Asa îl sărăbătoreste Google pe nea Robert Bunsen, chimist
Atunci când am limite (prea des), am. Cum relatiile mele cu chimia au fost, mereu, de o conventionalitate rece, mă aflu în situatia de a mărturisi, jenat, că m-am uitat ca mâta la termometru când am dat să caut ceva pe google. Nu zic, imaginea e colorată, se miscă niste chestii pe acolo, dar eu habar n-aveam cine a fost Bunsen ăsta si de ce e asa important încât să-i dedice ditamai Google-ul un desen special în ziua în care, e drept, se împlinesc 200 de ani de când micutul Bunsen orăcăia în bratele unei moase vânjoase, Frau Muller din Gottingen.
Până la urmă, s-a făcut băiat mare, a învătat să vorbească fluent limba germană si, pentru că îi plăcea să amestece sarea cu zahărul si făina cu mălaiul, cineva i-a sugerat să facă asta în mod stiintific. Ce-o să te faci când vei fi mare?, îl întreba Tante Sabine, iar el răspundea, cu voce subtire, că i se pare că va fi chimist. Ceea ce s-a si întâmplat.
Altfel spus, micutul Robert (Lobelt, cum îsi zicea el când era mic si nu putea pronunta sunetul corespunzător literei „R”), chiar s-a făcut mare. Si nu ne referim aici doar la faptul că, vrând-nevrând, a crescut (i-au crescut până si perciunii, după cum reiese din fotografia de mai jos, obtinută destul de lesne din surse publice). Nu, Herr Bunsen a ajuns om de seamă.
O fotografie celebră (si destul de oficială) cu chimistul Robert Bunsen
Ca să n-o lungesc prea mult (desi mi-ar plăcea), consemnez, sec: s-a înhăitat cu un alt chimist (de care am auzit pe la fizică – a lucrat în legislativ si au rămas niste legi care îi poartă numele; e vorba de Kirchhoff) si au descoperit spectroscopia (nu-i asa greu de pronuntat, dar e mai greu de înteles cum face ceea ce face si de ce o face). Apoi, de unul singur de data asta, a explicat „în mod științific” formarea geizerelor. A mai făcut o lampă cu gaz, căreia, fiind în criză de inspiratie, i-a dat un nume banal (lampa Bunsen) – e o chestie care se foloseste prin laboratoare de chimie (în care eu nu m-am simtit niciodată foarte în largul meu, desi am avut o profesoară-pâinea lui Dumnezeu – sau poate de-aia). Când spuneam că n-a prea avut inspiratie în a denumi lucruri încă nu stiati cum i-a zis fotometerului pe care l-a descoperit. Ei? Ghiceste cineva? Domnul cu geacă? Asa e, i-a zis simplu, Bunsen. N-am aflat precis, dar bănuiesc că si sotiei sale i-a zis, după căsătorie, Frau Bunsen, iar dacă vor fi avut copii, cei mici s-au numit si ei, Bunsen.
În fine, a descoperit niste metale alcaline si tot felul elemente pure (cu denumiri care par banale acum), folosind lampa aia si analiza spectrală (pun pariu că si fotometrul l-a ajutat la ceva!). O chestie care m-a impresionat însă mai mult si mai mult e că obtinerea gazului de acid clorhidric i se datorează (e drept, s-a ajutat si de Sir Henry Roscoe pentru isprava asta). Celor care nu stiu, le spun eu acum: s-a întâmplat ca initialele numelui meu să semene izbitor cu denumirea stiintifică a acidului clorhidric, deci vorbim despre o legătură sentimentală aici, între bloggerul care sunt si chimistul care a fost Bunsen.
Si as mai adăuga: Bunsen a fost profesor la Heildelberg, loc care-mi trezeste amintiri foarte plăcute.
NOTĂ. Ceva informatii am găsit (unde altundeva decât) aici.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 