din zi pentru mine! Ora de plimbare.

Chiar la ora aceea Călin
Era praf. Adică, era răcoare dar, nu ştiu cum, aducea a praf. N-aveai cum să-l vezi pentru că era deja amurg. Nici nu-l simţeai, pentru că la ora aceea, greu de descris, oamenii sunt prea grăbiţi ca să observe.
Şi, totuşi, am văzut-o. Am pus frână. ABS-ul mi-a scuturat zdravăn piciorul. Am simţit ceva ascuţit în genunchi. Am deschis portiera şi am alergat înapoi. Şchiopătam, dar nu mai conta: era tot acolo.
– Se poate?, am întrebat, apoi, fără să aud răspunsul, mi-am tras un scaun şi m-am aşezat.

Ajunsa acasa Mircea Popescu
Ajunsa acasa, merge glont la baie. Mama lucreaza pana la sapte, mai are timp cel putin jumatate de ora. Isi ridica rochia plisata si isi priveste chiloteii.
Brefs barbatesti, prea mari in unele locuri, prea mici in altele. Ejaculatul intarit le da o consistenta de cornet de inghetata.
In fiecare dimineata merge la scoala cu ei in buzunar. Asteapta la usa WC-ului pana cand Adam se masturbeaza, apoi ii da percehea curata si o imbraca pe cea proaspat murdarita.
Ii dadu jos si incepu sa-i spele, cu mana, in chiuveta.

Plâns de vioară Mariana
Parfumuri fine, zâmbete, politeţuri din înalta societate. Ultima parte a concertului readuse publicul în sală puţin după ora 18… Urma ca Mirela T. să interpreteze ,,Capriciile ” virtuozului Paganini…Reflectoarele o urmăreau cum intră în scenă. Aplauze şi aclamări sincere îi făceau ochii să strălucească şi mai mult. Se opri la un pas de microfon, privi în sus, apoi, cu mişcări sigure puse vioara sub bărbie. Braţul ce ţinea arcuşul părea că a început un balet singuratic…Primul sunet sparse liniştea sălii, apoi urmară al doilea şi al treilea…unele după altele, într-o înlănţuire nevăzută. ,,Capriciul” deveni susur de izvor, râs şi plâns, soare şi curcubeu, vis şi poezie. Mirela se contopise cu vioara, cu arcuşul, cu iubirea interzisă ce înflorise în culise…

– dupa deadline–

Interval 18-19: ivory
Andi i-a ascuns totul. Dar a aflat singura pana la urma si-n modul cel mai urat posibil. L-a prins in pat cu pocnitoarea aia, exact ca-n bancurile proaste. A plecat fara sa se uite inapoi si dupa nici doua luni se marita. Doar ca sa-l faca sa sufere. Dintre cei cativa catelandri care se tineau dupa ea de ceva timp, l-a ales pe Dan doar pentru ca era opusul lui. Stia ca asta o sa-l faca sa turbeze si razbunarea i-a adus satisfactie. Pana azi, cand, cu voalul pe cap, parcase in fata blocului lui.

Noua etapă a concursului 24 de ore are o temă de sezon: 23.00-24.00.
Trimteti PA-urile la ticorosu@yahoo.com până miercuri, 12.00.

P.S. Odată cu etapa a treia, intrăm într-un ritm ceva mai alert, cu etape mai scurte 😛 !

Le sauveur Caligul
Crede că n-o vede nimeni. În fiecare vineri seară spânzură cămăşile lui bărbatu-său pe sârmă, în sutien şi cu părul prins. Eu o văd. Cu lumina închisă şi 50 de whiskey, o văd. Mustăciosul tot timpul parchează în fundul Volkswagenurilor vechi, probabil îi place ideea de control. Ei nu-i place când vine să o sărute în balcon. Fug umbre prin cameră se duce să o sărute. Ar trebui să-i cer o cană cu făină. Oare ştie cum mă cheamă? DeWitt se uită la ceas şi iese pe uşă.

Intervalul 23-24 Simion Cristian
Tânărul urmăreşte cu privirea fumul de ţigară cum se ridică şerpuitor De la fereastră agitaţia oraşului aproape că acoperă maneaua de la casetofon. În intersecţia aflată cu 8 etaje mai jos un şofer claxoneaza insistent.
-A ajuns Mişu! Era şi timpu’! Trebuia să fie aici de la 11.
Dupa ce claxonează masina demarează în trombă.
-Nu e el! Da-l dracu! Nu îl mai aştept! E 12. Am terminat un pachet de ţigări…
Dorel apucă nervos tricoul roşu cu “Puta madre” de pe scaun, se îmbraca şi trânteşte uşa în urma lui.

Privi la ceas Mircea Popescu
Privi la ceas. 23.03. Privi din nou. Tot 23, tot .03. Timpul nu trece. Timpul sta. 23.04. Inchise ochii. Poate reuseste sa adoarma. Tic, tic, tic. Nu reuseste. 23.05.
Privi peretii zugraviti intr-un ocru indoielnic. Nu-i placusera niciodata. An de an, urma sa-i rezugraveasca. An de an trecuse, fara. 23.15. Deja! Peretii fac sa treaca timpul, se gandi. Intr-adevar, mi-au mancat timpul, zilele, lunile, anii. Toti anii. Si de pana acum, si de-acum inainte.
23.24. Inchise ochii din nou. Un spasm usor ii trecu peste frunte, si putina spuma in coltul gurii.
“Ora mortii intre 23 si 24 pe 31 decembrie”. Legistul vorbea ragusit, cu ochii pe jumatate inchisi, intr-un reportofon vechi, cu o rotita scartaind.

Countdown Călin
Cinci, patru, trei, doi, unu…
Minus unu, minus doi, minus trei, minus patru… Pfuu, am gresit undeva, unde oare?

23.30 Dan
O banală, să-i spunem petrecere de rămas bun. Mă enervează cumplit insistenţa unora aflaţi sub influenţa alcoolului care trag de tine să te conducă acasă; conducă la propriu, cu ei la volan. Nu-mi vor lipsi oameni, ci locuri. Piaţa asta şi sutele de înaripate care uguie atât de prietenos ziua. Noaptea se retrag prin adăposturi numai de ele ştiute. Ce linişte! «Câte să fie?» … «Miţa a trecut de Titu, cred că şi de Mătăsaru…»
Peste puţine ore, „Miţa” va fi deja foarte departe de Titu.

Promisiune LadyA
Ca orice promisiune trebuia tinuta. La ora 24, de Revelion, la fiecare trei ani, trebuia sa depuna un trandafir alb in Foisorul din Parcul Ioanid. Scartaitul pasilor pe zapada inghetata ii dadeau mici fiori. Muzica, lumini, artificii si luna plina. Era fara 10. A iutit pasul.
Ora 24. Era in Foisor. A asezat trandafirul pe bancuta si a inchis ochii. Vuietul din strada o facu sa tresara. A deschis ochii sa priveasca cerul si… Soare, verdeata, femei cu rochii lungi, domni cu palarii. Era in alt timp?

Efectul Hauuu LordDIf
Cu bărbia sprijinita în palme d-nul Aparnase o privea aproape nostalgic. Sedea ea gălbioara cocotată colo sus precum o clătită belgiană cu gem de coacăze. Se visa un gurmand într-o goană nebună spre delicatesa absolută. Un gând răzlet îi trecu prin minte, ce ar fi dacă? apoi din toti bojocii urlă:
– Hauuu ? hauuu ?
Raspunsul a venit sub forma unor palme strategic plasate pentru efect maxim. Cu ochii cârpiti de somn si-a privit mirat sotia manioasa borborosind ceva.
Cand ultimele ramasite ale visului se risipira concluziona sec:
– Se pare ca nici lupii nu stiu limba lunii.

Cuceritorul cell61
– Pui, mai ai mult?
– Un pic, vreau să-i cuceresc pe kalali.
– Ce-s ăia?
– Of, ţi-am mai spus! Sunt extratereştrii care au distrus regatul aegiric. Eu sunt ultimul prinţ din spiţa aegirică rămas în viaţă şi conduc rezistenţa.
– Aha! Şi? Mai ai mult?
– Mă întrebi din minut în minut, s-ar putea să nu mai termin niciodată nivelul ăsta al jocului.
– Auzi, ştiu că am spus că după ce-l culcăm pe ăla mic folosim ora asta cum dorim. Dar eu mă aşteptam să mă cucereşti pe mine, nu pe extratereștri!

Psalm de durere Mariana
– Nu, nu sunt supărat, nici abătut…Poate un pic plin de ciudă că nu sunt înţeles de cei de pe aici…Mi-i credeam prieteni…
– Dar, eu te înţeleg! Dar ce aş putea face decât să iau durerea şi să o arunc în stele, poate aşa se va întoarce prefăcută în flori înrourate…
Conversaţia se termină cu strâgere de inimă…Ea, cea ce învăţase un nou cuvânt, ,,prietenie”, adormi cu greu…Clipe în şir privi luna atât de clară şi de dornică de a şopti un poem…Durerea se mutase în inima ei şi săpa adânc un psalm de durere…sau de iubire…

23-24 si după ajnanina
asteptam cu mainile inclestate sa vad cum arata cealata fatza a miezului noptii. voiam sa vad daca e atat de luminoasa dupa cum mi se spusese.
atat de stralucitoare.
cu ochii lipiti de geam numaram secundele. e mai usor sa numrei secundele, trec mai repede, chiar daca mai sunt minute sau ore pana la clipa asteptata. dar e si mai usor sa te pacalesti, cu fiecare fir de nisp al clipei.
nici n-am bagat de seama, concentrat pe numarat, ca trecuse clipa. iar noaptea a ramas la fel de intunecata.

– dupa deadline –

23-24 ivory
In timpul razboiului, a reusit sa le fereasca de nemti ingropandu-le la radacina marului din spatele casei. I le fagaduise ei de cand era mica. Ale tale or sa fie, sa stii, ca pentru tine le-am tinut, doar sa nu dai la nimeni peticutul ala. Ca daca intri patata in biserica, or sa joace dracii in fata ta. Daca esti curata, ingerii si Maica Domnului or sa mearga in fata ta si or sa se roage, ai auzit? Auzea si copila fiind se cutremura. Si-a promis atunci ca n-o sa lase dracii sa-i joace in fata.

Public aici PA-urile primei etape a concursului 24 de ore
Vă reamintesc că deadlineul este miercuri, 30 decembrie 2009, 13.00.

13,00-14,00 Noul roman gabi
Eşti la biroul tău şi ai cartea plasată ca din întâmplare printre hârtiile de serviciu. Se mişcă un dosar iar noul roman îşi iese din copertă făţiş. Îl deschizi cu un aer distrat, îţi spijini coatele pe masă, tâmplele în mâinile strânse pumn, de parcă ai fi concentrat în examinarea unui dosar, dar de fapt explorezi primele pagini ale romanului. Încetul cu încetul îţi sprijini spinarea de spătar, ridici cartea la înălţimea nasului, înclini scaunul şi deschizi un sertar lateral al biroului ca să-ţi pui picioarele pe el. Poziţia picioarelor în timpul lecturii este de maximă importanţă, de aceea în final îţi pui picioarele pe masă, peste dosarele nerezolvate.

Asteptare Lady A
Era de jurna la usa Sefului. Nu trebuia deranjat nicicum, scria. Marea greseala a Sefului era ca nu anunta cine-l poate deranja si cine nu. Marele Traducator astepta cam de vreo ora. Se apropia ora 14.
– Domnisoara, cand am venit Sefu’ a intrat aici. Eram in spatele lui.
– Domnule, de ce insistati?
– Are o scara secreta? Usa… sigur nu are.
– Domnule, exista o poarta in timp.
– Domnisoara, de ce n’ati spus de la inceput asa… Nu pierdeam o ora si ne intalneam in acel spatiu.

Înmugurire Mariana
E ora amiezii, ceas de tihnă pentru ei. Ogorul are un capăt ce dă într-un râu ce şerpuieşte domol străjuit de sălcii pletoase. Se îndreaptă câtre colţul acela de rai, ferindu-se de arşiţa necruţătoare. Umbre şi raze încep a împleti un poem nou, tremurător, precum glasul tănărului însurăţel…Ea, mireasa de ieri, primăvara vieţii lui, se contopeşte lin cu seninul cerului, cu aurul grâului, cu sclipirile râului…Din pieptul de fecioară râzbate un dor, un cântec de leagăn, un murmur sublim:
– Dragul meu, iubirea noastră înmugureşte….
El, bărbatul ce părea mai puternic decât stânca, se topi de drag, privindu-şi mâinile ce vor legăna iubirea înmugurită…

Treispe-paispe ajnanina
ora de mate e cea mai lunga ora din zi. daca n-ar fi picioarele profei, lungi si drepte ca limbile ceasului, ora ar fi chiar siiiii mai luuuuunga…
ma uit la ceas si imi imaginez cum ar arata: treispe si paispe minute: ca sa fie asa, profa ar trebui sa stea pe catedra, lungita pe burta iar picioarele ar trebui sa se miste gratios in timp ce ea frunzareste culegerea…
apoi, pe masura ce trece timpul, piciorul drept indica in continuare usa, iar stangul coboara gratios pe cadran, crescandu-mi pulsul.
e ora paispe fara treispe minute. mai e un pic si se suna. e bine, pentru ca deja imaginatia ma face sa inghit cu greu…
– Xulescu, la tabla!

13.30 Dan
Sediul Primăriei este, de când îl ştiu şi de când mă ştiu, în aceeaşi casă ridicată prin subscripţie publică în urmă cu aproape două secole. Solidă construcţie. Casa Norodului, cum îi spun unii sau, de când un localnic mucalit a rătăcit ceva timp prin Veneţia, chiar Basilica San Marco, datorită asemănării (văzută numai de el) dintre cele două pieţe, ambele populate cu nenumărate columbiforme. Care sunt mai îndrăzneţe, cuibăresc chiar în turnul cu ceas.

Piure Călin
Mami i-a dat azi păpică solidă, un piure de mere cu biscuite ras, pe care a mâncat-o cu linguriţa aia cu Winnie pe care, când o vede, râde, arătându-şi cei doi dinţişori de jos, abia mijiţi. Acum mami îşi ia puiul în braţe şi se murdăreşte cu piure de mere şi biscuite ras, de pe babeţică şi de pe bărbia copilului, dar nu contează, şi-l bate uşor pe spate, iar acesta râgâie.

După deadline
Intervalul 13-14 Simion Cristian
În garsoniera de la etajul 8 domnea o linişte deplină. Arşiţa lunii august intra în voie prin fereastra larg deschisă. Câteva sticle goale stau trântite într-un colţ al camerei. Ceasul de pe noptieră arată ora 12:59. Secundarul îşi urmează impasibil drumul sau… 57,58,59,60. Ţârrrrrrrrr! Tânărul sare din pat, lăsând să se vadă cearceaful ud de transpiraţie.
-Ce dracu!… Doamne ce m-am speriat! S-a făcut ceasu’ 1, începe filmu’!
Dorel ia telecomanda şi porneşte televizorul. Genericul telenovelei apare direct pe ecran. Timp de o oră nu şi-a dezlipit ochii de pe ecran decât în timpul reclamelor.

Ora de trei minute cell61
“Plajă. Nisip fin. Valurile mării care se disipă uşor la mal. Un şezlong. O umbreluţă. Un cocktail în care se află un lichid roz, exact aşa cum pare a fi viaţa ei în acest moment. Of, de aş rămâne veşnic aici, tare bine-ar fi, îşi spuse, şi oftă”.
Telefonul începu să sune, iar ea deschise ochii. Se uită la ceas: 13:31. Da, ora de pauză se terminase. Nici nu apucase să mănânce nimic, stătuse fix 3 minute cu ochii închişi. Are atâtea termene limită pe care trebuie să le respecte! La muncă, deci

13-14ivory
Primul lucru care-i trecu prin minte fu ca a avut un accident si sangereaza intens. Incerca sa se ridice in capul oaselor, sa-si vada picioarele, acolo unde simtea lichidul cald prelingandu-se, insa capul nu i se clinti niciun milimetru. Deschise larg ochii in bezna si clipi de mai multe ori, incercand sa striveasca-ntre gene pacura din jur. Oare am murit, se intreba cu un calm care o uimi. Ridica incet o mana dar bratul i se lovi de un obstacol dur. Scanci. N-am murit, m-au ingropat de vie!

Constatând eu că ideea unui concurs PAlink nu e tocmai cea mai populară, vă propun un nou concurs de PA-uri oarecum clasic. Va fi însă un adevărat maraton: un concurs în 24 de etape.

Concursul de numeşte 24 de ore.
Ideea e simplă şi, mărturisesc, am făcut deja un concurs asemănător în Pahico (a fost un succes, cel puţin din punctul meu de vedere): în fiecare etapă trebuie să scriem câteun PA (text care să aibă, în principiu, aproximativ 500 de semne sau mai puţin) în care să ne imaginăm că se întâmplă ceva în intervalul orar cu pricina. PA-urile le veţi trimite pe ticorosu@yahoo.com. Le voi publica aici, iar autorii lor îi vom afla numai după jurizare.

Arbitru poate fi oricine. Un arbitru are la dispozitie 10 voturi pe care trebuie să le împartă la cel putin 4 PA-uri si cel mult 7.
În funcţie de numărul de voturi, alcătuim un clasament de etapă în care, în caz de egalitate de număr de voturi, departajarea se face în funcţie de numărul de arbitri care au votat PA-ul respectiv.
În funcţie de pozitia PA-ului în clasamentul de etapă, autorii primesc puncte în clasamentul general, astfel:
Locul 1 = 10p
Locul 2 = 7p
Locul 3 = 6p
Locul 4 = 4p
Locul 5 = 3p
Autorii care primesc cel putin un vot, primesc 2p în clasamentul general. Simpla participare oferă 1p în clasamentul general.
Autorii mai multor PA-uri punctează în clasamentul general numai corespunzător celui mai bine clasat PA în clasamentul de etapă.

Voi seta blogul să propună, la fiecare trei – patru zile, câte o temă, câteun interval orar, fără ca orele să vină una după alta. Cu alte cuvinte, după tema 01-02 ar putea urma 16-17. Ş.a.m.d.

Prima etapă: intervalul 13-14
Deadline: miercuri, 13.00. Baftă!

NOTĂ.
Aici sunt PA-urile scrise de mine pentru concursul 24 de ore din Pahico.

UPDATE.
Primele două etape vor fi mai lungi, pentru că se suprapun peste sărbători, când, presupun, aveţi mai puţin răgaz pentru PA-uri.