Dimineaţa dăduseră minerii după ce, noaptea, dăduseră soldaţii cu gloanţe (oarbe, sper) pe lângă Televiziune, aşa că mi-am zis: dacă tot o fi şi-o fi, oare să nu dau io o fugă până la mândra, să-i fur o sărutare? Şi m-am pus io pă tren, da’ mi-o fo’ lene să merg până la vagonu’ unu şi m-oi trezit pă la Adjud că vagonul ăsta în care aţipisem pleacă într-o direcţie aiurea, aşa că ţup din el, de mi-am julit palmele şi mi-am rupt blugii (dar am evitat stâlpul), şi-am ajuns în Piatra ca un golan, ceea ce şi eram, parcă, da’ tot m-o pupat mândra.
Vă chem să votati PA-urile care v-au plăcut cel mai mult dintre cele înscrise în etapa Numai iubirea a concursului de proză arhiscurtăAutoPArtret (regulamentul e aici, iar PA-urile aici).
Deadline, miercuri, 12.00.
P.S. Anuntati-vă prietenii!
NOTĂ. Fiecare arbitru poate vota cel mult 4 PA-uri (dar deodată, că sistemul nu permite revenirea la vot de pe acelasi IP, se pare.
UPDATE.
S-a încheiat votarea, rezultatele brute, mai jos (revin cu calcule si socoteli):
1, 2, 3 nebunatice iubiri
“Errare humanum est” 8.25% (16 votes)
Înainte de a-l vedea, îl dorise (destul de mult). Apoi, la prima îmbrăţişare, şi-a zis că a meritat tot efortul: era mai mult decât visase. A avut parte de treispreze ani de fericire (adeseori de extaz). Privind în urmă, perioada studenţiei a fost, desigur, cea mai frumoasă. A fost ca orgasm neîntrerupt (cam SF, nu?). Un orgasm cultural, desigur. „Macar am văzut toate spectacolele vremii şi filmele Cinematecii”, îşi zice Flavia. Acum nu mai e îndrăgostită de oraşul ei, dar păstrează nostalgia.
NOTĂ. Text publicat în cadrul concursului de proza arhiscurta AutoPArtret.
Tibi si Oc, în Muntii Retezat-Godeanu, august 1992. FOTO: Călin HERA
Ieșisem din Godeanu, intram în Retezat. Am pus cortul în Poiana Pelegii. Eram cu Tibi și cu Oc. Pregătesc eu cina, am spus (ideea îmi venise la Piatra Iorgovanului). Am aruncat mălai în apa fierbinte (dădusem un praf de sare și un cub de unt). Când mămăliga strălucea ca luna plină peste lacul Bucura, am spart ouăle purtate în secret în cutia de aluminiu. Speram să prindă crustă, să fie gălbenușul cleios, speram ca albușul să se lege prin cea mai bună mămăligă care poposise vreodată prin acel ceaun. N-a fost să fie. Nu încercați așa ceva acasă.
Asa cum vă promiteam la un moment dat, am gândit un sistem de alcătuire a unui Tablou PAutorilor. Despre ce este vorba?
Fiecare participant la vreun concurs de proză arhiscurtă organizat pe acest blog acumulează $emne pe Tabloul principal, astfel:
Participare……….1 $emne Locul 21-30……. 2 $emne Locul 16-20……..3 $emne Locul 11-15……..5 $emne Locul 10…………..8 $emne Locul 9…………….9 $emne Locul 8…………..10 $emne Locul 7…………..11 $emne Locul 6…………..12 $emne Locul 5…………..14 $emne Locul 4…………..15 $emne Locul 3…………..20 $emne Locul 2…………..25 $emne Locul 1…………..35 $emne
Pe baza numărului de $emne se alcătuieste Tabloul PAutorilor. În principiu, mă gândesc că ar fi simpatic ca anumitor intervale de $emne să le corespundă niste „ranguri”, pe care PAutorii să le poarte cu fală prin blogosferă (am făcut un lucru similar în Pahico, dar acolo rangurile se obtineau si după alte criterii decât cele pahiliterare; sistemul s-a bucurat multi ani de succes, ceea ce-mi doresc si aici).
Am făcut deja niste calcule, luând în considerare clasamentele generale ale următoarelor concursuri: PAverbe, PAfoto, 24 de ore, Orasul PA si Cinci săptămâni în palon.
Iată ce a rezultat:
TABLOUL PAutorilor
1. Leo 107 $emne
2. Călin 84$
3. LePetitPrince 67$
4. Mariana 63$
5. LeeDee P60$
6. Gabi 53$
7-8. Laura Driha, Ion Toma Ionescu 35$
9. cristian 33$
10. LordD’If 29$
11. Cristian Dima 28$
12. Dan 27$
13. starsgates 21$
14. Adela 20$
15. cell_61 18$
16. Petra 17$
17-18. cell61, Sictireli 16$
19-20. ajnanina, Bogdan Onin15$
21-23. Carmen Negoită, Caligul, Teodora 14$
24-27. Ioan Bistriteanul, Simion Cristian, dragoselu, Lady A13$
28-29. Paul Gabor, Victor 12$
30. Ioana 10$
31-32. Laurean, eugenipi 9$
33. Anca Vrinceanu 8$
34-38. LordulJohn, Cristina, Maria, Geocer, Emilia 5$
39-56. Alexandra-Carmen, Silavaracald, Emilia, Stelar, ivory, Camix, Mircea Popescu, Florin9b, Felix-Gabriel Lefter, Mikael Eon, Zazuza, shanta4uall, A.Dama, Amrita, Maria Postu, Bianca Dobrescu, Vania, zbordefluture 3$
57-62. Visarion, Dan B., drawforjoy, Mailman, Şerban, Gabriela 2$
Această întreprindere e în lucru, dar merg mai departe numai dacă voi constata că există un interes real din partea voastră (lucru care se poate reflecta în idei privind „rangurile”, comentarii la această postare, sfară-n tară = popularizarea ideii de-a lungul si de-a latul blogosferei samd).
Fireste, în Tabloul PAutorilor ar urma să puncteze si participantii unor concursuri de proză arhiscurtă organziate pe alte bloguri, independent de mine (dar care să respecte câteva conditii de bază – de precizat clar!).
OBSERVATII.
Actualul sistem de votare, sondajul de opinie, are multe hibe. Cea mai mare: se poate bănui că, uneori, ordinea în clasamente e decisă ca la Eurovision. Principalul avantaj: e mai usor de tinut evidenta (practic, am destul de putină treabă după momentul deschiderii poll-ului).
Trag nădejde că orice sistem de votare am folosit, folosim si vom folosi (poate ar fi util ca sistemul să se tot schimbe, până-l aflăm pe cel mai bun), Tabloul PAutorilor ar trebui să fie agreat de cât mai multi dintre noi – în primul rând pentru că e mai mult un joc decât un clasament valoric (cine suntem noi să stabilim valori literare?).
Călin Hera pe puntea Bricului Mircea, prin primăvara anului 1995. FOTO: Gig Motoianu
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
Mi-amintesc că am participat, la Neptun, la o conferintă despre dezastre naturale. Era prin anul 1995. Primăvara, cred. Sau toamna lui 1994? Trebuie să verific.
Ideea e că am fost invitati, participantii la chestia aia (foarte interesantă, de altfel) să facem o mică tură cu celebrul bric. A fost grozav!
Colegul meu Gig Motoianu, care făcea fotografii pentru revista Expres, unde prestam si eu, pe atunci, m-a tras si pe mine în poză. „Să ai o amintire, bătrâne!”, asa mi-a zis. Iaca, am o amintire. Si v-o împărtăsesc.
UPDATE. Aici puteţi face un tur virtual al bricului. Graţie colegului mei Octavian Cocoloş (Coco, pt prieteni).
Dragii mei,
cum voi v-ati făcut treaba (ati votat), mi-o fac si eu. Iată clasamentul etapei Ce oras frumos al concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret (toate PA-urile sunt aici):
Clasament de etapă
1. Onest la Oneşti 57v
2-3. Pe corso, Brăila 13v
4. În drum 10v
5-8. “De gustibus”, Simfonia lalelelor, Adevărul despre noi doi, Orasul despre care cântă Andries 9v
Au mai primit voturi
Copaci, Un cocktail perfect, De Veneto, O posibilă definiţie a fericirii 7v
Clujul meu, Orasul cu cuvinte, Cum să citeşti liniştit în metrou, P’Acasă 6v
Etapă, Mi-e drag… 5v
Nedudele, Amintirea unui orgasm (cultural) 4v
Nr. total de voturi: 199
Am calculat clasamentul general la zi:
Clasament general
1. Carmen 41p
2. Bogdan Onin 36p
3-4. LeeDee, Victor 35p
6. injineru 30p
7. MeetTheSun 22p
8. Alina 18p
9. Călin 17p
10. Laura Driha 15p.
11-13. Dan, Petra, Ion Toma Ionescu 13p
14-15. Leo, starsgates 11p
16. Lord D`if 8p
17. LePetitPrince 7p
18. eftimie 6p
19. Ioana 5p
20-21. dAImon, Camix 4p
22. Anamariadeleanu 3p
23-24. LadyA, dragoeslu, zamo* 2p
* Zamo a publicat un text de fix 500, după deadline
Nu vi se pare că seamănă leit cele două statii de metrou?
Cel mai bine e să iei metroul de la capăt de linie: îţi poţi alege un scaun de la margine, astfel încât să reduci riscul ca vreun vecin să-ţi intre în perimetru. Călătorii mai experimentaţi ştiu să aleagă vagonul care opreşte la destinaţie exact în dreptul scărilor. De acum, doar două lucruri pot strica răstimpul de lectură: vreo bătrânică de la Piaţa Obor stând în picioare (ostentativ), respectiv staţia la care trebuie să cobori. Când cartea e prea captivanta, le ignori (nonşalant) pe amândouă.
NOTĂ. Acest PA participă la concursul de proză arhiscurtă AutoPArtret, etapa Ce oras frumos. Puteti să-l votati, aici.
Această etapă a concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret (găsiti regulamentul aici) se numeste Numai iubirea, întrucât vă provoc să povestiti, în 500 de semne (cel mult 550), cel mai năstrusnic/nebunesc lucru pe care l-ati făcut sub impulsul iubirii fiind. Căci a fi îndrăgostit te mână, uneori, să cam faci nefăcute. Cu gratie si candoare, e drept.
Deadline, luni, 12.00.
Baftă!
Mai jos sunt PA-urile dumneavoastră:
“Errare humanum est”LeeDee P.
Cu foarte mulți ani în urmă, într-o lume feerică și aproape de neimaginat, trăia o fată tânără, fericită și foarte liberă. Avea tot timpul din lume să citească noutățile apărute în librării, să vadă o mulțime de filme și să călătorească pe cele mai năstrușnice trasee turistice. Până într-o zi, când l-a întâlnit pe EL și a renunțat de bunăvoie și nesilită de nimeni, la foarte-libertatea ei, iar acum, face lecțiile cu copiii, spală vase, îi calcă LUI, cămășile și scrie PA-uri. Și e încă, fericită…
Dragoste liliachieinjineru
Liliacul îmi inundau nările cu parfumul lor ameţitor. Trebuie neapărat să-i duc şi ei câteva crenguţe, îmi zic. Mă îndrept grăbit spre primul copăcel şi trag de o ramură. Al dracului pom s-a rupt în jumătate. Ce naiba fac acum? Până rup eu toate crenguţele astea se face mâine. Mai bine mă prezint cu tot copacul şi ce-o fi, o fi. Alerg spre uşa apartamentului ei, trag aer în piept să mă calmez, îmi stăpânesc bătăile inimii care o ia la sănătoasa, iau jumătatea de arbust în dinţi şi bat cu putere.
Cum am dat fuga la mândra Călin
Dimineaţa dăduseră minerii după ce, noaptea, dăduseră soldaţii cu gloanţe (oarbe, sper) pe lângă Televiziune, aşa că mi-am zis: dacă tot o fi şi-o fi, oare să nu dau io o fugă până la mândra, să-i fur o sărutare? Şi m-am pus io pă tren, da’ mi-o fo’ lene să merg până la vagonu’ unu şi m-oi trezit pă la Adjud că vagonul ăsta în care aţipisem pleacă într-o direcţie aiurea, aşa că ţup din el, de mi-am julit palmele şi mi-am rupt blugii (dar am evitat stâlpul), şi-am ajuns în Piatra ca un golan, ceea ce şi eram, parcă, da’ tot m-o pupat mândra.
AlunecareLePetitPrince
Eram o patinatoare buna. Pe schiuri nu ma urcasem niciodata. Fetele din tabara se dadeau cu saniuta, hopa-hop. Cand l-am vazut pe el pe partie m-am hotarat. Am inchiriat schiuri. Mi-am dat drumul la vale saltand – vazusem la tv. O miscare ca pe patine m-a facut sa ma intorc cu spatele la vale si sa alunec asa pana jos. Panta nu era foarte inclinata dar destul cat sa prind viteza. Nu stiu cum am reusit sa mentin echilibrul dar n-am cazut. El nu m-a crezut ca e prima oara cand “schiez”. M-a durut.
Cea mai lungă ziMeetTheSun
Era încă noapte când am ieşit din casă. Nu circulau autobuze, am luat un taxi. În gară am băut un ness cald – să mă opresc din tremur. Era iarnă. Frig. Am ajuns la el în oraşul acela străin după 7 ore de nerăbdare şi vreo 500 de km de scenarii. L-am găsit, l-am surprins, mi-a oferit un ceai şi o fereastră deschisă pentru fumul ţigării. M-a condus la gară, nu-mi amintesc dacă m-a sărutat. Apoi alte 7 ore şi alţi 500 de km în transă. Nu mai circulau autobuze, am luat un taxi. Era deja noapte târziu când am intrat în casă.
Iubire de veghe LePetitPrince
Ingerasul dormea respirand usor, abia simtit. Nu puteam sa-mi iau privirea de la chipul lui luminos si dulce. Uitasem oboseala adunata peste zi, uitasem si ca putin mai inainte mi-am facut planul ca imediat ce termin treaba sa ma arunc in pat. De ce nu profitam acum? In scurt timp plangaciosul de serviciu se va trezi cu pofta de joaca, ori ii va fi foame, sau, pur si simplu, va incepe santajul lui bazat pe plans ca sa fie luat in brate. De parca ar fi avut vreo importanta ce va fi fost sa fie…
Le matinAlina
Dimineți de primăvară timpurie. Soarele răsare devreme zilele astea. Perna mea e inundată de lumină, dar eu sunt pe balcon sprijinită de balustrada albastră de vreo două ore deja. Mi-e puțin rece în cămașa albă de noapte și cu tălpile goale pe gresie. Bate vântul dar părul îl am strâns coc în vârful capului. Încă n-am despachetat. Nu te-am crezut când ai zis că n-ai să te întorci. Etajul șase; și cu subsolul șapte. De-ajuns. Mi se face cald; respir. Până la urmă, n-ai mai ajuns să bați la ușă…
Unde dai si unde crapaLordDIf
Pregatisem totul pâna în cel mai mic detaliu sau cel putin asa credeam. O noapte întreaga repetasem în fata oglinzii, urma sa fie cea mai importanta zi din viata mea. Prima mea declaratie de dragoste. Inima îmi batea nebuneste, iar fiecare secunda parea o farâma de vesnicie. A venit în cele din urma, mi-a zâmbit cald si s-a asezat langa mine.
– Stii, de ceva vreme eu te iubesc si… atunci am simtit cum cerul se prabuseste peste mine cu tot cu poarta raiului, calendarul de pe perete arata 1 aprilie
De vegheCarmen Negoita
Aceeaşi lună plină, ce ne mai veghease şi în alte nopţi, îi luminează tăcută chipul. Îmi place să-l privesc când doarme şi să-i simt braţele care mă ţin aproape de el. Nu ştiu cine-i tulbură visele, dar iar i-a apărut linia aceea dintre sprincene, pe care încerc să i-o şterg de fiecare dată când uită să zâmbească. Noroc că nu trebuie să o fac prea des. Întind mâna. Se trezeşte.
– Ce faci, iubito?
– Nimic, iubire. Şi-i zâmbesc cât pot de dulce. Dacă n-ar mai sforăi atâta. Dar asta o ştiu doar eu.
Numai iubirea care esteZamo
Eram aproape plod prin anii ‘90 si eram in limba dupa o tipa superba. Bine, si ea dupa mine, dar altfel. Stiam ca-i plac barbatii macho si poate taman de-asta am simtit nevoia sa ma port intr-una geeky. Intr-un fel, o pedepseam ca era chioarba, fortandu-ma sa fiu mult, mult mai nerdy decat eram. Si cum mi se tot plangea ca intram prea repede in sex (“Zamo, we’re not animals”), precum Padureanca, m-am gandit sa-i cant un cantec. Am ales Need You Around, si o fo mult mai penibil decat am visat. 🙂
CeartaBogdan Onin
”Plec!” mi-a spus ea.
”Foarte bine, îți chem eu un taxi!” i-am replicat furios.
După plecare, în alambicul sinuos al iubirii, mânia s-a mai estompat și la fel și amintirea gâlcevei dintre noi. Multe decizii și răzgândiri mai târziu, m-am pornit să-mi redobândesc iubita. Am trecut pe la gară și chiar pe la aeroport, căci nu știam spre care destinație optase. Inutil, ea plecase. Sau așa am crezut, până când m-a sunat să-mi spună de unde puteam să o recuperez. Fusese la un restaurant cu o prietenă!
Experienta mea în domeniuIon Toma Ionescu
Experienţa mea în domeniu era nulă. M-a simţit şi, binevoitoare, m-a tras pe dormeză să-i fiu sprijin. Corpu-i longilin, parcă fără sfârşit îmi curenta mainile tremurânde, iar buzele, descifrau un limbaj pe care n-aş fi crezut că-l pot stăpâni. Cearşaful a căzut de la sine. Ore în şir, ne-am căutat disperaţi fără să ne putem întâlni cu adevărat vreodată. Cu degetele resfirate, ca să nu pierd nimic, îi măsuram suprafaţa corpului devălmăşit. Nu bănuiam că există atăta delicateţe.
– Ioane ne-am dorit prea mult.
depăseste 550 semne Împotriva instinctuluiVictor
– Îl iubeşti?
– Nu-i treaba ta.
Era treaba mea. Nu pentru că aş fi fost gelos, deşi gelozia îmi sfâşia sufletul în acel moment. Îi citeam în ochii ce fixau dalele trotuarului, neîndrăznind să mă privească, multe sentimente contradictorii: jenă, milă, dorinţa de a scăpa de prezenţa mea stânjenitoare, resemnare… O uram şi o iubeam în aceaşi timp. Şi aveam nevoie să ştiu că va fi fericită. Deşi partea diavolească din mine şi-ar fi dorit ca ea să regrete cândva decizia luată. De obicei nu se întâmplă asta. Nu ştiu dacă eu am luat decizia corectă. Am luat-o în schimb pe cea pe care mi-a dictat-o sufletul, deşi fiecare fibră din trupul meu tremura ca în sevraj doar la gândul absenţei ei.
Din dragoste pentru ea, am lăsat-o să plece.
NOTĂ.
Adineauri, Ion Toma Ionescu mi-a transmis forma finală a PA-ului său: Esecul
Experienţa mea era nulă. M-a simţit şi, binevoitoare, m-a împins către sofaua ce-mi oferea un punct de sprijin. Corpu-i longilin, fără sfârşit îmi curenta mâinile tremurânde sub muselina uşoară, iar buzele, descifrau un limbaj pe care n-aş fi crezut că-l pot stăpânii. Invelişul lunecase de mult. Cu degetele resfirate, să nu pierd nimic, mângâiam suprafaţa corpului devălmăşit. Ore în şir, ne-am căutat disperaţi fără să ne putem întâlni cu adevărat vreodată. N-aş fi putut bănuii că există atâta delicateţe.
– Nu-i nimic, ne-am dorit pre mult.
FIX 500
“Errare humanum est” – LeeDee P.
Dragoste liliachie – injineru
Alunecare – LePetitPrince
De veghe – Carmen Negoita
Numai iubirea care este – Zamo
Cearta – Bogdan Onin
Le matin – Alina
Poate v-aţi prins deja, poate nu: îmi place să fac în asa fel încât cei care ajung pe acest blog să se simtă atât de bine încât să-si facă un obicei în a reveni. Nu e nimic special aici; cu totii gândiţi la fel.
Uneori, îmi place atât de mult să scriu, încât cu greu mă opresc (dar, slavă Domnului, sunt destule lucruri care intervin brusc si mă opresc abrupt; poate de-aia s-a si întâmplat Întâlnirea dintre mine si ideea prozei arhiscurte).
Ce m-a apucat să vorbesc explicit despre mine? Poate că asa fac eu atunci când mă fâstâcesc. Nu stiu.
Chestia e că ieri au apărut niste rânduri foarte amabile despre acest blog. Nu stiu dacă se sughite când citesc unii despre tine/blogul tău, dar îmi asum asta. Găsiţi aici ce si cum.
Asa îl sărăbătoreste Google pe nea Robert Bunsen, chimist
Atunci când am limite (prea des), am. Cum relatiile mele cu chimia au fost, mereu, de o conventionalitate rece, mă aflu în situatia de a mărturisi, jenat, că m-am uitat ca mâta la termometru când am dat să caut ceva pe google. Nu zic, imaginea e colorată, se miscă niste chestii pe acolo, dar eu habar n-aveam cine a fost Bunsen ăsta si de ce e asa important încât să-i dedice ditamai Google-ul un desen special în ziua în care, e drept, se împlinesc 200 de ani de când micutul Bunsen orăcăia în bratele unei moase vânjoase, Frau Muller din Gottingen.
Până la urmă, s-a făcut băiat mare, a învătat să vorbească fluent limba germană si, pentru că îi plăcea să amestece sarea cu zahărul si făina cu mălaiul, cineva i-a sugerat să facă asta în mod stiintific. Ce-o să te faci când vei fi mare?, îl întreba Tante Sabine, iar el răspundea, cu voce subtire, că i se pare că va fi chimist. Ceea ce s-a si întâmplat.
Altfel spus, micutul Robert (Lobelt, cum îsi zicea el când era mic si nu putea pronunta sunetul corespunzător literei „R”), chiar s-a făcut mare. Si nu ne referim aici doar la faptul că, vrând-nevrând, a crescut (i-au crescut până si perciunii, după cum reiese din fotografia de mai jos, obtinută destul de lesne din surse publice). Nu, Herr Bunsen a ajuns om de seamă.
O fotografie celebră (si destul de oficială) cu chimistul Robert Bunsen
Ca să n-o lungesc prea mult (desi mi-ar plăcea), consemnez, sec: s-a înhăitat cu un alt chimist (de care am auzit pe la fizică – a lucrat în legislativ si au rămas niste legi care îi poartă numele; e vorba de Kirchhoff) si au descoperit spectroscopia (nu-i asa greu de pronuntat, dar e mai greu de înteles cum face ceea ce face si de ce o face). Apoi, de unul singur de data asta, a explicat „în mod științific” formarea geizerelor. A mai făcut o lampă cu gaz, căreia, fiind în criză de inspiratie, i-a dat un nume banal (lampa Bunsen) – e o chestie care se foloseste prin laboratoare de chimie (în care eu nu m-am simtit niciodată foarte în largul meu, desi am avut o profesoară-pâinea lui Dumnezeu – sau poate de-aia). Când spuneam că n-a prea avut inspiratie în a denumi lucruri încă nu stiati cum i-a zis fotometerului pe care l-a descoperit. Ei? Ghiceste cineva? Domnul cu geacă? Asa e, i-a zis simplu, Bunsen. N-am aflat precis, dar bănuiesc că si sotiei sale i-a zis, după căsătorie, Frau Bunsen, iar dacă vor fi avut copii, cei mici s-au numit si ei, Bunsen.
În fine, a descoperit niste metale alcaline si tot felul elemente pure (cu denumiri care par banale acum), folosind lampa aia si analiza spectrală (pun pariu că si fotometrul l-a ajutat la ceva!). O chestie care m-a impresionat însă mai mult si mai mult e că obtinerea gazului de acid clorhidric i se datorează (e drept, s-a ajutat si de Sir Henry Roscoe pentru isprava asta). Celor care nu stiu, le spun eu acum: s-a întâmplat ca initialele numelui meu să semene izbitor cu denumirea stiintifică a acidului clorhidric, deci vorbim despre o legătură sentimentală aici, între bloggerul care sunt si chimistul care a fost Bunsen.
Si as mai adăuga: Bunsen a fost profesor la Heildelberg, loc care-mi trezeste amintiri foarte plăcute.
NOTĂ. Ceva informatii am găsit (unde altundeva decât) aici.
Ca să n-o lungim prea mult, vă chem să votati PA-urile preferate, dintre cele care participă la etapa „Ce oras frumos” a concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret. Fiecare are dreptul la cinci voturi, dar trebuie date deodată. Deadline: vineri, 12.00.
Anuntati-vă prietenii!
P.S. Am zis c-ajută să vă arăt si aici care-s PA-urile. Iată-le, deci: Citește în continuare →
Omama se fereşte de fum, dar nu-i chip. E vesel focul de sub ceaunul în care fierb oase (şi ce mai trebuie ca să faci săpun de casă) şi pus pe şotii. Dacă bunica se dă doi paşi la stânga, fumul o urmează. La fel când ea se fereşte la dreapta şi când dă roată ceaunului, ba chiar şi când se retrage spre gard, la margine de curte. Bunica tuşeşte, iar copilul de trei ani o ia la fugă, dar nu spre Omama, ci spre poartă. „Ce faci la poartă?”, întreabă ea. „O deschid să iasă fumul”, explică flăcăul.
Au mai primit voturi
Pasta alle vongole 28v
Ispita 27v
Fochistul 23v
Cozonac Pachistanez, Stranie pofta de mine 22v
Foame 15v
Salata de… mentă 12v
PAduminica 11v
Alioli 10v
Ciorba de salată, La plesneală, Am făcut-o de mămăligă 9v
Papa bun 8v
Şi cu ce poftă … 6v
Voturi (total): 419
Clasament general
1-2. Carmen 33p, Victor 33p,
3. LeeDee 30p
4. Bogdan Onin 28p
5. MeetTheSun 18p
6. Laura Driha 15p
7. injineru 14p
8-9. Alina, Călin 13p
10-11. Dan, Petra 10p
12-13. Leo, starsgates 9p
14-15. Ion Toma Ionescu, Lord D`if 8p
16. Ioana 5p
17. LePetitPrince 4p
18. Anamariadeleanu 3p
19-22. dAImon, eftimie, Camix, LadyA 2p
OBS.
– injineru a intrat în fortă în concurs si a câstigat etapa în mare stil
– remarc calitatea multor PA-uri (cine se încumetă să facă o pahicritică?)
– voi fi mult mai strict la a) numărarea semnelor :P, b) erori comise din prea mare grabă sau de dragul de a „salva” un semn sau două
– nu uitati să scrieti PA-uri pentru etapa „Ce oras frumos” care se va încheia mâine, la 23.59.
Bucurati-vă de frigul de azi si de cel de mâine. Tineti minte dârdiala de acum, salutati-vă răceala, rosul în gât*, fularul. Nu va trece mult si veti aqvea nostalgia lor. E cineva care crede că nu va urma o vară fierbinte (si lungă)?
M-am tot gândit. De când a apărut în România ora de vară (1979), m-am tot întrebat ce e cu chestia asta. Adică, am înţeles eu încă de pe atunci (eram deja flăcău voinic) care-i diferenţa şi care rostul. Dacă nu mă înşel prea tare, „presa” vremii sugera că tărăşenia ar fi vreo idee măreaţă a lui Ceauşescu. Eu, cel puţin, aşa am avut atunci impresia (eram prin clasa a cincea). Ce-i drept, dacă nu dădea Ceauşescu OK-ul, rămâneam fără oră de vară.
Paranteză: am aflat între timp că România mai avusese oră de vară în perioada interbelică (între 1932-1940), că ideea i-a aparţinut lui Benjamin Franklin în 1784. Găsiţi mai multe aici.
Ideea e că, deşi am dormit mai puţin azi-noapte (vrând-nevrând), deşi îmi place iarna (având nostalgia vacanţelor îndelungate la schi), prefer ora de vară. Mi se pare că o zi în care ajung acasă când încă nu e întuneric nu e o zi pierdută, poate de-aia. Voi?
O stiti, desigur, pe Roxana, voi, cititorii acestui blog. Mai sus am postat două portrete ale ei (unul făcut de sotul Roxanei, altul de sora ei geamănă) si un autoportret, asa cum le-am găsit pe fermecătoru-i blog (unde intru mult mai rar decât as dori).
Ce m-a apucat?
Prima chestie e că Roxana ne va face o surpriză, la finalul concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret (fiind vorba de o supriză, nu vă pot spune mai multe, dar stati pe aproape, pentru că merită!).
A doua chestie e că Roxana m-a făcut să rosesc. (Puteti vedea aici de ce.)
O fotografie aflată în Ziarul de la 5 mi-a iscat ideea să adun imagini de pe blogurile prietenilor, într-un soi de expozitie pe care mi-ar plăcea să v-o pot prezenta cu regularitate.
Dan cere ajutorul pentru un titlu de dat acestei fotografii. Sunt sigur că are mai multe variante, una e cea de aici, dar haideti să intrăm în jocul lui, ce ziceti?
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
Fotografie de Sorin Stanciu
Sorin Stanciu, intrat din nou într-o fază alb-negru, nu a dat nici el titlu acestei fotografii. E drept, nici n-a cerut vreun sfat, dar de ce n-am da unul? 😉
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
Am găsit Sala Dietei de la Castelul Huniazilor (acum i se zice al Corvinilor, să le fie ciudă ungurilor), la Carmen Negoită. Si m-a apucat dorul.
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
La Remsu Suciu am găsit acest Semn. Eu cred că e un semn bun.
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
Ochii Sibiului. Foto: Daliana
Daliana ne face cu ochiul (sunt fascinat de ochii Sibiului!).
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
Statuia lui Carol I din fata Biblioteca Centrală Universitară, Bucuresti. Foto: Costin Comba.
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
La Alex Mazilu am găsit Viată si albastru, o fotografie simplă, linistitoare si, totusi, incitantă. Cam ca un PA.
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
Leo a reusit să fotografieze primele ramuri înflorite. În sfârsit! (Ce chef de primăvară aduce!).
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
g1b2i3 ne face cunostintă cu un pictor italian de pe la 1400
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
NOTĂ. Această postare e neterminată. Astept propunerile voastre ca s-o completăm cum se cuvine.
UPDATE. Roxana se joacă asa cum numai ea stie s-o facă si ne propune niste flori care fain ar fi sa fie de sezon 😉
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
ALT UPDATE.
Am găsit pe facebook o fotografie a Mihaelei Barbu. Asta de mai sus. Am zis s-o vedeti. O fi poluare?
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
UPDATE3. Din colectie nu putea lipsi o fotografiei făcută de Liana tocmai în Nicaragua. E, iată, si cu pepeni 😉
P.S.1 Fiti pe fază, Liana are fotografii trăznet si povesti si mai si!
P.S.2 Click pe foto pt imagine mărită!
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
