Călin Hera. PA-uri şi mirări

Concurs 24 de ore, tema 10: 05-06.
Deadline: miercuri, 23.59.
Baftă!

Prematură Autor?
Scaune reci şi flori de gheaţă pe geamul albăstrui. Aburul respirat pe nas , pe gură, pe ochi , e alb ca spuma laptelui băut cu o seară înainte. Îşi face curaj şi se aşază pe canapeaua rece, apoi scoate din poşeta mare săculeţul cu un ghem alb de mohair şi două andrele circulare, şi începe: unu’ pe faţă, unu’ pe dos… În mai puţin de 50 de minute ia contur o căciuliţă, timp în care dureri de spate îi tăiau respiraţia. Directorul de şcoală, navetist şi el, se tot uita la ceas, iar când veni controlorul întrebă:
– Dom’le, la cât e un tren înapoi spre oraş?
– La şase fix. Ioana scoase un ţipăt şi scăpă ghemul din poală…

Visul crescătorului de melci Autor?
Motorul bolidului vibra trimitând valuri de adrenalină, simturilor întinse la maxim ca niste antene suprasolicitate. Mirosul puternic de kerosen îi gadila narile mai plăcut decât cel mai intens parfum. Ochii îi erau fixati pe semafor. La verde, aproape instantaneu, piciorul drept bruscă pedala de acceleratie. Cauciucurile tiuiră agasant pe asfaltul încins… ceasul desteptător indica ora 06.00, cascând copios, apasă butonul of. Cafeaua scurgandu-se lenes în cească, prevestea începutul unei noi zile alături de creaturile gelatinoase.

Dormea buştean Autor?
Dormea buştean. Era pe un vapor imens. Semăna cu Titanicul. Surprinzător, erau şi sălile de clase tot prin zonă. O suprapunere de planuri nefericită. Avusese loc o scufundare. Ca a Titanicului; cu victime dintre copii. Când auzise, fugi prin lumea vaporului şi ajunse direct în sala lor de clasă. Îi era teamă că murise Gabriel. Intră ca uragan epuizat, văzu că sunt câţiva:
– Sunteti? Sunteţi. Doamne, chiar sunteţi!
Huh, Gabriel e încă acolo! Aproape toţi.
Se trezi. Ora 05.20. Ce bine că e acasă!

Coşonerie Autor?
În dimineaţa asta soarele n-a răsărit. În coteţ ţârâie, totuşi, isteric, deşteptătorul. Cu ochi mici sub gene blonde, coşonii caută lumina. Nicio rază! Unde-i orizontul? Beznă.
Tata-coşon se înfăşoară în halat şi pipăie după ochelari. A uitat să fie zi? Sau maşinăria de trezit e defectă? Iese-n bătătură şi guiţă după soare:
-Te-ai lenevit şi tu? La muncă,-ncoronatule!
Şi se dimineţeşte.

Vamă. Pustiu Autor?
Vamă. Pustiu. Acel moment dintre noapte şi zi. Doi tineri încrucişaţi îşi promit lumea-ntreagă. Alţi 5 se prefac sirene pentru 10 minute cât durează fericirea. Pe unul îl vezi plimbându-se solitar cu un rest de bere în mână. Muzica poartă acum în ea toate poveştile lor pline de alcool, hormoni şi vise. Armonie totală; libertate în toate! Abia atunci realizezi cât de egoist eşti când mergi pe stradă cu ochii coborâţi numai spre tine.

Educatie fizică la balamuc Autor?
Linistea diminetii fu aprig tulburată de strigătele medicului de gardă:
-Stai mă netrebnicule!
-Voi doi, luati-o pe acolo! sa-i taiem retragerea!
Primele sclipiri de lumină surprinseră scena în toată splendoarea: Pacientul, cu părul vâlvoi si nadragii pe post de flacară olimpică, parea un clovn alergat de stafii. In cealaltă parte a orasului, directorul spitalului de nebuni, smuls cu brutalitate din lumea viselor, trânti receptorul în furcă, blestemând providenta pentru ziua în care îi trimise pe cap, un campion olimpic la maraton.

Scriitor de vagoane Autor?
Il ametea. Il scarbea. In fiecare noapte suna la 3. Trebuia sa ajunga la depou inainte de 4. Mecanicul, boier, venea fix la cinci fara cinci. La cinci se urnea trenul, plin de navetisti obositi si de tarani cu papornite pline ochi si acoperite cu cate-o carpa sa nu vada vecinul ce vinde la piata.
Ciocanea rotile si numerota vagoanele cu o creta galbena. Se uita palid pe geamurile aburite si, pe furis, in locuri numai de el stiute, scria cate un Pa pe fiecare vagon. In nomenclatorul de meserii al Romaniei asa scrie in dreptul muncii lui: scriitor de vagoane. De Pa-uri spre ora 6.

Coşmar Autor?
S-a trezit speriat. Leoarcă de sudoare…
Se uită la ceas. Ora 5 şi-un sfert. Mai avea de dormit măcar o oră, dacă reuşea să adoarmă.
Închise ochii, se întoarse pe partea cealaltă. Stătu aşa câteva minute bune, apoi se uită din nou la ceas. ,,Cinci jumătate…” mormăi cu ciudă. ,,Uite cum pierd eu ora fără a mai putea dormi încă un pic.”
Se ridică din pat, se porni spre bucătărie, îşi făcu’ o cafea şi se aşeză în fotoliul de lângă fereastră.
,, Mamă ce vis oribil! Cum să fiu eu cel sacrificat de-un… cocoş?!”

Diminetile-s reci indiferent de anotimp Autor?
Visele se sparg întotdeauna în Raze de Soare şi rămăşiţele nopţii se pierd ireversibil în arome de cafea neagra… Dimineţile-s reci indiferent de anotimp dacă te trezeşti singur şi ceasurile-s adeseori ucise pentru cruditatea cu care ne readuc la realitate in minutele dintre 5 şi 6… În ora aia mor Visele şi se nasc Speranţele, apa rece curăţă ochii dar nu şi optimismul, pâinea prăjită deţine monopolul între bucatele dejunului şi viaţa întregii Zile se pune pe de-a-ntregul la cale! Ca mereu!

Dansul perfect Autor?
Trecuse de prima tinerete visand la dansul perfect in care trupurile se intuiesc si se urmeaza inlantuite. Si acum se intampla, nepamantean de frumos. Trupurile contopite isi urmau alunecarea pe ritmul muzicii intr-o armonie cunoscuta doar de harpele zeilor. Ora 5 aduse cu ea sunetul nemilos al alarmei. Apuca telefonul cu ochii inchisi si il impinse sub perna, incet, ca sa nu se trezeasca de-a binelea. Mai putea sa traga de timp pana la ora 6. Se culca la loc si incerca sa innoade visul.

Coşmarul Autor?
Întotdeauna avea coşmarul dimineaţa. A aflat asta în nopţile în care se culca la 5 dimineaţa. Ştia precis că între 5 şi 6 are coşmarul acela; un cal negru înhămat la căruţă era coşmarul său. Deşi se obişnuise cu ideea că acel cal îl va urmări probabil toată viaţa şi-a pus în gând să nu mai doarmă în acel interval. Astfel că în fiecare dimineaţă era treaz între 5 şi 6. Stătea pe scaun în faţa geamului. Vedea cum oamenii se duc la muncă, cum adolescenţii se întorc la somn. Chiar dacă a scăpat de calul negru, a crescut în el un suflet negru; căci zi de zi, stând în faţa geamului dimineaţa, a prins ură pe viaţă.

Solilocviu Autor?
(O bucătărie austeră. La dreapta, în planul întîi, o uşă. La stînga, în planul îndepărat, un ibric doldora de cafea, gata să dea în foc. În mijlocul odăii, o mescioară rotundă şi un taburet. Domnul şade în tăcere)
(priveşte în gol) Viaţa e o piesă de teatru, iar eu nu merg la spectacole să admir butaforia, nici să-l văd pe Beligan dormind opt ore, mîncînd sănătos, citind cărţi anoste, dar notorii şi-atît contează, făcînd scandal, mătănii ori vizite de complezenţă. În propria-ni piesă, sîntem decorul. Ne lipseşte talentul de a trăi.
(dezamăgit) Viaţa e o piesă de teatru. Păcat că scăpăm de diletantism abia spre sfîrşit.

Incredibila suită de întâmplări Autor?
Mă scapă pipi. Mi-e urât să merg la wc. Dar nu pot face pe mine, sunt mare. Îmi intră mâna în ceva rece. E felia cu gem de măceşe de aseară. Acu’ chiar că trebe să merg la baie! Deschid uşa. Văd un hoţ (sau doi). Au lanterne. Zbor în pat. Inima mea zguduie camera.
Dacă-s hoţi, de ce n-au dat buzna? De ce nu mişcau?
La şase, când sună uzina, aflu: lanternele erau gaura cheii şi vizorul prin care intra lumina de pe scară. Sunt mai deştept, am gem de măceşe uscat pe mână şi marele deştept o să facă pipi pe el.

24h: 05-06 Autor?
Se crapa de ziua. Muncisera toata noaptea sa inlature molozul ca sa-si faca loc printre daramaturi. Scapasera toti, doar blestematul ala de conac vechi, care-i placuse ei atat de mult, cu iedera rosie tarandu-se pe pereti si meri la poarta, se prabusise. Se lovise la cap si avea picioarele strivite. Cu ochii larg deschisi privea albastru cealalta lume. Zambea. Andy culese trupul moale si cald inca. Scufundandu-si fata neagra in voalul insangerat, hohoti dupa mireasa lui. Inelul de logodna se rostogoli din palma inerta a femeii si disparu printre crapaturi.

Cocoşul Autor?
Scoase capul de sub aripă. Ochiul stâng se roti cu încetinitorul, încercând să ia puncte de reper. Întoarse capul, lungi gâtul şi căscă ciocul. Trebuia să dea trezirea! Toţi ai casei şi ´toate´ ale lui, haremul, se bazau pe ceasul lui interior. Era ora 5. Tacticos, întinse câte un picior şi aripa corespunzătoare de fiecare parte. Se scutură. Era treaz. Ieşi, cloncănind, şi zbură pe poartă. Cucuriguuu! Din sfert în sfert de oră până la 6 pentru buna trezirii a omenirii şi a păsăretului din subordine.

Aş vrea Autor?
Aş vrea, mai mult ca orice, să fiu un strop de rouă pe crinii ce au pătruns taina rugăciunilor şoptite în zori de către toţi acei ce sunt însetaţi de iubire curată, venită din inima Creatorului.
Aş aştepta cu dor ivirea soarelui, ştiind că se va cuibări întreg, cu toată splendoarea de lumină, în inima mea micuţă. Aş trimite, apoi, raze de speranţă, de iubire, spre toţi acei ce îşi vor apleca fiinţele spre un strop rătăcit de rouă. Ce taină ar fi în fiecare dimineaţă revărsarea de raze! Le-aş aştepta cu atâta dor în zorii fiecărei zile, ştiind că mă vor mistui. Ce jertfă dulce ar fi aceasta!. Ce dăruire de dragul luminii , a căldurii, a frumuseţii, şi mai ales de dragul iubirii! Fără acestea nu aş fi nimic…Nimic!…

Debut Autor?
Nu mai dormise bine de multe nopți. Doctorii puneau insomnia ei pe seama transformărilor hormonale. Sigur, hormonii sunt de vină pentru toate necazurile de pe lumea asta! Era încă întuneric. Se uită la ceas. Arăta cinci fix. Mai avea o oră până se sculau ai ei și trebuia să-i hrănească și să-i pregătească de plecare. Computerul îi făcea ochi dulci. Se așeză la birou și începu să treacă de la un blog la altul. Așa a descoperit concursurile lui Călin Hera. Iat-o acum scriind. Fix 500 de caractere.

P.S. Am mai primit un text, în timp util, dar nu pot săl deschid. Sper ca până mâine să se rezolve trebusoara si sa puteti, arbitrilor, să-l luati în considerare.
NOTĂ. Am rezolvat. Am pus PA-ul cu pricina (cel de mai jos), pe care vă rog să-l luati în considerare când jurizati

1,2,3 si am cazut Autor?
Noaptea cantă live în compartimentul vecin. O chitară îmi strânge acum mâna; o chitară şi o mână de prieteni. Răsăritul ne-a găsit sufocaţi/ fără bilete, dar nici moartea nu îngrijora pe nimeni. În urma noastră periferia era un furnal dezvelind primul zâmbet.
– Eu votez să-l scoatem pe Mihai mafiot, poate pune şi el de’o cafea.
Simt că mă transform în milioane de bobiţe de cafea.
– O sun pe mama, veniti sau…?
– Neah… plecam cu Mina, ajunge pe la 6.
Apoi m’am întors pe cealaltă parte şi am căzut.

– după deadline –
5.30 Autor?
Au amarat deja primii dintre pescarii plecaţi de cu seară în larg; la 6 punct se deschide bursa, unde fiecare îşi va striga marfa proaspătă. Moş Ed. e cel mai bătrân dintre ei, nimeni nu ştie exact cum îl cheamă ori ce vârstă are. Cei puşi pe şotii spun că Moş Ed. era deja unchiaş acum 50 de ani când a ars arhiva primăriei. În fiecare seară pleacă ultimul şi dimineaţa e, invariabil, primul, mereu cu barca plină de peşte. Pe multi îi roade invidia: Are învoială cu diavolul, altfel nu se explică!

Noapte de groaza Autor
Un nou curaj și o nouă putere începu să circule în venele mele. Mi se părea că nu-mi mai este nici foame, nici frig și aș fi început să șuier, dacă auzul meu, ocupat cu recunoașterile, n-ar fi avut nevoie de liniște. Trecuse o noapte de groază. Obosit și flămând, încep să cobor pentru a găsi adăpost în dosul unei stânci, sau în fundul unei văgăuni mai apărate de vânt.
Duc mâna la piept și pun sticla cu tărie înapoi la locul ei din buzunar. Zâmbesc și cobor mai departe.

Maricel faţă cu dura realitate Autor?

Concurs 24 de ore, tema 9: 19-20.
Deadline: vineri, 12.00.
Baftă!

Aburi Leo
Când mama face cozonac, îi dă şi lui bucăţică de cocă. Se aşează alături, presară făină şi modelează aluatul ca pe-o plastilină cu iz de drojdie, dar cu dedicarea unui maistru patiser. Ce-a ieşit? Un covrigel. Câtă îndemânare îţi trebuie pentru a mânui făcăleţul?
«Făcăleţ, sucitor
Melesteu, mestecău
Tocănău, plăcintor…»
Miroase frumos în inima casei. A casă, a acasă. Şi-i cald. Şi e linişte.

Frica de întuneric Laura Driha
Ura intunericul. Şi dac-ar fi putut ar fi plătit Soarele să nu apună niciodată. I-ar fi dat oricât!Sau s-ar fi mutat într-o dimineaţă eternă, superbă, care să se termine poate doar cu o după-amiază scurtă. Cea mai târzie oră a zilei i-ar fi plăcut să-nceapă pe la 19 şi cel târziu la 20 ceasul să ia numărătoarea de la capăt. Ar fi acceptat să doarmă mai puţin, să-i fie alerte simţurile mai mereu, să facă dragoste fără lumânări… Orice, numai să poată sparge fără regrete toate becurile din casă…

Casa cu turn Călin
Evenimentele luaseră o întorsătură bizară în seara aceea de ianuarie, mai degrabă geroasă, în care mirosul de zăpadă dăduse năvală pe străzile oraşului, ca o gloată grăbită, nerăbdătoare, întrucâtva nehotărâtă, parcă aşteptând un semnal, un îndemn, un strigăt, ceea ce, într-un fel, s-a şi întâmplat în momentul în care tânăra gospodină, cu părul prins sub o căciulă groasă, de lână, cu paltonul ei roşu, cu fularul înfăşurat de două ori în jurul gâtului, a deschis poarta de fier a casei cu turn.

La noi în cartier Caligul
La noi în cartier vocile ne individualizează, am încropit şi-un strigăt de luptă, sau parcă de ajutor, nu mai ştiu, dar atunci când îl auzim ne iau foc tâmplele de emoţie. Ieri am alergat după Albert toată ziua, aproape întotdeauna mă lasă fără vlagă, am văzut-o din nou pe fata aceea care miroase frumos. Tot timpul zâmbeşte când mă vede. Mă place. O plac şi eu. Spre seară au venit să-l ia pe Albert cu laţul, fugeau mai repede ca el. I-am auzit glasul pentru ultima oară: „Puşkiiin!”. Pitit sub nişte scări, strigătul de luptă îmi devenise scâncet.

Ora goală Petra
Niciodată nu a ştiut ce trebuie să facă la ora asta. Se uita ba la ştiri, ba la un film. Sau poate răsfoia o carte. Dar în seara aceea s-a gândit să pregătească masa. Nu avea nimic în frigider totuşi. Nu s-ar fi dus la cumpărături. Şi parcă nici foame nu îi era. S-a oprit şi timp de 5 minute a stat aşa, fără să facă ceva. Pierdut. Cu ochii goi. Se chinuia. Deodată s-a dus la oglindă şi s-a uitat tâmp la imaginea din oglindă:
– Ora asta nu a existat niciodată pentru tine, de ce ai ţine cont de ea acum?
Apoi s-a întins în pat şi a adormit.

24h: 19-20 ivory
Zambi. Nu putea sa-si stearga din cap privirea lui cand ii rasarise in pragul usii doar in slapi, in camasa barbateasca rasfranta peste fusta verde, de tiganca, cu parul proaspat coafat, cladit intr-un coc perfect de care era prins voalul de mireasa. Fara sa astepte sa fie invitata, a intrat in casa, trecand pe langa el, s-a dus direct in dormitor si-a inceput sa-si lepede incet hainele de pe ea. A iubit-o ca pe-o straina, partida se sex muncitoresc, sarguincios, o framantare aspra si rece de trupuri nelocuite.

Promovare cristian
Albise si devenise pe jumatate plesuv. De o viata era asistent, negresit, in orice orar, la ultima ora. In anii din urma, cinic sau exagerat de poetic fata de sine insusi le spunea studentilor care stateau ca pe ace ca el s-a specializat in culorile curbe ale luminii si unghiurile ascutite ale umbrei de la ora 20. Intr-un cv pierdut printre hartoage la catedra scrisese ca e asistentul ultimei ore cu aptitudini de lectura al primului sarut din orice pozitie s-ar uita pe geam cand ies studentii.
Rectorul casca obosit. Pe cererea cu numarul 19.453 scrise o apostila: lector la prima ora.

Jocul Emilia
Grabit închise uşa. Aproape că îl podidiseră lacrimile, dar încercă cu greu să şi le oprească. Se simţea atât de izolat, şi totuşi nimeni nu bănuia nimic. Nu-şi mai dorea decât un pahar de vodcă sec cu 3 cuburi de gheaţă. Cum nu avea, se hotărî să scrie 3 rânduri in jurnalul său secret. Îsi amintise cum se bucurau toţi la şueta de după masă. Cât de fericiţi păreau. Pătraşcu si nevastă-sa Geta, Dl Lică, Maricel si Maricica. Pâna si Puşkin. Nervos, gândea „eu de ce nu pot fi unul de-al lor?”

Amintiri Mariana
Iau din căuşul palmelor înserării doi stropi de lumină argintie. Înmoi peniţa inimii mai sus de tocul de amintiri şi supun la jertfă roşul hârtiei. Prima literă se desprinde ca un fulg rătăcind ca un vals pe poteci neumblate. Nori de cuvinte poartă ghirlande de curcubee transformând înserarea în vis cu ochii deschişi. Călimara nopţii de iarnă îşi picură neîncetat cerneala albă peste condeiul ce face din trecut prezent, aducându-te mai aproape cu fiecare cuvânt, cu fiecare punct de suspensie, pe tine cel ce îmi pari atât de aproape, şi atât de departe…

19.30 Dan
Telejurnal de seară. Lipsa libertăţilor fundamentale şi ura faţă de sistemele totalitare unesc în cuget şi apropie în simţiri. Odată cu volatilizarea obiectului urii, ne despărţim de semeni şi începem o luptă tembelă pe cont propriu; tot mai izolaţi şi baricadaţi în spatele unei răceli indiferente. Acum prietenii te caută doar atunci când poţi să faci ceva util pentru ei, colegii te sapă pentru ca nu cumva să fii avansat înaintea lor şi vecinii te invidiază dacă ai capra mai mare şi mai lăptoasă.

Muta LePetitPrince
In fiecare seara intre 19 si 20 faceau drumul spre casa impreuna. El ii povestea lucruri complicate aflate din reviste de stiinta, ea se prefacea ca-l asculta cu gandurile in alta parte.
-Esenta spatiului si timpului…
-Opreste-te! Nu vreau sa mai aud astfel de lucruri! Hai sa mergem in tacere daca nu poti sa-mi spui lucruri simple pe care orice fata ar dori sa le auda.
Toate acestea, desigur, ea le striga in gand, in timp ce el isi continua discursul, convins ca ea il asculta muta de admiratie.

Scufita rosie Lady A
Inca o dorinta absurda. Ofta. Miscari rapide… dresuri rosii cu portjartier, pantofi rosii. Fustita rosie, scurta, trasa peste cap. Topul, rosu, il avea pe ea.. Potrivi bascuta rosie, prinzand parul blond, carliontat, sub ea.
Mai avea putin si ajungea. Intorcand privirea, observa cei doi ochi negri care o analizau. Nu-i vedea zambetul din coltul gurii, dar il simtea. Taxiul opri brusc. Intinse banii si cand deschise usa sa coboare, auzi intrebarea :
-Te astept ?
– Da. Nu dureaza mult, cred…

Privirea Lady A
Privirea grea urca de la glezna fina la genunchiul care iesea de sub tivul fustei. Revenea la glezna si o prindea ca-ntr-o menghina. Oare ar tipa de durere? El ridica paharul, privi prin lichidul transparent si trase cu nesat din tigara. Piciorul damei se lungise putin, parca. Urca cu privirea mai sus, pe coapsa. De la mijloc se rupea parca in doua, fiind sprijinita de bar. Nu i se vedea fata. Abandonul picioarelor il fascina, inca nedespicat. Ar fi rezistat s-o mangaie fara sa-l priveasca ?

Acasă cell61
Într-o zi oarecare, e ceasul la care peste-ziua mi se şterge domol din minte, iar sufletul mi se umple cu amintiri pentru cândva: un zâmbet inocent de copil cu ochi mereu mari şi uimiţi, o îmbrăţişare fierbinte de femeie drăgăstoasă, un lătrat vesel de căţel ce vine cerşind mângâieri, un sărut apăsat pe un gât întrebător de femeie frumoasă, un pas năzdrăvan de copil ce abia învaţă să meargă. Într-o zi oarecare, e ceasul la care sufletu-mi şopteşte recunoştinţă că l-am adus în sfârşit acasă.

Straniul caz al omului cazut din luna LordDIf
Fusese descoperit de al cincilea politist, undeva la marginea orasului. Trupul firav se zdrobise in cadere pe pamantul umed. La prima vedere parea un caz simplu de sinucidere, lipsea insa locul de unde nefericitul se aruncase. Pe o raza de un kilometru in jur nu se afla decat camp, fara pomi, fara stalpi de tensiune. Singurul indiciu, o scrisoare de adio, un servetel pe care victima desenase un cerculet inconjurat de patratele. Legistul concluziona scurt : Pare cazut din luna ! Ceilalti incuviintara in tacere.

nouasprezece si un pic ajnanina
e ora la care peisajul de afara intra prin fereastra si se asterne pe pereti.
am nistre crengi pe tavan, iar dulapul incepe sa trosneasca sub greutatea umbrelor zugravite brusc pe el.
pe masura ce se intuneca, ma uit dupa un punct de reper. felinarul flutura ademenitor, scuturandu-si motzul de zapada si invitandu-ma in Narnia. ezit. nu sunt inca pregatit sa trec prin fereastra, nu e ora, inca as iesi prin cioburi. mai e putin pana se dizolva si fereastra. asteptati-ma, vin!

Amnezie Simion Cristian
Se simțea un bărbat fericit! Zilele treceau în zbor… Împreună cu soția și cei doi copii iși petrecea serile lungi de iarnă în jurul căminului, povestind și ascultând trosneutul buștenilor mari de lemn.
-Nicăieri nu-i mai bine ca acasă și nimeni nu face un ceai mai bun ca soția mea! – zice bărbatul mirosind aroma din cană și privind cu mândrie la familia sa.
Dar lumea lui nu era perfectă…
Sper să-i revină memoria și să plece de unde a venit! – gândește femeia și se uită cu milă la el!

Concurs 24 de ore, 00.01-01.00

Deadline: marti, 12.00.

Baftă!

Skandenberg lat cristian
Fiecare avea  sustinatori. Zgomotosi sau tacuti, fiecare dupa locul din tribuna si caracter. Ritualul era acelasi in fiecare seara. Un arbitru zbiera sonor, peste vuietul tribunei:
-Pe locuri, va rog !
Ultima ora si prima ora isi ocupau locurile, isi fixau coatele, isi inclestau mainile sub ochii arbitrului. Mereu prima ora punea jos mana ultimei ore in uralele sustinatorilor personali si huiduielile celorlalti.
Astazi s-a trecut la ora de iarna. Ultima ora a castigat.
– O data pe an nu se pune, rosti o zi.
– Ba da! Eu sunt ziua cea mai lunga! Si-o s-o facem si mai lata. Altadata.

Pătraşcu faţă cu răutatea Caligul
Pe Aviatorilor nouă de obicei e linişte la ora asta, mai puţin atunci când Azorel se hotărăşte să leorpăie un castron de apă chiar înainte de culcare. De ce n-o trezeşti şi pe maică-ta când vrei plimbat? şi-aşa o placi mai mult, îi spune, apoi ridică din sprâncene şi pune mâna la gură ruşinat, nu cumva să-l audă Geta. În ceea ce meteorologii numeau cea mai rece noapte din an, Pătraşcu privea pe geam cum Azorel, proaspăt liberat de sub papucul familiei, pribegeşte ca o mâţă pe străzile mizerabile ale cartierului. Pe moment, nu simţi nicio urmă de regret.

Iluzia Emilia
Eram la mare. Imi amintesc. Era tarziu si imi doream. De aceea, am intrat in apa si m-am lasat dusa de lumina lunii. Nu mai era nimeni. Cu toate ca as fi vrut sa fie. Mi te inchipuiam din unduielile luminii. Erai o umbra grea, dar erai a mea. O iluzie ce inca mai apune in gandul meu odata cu amintirea trecutului. Atunci mi-am luat algele si m-am tarat inapoi spre realitate. Abia apoi am realizat ca, in mintea mea, esti prizonierul formei tale.

0.30Dan
Cronologic vorbind, acum filtrez prima cană de cafea neagră a zilei. Dacă beau la miezul nopţii, după cinci minute dorm dus ca un prunc, obişnuiesc să mă împăunez cu orice ocazie. Sau: medicul recomandă să beau zilnic doi litri de lichid; rezolv dilema simplu, patru ibrice şi gata norma. Cineva zicea despre cafeină că nu este un drog, ci vitamină în stare pură. Lăsând gluma la o parte, chiar beau multă cafea. Multă şi tare, fără zahăr, lapte, gheaţă ori alcool. O înnobilez doar cu puţină lămâie.

Mi-e frig florin9b
Mi-e frig şi tremur în camera sumbră şi goală, aerul ce mă înconjoară simt că mă omoară. Refugiul meu este în casca prin care muzica urlă ba apucată de chinuri, ba tristă, mă deprimă enorm.
Mă înghesui într-un colţ al infernului şi încerc să clădesc, chinuit şi în dureri, vise, multe-multe vise, dar ele nu ajung decât pulbere de stele risipindu-se uşor în zarea înflăcărată.
Nu e timp să mă plâng, focul îmi arde focul făcut cenuşă. Sunt martor al unei scene orgiastice.
Ce vis urât. M-am trezit…

Moartea unui mit starsgates
– Am auzit că dacă te uiţi în oglindă între 12 şi 1 noaptea cu o lanternă, în spatele tău va apărea o fantomă, şopti fratele mai mare. Ce zici încercăm şi noi?
Ceasul bătea miezul nopţii.
Cel mic se uită cu groază şi admiraţie la frate-său.
– Ştiu şi eu, mormăi micuţul, stai cu mâna pe comutator…
Inimile bubuiau…
Trecură minute bune până să aprindă lanterna şi să privească în oglindă.
Nimic. Aşteptară până ceasul bătu ora 1 apoi dezamăgiţi aprinseră becul.
– Cred că şi fantomele dorm… hai să ne culcăm şi noi.

Maricel față cu swingul cell61
Găsise pe stradă un fluturaș: SWING PARTY. Se apropia ziua de naștere a Maricicăi și se gândi să-i facă o surpriză. Nu mai fuseseră la petreceri de cel puțin 25 de ani. Sună la numărul de telefon și o voce cavernoasă îi ceru datele personale. O singură condiție era: petrecerea începe la 0:15. Cam târziu, dar totul pentru ea, se gândi.
Maricica primi vestea cu reținere, deși în sinea ei se bucura de ieșirea în lume:
– Ai grijă, poate te prind că te uiți la vreo altă femeie, că iese cu scandal!

Iubire albastră Mariana
Şi el şi ea îl iubeau pe Eminescu..Şi ea şi el iubeau şi luna, şi lacul, şi nuferii…Şi se iubeau unul pe altul într-un fel romantic demult apus. Au pornit spre lac pe aleea pietruită sub care zăceau urmele paşilor poetului îndrăgostit. Luna îi însoţea trimiţându-le câte o rază pe furiş ce le lumina fruntea şi le aprindea luceferi în priviri. Trecuse de miezul nopţii când lacul părea că îi întâmpina cu poeme oglindite în ape albastre. Şi-au rezemat duios mai întâi umerii, apoi tâmplele. ..apoi inimile. Cu ochii deschişi îmbrăţişau vise albastre, plutind pe ape albastre cu nuferi albaştri…Târziu se auzi o şoaptă, ca un cântec: ,,Ce frumoasă ne e iubirea! Ce albastră!…”

Frământări Leo
În miez de noapte, Dl. Lică se scufundă-n pijamale. Îşi părăsi bretelele pe parchet şi-şi fixă ceasul la şase. Trase cuvertura, se lungi de-a latul patului, strângând perna de ace în braţe. Nu avea astâmpăr. Parcă nici rost n-avea să se mai culce. Îi era ciudă pe Pătraşcu. Adică nu ciudă, dar aşa, un fel de pică. Cum l-a făcut el de ruşine pe bietul Ghiţă Bob! Şi chiar în faţa Anhelicăi? Maricel şi Maricica au fost martori. Bietul! La ce bun să faci rău unui creştin?
Clopotul din turn bătea la fiecare sfert de oră.

Tentativă Petra
Se auzea parcă din altă lume. Ştia că în mare parte e la fel, ştia că nimic nu era real, că nimic bun nu avea cum să se întâmple. Era din nou în miez de noapte şi se uita fix pe tavan. Erau câteva musculiţe ce se învârteau în jurul becului. “We are the nobodies…” Versurile i se repetau în minte. Ar fi ţipat, urlat. Ar fi dat totul din el. Dar ştia că nu are sens, nu e nimeni acolo. Şi apoi care e sensul? Peste câţiva ani, tot într-un miez de noapte, va cânta, cu siguranţă, altceva : “The grass is greener on the other side”.

Joacă Leo
Noaptea muşcă din lună şi o face nouă. O lună nou-nouţă.
E ora zero. Pentru o clipă, timpul arată valoarea nulă cu dezinvoltură. Apoi ceasul se umple la loc, zâmbind pe sub mustăţi. Uite că i-am păcălit şi de data asta!
Se distrează şi el, timpul, poznaşul…

Ger  Călin
Îl ajunsese frigul. Dacă ar fi avut vlagă, ar fi dârdâit. Până la miezul nopţii se simţise încălzit de amintirile din timpul zilei. De omuleţii care, ţopăind în jurul lui, se hlizeau. Dar acum, odată cu trecerea într-o nouă zi, realizase dintr-o dată că e singur. Asta îi dădea fiori mai reci decât gerul aspru. Brrr! Cineva îi pusese un fular, de parcă asta ar fi ajutat la ceva. Ce ironie!, ar fi putut să spună, în momentul în care i s-a spart nasul, de parcă ar fi fost sticlă, nu un morcov înfipt în cap.

Placa de patefon şi ceasul  LadyA
Hârâitul o trezi… Parcă era un făcut! Cum punea vechea placă de patefon, marca Columbia, nu dura mult şi era în lumea viselor. Şi ce vise! Dăduse 30 de euro pe Caruso. La Donna e Mobile, O sole mio… Să adormi în fiecare noapte pe o asemenea voce, o plăcere.
Ceasul arata 00.20. Clipea înciudat în noapte. Creatura din pat n-o să mai adoarmă decât după ora 1.00. Era el bătrân, ca şi placa de patefon, dar încă mai putea să vrăjească! Tic-tac! O vedea cum se foieşte şi-şi caută culcuşul. Prea vedea multe…

Ora H LePetitPrince
La ora 00.00, Azi incremeneste cu un suras tamp pe fata de parca ar fi fost Ieri – un ins sters care nu mai prezinta nici un interes pentru Azi. La 00.01, vioi, apare Maine care incepe sa sara din minut in minut distrandu-se de minune. La 00.15 isi gaseste alta distractie: face echilibristica pe orizontala perfecta a minutarului. Apoi incepe sa-l preocupe ceva. Trebuie sa se tina bine si la 00.30 sa fie atent sa nu cada. Intre timp Azi a devenit un ins sters care nu mai prezinta nici un interes.

Frica Caligul
Dintotdeauna a avut, aşa, un aer de madamă, cum îi plăcea lui bunică-meu să spună. Şi nişte sâni pe măsură. „Nesimţitule”. Nu cred că aş putea să adorm vreodată fără să mă uit câteva clipe la ea. Of, ce frumos doarme madama asta a mea. Într-o bună zi, unul dintre noi o să adoarmă de tot. De afară se auzi un ţipăt scurt de cucuvea, moment în care Pătraşcu ţuşti! sub pătură. Dacă ascultai îndeajuns de atent, parcă îl şi auzeai pe Lică jubilând. După trei pachete de biscuiţi şi două săptămâni irosite, îşi dresase papagalul să fie o adevărată pasăre răpitoare.

–- un picut după deadline –-
24h: 00-01 ivory
Dar nu-i mai pasa de dracii care-i vor juca inainte. Se prinsese deja demult in hora cu ei. De cand si-a incalcat promisiunea pe care i-o facuse in basilica Sf. Petru din Roma, in vacanta lor italiana, cand schimbasera pe furis inele de argint si se fagaduisera unul altuia. De cand el ii zdrentuise inima in paturile in care framantase alta carne. De cand isi jurase sa se razbune si pusese la cale nunta cu celalalt. De cand apoi, iertandu-l, fusese lepadata. Acum, in sfarsit, cand stia ca el scapase teafar, dracii isi rupsera cercul horii.

– DUPĂ DEADLINE –
Orgoliul ranit LordDIf
In creierii noptii, bietul Ghita BoB se trezi lac de sudoare. Iarasi il visase pe Nelu cum i-o fura pe Anhelica. Se facea ca erau la o terasa privind gales un slep plutind nestingherit pe valuri, apoi de nicaieri aparea Nelu, comanda un brifcor, o pupa cu patos pe Anhelica si plecau amandoi chicotind, dandu-i cu tifla. Fereasca-l sfantu’ pe netrebnic! zise, agitand un pumn in directia copiei dupa original, amintire din concediu.
Intre timp, sforaind copios, Anhelica visa un cu totul alt décor

Etapa00-01 Simion Cristian
La han, negustorul îi oferă de băut călaretului o cupă de rachiu… Tentația e mare. Pe măsură ce bea tânărul iși pierde luciditatea. Trupul și mintea îi sunt invadate de o căldură plăcută care se transformă apoi într-un foc lăuntric.
-Ești căsătorit, tinere domn?-întreabă negustorul.
-Ești curios, hangiule! Da, sunt!-răspunde răstit tânarul!
Amorul propriu îi strigă cu glas tare și pe toate tonurile posibile: Lașule!
A doua zi dimineaţa oamenii au găsit oribila crimă. Toţi din oraş îl învinuiau pe calaret.

În această pagină, la care se va putea ajunge si din fereastra specială pe care am creat-o în capul coloanei din dreapta, voi posta PA-urile „din urmă”, primite după momentul în care am anuntat că poate începe votarea. Pa-urile „din urmă” aduc autorului 1p în clasamentul general, chiar dacă au fost postate cu 1-2-…-23 de etape întârziere ;). Baftă, asadar!

P.S. Nu cred că voi mai trece aici ceea ce deja am depus în postările de până acum.

Intervalul 12-13: ivory
Cu ochii inchisi si buze palide, parea ca doarme. Andi o privea tacut, cu expresia omului care a ajuns la capat. Nu mai tigari, ma duc jos sa iau, i-a spus sec barbatul, si s-a rupt de ea. L-a privit indepartandu-se, prima si ultima data cand se ridica gol de langa ea. Cu fata impietrita si gandurile-n soapta, femeia s-a imbracat, si-a aranjat voalul strambat de furia cearsafurilor si, dibuindu-si oja prin geanta, incepu sa-si dea unghiile cu lac. O scuturatura brutala tranti usa. O a doua urma, violenta si continua, furandu-i pamantul de sub picioare. Peretii se bulucira nebuni deasupra ei.

Interval 3-4: ivory
Respirand sacadat, incerca sa-si recapete controlul asupra gandurilor. Cum era bullshitul ala american pe care i-l tot baga Dan pe gat, privind-o natang, cand credea el ca-i facea educatie? Think happy thoughts, think happy thoughts, nu? Ah, uite ca-mi amintesc de Dan. Privirea aia capruie, stralucitoare, care o scotea din sarite, o facu sa intepeneasca. Cu ochii larg deschisi in intuneric, femeia sfida chipul ce-i aparuse in fata. Ce ma privesti asa, ii striga cu voce gatuita, acoperindu-si ochii cu dosul palmei, imi provoci sila, nu te apropia!

Interval 18-19: ivory
Andi i-a ascuns totul. Dar a aflat singura pana la urma si-n modul cel mai urat posibil. L-a prins in pat cu pocnitoarea aia, exact ca-n bancurile proaste. A plecat fara sa se uite inapoi si dupa nici doua luni se marita. Doar ca sa-l faca sa sufere. Dintre cei cativa catelandri care se tineau dupa ea de ceva timp, l-a ales pe Dan doar pentru ca era opusul lui. Stia ca asta o sa-l faca sa turbeze si razbunarea i-a adus satisfactie. Pana azi, cand, cu voalul pe cap, parcase in fata blocului lui.

etapa 00-01
Orgoliul ranit LordDIf
In creierii noptii, bietul Ghita BoB se trezi lac de sudoare. Iarasi il visase pe Nelu cum i-o fura pe Anhelica. Se facea ca erau la o terasa privind gales un slep plutind nestingherit pe valuri, apoi de nicaieri aparea Nelu, comanda un brifcor, o pupa cu patos pe Anhelica si plecau amandoi chicotind, dandu-i cu tifla. Fereasca-l sfantu’ pe netrebnic! zise, agitand un pumn in directia copiei dupa original, amintire din concediu.
Intre timp, sforaind copios, Anhelica visa un cu totul alt décor

Desteptărorul din vis Laura Driha
În seara asta adormise greu căci venele-i erau injectate cu mult prea multă cafea neagră. Dacă i-ai fi privit somnul ai fi putut spune că visează urât căci se agita teribil şi faţa toată i se schimonosise într-o grimasă de-ncruntare.
În visul care se repeta deja de multe nopţi alerga mereu sub senzaţia că-i urmărită şi la capătul drumului o voce  ii spunea: e ora să te trezeşti! Şi se trezea în fiecare noapte la fix 00.45. Cu precizie de ceas elveţian, visul ii aşeza nopţile după bunul său plac!

Nonsensuri firesti  Laura Driha
În dimineaţa dimineţilor, ora orelor se gândise să rămână cu puţin în urma celei de-a  zecea bătăi – cifră preferată de premianţi! şi-n timpul timpurilor totul amorţise printre toate.
Nimicul n-adunase mare lucru şi zgomotul amuţise obosit, oamenii făceau paşi mari pentru că cei mici ii accelerau pe impiedicaţi şi nefirescul cumpărase de la naturaleţe drepturile de manifestare.
Culorile se asortau la-ntamplare şi frumosul ridicae urâtul în slăvi, bătrânii întinereau şi la tinereţe toţi se opreau.

Foamete  Laura Driha
– Să ne fie de bine! spuse sătul ştergându-şi buzele cu marginea murdară a bluzei.
Micuţul Andrei părea nedumerit…
– Am terminat?
– Da, trebuie să mai păstrăm pâine şi pentru diseară! şi cu repeziciune s-apucă să strângă firmiturile sperând că dacă nu le vede, n-o să-i mai fie foame.
– Dar mie încă mi-e foame!
– Taci şi pleacă afară! La noapte când te-ntorci o să iţi fie şi mai şi! Atunci ce-ţi mai dau?
– Copilul nu înţelegea, dar joaca îl făcea să uite de durerea de stomac. E deja 13, mai e puţin !

La multi ani  Laura Driha 
– „La mulţi ani, la mulţi ani şi să fii fericită!Cea mai fericita!”
– Mulţumesc dar..
– „La mulţi ani şi să-ţi fie mereu sufletul vesel precum zâmbetul, toţi oamenii buni şi dragi să-ţi fie aproape şi anii rând pe rând să nu-ţi păstreze decât amintiri de poveste”
– Eşti foarte drăguţ dar…
– „Ce, credeai c-am uitat?Ştii că n-am cum să uit asta niciodată nu?”
– Ştiu şi-ţi mulţumesc, dar nu e încă ora 24… Nu e încă ziua mea.
– „Ştiu, dar am vrut sa fiu primul!La mulţi ani!”
-Mereu o să fii primul.

Usa de lemn Laura Driha 

Se auzeau în uşă bătăi puternice de pumni
Şi liniştea părea să le măsoare pasul
Pentru ca zgomotul să-i spună după forma degetelor
Dacă-s de suflet cunoscut sau de străin.

Ar fi recunoscut amprenta palmei pe vreo ceşcuţă de cafea din casă
Şi i-ar fi spus cine-i in spatele uşii de lemn
Fără să-ntrebe, fără să-l vadă
Şi ceasul ar fi stat ca-ntotdeauna chiar la ora 3.

Şi c-an cotidianul fiecărei zi
Vecinii i-ar fi reproşat iar ca nu răspunde la uşă
Şi el se va fi minunat din nou
Ca n-a fost vis.

Optsprezece Laura Driha 
„Într-a optsprezecea lună după ziua de azi, într-a optsprezecea seară după a optsprezecea Duminică, la ora optsprezece.”
Ce indiciu nebun! Nu înţelegea nimic! Ce avea să se întâmple atunci? Cine a inventat plăcintele astea nebune cu răvaşe şi ce-i cu cifra asta ce-o urmăreşte obsesiv?
Trecuseră 18 ani de când zilele de 18 ale lunii martie nu mai erau la fel pentru părinţii ei, avea 18 pistrui roşcaţi şi când citea mesajul asta misterios era ceasul 18:18. Ce nebunie rara şi ce nerăbdare!

(13-14) Ora de aur cristian 
        Isi intindea constiincios, pe gheata, momelile, carligele, firele, betele. Isi aseza metodic sticloanta cu tarie, langa scaunel. Isi indesa caciula pe cap, gaurea atent gheata, perfect rotund, ca un ceas de perete. De pe scaun, mai tragea cate un gat de tarie cu un ochi catre pluta care se incapatana sa stea nemiscata, ca o libelula moarta, pe luciul apei.
        Ajungea acasa cu traista goala mai de fiecare data. Ciorba il astepta in farfurie, la aceeasi ora. Maricica ii ranjea de fiecare data:
-Iar ai prins treispe-paispe la fasole, pescarule ? Maricel ofta:
-Asta-i ora mesei de 20 de ani!

13-14

Primăvară și primăveri” LeeDee Peter
Primăvara miroase cel mai bine pe la ora unu. Atunci când ieși de la cursuri, sesiunea de iarnă s-a încheiat și nu mai contează restanțele, prospețimea mustește de jur împrejur, din tine și de lângă tine, ghioceii primiți de la băiatul iubit șoptesc vorbe nerostite, iar inima-ți înfiorată visează multe alte primăveri și mulți alți ghiocei șoptitori. Primăvara miroase cel mai bine pe la ora unu. Când prospețimea mustește din chipul vesel al copilului care aleargă și culege ghiocei: „pentru tine, bunico și pentru primăverile care te mai așteaptă!” Și inima-ți înfiorată știe că nu mai sunt multe. 

00-01
Mihai singur stelar
…nu mai e nimeni sa-mi umble prin ganduri, nimeni sa-mi scartaie poarta; eu insumi am plecat si m-am lasat singur. Voi citi pe bloguri ce am facut, ce mai fac, ei stiu tot… Destinul si-a pus ochelari de cal si a uitat sa-mi lase o carte de vizita, ca sa vad, ca sa stiu ce mi se intampla: daca o sa prind microbuzul de sapte, daca nu cumva o sa mor de inanitie. Mai bine ma faceam scriitor: cel putin aia se mananca intre ei!
Fir-ai al Cainului sa fii de nomenclaturist, cum m-ai lasat tu singur pe lume!

23-24
Drum stelar
Mi-am imaginat viata ca pe un drum facut de-a-ndoaselea.Un drum in sens invers venind dinspre Clipa unica,prima si ultima a trecerii Styxului;si chipul unui Charon obligat a conduce o luntre ce va merge doar inapoi,in ciuda vaslasului de a merge inainte. O Passacaglia ce se va incheia cu uvertura. Cu clipa sublima a nasterii sau chiar cu frumusetea si tristetea orgasmului din clipa procrearii. Cu primul sarut, prima strangere de mana a parintilor; si tot asa, intr-un ‘’l’eterne retour’’…pana cand?

23-24 ( recuperare ): SE BATE MIEZUL NOPȚII LeeDee Peter
Copilărie rămasă în urmă. Amintiri și nostalgie. Anul Nou. Brașov, Schei. Tâmpa. Iarnă, fulgi, zăpadă. Poiană, „Coliba Dacilor”. Ghețuș. Pârtie de schi. Cristiane, slalom, căzături. Bețe rupte. Salvamontiști. Telescaun. Vânt și obraji reci. Vin fiert și ceaiuri calde. Chipuri înroșite de frig. Sau de vin. Înserare. Lumini palide. Brazi și beculețe.
Oameni de zăpadă. Vată de zahăr. Familia și prietenii. Miez de noapte. Biserica Neagră. Clopote și inimi pline. La mulți ani! Urări, uitare și un PA.

22-23 Superstiţie stelar
pe a. am cunoscut-o cu adevărat în ziua de 22 noiembrie. nu era prima dată când vorbeam totuşi; cu 2 luni în urmă, la ora domnului s. am vorbit vreo 2 minute. mi-a spus că o cheamă a. , are 2 fraţi gemeni şi e născută pe 22 iulie. eu când i-am explicat că sunt cu 2 luni (fix!) mai mare ca ea eram deja convins că vom trăi fericiţi măcar vreo 22 de ani. ea mi-a taxat imediat 2peul şi mi-a reproşat că am un singur frate+că era deja 23. Damn it! 2 more lie and she would have been mine.
22:22. magic, nu?

18-19: CROMATICĂ AUTUMNALĂ LeeDee P
Negru, norul de plumb bacovian acoperă zările și mările. Cenușiu, armonii de toamnă curg pe înserat picături de ploaie. Alb, cocostârcul plutește în zbor spre meleaguri
mai primitoare. Roșu, ultimul trandafir mutilat de brumă își dă obștescul sfârșit. Arămiu, freamătul codrului se tânguie de dor de soare și de căldură. Galben, porumbul se adună în hambare gemând de plăcere. Verde, firul de iarbă își ascunde culoarea printre frunzele moarte. Purpuriu, bobul de strugure își topește aromele în vin.

21.30 Dan
Astă-seară am dispoziţia necesară pentru a filozofa pe teme indigeste; nu mai găsesc şerveţelul pe care am notat ieri la restaurant câteva reflecţii, încerc doar să le rememorez:
– avem frontiere politico-administrative între state, bariere genetice între specii şi obstacole lingvistice între grupuri, tot aşa există şi graniţe mentale între indivizi;
– criticăm din orice poziţie mentalitatea grobiană, dar nu facem mai nimic ca să o înlocuim cu una mai puţin suferindă;
– ba parcă din contră, aş zice.

09-10: Duminică dimineață ( recuperare ) LeeDee
În fiecare duminică dimineață, ne îmbrăcăm cu hainele noastre cele mai frumoase și plecăm la biserică. Tata, mama, eu și surorile mele mai mici. Mergem până în vârful dealului, ne așezăm pe băncile de lemn lustruit și ne rugăm. În gând sau cu voce tare. Cu mâinile împreunate. În genunchi sau ridicați. Uneori, mă cam plictisesc și mă uit pe pereți, dar azi s-a întâmplat ceva extraordinar: o rază de soare a intrat pe geam și mi-a luminat chipul. Am înțeles că Dumnezeu aude și vrea să-mi vorbească.

PA 03-04: Contur (recuperare ) LeeDee
Crâmpeie din mine dansează în întuneric, freamătă chinuindu-se să-și afle un rost;
Orb, surd și mut: rătăcesc fără scop, prin propria-mi viață, un individ incolor și anost.
Nu-mi trebuie lauri, palmares și măriri, îmi recunosc neputința în solilocvii târzii,
Trăiesc adevărul prin minciuni desuete și conturu-mi se frânge prin pustiuri pustii.
Undeva, la margini de vise, zvâcnind printre lacrimi și cruci însângerate,
Răsfrângi necuprinsul iubirii divine: iertare țesută-n mii de curcubeie colorate.

21.30 Dan
Astă-seară am dispoziţia necesară pentru a filozofa pe teme indigeste; nu mai găsesc şerveţelul pe care am notat ieri la restaurant câteva reflecţii, încerc doar să le rememorez:
– avem frontiere politico-administrative între state, bariere genetice între specii şi obstacole lingvistice între grupuri, tot aşa există şi graniţe mentale între indivizi;
– criticăm din orice poziţie mentalitatea grobiană, dar nu facem mai nimic ca să o înlocuim cu una mai puţin suferindă;
– ba parcă din contră, aş zice.

23-24: Miezul si frica cristian
Niciodata nu a inteles de ce scriitorii se tem de miezul noptii. Ba varcolaci, ba vampiri, ba fantome, ba iele, ba oameni-lup, toate apar cand se bate miezul noptii. Deci e un miez, dar e si o frica, gandi in sinele sau impersonal ca o sculptura expresionista. Ba nu, cubista de-a dreptul.
Membru cu vechime al cenaclului de cititori “Romanul neinceput”, Solomon Pandele isi sopti in barba in timp ce isi incheia nasturii bluzei de la pijamaua cu buline ca, de fapt, miezul noptii e un inceput, iar de maine se va apuca de scris. Iar atunci chiar i s-a facut frig, ba nu, frica, sub plapuma.

restanta 2: 18-19 Trafic cristian
Un claxon, doua claxoane. Rosu. Zebra. Un card nesfarsit de oameni si de masini. Zvacnit inainte. Stop. Tramvaiul face stanga.
-Misca baaaaaaaaaaaa!
Depasire pe linia de tramvai. Ocheada in dreapta. O papusa cu Matizul ei. Un bmw bengos cu geamuri fumurii. Un agent de circulatie ca un fluture inca viu in insectar.
-Scoala baaaaaaaaaaaa !
Pasaj, coloana nesfarsita. Ploaie afurisita, subtire. Faruri. Stopuri. Banda speciala cu stop la dreapta. Nu intri, intri.
-Mut-o baaaaaaaaaaaa!
Alee. Langa bloc. Doua capre pe un pod. Loc de parcare. Ocupat. Un claxon, doua claxoane. Degeaba.

H: 00-01 Trase aprig din tigară Anca Vrinceanu
Trase aprig din tigara, mainile ii tremurau. La ultima sedinta directorul anunta incheierea contractelor de munca mai multor ingineri printre care fusese nominalizat si el. Se uita la tigara ca la un trofeu. Tigareta ardea pana la filtru cu repeziciune, asa cum a fost destinul lui la acest loc de munca. Ochii scanteiara. Ce sa faca, sa lase tigara sa arda pana la capat sau sa o striveasca cu piciorul? Se rasuci precum tutunul pus in foite, pe care il ruleaza un fumator pasionat. Tigara mea. Gandi. Eu, marioneta lui.

h: 03-04 Apuca manunchiul de flori Anca Vrinceanu
Apuca manunchiul de flori primit de la Darius si-l imbratisa la piept. Emotia se dilata in capul pieptului clocotind precum un cazan cu aburi sub presiune gata, gata sa explodeze. Simti cum sangele da navala pana in crestetul capului, imbujorand obrajii rotunzi. Cateva broboane de lacrimi se itira in ochii albastru-ciel. Spuse: – Da, la bine si la rau!
Darius se napusti sa isi imbratiseze iubita ce avea sa ii devina sotie si mama copilului lor.

h: 04-05 Dincolo de imaginea pe care Anca Vrinceanu
Dincolo de imaginea pe care si-o facuse din conversatiile internautice, Claudia se izbi de identitatea unui barbat de care era cu totul straina, fata de iubirea, pe care o nutrea pentru barbatul celibatar, sincer si onest, care o asalta cu declaratii de iubire zilnice. Astepta sa sune telefonul iar vocea groasa cu tonuri sigure sa ii declare dorul, de departe, de pe taramurile lui Columb. Nu il cunostea acum, pe omul prosternat in fata ei, din curtea aceasta imprejmuita cu sarma ghimpata, cerandu-i un ajutor banesc cu datoria iubirii.

09-10 Parfum de vin vechi Laura Driha
În cele mai frumoase dimineţi pe care şi le putea aminti o trezea cu buzele-i călduţe mirosind a cafea şi a frişcă şi-o lăsa să se-ntindă ca un copil alintat, să se foiască-n aşternuturile moi abuzând de drepturile ei de primă-răsfăţată. Îl iubea ca şi cum n-ar fi ştiut să facă altceva, de parcă l-ar fi învăţat prea bine ca să uite, ii adulmeca prezenţa ca pe-un foarte scump parfum de vin vechi.
Ora 9 o prindea mereu visând cu ochii deschişi, ordonându-şi optimismul să-i ajungă o viaţă!

PA 12-13: Nedumerire LeeDee P
Domnul Lefterescu s-a pensionat de curând, iar acum stă cu gura căscată și plin de încântare în fața tabloului lui da Vinci, „Surâsul Giocondei”. Și-a planificat dinainte
să se angajeze, că la pensie o să viziteze Parisul și visul i s-a împlinit. Ar mai avea o singura nedumerire: de ce este oare, faimos, surâsul enigmatic din tablou? Doar și el zâmbește cu un ochi pentru că a ajuns să viziteze Luvrul și cu celălalt plânge pentru că și-a cheltuit toate economiile și nu mai are bani de zile negre!

PA 15-16: Colecționarul LeeDee P
La ora trei, îi plăcea să-și facă siesta în grădină. Închidea ochii și-și trecea în revistă inedita colecție de consecințe pe care acțiunile sale le provocaseră celor din jur: durerea părinților lăsați singuri la bătrânețe, dezamăgirea soției părăsite după ani de căsnicie, frustrarea copilului pe care-l neglijase exact atunci când avea mai mare nevoie de el, decepția prietenilor trădați. Era satisfăcut că i-a controlat pe toți, dar de fiecare dată când deschidea ochii, simțea că-i lipsește ceva.

PA 00-01: Puzzle Creaționist LeeDee P
Ai pus la un loc bucăți de neant și ai făcut lumină. Dintr-o trăsătură de penel, ai desenat un cer albastru și o întindere de pământ. Ai făcut marea cu valuri spumoase și țărmul cu iarbă și flori, stânci și grohotișuri, câmpii unduitoare și izvoare repezi. Ai așezat pe cer un soare de foc, ziua și o lună diafană, noaptea. Ai dăruit apelor pești, pădurilor, animale și văzduhului, păsări. Și, desăvârșindu-Ți creația, m-ai modelat din sufletul Tău pe mine, omul. Apoi, ai rămas fericit, în odihnă.

PA 19-20: Repetabila povara LeeDee P
Șapte și douăzeci era un reper sufletesc al copilăriei mele. Fetița Mihaela și cele „1001 de seri” ale ei mă țineau țintuită preț de zece minute într-un triumfător final de zi. Era deliciul dinaintea ritualului de culcare… În timp, reperele mele sufletești s-au schimbat. Și, o dată cu ele, reperele cinematografice s-au redefinit, s-au regăsit, s-au rafinat: sunt atât de multe, încât nu mai am timp să le amintesc acum! Au rămas neschimbate doar finalurile de zi și ritualurile de culcare.

Concurs 24 de ore, tema 7: 15-16.
Deadline: vineri, 23.59.
Baftă!

Pătraşcu faţă cu furtul agendei Caligul
Mi-a luat-o nenorocitul ăla de Lică de la doi, să o folosească pe post de perniţă pentru ace. Sau, mai rău, să şi-o culce seara sub pernă ca să-mi fure gândurile. Atunci, eu prin ce aş fi mai Ştefan Pătraşcu decât Lică – posesor al gândurilor lui Ştefan Pătraşcu? Pentru prima oară în viaţă, îl înţeapă inima. În dormitor, Geta îşi cunoaşte pentru a doua oară soţul, lăsând, din când în când, o lacrimă drept semn de pagină. Aidoma unui clişeu sorescian, la celălat capăt al palierului, Maricel şi Maricica află că o să aibă o fetiţă. O să-i spună Ştefana.

Pufi LadyA
Citea. Nu-i venea să creadă. Rândurile negre se subţiau. Linii pierdute într-o mare albă. O senzaţie de greaţă. Ar fi vrut un pahar cu apă, dar era un efort prea mare. Nu era nimeni ca să o ajute. Tremurând, se deplasă până la scaun. Privi spre ceas. 15.30. Încă o jumătate de oră! Ştia că este dincolo. Cum să-l mai vadă în ochi? Cum a putut să-l dea fără s-o întrebe? Închise ochii. Părea că doarme. Gândul răzbunării începu să se-nfiripe! Ora 16. De la iubire la ură e un singur pas şi se numeşte Pufi!

Femeie in val LadyA
Avea întâlnire în fiecare sâmbătă, de la 15-16. Se anunţase expoziţia itineranta de acum un an. Lumina era excelentă la acea oră de după-amiază. Se aşeza pe bancă şi privea fără să clipească, minute in şir. Braţele unite ca o coroniţă, sânii tari, ridicaţi… seducţiile cărnii. Valurile mici, străvezii, cuprindeau torsul femeii, mângâind-o duios. O dorea. Uneori, o lacrimă se furişa. De ce? Femeia din val se întrista. Nu-l putea ajuta. Era prinsă pe pânză de val! Trăia durerea de a nu fi a lui.

Pastila de slăvit Călin
Asteptase patru zile sedinta de joi. Cineva trebuia să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă asta va însemna să intre într-un conflict deschis cu seful lui! A intrat primul în sala de sedinte, fix la orele trei după-masa. Si-a pus ordine în hârtii si-n gânduri si a repetat, în gând, sentintele pe care urma să le rostească.
Când i-a venit rândul, după o aproape oră de bla-bla, n-a mai putut spune decât „aveti dreptate, sefu’, perfectă dreptate”. Apoi a sorbit din cafeaua deja rece, ca o pastilă amară.

PAtimi starsgates
,,Unii cad în PAtima băuturii, alţii în PAtima jocurilor de noroc, Despre PAtima consumului de droguri să nu mai vorbim!,,
Stătea gânditor în faţa monitorului.
De la tv se auzea vorbind un politician care îşi făcea adversarul politic cu ou şi cu oţet.
Nu reuşea să-şi adune gândurile din pricina acestei voci. Stinse televizorul….
,,Şi poftim, spuse revoltat am căzut şi eu în PAtima blogeritului, iar acum m-am îmbolnăvit şi de PA-uri. Şi habar n-am ce să scriu la concursul pentru intervalul 15-16!,,

o ora Leo
e ora care se scurge invers
ca un regret al timpului ca nu poate imbatrani
ca un ras batjocoritor in abis
ca un joc pierdut inainte de a incepe
ora asta e un nimic in noianul de ore
e ora in care nu se intampla nimic
ora in care se nasc
ora in care mor
ei muritorii
nascuti sub semnul timpului
ora de care n-o sa-si aminteasca nimeni
ca si cand n-ar fi existat
niciodata

Fabrica de ora 16 cristian
Secundarul sarea dintr-un colt intr-o bucla sau aluneca nestiut, tacut, printre linii. Din cand in cand tragea cu coada ochiului la minutarul mai gros, mai falcos. Se misca mai greu. Dar izbutea sa topaie greoi, daca tot el se misca suficient de alert. In urma lor, adormit tot timpul, orarul parea nesimtit ca un clopot fara limba. Dar el trebuia sa sune.
Mii de ochi se ridicau spre cei trei dintre strunguri si zgomote. Atunci a sunat ceasul de fabrica. Directorul striga spre secretara:
-Maricico, sa chemi un mester ca iar ne-au fentat cu secundarul si pleaca la fara cinci. Ai dracu…

Pătraşcu faţă cu Făcătorul Caligul
Mai întâi şi-a închis ochii, e prea stridentă rochia femeii de acolo, mă doare capul, apoi scăpă din mână umbrela, şi-aşa e prea senin ca să plouă. Mentosanul deveni insipid ca hârtia, l-am ţinut prea mult în gură, în jurul leagănelor chicotelile erau din ce în ce mai şterse, m-am plictisit de atâta viaţă. Până şi fântâna arteziană tăcu. Banca vernil era una cu Pătraşcu.
Îl zgâlţâi uşor de umăr, domnule, sunteţi bine? Da, am aţipit un pic. Te ştiu de undeva? îmi pari cunoscut.
Zâmbind, îl întreb dacă şi-a găsit agenda.

Maricel față cu reveria cell61
O blondă frumoasă, cu ţâţe mari şi puţin surdo-mută. La asta visa, cu ochii deschişi, balansându-se în fotoliul din sufragerie. Huţa-huţa. Văzuse el una la televizor, buze cărnoase şi tot tacâmul. Doamne, de-ar mai avea 21 de ani! Ar porni în căutarea ei şi…şi…
– Maricele, ieşi naibii din reverie, că s-a terminat de mult siesta! auzi vocea stridentă, atât de familiară. Iar te gândeşti la prostii!
– Da’ de unde, făceam planuri de călătorie…fără tine, continuă în gând, şi se ridică, resemnat.

15.30 Dan
Siesta. Agreabil obicei, dar şi foarte sănătos, susţin practicanţii. În mod eronat se crede că el este specific exclusiv ţărilor care beneficiază de o climă caldă şi de temperaturi ridicate din ianuarie până-n decembrie. Dovezi antropologice şi arheologice de necontestat indică existenţa siestei în Egiptul predinastic (cca. 3100 i.Hr.), dar şi la vikingii scandinavi (sec. al IX-lea). Digestie, recuperare, scăderea riscului de atacuri, fie ele cerebrale ori de cord, într-un cuvânt: balsam curat!

Geniu flămând Mariana
,,Enigmatici şi cuminţi….” fu primul vers ce-ndrăzni să-l cânte. Ecoul vocii triste şi al acordurilor de chitară, fusese imediat acompaniat de zornăitul cătorva bănuţi aurii ce cădeau lângă pălăria din faţa lui. Cânta şi îi privea pe oameni cum merg grăbiţi şi cum, din mers, aruncau mărunţişuri – stropul lor de milă.
Hotărî să închidă ochii. Cânta pierdut în visările lui, în dorurile lui, în foamea lui. Da! Îi era foame. Nu mâncase de ieri la prânz…Mirosul de la pizzeria din colţ îl ameţea. Versurile gemeau, acordurile plângeau. Deschise ochii sfârşit de chinurile tristei existenţe. Zâmbi. Cineva tocmai îi lăsase o bucată de pizza. Altcineva, de la balcon, strigă:
– Mai cântă o dată! Eşti genial!

Fără cuvinte Petra
Trenul avea întârziere. Era trecut cu mult de ora 15.00 şi credeam că voi îngheţa aşteptând-o în gară. Aveam atât de multe să îi spun, să îi explic de ce am plecat atunci aşa, de ce am lăsat-o singură. În jur de 16.00 am vazut-o coborând din tren. Era la fel, părul lung şi blond. Ochii aveau aceeaşi culoare albastră şi îşi păstrau cu tărie inocenţa. I-aş fi spus atât de multe, mi-aş fi cerut iertare, doar dacă ea nu ar fi început să alerge spre mine şi apoi să mă sărute. M-a îmbrăţişat şi zâmbind mi-a spus:
– Fără cuvinte, te rog.

Ora concentrată de iubire Laura Driha
Devenise un joc al lor, o nebunie neplanuită, acel ceva care începuse din nimic şi continua pentru că nu-l lăsau să moară. În fiecare zi, la ora 3 – contrar tinerilor din zilele lor işi scriau – cu cerneală pe hârtie şi-şi îmbrăcau sentimentele în plicuri parfumate doar de aroma cuvintelor…
La 4, abia dupa ce-si puneau scrisoarea la poştă – asta era regula!, deschideau scrisoarea primită de dimineaţă…
Între 3 şi 4 le puteai masura iubirea-n nerăbdare, în ora aia se iubeau mereu mai mult…

Criza de personalitate Emilia
18 ani? Varsta asta e ca ora 15, pe timp de iarna. Nu-i nici zi, nici noapte. Anul lui 18 trece ca un ceas. Nimeni nu te baga in seama, pentru ca esti in mijlocul zilei, si deci, in plus. Asa ca, te claustrezi si eventual devii un tanar inchistat care vorbeste doar de dragul de a vorbi, care este doar de dragul de a fi.

Matern Simion Cristian
Pacea este tulburată de un zgomot cumplit. Speriată, femeia se repede și ia copilul în brațe. Țâșnește pe poteca ce duce spre munte. Alege drumul cel mai anevoios, cel de lânga pârâu crezând că numai zgomotul acestuia poate acoperi plânsul copilului. Este epuizată dar continuă să urce. În sfârșit ajunge în poiană, ascunde copilul într-o gură de peșteră apoi pleacă inapoi spre sat.
Trezită de scâncetul copilului, lupoaica ranită din fundul peșterii se tarăște spre el și incepe să-l lingă matern…

Caz clasat LordDIf
Telefonul vibra scurt semn ca primise un sms. Parcul Eminescu orele 16 fix, semnat Gingasu.
Tipul se dovedise de-a lungul timpului o sursa sigura de informatii. In sfrasit avea ocazia sa le arate tuturor de ce era capabil, va rezolva cazul obtinand in sfarsit promovarea mult visata. Ziarele vor scrie cum el, de unul singur a rezolvat cel mai misterios caz din istorie. Ceasul din turnul primariei batu orele 15.30 trezindul din visare. O rupse la fuga in directia parcului unde descoperi cu tristete infractorul. O marmota pe un banner urias.

Evadare LePetitPrince
Gandurile se zbat sa iasa. Peretii sunt pentru sobolanii urati si zgaiti, nu pentru ea. Iese si isi pierde urma printre bradutii zgribuliti din parc.Trage aer in piept si isi pune ghetele albe cu patine. Mainile executa ritualul trecerii sireturilor prin gaici si al innodatului. Abia atunci incepe sa traiasca pe ziua aceea. Priveste ceasul: 15,35.Gestul e fatal: gandurile se intorc in trupul prizonier. Mai are mult de asteptat pana ce va fi liber sa primeasca stropul de dumnezeire al plutirii pe gheata.

24h: 15-16 ivory
Si el? El unde era?! Spaima i-a spintecat inima pentru o secunda. El plecase? Si amintirea celor intamplate cu putin timp inainte de cutremur o facu sa se mai risipeasca o data printre daramaturi. In prag de nunta, fugise sa i se dea. El o facuse femeia lui si-apoi o aruncase, strivind in pumni ultima farama de sinceritate. Il tradase, iubindu-l. L-ar fi avut, lasandu-l. O durere ingrozitoare-i smuci capul. Tipatul iesi slab, sugrumat. El plecase! El scapase! In linistea de mormant isi auzi zambetul.

15-16 Mircea Popescu
Deci, asa ca pe la patru ceasuri dupa pranz, un buldog pe numele lui
Smarandescu se plimba prin Verentari si vede pe-o poarta veche si
prapadita o ditamai tabla noua emailata „NU INTRATI! CAINE RAU!!!!!”
Asta se nerveaza, baga un umar in poarta si-o muta, intra asa, cracanat,
si vede in batatura un catel, gen shintzu.
„Cine-i ma caine rau aici ?!?!”
“Eu. Ca nu pap tot.”

Concurs 24 de ore, tema 6: 12-13.
Deadline: marti, 23.59.
Baftă!

Prietenie starsgates
Mă uit la ceas:12 jumătate. Îmi aduc aminte că acum trebuie să apară bătrânica şchioapă. Umblă cu un baston, încet, foarte încet.
În urma ei un câine, se opreşte de câte ori se opreşte bătrâna, are răbdare până aceasta se porneşte din nou.
Sunt un duet ciudat. O văd căutând în lada de gunoi, zilnic.
E ca un ceasornic, mereu la 12 jumate apare. Şi totuşi azi a întârziat, e unu fără un sfert.
Ba nu, uite-i! Îi urmăresc cu privirea gândindu-mă că mă comport exact ca acel câine, doar că eu îi urmăresc doar cu privirea.

Fără timp Laura Diha
Când ii spuse Peştişorului Auriu că-şi doreşte să oprească timpul în loc şi să rămână veşnic ca acum nu purta nici ceas şi nici clepsidrei nu-i răscolise nisipul în căutare de secunde… Totul se oprise pentru totdeauna în ora la care oamenii îşi poartă paşii spre locuri de răsfăţ ale papilelor gustative, ora la care copii ies de la scoală şi-s liberi să se joace până târziu, miezul zilei şi toată energia pozitivă concentrată-n jurul lui. Dorinţele se-ndeplinesc mereu intre 12 şi 13…

Sala de aşteptare Leo
Micuţa Fifi se zgâia la domnul cu cravată mov, scobindu-se în nas.
– Nene, ce cravată urâtă ai!
Domnul cu cravată mov clipi iritat, dar se făcu că n-aude.
– Nene, n-auzi? E urâtă foc! Pfiii…
Asistenta ieşea din când în când, citind blazată câte-un nume de familie de pe listă. Fifi clefăia o gumă verde, prea mare pentru guriţa ei, şi umfla la baloane până plesneau.
– Irimescu !
Domnul cu cravată mov se precipită spre uşă , aproape fericit.
– Pa, nene! Da’ să ştii că e tare urâtă cravata lu‘ matale!

Englez la fix cristian
Ma saluta ceremonios dimineata:
-Good morning, sir!
-Good morning, raspundeam, cu gestul reflex de a ma uita la ceas. Zilnic10.35, fix.
Il urmaream cu privirea pana la sezlong. Se dezbraca si isi aranja meticulos hainele. Pleca imediat in apa. Inota o ora. La 11.40 era inapoi pe sezlong. Se stergea calculat, cu privirea pe ceas. La 12 fara cinci se ridica si mergea glont spre bar. Isi aprindea o tigara si cand ajungea la filtru imi striga:
-My friend, let’s drink, it’s more than 12 already.
Era postas, am aflat. Postasul englez nu bea inainte de 12. Ca sa nu sune de doua ori din greseala.

Pătraşcu faţă cu vârsta Caligul
0253 731 483 Apostolescu V.
0276 583 197 Victoraş prof.
După ce m-a arătat din priviri, i-a spus că dacă nu se cuminţeşte îl mănâncă boşorogul. Auzi, stimate simulacru de jurnal, boşorog! M-am făcut că n-am auzit, apoi, când am ajuns în dreptul ei, am zâmbit. „Lasă că şi tu o să te ramoleşti, urâto! are să te bage în azil doar ca să nu-l mănânci”, i-am zis. În sinea mea. Am mai tăiat azi o pagină de cunoştinţe. Mulţi erau mai tineri ca mine când s-au dus. Am umplut-o la loc cu gânduri.
0276 261 922 Mitran Al.

Vise spuberate Mariana
E liber! De la 12 fix e liber de tot…Merge hai-hui pe străzi fără să mai citească chipurile ce-i ies în cale. Merge fără ţintă, fără ritm, fără sine…E gol de el însuşi. E pustiu în orice cotlon interior. Visele au fost spulberate în urma şedinţei între patru ochi…Crede că le-a abandonat în ochii aceia reci, goi, nefireşti…Sau mai degrabă i le-a supt cu nesaţ bolnăvicios nelăsând nici urmă de vis. Nici nu mai ştia ce îşi dorise, ce visase…Ar fi dorit să adoarmă pentru o Veşnicie, să uite tot! Ar fi dorit să se nască a doua oară, să crească, să înveţe mai cu sârg, şi să nu aleagă nici în ruptul capului meseria de…,,bugetar”.

Ora de fericire Mariana
„Ah! Ce bine că ne-am întâlnit!”, vorbeau în şoaptă limba mică şi limba mare. Au rătăcit atâta timp, au trecut una pe lângă alta fără să se recunoască. Fiecare cu ritmul ei, cu interesul ei. Au uitat că sunt surori. Au uitat că au acelaşi tată şi aceiaşi soartă. Acum fericirea lor a durat şaizeci de clipe. Ce poţi să faci în acest timp?! Taci şi asculţi ticăitul inimii…şi ce e mai frumos decât acest timp când se ascultă inima? Nimic!…Limba mare porneşte prima şi se pare că are mare spor…De ce, oare, o ia înainte, că doar au de parcurs acelaşi drum?!…Clipa e grăbită! De şaizecu de ori mai grăbită decât ora…Ce-ar însemna o oră de fericire? Ar însemna să stea ceasul….

Jaluzele Felix-Gabriel Lefter
O privesc, indepartand usor jaluzelele orizontale de la fereastra. Jaluzele orizontale, clasice, de birou, terne. Ii stiu orarul, aproximativ, cat sa ma simt un cvasi-pervers. E drept, n-am ajuns inca sa ma cobor la a-i desena inimi strapunse pe peretii scarii de bloc, cu vreo sugestie alambicata la numarul garsonierei sale. Sau la a mea. Sau la amadoua, alchimic legate. Imi zambeste cand ne salutam – fac in asa fel incat sa-mi verific casuta postala sau sa ies din bloc taman cand vine de la cine ce stie job, in jur de ora 18 (iarna e mai naspa – pe intuneric nu ma ajuta nici ochelarii…
Apoi realizez ca e o legatura subtila intre jaluzele si gelozie, apropiate indeaproape atat ca etimologie cat si ca sens. Dupa jaluzele te feresti de gelozii. As fi gelos, adica, sa vad ca o conduce un altul acasa…Pe de alta parte, egoist, prefer sa ma hranesc din vis decat sa il sfaram in realitate. Femeile vin si pleaca. EA e altceva…

Fericirea de la 12-13 Lady A
Ce poti face intr-o ora? Depinde cum te organizezi si, mai ales, trebuie sa stii ce vrei. O ora, 60 de minute; un minut, 60 de secunde. Total 3600 de secunde. Enorm!
Potrivise ceasul la ora 12. Cand a sunat, s-a ridicat si a tasnit pe usa. Nedumerirea celor din birou se citea cu usurinta. Nu-l mai vazusera asa, niciodata. Au mancat, au barfit noua secretara, dar ceva nu mergea… Unde era Dorel?
Ora 13. Usa zbura aproape din tatani. Dorel intra cu un zambet larg. Fericirea este o alegere personala!

Reflex condiționat cell61
Straniu lucru, îşi spuse, şi începu să se zgâiască la fundul sticlei prin gura ei, ca un copil curios ce ţine pentru întâia dată în mână un caleidoscop. Erau doar câteva bule, nici urmă de culori vii care să-i bucure ochiul. Şi totuşi, era pentru prima dată când se simţea mai bine. Prin sticlă, se uită la ceasul de la mână. În semiobscuritate, desluşi cu greu ora: 12:33. Rânji. Da, despre asta era vorba. Nici fiind şomer nu putea scăpa de reflexul orei de pauză. Satisfăcut, îşi mai turnă o bere.

Usile Emilia
Mergea pe plaja cu o doza de acid in sange cand tocmai ii venise ideea. Incepuse a-i povesti ca se lasa de scoala, de filme si se apuca de poezie si muzica. Dar cine avea sa creada ca muzica lui avea sa fie o revolutie? Spunea ca daca oamenii n-ar fi ingraditi de cunostintele plicticoase si fatidice, daca nu ar avea aceste idei preconcepute, ar fi cu adevarat fericiti,ar atinge absolutul si zarile nemarginite ale existentei.
Psihedelic si feeric. Rebel si abscons.
Are you The one or The Only one?

Singur în vară Petra
În acea zi am dormit până la 12.00. Niciodată nu mi s-a întâmplat, dar până la urmă era weekend. Îmi permiteam. Aşa că am lenevit încă 10 minute şi apoi am deschis geamul. Era cald, insuportabil de cald. Am băut un ness cu apă rece şi am tras nişte blugi pe mine. Când am ieşit din bloc dna Maria mi-a spus că ar trebui să acopăr cu ceva geamurile, că o să mă sufoc de căldură şi nimeni nu mă va găsi. Probabil îi este frică de o înmormântare pe timp de vară. Vrând să-i răspund ceva de bun simţ, m-am uitat la ceas şi i-am spus sec „E 13.00, scuze, dar întârzii!”. Dar dna Maria ştia că merg iar să mă plimb de una singură.

Acum, că m-am decis LePetitPrince
Acum ca m-am decis sa adopt un stil nou de viata, o sa iau un pranz sanatos: o supa de legume si un iaurt dietetic cu paine neagra. La desert voi renunta. Nici macar o prajiturica, mica-mica? Nici. O sa tai raul din radacini! E 12,45…pana la cina si aceea la fel de „sanatoasa” e cam greu sa rezisti doar cu o zeama in care s-au scaldat niste legume si cu un iaurt fara gust! Iti trebuie vointa, nu gluma! Fara indoiala eu voi reusi! Voi adopta un stil de viata sanatos, asa cum mi-am propus. Nu chiar de azi, dar de maine, negresit!

Pătraşcu faţă cu personajele Călin
Maricica îi spusese clar: la doişpe fix te înfiinţezi la Tatoo! Începea sezonul de reduceri. Deşi a ajuns la şi un sfert, magazinul nu se deschisese. De vină erau doi bărbaţi, aparent maturi, care se luaseră la harţă cu aşa o ardoare încât nimănui nu-i mai păsa de sezonul de reduceri. Curând, cei doi domni au renunţat la divergenţele legate de intiietatea la coadă, schimbând replici din ce în ce mai elevate. Ora 13 i-a prins închinând un coniac. Trei, Doamne (dl. Lică, Pătraşcu şi Maricel) şi toţi trei cu telefoanele pe silence.

Intervalul 12-13 Simion Cristian
În primavară, pe la ora 12, un geam al casei s-a spart din pricina vântului puternic, iar în acel moment EL a zărit-o pe EA la geam și a rămas încremenit. Din acel moment viața amândurora cunoștea o întorsătură radicală. Din acea clipă EL nu și-o mai putea scoate din minte pe EA ce-i părea mai frumoasă ca o zână,iar EA simțea că în sufletul ei se petrece ceva cu totul diferit, nu putea să-și scoată din minte chipul zărit printre cioburile ferestrei sparte.

12.30 Dan
Soţiile pescarilor se adună în curtea şcolii pentru a-şi aştepta odraslele. Cele care locuiesc la marginea oraşului vin cu bicicleta şi o lasă în rastelul de pe trotuar. Îşi desfac agrafele cu care protejează poala fustei pentru a nu o agăţa în mers şi se alătură celor aflate deja pe poziţii. Ciripitul melodios al vocilor răzbate până în piaţetă; ai senzaţia că nimeni nu ascultă, vorbesc şi râd toate odată. E ca o revistă a presei de amiază, se dezbate tot ce s-a întâmplat în ultimele 24 de ore.

Musicae LordDIf
Chicotind, contrabasul trimitea bezele trompetei, saxofonul mangaia de zor, pe corzi, o vioară subtirică. Infiorându-se de plăcere, drăgălasa oscila necontrolat între andante si allegro. Pianul părea că are nevoie urgentă de exorcizare, clarinetul se visa tubă spre disperarea domnului trombon, care se hotarî subit sa-l strangă de gât. Cu un zambet in coltul gurii maestrul zise :
– Amice, asta repetitie de Jazz se cheamă.

– după deadline –
iar am intarziat… ajnanina
mi-e greu sa ma desprind de ora 12, as prelungi-o cat mai mult. dupa ce limba mare aluneca mai departe, imi place sa cred ca limba mica ramane nemiscata, dreapta, aratand spre soare. ora cerului, indiferent daca de vara sau de iarna. stiu ca nu e asa, dar inca mai fixez ceasul, sperand sa fixez si timpul.