Seară, oboseală după o zi plină, vizită în fugă la supermarket și, în rutina banală a momentului aceluia când, la casă, ești mai atent la pachetul de gumă de mestecat pe care îl agăți în ultima clipă decât la omul care scanează cumpărăturile, auzi vocea, apoi vezi omul care te salută un pic cam prețios și îți spune cât de mult se bucură că ai făcut cumpărături în supermarketul lor.
Ridici ochii, lași gândurile și vezi un băiat tânăr, de cel mult 20 de ani, scund, căruia nu-i tace gura. Spune câte o rimă lângă denumirea fiecărui produs pe care îl scanează: carne care doarme, banane hoțomane, apă plată astupată și o mândră ciocolată pentr-o seară minunată și o sticlă de vin pentru domnul Călin (îi întinsesem cardul), patrușopt de lei cincizeci, dom’le dragă, să mai treci!
Am rămas paf.
În mod normal, verva aproape manelistă m-ar fi deranjat. Ar fi putut trece drept gest nepotrivit, bădărănie. Dar copilul acela, că altfel nu îi pot spune, trăia momentul. Avea ochii curați. Se bucura că are jobul acela, că poate fi de folos. Știa, simțea că trebuie să le ofere clienților nu o mutră sictirită, ci veselie. Să le ridice ochii la finalul unei zile în care poate au zâmbit, poate nu.
În orice caz, asupra mea a avut efect. Tinere, jos pălăria!
Notă. Minunea s-a întâmplat intr-un magazin Billa din București. Cartier NewTown.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 