E fain să ai 19 ani şi, înainte de a merge să studiezi la universitate, dai o tură prin lume. Poţi alege India, Nepal, Vietnam ş.a.m.d. Capeţi o experienţă unică, te căleşti, într-un fel aparte. Şi, dacă se întâmplă să rătăceşti pe vreo stradă aşa şi aşa, prin India, te poate opri un nene şi te poate întreba, într-o engleză foarte british, dacă nu vrei să joci într-un film, la Bollywood. Ce te recomandă pentru asta? Că eşti alb şi blond. Suficient, nu? Se trag două duble, cel mult trei, apoi se trece la alte scene, pentru că e industrie, frate!
I s-a întâmplat unui verişor de-al meu: doctorul care acţionează între secundele 40 şi 62.
NOTĂ. Constat că n-am putut adăuga partea video, aşa că vă trimit, dacă doriţi să vedeţi, pe contul meu de facebook sau aici.
M-am întrebat ce simţeau oamenii din urmă cu o mie, două mii de ani în urmă în timpul eclipselor. Aseară, ştiind totuşi câte ceva despre fenomenul căruia îi eram martor, de la ultimul etaj al unui bloc din Bucureşti, mă minunam, apoi abia aşteptam să reapară Luna, draga de ea.
Ceea ce m-a mirat a fost durata fenomenului şi faptul că (poate din cauza norilor? să-mi dea cineva o explicaţie, vă rog!) Luna a reapărut de câteva ori: la început o luminiţă mică, mărită la dimensiunile unei fâşii ca un semicontur de cerc, redusă apoi până la întuneric, revenind iar ca o luminiţă (dar în altă parte a conturului), dispărând iar, şi tot aşa.
Un soi de lecţie din care poţi să nu înveţi nimic; doar că, uneori, e mai util să te uiţi pe cer decât la tv.
E aproape inflaţie de căpşuni (dar preţul lor nu a coborât sub 5 lei/kg), cireşele de mai (7-10 lei/kg; ălea ca la expoziţie se vând încă la sume exorbitante, 16 lei/kg) au apărut abia la început de iunie, roşiile (4,5-6 lei/kg) sunt mari (uneori, chiar gustoase), castraveţii veseli (2-2,5 lei/kg), dar cu probleme de imagine, cartofii noi (2-2,5 lei/kg) sunt buni şi cruzi. Ei bine, în tot acest peisaj, a început să miroasă, pe străzi pe care le ştiu, a flori de tei. Asta-mi place.
PAfoto’ este un concurs de proză arhiscurtă în care participanţilor li se propune câte o imagine pe care trebuie s-o povestească în texte de 500 de semne (maximum 550).
Textele vor fi jurizate de o echipă de PArbitri dinainte aleşi. Vor fi alcătuite astfel clasamente de etapă (vor fi în jur de 8 etape) – ale celor mai bune PA-uri, iar pe baza clasamentelor de etapă va fi actualizat clasamentul PA-utorilor. Marele câştigător al PAfoto’ va fi PAutorul clasat pe locul I în clasamentul final al PAutorilor. În afara de eventuale alte premii, el îşi va căpăta rolul binemeritat pe PAgina de onoare şi, am rugămintea asta către voi toţi, va fi felicitat (în fel şi chip) pe blogul personal al fiecărui participant.
Textele câştigătoare de etapă vor participa, la final, la o jurizare separată, pentru a stabili PA-ul de Aur, pe care îl va aştepta o soartă bună 😉
NOTE.
Putem organiza, în paralel, un vot popular (tip poll), pentru a afla, în final, dacă votul poporului se apropie de cel al Juriului.
Se întâmplă să mă fi procopsit cu ceva timp liber. Ar fi bine să-l folosesc eficient. Am de terminat cartea de PA-uri (unu la mână). Am de răspuns unor provocări pahiliterare (doi la mână). Am de trăit (poate că ăsta era unu la mână).
Şi pentru că toate acestea trebuia să poarte un nume, li s-a spus, simplu, un nou concurs de proză arhiscurtă (poate singurul din acest moment).
Fiţi pe fază, anunţ detalii în curând!
UPDATE.
Va fi un concurs tip PAfoto, adică vom posta câte o fotografie pe care PAutorii va trebui s-o povestească în 500 de semne (max. 550). Pentru început,
Un lucru anume te frapează în Barcelona, dincolo de bulevardele largi din zona turistică, portul care te atrage magnetic, şmenarii de pe Las Ramblas atmosfera destinsă, vremea călduroasă, care-ţi trezeşte un chef de îngheţeată greu de ostoit: faptul că oraşul este stăpânit de admiraţia faţă de doi artişti. Unul a dat o tuşă specifică locului (în urmă cu o sută şi ceva de ani), celălalt îl face să tresalte, acum, a ole!
1. Am deschis această pagină în speranta că, poate, cineva va putea da o mână de ajutor. Sunt alături de Orianda, unul din oamenii din cercul meu de blogprieteni.
2. M-a impresionat si povestea Elenei. Îi rog pe cei care pot da o mână de ajutor să ajute.
3. Oricine o poate ajuta pe Ioana eleva de 17 ani de la Colegiul Gheorghe Lazăr, e binevenit si fie binecuvântat.
4. Am primit de la Claudia, sper să poată să-l ajute cineva pe Siluan.
… sau ceva de genul ăsta. Atunci când mi-am luat la revedere de la principalii mei colaboratori din redactia Evz, am citat, la un moment dat, din dl. Lică.
Uneori, site-urile care prezintă vremea probabilă sunt o pacoste. Oare nu-i mai bine să ai, măcar, sentimentul că ar putea fi bine, că acolo e altfel, oare nu e mai bine să nu ştii, şi, deci, să speri? La ce bun să ştii, dacă ceea ce ştii nu-ţi place? Mai fericit nu te face, în orice caz. Te face mai pregătit? Şi?
NOTĂ. Aceasta este o pledoarie pentru ignoranţă.
Coperta cărţii Acum nu e momentul, a caricaturistului Mihai Stănescu
Am cumpărat cartea lui Mihai Stănescu în 1990. Mi se părea o superdisidenţă atunci. (Văd că acum poate fi luată online, sunt curios dacă preţul e, într-adevăr, 2,5 lei.) Dar altceva vreau să zic acum:
Minutul 69 al meciului de fotbal Steaua – Rapid văzut pe Digi Sport a însemnat, poate, cel mai bun moment de fotbal jucat în sezonul 2010-2011 de vreo echipă de Liga 1 din Bucureşti.
Un şut sănătos din afara careului, o respingere greşită a portarului de rezervă al naţionalei şi ţâşnirea veteranului Daniel Pancu, care a fost cu vreo 15 ani mai rapid decât fundaşul Gardoş.
Gol cu capul, plasat, din plonjon, „ca la Mondiale”. Minge înfiptă în poartă, cu sete, cu poftă, cu bucurie, cu plăcerea jocului şi a luptei sportive. Cu adevărat frumos!
Avertisment: această postare e adresată doamnelor si domnisoarelor care citest acest blog (în mod regulat sau ocazional). Domnii si domnisorii sunt invitati să citească (atent) răspunsurile mai sus-numitelor, să chibiteze, adică, si să tragă concluzii. Iar dacă nu pot si nu pot să stea, pur si simplu, deoparte, discreti (asa cum sunt de obicei), atunci îi rog să comenteze cu băgare de seamă: chiar dacă azi e Ziua Bărbatilor, ele vor avea grijă să ne facă să nu stim asta, să ni se pară o prostie, un fleac, ne-au ciuruit definitiv.
Mă număr printre cei care spun că o zi fără dileme e o zi plictisitoare. Si nu m-am plictisit niciodată până acum. Reformulez: nu-mi amintesc să mă fi plictisit vreodată. Să ai de a face cu dileme înseamnă să trăiesti. Înseamnă a fi pus în situatia de a alege. Cred că e ceva ce tine de libertate. A iesi dintr-o dilemă e, de cele mai multe ori*, un câstig. Mergi mai departe, adică. Poate fi ceva mai presus decât urcusul unui munte (ceea ce e minunat!), fiindcă atunci când ajungi pe vârful vârfurilor te poti întreba: OK, si acum?! În schimb, după ce ai rezolvat o dilemă, va apărea mereu alta. Iar dacă ai suficient simt al umorului si suficientă întelepciune, te poti folosi de dileme ca de jaloane.
* Spun „de cele mai multe ori” pentru că, de data asta, n-am câstigat nimic: prefer să citesc Dilema veche editia print, nu pe cea online. Aseară am uitat revista pe birou, iar azi n-am mai găsit-o. Mă tentează o experientă ciudată: s-o las necitită. Cum ar fi?
Imagini din Barcelona, potpuriu adunat de pe google
Întreb si eu, asa: unde l-ati îndruma întâi și-ntâi pe un amic de-al vostru care s-ar nimeri vreo trei zile prin Barcelona? Unde e bine să doarmă/mănânce? Ce poate vizita mai ales? Ce să nu rateze în niciun caz? Samd.
P.S. Am descoperit această postare veche, cred că se potriveste.
Altfel spus, am ales tema. M-am bazat pe voturile voastre si am ales ceva aflat pe podium.
Dacă e interesat cineva de asta, iată cum am procedat:
– am exclus varianta Ocean Mist (28,13% din voturi), deoarece tocmai îsi trăise traiul.
– am rămas, astfel, cu Under the Influence (12,5%), respectiv Coraline, Mystique, Elegant Grunge (câte 9,38%)
– am stat si am cugetat si răspunsul a fost Under The Influence. Probabil c-am fost influentat.
Dacă tot m-am (pardon!) câcâit atât cu schimbarea temei, am zis că e corect că vă întreb, oficial, care vă place mai mult. Priviti, asadar, variantele la care m-am oprit si spuneti-mi care vi se pare mai potrivită pentru acest blog de PA-uri si mirări.
Cred că am schimbat deja vreo cinci teme în ultimele zile. La fiecare e câte ceva ce nu-mi place… O schimb si pe asta de acum, Spaceperson, fiindcă nu-mi adaugă nimic (nu stiu de ce si nici n-am timp să aflu) în barele din subsol. Ar fi fost fain, poate, desi e cam alandala aranjat pe pagina principală…
Vă cer, deci, scuze, că v-am ametit. Sper ca, în final, să fie ceva prietenos.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 