29/06/2011

Salut încă o idee mirceapopescuiană

Lăsaţi deoparte titlul (s-a jenat niţel şi el, atât cât să dea bine). Reţineţi ideea. Argumentaţia mi se pare suficientă, nu am a adăuga prea multe.
Dar înainte de orice, mă văd (la cafeaua de dimineaţă) nevoit să salut cu plăcere această nouă idee Mirceapopescuiană (ce-o să ne facem când Mircea nu va mai avea idei?): da, Mircea propune apariţia unor bloguri care să traducă articole interesante culese din bloguri scrise în alte limbi. Eu cred că această idee are un potenţial uriaş, probabil în ambele sensuri. Ce-aţi zice dacă PA-urile voastre ar apărea, scrise într-o limbă engleză curată, sau germană sau italiană sau ce vreţi voi, pe vreun blog de aiurea?
Deci, salut.

28/06/2011

Costache Caravană se întoarce

print screen după o căutare ciudată pe google; click pt imagine mărită!

Tare m-a binedispus, azi-dimineaţă, faptul că un necunoscut a ajuns pe acest blog căutând (via google) „roman istoric cu personaje ca ducu cel iute chirila zece cutite”. Am vrut să văd ce-a găsit. E mai sus.
Pe prima pagină, doar două referiri la romanele lui Ioan Dan. Cea de pe blogul meu (aici adusesem vorba) şi cea de pe blogul lui tzoanca. Unde am aflat un link pe care mă bucur să vi-l împărtăşesc. . Sunt probleme la diacritice (în ceea ce mă priveşte, cel puţin), dar e de reţinut! . Am găsit, tot acolo, versiunea cu diacritice OK!

Ca să cinstesc momentul aşa cum se cuvine, reiau pasajul „despre brânză” sugerat de tzoanca; e o capodoperă literară! Citește în continuare

27/06/2011

Barcelona. În trecere pe la Palau de la Música Catalana

Captură de pe pagina wikipedia, care surprinde şi câteva fotografii ale Palau de la Música Catalana. Click pt imagine mărită!

Prin peregrinările mele barceloneze, mi s-a deschis în faţă, neaşteptat, Palau de la Música Catalana. Eram deja supraplin de frumuseţi arhitecturale, eram sub farmecul La Padrerei, mă plimbasem prin cartierul gotic, era spre seară, nu mai doream decât o masă caldă şi un pahar cu vin rece.
M-a înviorat/surprins/încântat această clădire, despre care (recunosc sportiv) nu auzisem. Citește în continuare

26/06/2011

Ahile şi broasca ţestoasă (film)

Akiresu to kame (Ahile şi broasca ţestoasă), Japonia, 2008

Un tip câştiga o groază ce bani pe seama viermilor de mătase. Bogătaşul avea slăbiciune pentru tot felul de artişti plastici şi pentru gheişe (sponsoriza la greu ambele tagme). Într-o zi, s-a întâmplat ceva: au murit viermii de mătase, s-a dus naibii averea, aşa că omul şi-a pus capăt zilelor.

Nevastă-sa, tinerică, frumuşică (spre deosebire de gheişe; la faza asta nu l-am înţeles pe bogătaş!), aflată la anaghie, şi-a luat unicul fiu şi l-a dus la ţară, la un unchi şi-o mătuşă. Apoi şi-a cam luat şi ea zilele.

Copilul era cam zbanghiu (folosesc acest termen un pic eronat, îmi zice DEX): avea în cap numai verbul a picta. Lucru care îi aduce tot felul de necazuri de-a lungul vieţii, dar îl şi ajută să treacă nonşalant peste ele. Citește în continuare

25/06/2011

„Patria mea e ca o dulceaţă pe mâini” sau ce rimează cu :)

La cererea telespectatorilor, mai dezvălui un poem din ultima carte a lui Mihail Gălăţanu (România aproximativă). Am ales pentru voi „Patria mea e o dulceaţă pe mâini” („cu toţii ne murdărim de ea/dăm şi pe haine/devine lipicioasă/până la taine”).
Poate că este cea mai sentimentală poezie patriotică din cartea lui Mihai. Atât de duioasă (sic!), încât autorul o încheie cu un smile (n-am mai întâlnit aşa ceva până acum, dar poate nu-s eu prea umblat).
Enjoy! Citește în continuare

24/06/2011

Nu mişcă nimeni! (PAfoto’)

Cea mai impresionantă statuie vie de pe Las Ramblas, Barcelona (are şi autorizaţie, se vede dacă măriţi fotografia). FOTO: Călin Hera

Aceasta este noua temă a concursului de proză arhiscurtă PAfoto’ (regulamentul aici). Vă invit să scrieţi texte de 500 de semne (max. 550) inspirate de fotografia de mai sus. Inventaţi o poveste. Până marţi, orele 13.00. Baftă!

UPDATE. Vă mai arăt nişte fotografii, făcute din alte unghiuri. Nu dezvăluie niciun mister: omul chiar nu şade pe nimic şi a stat aşa, nemişcat, cel puţin 10 minute, cât l-am urmărit eu (p-ormă m-au durut pe mine picioarele). Citește în continuare

24/06/2011

Venea un vot popular pe Sena

Vă invit să votaţi PA-urile etapei Bonjour (le găsiţi aici) din cadrul concursului de proză arhiscurtă PAfoto’. Acest sondaj contează pentru clasamentul de popularitate. Înaltul Giudeţ judecă deja PA-urile, pentru clasamentul de etapă.
Mai jos.

Citește în continuare

Etichete: , ,
23/06/2011

Noaptea de sânziene a lui Ilarion

Debut spectaculos: un pahar făcut ţăndări. Ilarion, care n-a fost niciodată un tip foarte subtil, i-a plăcut mereu să fie direct, ce-i în guşă-i şi-n căpuşă, n-a dat incidentului decât o atenţie practică: trebuie strânse toate cioburile înainte ca ăia mici să vină acasă. Zis şi făcut!
După ce a culcat copiii, şi-a turnat un deget de coniac în pahar, a aruncat trei cuburi de gheaţă şi a completat cu coca-cola. Apoi a scrutat noaptea din cartier. Lipseau două lucruri: paharul spart şi nevastă-sa.

23/06/2011

Ordinea PAfotoautorilor (3)

Graţie voturilor date de boierii Înaltului Giudeţ pentru etapa Cu foc a concursului de proză arhiscurtă PAfoto’, am fost în măsură să calculez şi pot să vă arăt acum ordinea PAfotoutorilor, la zi, o ordine în care pe primele două locuri ale podiumului stau câte doi autori; îi felicit pe tuspatru.

UPDATE. Un PA scris după deadline duce la o schimbare spectaculoasă de lider! Detalii, mai jos 😉

Citește în continuare

Etichete: , ,
23/06/2011

Clasament cu foc

Înaltul Giudeţ a votat, aşa că pot să vă prezint clasamenteul etapei Cu foc a concursului PAfoto’. O etapă în care dragoselu, intrat abia acum în concurs, a ocupat primele două locuri!
Mai jos, clasamentul de etapă: Citește în continuare

Etichete: , ,
23/06/2011

Stadion (aproape gata)

Stadionul Naţional din Bucureşti fotografiat din stradă. FOTO: Călin Hera

Am trecut pe acolo, zilele trecute. Se lucra (dar nu îndrăcit, cum m-aş fi aşteptat). Mi-ar plăcea să chiar fie gata la inaugurare, să nu vină Oprescu şi să spună că, na, lifturile încă nu merg, iar toaletele mai aşteaptă. La meciul cu Argentina vreau să-mi duc copiii, iar asta înseamnă că aş vrea să fie totul în regulă.

Oricum, sunt cu ochii pe el ;). Şi nu de ieri, de azi, ci de mai multă vreme, de pe când stadionul era în formă de PA :P.
Mai jos, încă nişte fotografii, mai noi şi mai vechi: Citește în continuare

22/06/2011

Copiii din ochelari

Chip de femeie cu ochelari de soare. FOTO: Calin Hera

O privire face cât 1.000 de fotografii, iar o fotografie cât 1.000 de cuvinte. Calculul e simplu.

Iar dacă privirea e îndărătul unor ochelari, totul devine poezie.

 

21/06/2011

Podul lui Ilarion

Colţ de Sena văzut de pe pod, din faţa Notre Dome. Foto: Călin Hera (mai 2011)

Ilarion stă pe pod şi scuipă în râu (din când în când). E o frumoasă zi de joi, e o oră la care cei mai mulţi oameni sunt la serviciu. Lumina cade frumos, dinspre malul drept. O barcă trece suficient de rapid (şi de departe) încât să nu fie nimerită. Ilarion priveşte valurile şi, nu ştiu cum, i se pare că stă pe malul râului şi se uită la un om în toată firea, la el însuşi, care stă pe pod, scuipă în râu şi atât. E un tip bine, trebuie să recunoaştem, îşi zice (şi mustăceşte). Dar cam fără rost. Citește în continuare

20/06/2011

Parcul de piatră de pe La Pedrera

I-am zis "Bufniţa" acestei fotografii (prietenii îşi pot da seama de ce) făcută pe La Pedrera, Barcelona. FOTO: Călin Hera (mai 2011)

Căci ce altceva este creaţia lui Gaudi decât un parc cu alei generoase, în care plantele, impresionante, entuziasmante, au viaţă deşi sunt din piatră. Şi ascund coşuri de fum.
Am petrecut zeci de minute pe una dintre cele mai interesante clădiri în care m-au purtat paşii.
P.S. N-am folosit liftul, vreau să menţionez.

Mai jos, un slideshow 😉 Citește în continuare

20/06/2011

Poporul a avut o revelaţie (sondaj PAfoto’)

S-a încheiat votarea PA-urilor etapei Cu foc din cadrul concursului de proză arhiscurtă PAfoto’ (mă refer la votul din sondaj, care contează pentru clasamentul de popularitate). Câştigător, PA-ul Revelaţie scris de Bogdan Onin (găsiţi textul aici).
Mai jos, rezultatul votului: Citește în continuare

Etichete: , , ,
19/06/2011

Hrană

Dar pe tine tot barza te-a adus, bunicule? Mădălina îşi încreţeşte fruntea niţel; i se pare greu de imaginat o barză atât de mare (şi de proastă) încât să care un om aşa de bătrân şi de înalt (Ion Spiridon, la cei 63 de ani ai lui, e încă vânjos). Bunicul e gata să-i spună că povestea cu barza e o chestie stupidă, dar tocmai atunci coboară în cameră o umbră tremurătoare: pe balcon se aşezase o barză adevărată (fix pe trotineta fetiţei) şi se apucase să clămpăne o broscuţă adusă pesemne din vreo baltă a oraşului. Citește în continuare

18/06/2011

Ultima carte a lui Mihail Gălăţanu

Prietenul meu Mihail Gălăţanu a mai scris o carte (România aproximativă, editura Vinea, 2011). Una patriotică. „Este un ecou, peste timp, la O NOAPTE CU PATRIA*, care încearcă să aşeze, cumva, lucrurile la locul lor. Poezia patriotică este, cred, o încercare; nici mai mare, nici mai mică, însă, decît poezia însăşi, cea adevărată”, spune Mihai.
Adeseori, citind această carte (pe care am primit-o în format electronic) Dincolo de încărcătura textului, încercarea de a vorbi despre România, fără perdea, mi-a plăcut muzicalitatea, rima venită când nu te aştepţi, dar, totodată, atunci când o voiai mai mult. Vă arăt, mai jos, unul dintre poeme. Dacă vă place, mai am ;). Citește în continuare

17/06/2011

Ordinea PAfotoautorilor (2)

Am calculat clasamentul PAfotoautorilor, după două etape din concursul de proză arhiscurtă PAfoto’. Clasamentul, în fruntea căruia e cocoţat eftimie, mai jos: Citește în continuare

17/06/2011

Tensiune sexuală

Era o vreme în care domnul inginer tânjea. Aşa a cunoscut-o pe experta PR. Lucrau împreună la un proiect. O relaţie de serviciu transformată curând, ca urmare a unei atracţii fizice de neoprit (amândoi erau tineri), într-una incendiară. Erau de pomină. Totul a culminat cu acea întâmplare despre care se mai vorbeşte şi azi, când, aflaţi în toiul unei partide de sex cu scântei, s-au trezit că arde casa în jurul lor (scurtcircuit, se pare). Ciudat: asta l-a relaxat (în fine!), i-au priit glumele de pe şantier. Dar incendiul l-a obligat să se mute la bloc. Citește în continuare