Bob, probabil cel mai simpatic american împreună cu care am băut whiskey Jim Beam. Foto: Călin Hera
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
L-am cunoscut pe Bob prin 1993, la Sestriere, la Campionatele Mondiale de Schi ale Jurnalistilor (trebuie să vă vorbesc despre aceste minunate întâmplări). L-am cunoscut ca pe un tip foarte, dar foarte!, simpatic.
Atunci când s-a prezentat mi-a spus că e din „Reno, cel mai mare oras mic din lume”. Bănuiesc că ăsta e vreun slogan de popularizare a asezării; atunci mi s-a părut o glumă excelentă si părea foarte a lui.
Dar brandul personal al lui Bob era altul. Mai tineti minte jocul acela din copilărie în care trebuia să aveti la voi, în orice moment, ceva de culoare verde (sau rosie, depinde de întelgere), altfel primeati o literă din cuvântul fazan? Asa si cu Bob: avea mereu la el măcar o sticlută de 0,2 cl cu whiskey Jim Beam. Era fan, dar unul cunoscător, era un intelectual al Jim Beam-ului.
În săptămâna petrecută la Sestriere și în cea din Quebec, de peste câtiva ani, mi-a pasat zeci de sticlute de whiskey. Fireste, am băut doar o mică parte din licoarea continută în ele, dar nu despre asta e vorba, ci despre faptul că, nu stiu de ce, m-a apucat dorul de Bob.
Sunt curios dacă mai iese la schi. Dacă-l întâlniti vreodată, ciocniti un pahar cu el (nu se supără dacă puneti gheată) si ascultati-l. E hâtru, fără a fi obositor, si foarte întelept.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 