Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Îmi plac ochii tăi verzi, s-au lipit de retinele mele, tocmai de aceea am eu ochii verzi acum, pentru că s-au lipit prea tare, pur și simplu nu-mi mai vine să clipesc atunci când ești lângă mine, nu vreau să pierd nici măcar o fracțiune de secundă, vreau să mă bucur de tot timpul în care te pot privi, în care văd cum îți cade părul pe umeri, cum ți se ridică ușor buza de sus (încă nu știu îndărătul cărui gând), cum bei apă. Îmi place să-ți văd luminițele din ochi, ochii tăi verzi. Ea îl ține de mână, îl privește dintr-o parte, își spune „Chiar că nu distinge culorile. Am ochii albaștri de când mă știu”, zâmbește în sinea ei (i se ridică imperceptibil buza de sus), înțelege. Citește în continuare
„Dă-mi un bănuț, conașule, să iau un covrig”, zice un domn scund, cu barbă de trei zile, albă, și șapcă proletară. Ilarion îi cumpără un covrig, i-l oferă. Domnul cu barbă de trei zile ia covrigul, îl pune într-o pungă de plastic, zice bogdaproste. Ilarion e luat prin surprindere. Îngaimă un „Să fie primit!” incomplet, nu știe nici el exact ce trebuie să spună. Dar nici n-are timp să-și dea seama, pentru că domnul cu barbă de trei zile rupe tăcerea: „Dă-mi un bănuț, conașule, să iau o plăcintă”. Citește în continuare
Statuia lui Traian (cu lupoaica în braţe), de pe treptele Muzeului de Istorie. FOTO: Calin Hera
Când era fetiță, inventase un joc pe care băiețeii nu îl înțelegeau: „Da înseamnă nu și nu înseamnă da”. Ei i se părea destul de logic. În orice caz, foarte amuzant. I-a plăcut atât de mult acest joc încât l-a perfecționat continuu – domnișoară fiind sau, mai apoi, doamnă respectabilă. Ilarion, absolvent de Politehnică, a fost inițial fermecat de acest stil, care i se părea șic, dar a ajuns, în final, să fie exasperat. „Palpitant”, a fost comentariul sec al domnului Lică. Atât de sec încât Ilarion n-a înțeles dacă prietenul lui face mișto de el sau dimpotrivă.
Dl. Lică își conduce cu demnitate mașinuța. Așteaptă cuminte culoarea verde a semaforului, reduce viteza în apropierea intersecțiilor, cedează trecerea, pornește ștergătoarele de parbriz, ascultă radio RFI. Totul, ca la carte. Afară plouă. Câinește. Sens unic în centrul Bucureștiului, mașini parcate în spic. Un Ford de culoare închisă încearcă să fure o poziție din coloană, poziția domnului Lică.
Egon Schiele, Portretul lui Wally Neuzil (1921), Muzeul Leopold, Viena. Foto: Călin Hera
Viteza de umplere a mașinii de spălat. Măsurată în coșuri de rufe spălate zilnic/săptămânal.
Ce indicator ar fi acesta? Al nivelului de trai? A altceva? A nimic? Citește în continuare
Seară, oboseală după o zi plină, vizită în fugă la supermarket și, în rutina banală a momentului aceluia când, la casă, ești mai atent la pachetul de gumă de mestecat pe care îl agăți în ultima clipă decât la omul care scanează cumpărăturile, auzi vocea, apoi vezi omul care te salută un pic cam prețios și îți spune cât de mult se bucură că ai făcut cumpărături în supermarketul lor.
Vedere din România. Câine călare pe căruţa trasă de cal. Foto: Călin Hera (MfC)
Vedere din trecut. Călin Hera într-o ipostază jurnalistică basic. Fotografie de epocă făcută de Gig Motoianu (MfC)
Vedere din București. Palatul Parlamentului în miez de iarnă. Foto: Călin Hera (MfC)
Cei mai mari propagandiști din lume sunt rușii, iar ei spun că cei mai mari propagandiști din lume sunt americanii. În România există mărunți epigoni.
Urme ale zidurilor de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Foto: Călin Hera
Dor de Retezat. Remus Suciu știe cum să atingă inima. Ar putea fi un bun lunetist. A ales să fie un bun fotograf. Îi mulțumesc pentru asta.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 