Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Coperta cărţii Acum nu e momentul, a caricaturistului Mihai Stănescu
Am cumpărat cartea lui Mihai Stănescu în 1990. Mi se părea o superdisidenţă atunci. (Văd că acum poate fi luată online, sunt curios dacă preţul e, într-adevăr, 2,5 lei.) Dar altceva vreau să zic acum: Citește în continuare
Dl. Lică priveşte în jur şi abia apoi în ochii trişti ai câinelui alb. Deschide uşa de la intrarea în bloc şi lasă câinele să se strecoare. Dacă ar vorbi, mi-ar spune mulţumesc, se felicită dl. Lică. Aşteaptă animalul cu uşa liftului întredeschisă, apoi apasă pe butonul nr. 10, ca să nu influenţeze. Urcă tăcut. Câinele iese demn din lift şi coboară, respirând greu, până la etajul doi. Încearcă să ridice piciorul lângă uşa administratorului. Dar nu mai are vlagă.Se uşurează pe preşul de la intrare, care se îmbibă, apoi devine băltoacă.
Bob, probabil cel mai simpatic american împreună cu care am băut whiskey Jim Beam. Foto: Călin Hera
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
L-am cunoscut pe Bob prin 1993, la Sestriere, la Campionatele Mondiale de Schi ale Jurnalistilor (trebuie să vă vorbesc despre aceste minunate întâmplări). L-am cunoscut ca pe un tip foarte, dar foarte!, simpatic.
Atunci când s-a prezentat mi-a spus că e din „Reno, cel mai mare oras mic din lume”. Bănuiesc că ăsta e vreun slogan de popularizare a asezării; atunci mi s-a părut o glumă excelentă si părea foarte a lui.
Dar brandul personal al lui Bob era altul. Citește în continuare
Nu ştiu alţii cum sunt, dar bănuiesc. Nu ştiu nici dacă ne aflăm într-o prelungire a iernii, dar mă aşteptam la altceva. Mă aşteptam ca ăştia de la Radet să taie cãldura abia atunci când pânã şi Flavia îşi va fiînchis caloriferele. Mă aşteptam la cireşe, la cărăbuşi, la tricou cu mânecă scurtă. Sincer. Nu-i vorbă, accept cu bucurie ce e, nu-mi pierd vremea cu gânduri chinuitoare gen „ce-ar putea să fie”. Dar, totuşi. Inginerul, care, de când l-a părăsit experta PR, citeşte mult şi vede cel puţin un film pe seară, tocmai şi-a descărcat, ironic, filmul ăla cu premiantul clasei care a aruncat o farfurie pe fereastră.
Cum concursul de proză arhiscurtă AutoPArtret este, deja, intrat în istorie (ca o pagină de aur a PA Istoriei), mă simt onorat să vă anunţ că Bogdan Onin, câştigătorul PAîntrecerii, şi-a primit locul binemeritat pe Pagina de Onoare. Felicitări!
Atunci când postam fotografia de aici, prietena noastră MeetTheSun, care cam ştie munţii noştri, se întreba cu glas tare unde o fi fost făcută. Am promis atunci că voi răspunde în cadru festiv. Apoi a trecut vremea. Zăpada s-a mai topit. Priviţi, privighetoarea cântă (şi liliacul a-nflorit). Am auzit cântând şi cucul (într-o pădure-n Retezat). Sunt roşii pe tarabe (de prin Cipru). Şi nici cireşe n-am mâncat.
Citește în continuare
Minutul 69 al meciului de fotbal Steaua – Rapid văzut pe Digi Sport a însemnat, poate, cel mai bun moment de fotbal jucat în sezonul 2010-2011 de vreo echipă de Liga 1 din Bucureşti.
Un şut sănătos din afara careului, o respingere greşită a portarului de rezervă al naţionalei şi ţâşnirea veteranului Daniel Pancu, care a fost cu vreo 15 ani mai rapid decât fundaşul Gardoş.
Gol cu capul, plasat, din plonjon, „ca la Mondiale”. Minge înfiptă în poartă, cu sete, cu poftă, cu bucurie, cu plăcerea jocului şi a luptei sportive. Cu adevărat frumos!
Citește în continuare
Avertisment: această postare e adresată doamnelor si domnisoarelor care citest acest blog (în mod regulat sau ocazional). Domnii si domnisorii sunt invitati să citească (atent) răspunsurile mai sus-numitelor, să chibiteze, adică, si să tragă concluzii. Iar dacă nu pot si nu pot să stea, pur si simplu, deoparte, discreti (asa cum sunt de obicei), atunci îi rog să comenteze cu băgare de seamă: chiar dacă azi e Ziua Bărbatilor, ele vor avea grijă să ne facă să nu stim asta, să ni se pară o prostie, un fleac, ne-au ciuruit definitiv. Citește în continuare
Prietena noastră Liana s-a întors de curând dintr-o călătorie îndelungată prin America Centrală. A trecut deja multă vreme la prima ei astfel de ispravă, asa că putem vorbi despre un stil de viată Liana, bazat pe călătorii lungi si dese (cheia adevăratelor succese).
Vă îndemn să cititi jurnalul ei de călătorie (absolut special!) Citește în continuare
Mesajul administratorului din „Viaţa la bloc”. FOTO: Călin Hera. Click pe foto pentru imagine mărită!
S-or fi iubit sincer (părinţii-campioni), o fi fost doar o dragoste animalică? Dacă ar avea amintiri (dar n-are?), ar vedea în faţa ochilor, ca fiind aievea, o chestie albă şi pufoasă îndrăgită rapid (cum să nu te bucure aşa ceva?!). Îi plăcea laptele, îi place şi acum. N-a făcut niciodată mofturi, dar s-a obişnuit cu binele; a fost mereu un maidanez privilegiat pentru că a ştiut întotdeauna să dea din coadă şi, chiar dacă n-a prea lătrat, i-a ţinut pe vagabonzi deoparte. Acum, toate-s trecut. N-a fost rău, dar parcă ceva nu mai e. Citește în continuare
Mă număr printre cei care spun că o zi fără dileme e o zi plictisitoare. Si nu m-am plictisit niciodată până acum. Reformulez: nu-mi amintesc să mă fi plictisit vreodată. Să ai de a face cu dileme înseamnă să trăiesti. Înseamnă a fi pus în situatia de a alege. Cred că e ceva ce tine de libertate. A iesi dintr-o dilemă e, de cele mai multe ori*, un câstig. Mergi mai departe, adică. Poate fi ceva mai presus decât urcusul unui munte (ceea ce e minunat!), fiindcă atunci când ajungi pe vârful vârfurilor te poti întreba: OK, si acum?! În schimb, după ce ai rezolvat o dilemă, va apărea mereu alta. Iar dacă ai suficient simt al umorului si suficientă întelepciune, te poti folosi de dileme ca de jaloane.
* Spun „de cele mai multe ori” pentru că, de data asta, n-am câstigat nimic: prefer să citesc Dilema veche editia print, nu pe cea online. Aseară am uitat revista pe birou, iar azi n-am mai găsit-o. Mă tentează o experientă ciudată: s-o las necitită. Cum ar fi?
Cineva a scris pe un perete de la etajul opt (proaspăt zugrăvit) o chestie stupidă: „Osama a murit. Trăiască Obama!”. Tanti Ana, de la doi, care habar n-are nici cine e Osama, nici cine Obama, a fost prima care a văzut mojicia. „Ai dracu derbedei, nici o lună n-au ţinut pereţii curaţi!”, i-a zis doamnei Leni Pârvu (lângă uşa ei era inscripţia). Ce-i drept, şi-a zis Doru, s-au mişcat repede; abia trecuse o oră de la anunţul preşedintelui Obama. Din păcate, a fost o zi ploioasă, aşa că discuţiile ulterioare din faţă blocului n-au mai avut loc.
NOTĂ.
Acest text face parte din serialul Viata la bloc.
Sezonul al doilea:
– Sex, bere, meci
– Ce să promiti dacă vrei să câstigi la loto
– Filosofia poşetei
UTIL.
– Primul sezon
– Liviu si Natalie Portman
– Index de personaje
Imagini din Barcelona, potpuriu adunat de pe google
Întreb si eu, asa: unde l-ati îndruma întâi și-ntâi pe un amic de-al vostru care s-ar nimeri vreo trei zile prin Barcelona? Unde e bine să doarmă/mănânce? Ce poate vizita mai ales? Ce să nu rateze în niciun caz? Samd.
P.S. Am descoperit această postare veche, cred că se potriveste.
Diana este elevă în clasa a XI-a a Colegiului National „Iancu de Hunedoara” si scrie poezie. Mi-a fost recomandată de Eugen Evu. Iată câteva haiku-uri scrise de ea.
SALCIA
Apă liniştită
Salcie cu o căruţă de ani
Lacrimi de smarald.
DOI
Covor de frunze aurii
Copil şi cel mai bun prieten
Prietenia magică.
VIAŢĂ
Norii supăraţi
Florile pline de culoare şi viaţă
Poteca prietenoasă.
Castelul din Hunedoara, fotografiat de REMUS SUCIU
Mi-e dor de Hunedoara, desi sunt câteva zile de când am fost pe acolo. Mi se face dor de fiecare dată când văd fotografiile lui Remus Suciu.
„E de rău să ţii geanta (sau poşeta) deschisă”, spune Flavia, spre uimirea inginerului, care o ştia persoană educată, tânără; n-ai fi bănuit-o niciodată că ar fi superstiţioasă. „De ce, fuge norocul? Se scurg banii?”, o întreabă, uşor amuzat. „A, nu de-aia. Am păţit-o eu anul trecut. Eram de gardă la spital, lăsasem o ciocolată în poşetă când m-au chemat la o urgenţă şi n-am închis fermoarul. Am descoperit şoricelul abia acasă: se ghiftuise cu ciocolată şi prinsese iuţeala. A trebuit să-mi cumpăr pisică, altfel nu l-am putut prinde.”
NOTĂ.
Acest text face parte din serialul Viata la bloc.
Sezonul al doilea:
– Sex, bere, meci
– Liviu si Natalie Portman
– Ce să promiti dacă vrei să câstigi la loto
UTIL.
– Primul sezon
– Index de personaje
Altfel spus, am ales tema. M-am bazat pe voturile voastre si am ales ceva aflat pe podium.
Dacă e interesat cineva de asta, iată cum am procedat:
– am exclus varianta Ocean Mist (28,13% din voturi), deoarece tocmai îsi trăise traiul.
– am rămas, astfel, cu Under the Influence (12,5%), respectiv Coraline, Mystique, Elegant Grunge (câte 9,38%)
– am stat si am cugetat si răspunsul a fost Under The Influence. Probabil c-am fost influentat.
De acum, vă astept să ne citim cu bine.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 