…și iar ne plimbăm prin orașul cu ochi
iată casa albastră străduța îngustă
cineva s-a oprit o femeie în fustă
se ridică pe vârfuri privește de sus
ca un pescăruș care tocmai s-a dus
read more »
19/04/2018
…ne plimbăm prin orașul cu ochi
22/07/2014
Mirodenul
De vrei să-ntâlneşti Catrenul,
Să-ţi iasă cu rima şmenul,
Să ţi se albească tenul
Să se bucure Edenul,
Trebuie să faci ca trenul,
Să se umfle abdomenul,
Să te strângă sutienul.
(Ăsta este Mirodenul).
15/11/2013
mici proteste
priveşte-i cu îngăduinţă maestre
ar vrea să vadă cucuie să spargem ferestre
să scârţâie uşi să cânte orchestre
de vaiete nobile dar foarte terestre
ar vrea să ne vadă pocnindu-ne peste
obraji să ne facem unii altora feste
i-aşteaptă acasă iubite neveste
avide de multe detalii despre aceste
fandări elegante scatoalce modeste
cu toţii vor da mai apoi lumii de veste
despre un alt fel de încă nespusă poveste
în care totul devine exact ceea ce este
15/01/2013
Despre Eminescu
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu mi-am amintit în această dimineaţă câteva versuri.
Aseară i-am pus în ghiozdan fetiţei un volum de Eminescu, în această dimineaţă mi-am amintit nişte versuri, acum vă arăt un scurt poem pe care l-am scris în urmă cu vreo 25 de ani şi l-am pblicat pe unde m-am priceput, inclusiv în cartea mea şi pe acest blog. Dan l-a dus şi pe citatepedia. Dar, iată-l:
despre eminescu
avea la răstimpuri
un sentiment ciudat
el n-a mai fost văzut de mult
dar starea lui ni s-a păstrat
06/12/2011
Spune-mi ce indice de blabla ai ca să-ți spun cum scrii
Am aflat despre indicele blabla din Dilemateca (de unde altundeva?). Ce se-ntâmplă? Ceva simplu: creatorii site-ului cu pricina au făcut un motor care calculează cât bullshit e într-un text.
Cu cât coeficientul e mai aproape de zero, cu atât textul e mai original, mai lipsit de clișee și mai dens în expresii rare sau originale. Interesant mi se pare faptul că un indice zero poate indica deficiențe stilistice. Înțeleg că un coeficient blabla cuprins între 0,1 și 0,3 certifică faptul că textul conține o cantitate de blabla suportabilă, deci un text de valoare.
Cred că ar fi interesant dacă s-ar pune la punct un blablametru pentru texte în limba română. Spun asta exprimând, firește, rezerve: valoarea literară nu se măsoară științific. Dar, na, e o joacă din care putem învăța, dacă vrem.
read more »
19/11/2011
Noapte de toamnă, de Topî
Semnătura maestrului
Murmur lung de streşini, risipite şoapte
Cresc de pretutindeni şi se pierd în noapte.
Rareori prin storuri o lumină scapă
De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă
Şi-mi trimite-n faţă raza ei răsfrântă…
Ploaia bate-n geamuri, streşinile cântă.
Dar treptat, cu larmă potolită scade
Cântecul acestui tremur de cascade.
Tot mai des în preajmă umbre vii răsar,
Ploaia peste case pică tot mai rar
read more »
17/09/2011
Evadare spre Insula Thule
pornisem spre Insula Thule să evadăm
din rutină să ne întoarcem mai aprigi mai
frumoşi aveam Cârmaci Căpitan Bucătar Mus
marinari destoinici (aveam) şi o goeletă
suplă era anotimpul potrivit
dar ceva lipsea habar nu aveam ce anume
(nici azi nu ştim)
în butoaie romul e deja pe sfârşite afară
ţărmul concret iată-l luminat dimineaţa
de soarele stropit de valuri ziua de
scânteierile peştilor aduşi de bărci seara
de ochii fetelor
vezi bine pornisem noi dar uitasem să ridicăm ancorele
(poate asta era)
10/09/2011
Bătrânul şi marea de guvizi (poem)
preţuiesc mai mult o unghie tăiată sigur şi lăcuită
decât un guvid agăţat în cârligul undiţei în amurg
(dar nu pot spune asta) măsluite sau nu zarurile au
fost aruncate
gura ştirbă şi mirosind a veceu obrazul nebărbierit
al bătrânului ce-mi cere bani de-o cinste valorează
cât toate amintirile cu tine (îmi golesc portofelul
în palmele lui jupuite)
nu unghiile lui murdare îmi întorc stomacul pe dos
sunt unghiile mele vomit la gândul zilelor când mă
îmbrăcam la patru ace vomit (iar) când ştiu că nici
măcar nu mai puteam
bea apă decât gândindu-mă la tine ce oraş frumos ce
tineri eram ce idiot ce fleacuri visam n-aveam habar
că există guvizi eram un guvide iar acum am pantofi
murdari am solzi pe carne şi râd
read more »
03/09/2011
Poemul femeii cu violoncelul
femeia cu violoncelul iese din mulţime
sare în ochi
se evidenţiază
habar n-am cum arată dar mersul ei dansează
chiar şi atunci
când stă
când e înghesuită de gloată
când oamenii se-ndeasă
se contorsionează
mai pe tăcute unii ori alţii
mai răcnind (ei socializează)
cu sârg
şi se miros (o, da!) ca o planetă
de nări
ce dă în pârg
de obicei la curbe ori pe la semafoare,
când scârţâie subtil
ferestrele murdare
atunci violoncelul se mişcă
unduios
femeia care-l poartă înjură (se dă jos)
read more »
27/08/2011
Furatul miresei
O imagine deja celebră: Mireasa trântită în iarbă (detaliu). Foto: Călin Hera
Furatul miresei
femeie tânără ca o ultimă zvâcnire sunt
spune mireasa încă netrântită în iarbă
ca o fugă neurnită sunt
trebuie să mă ţin de ceva
să stau locului (dar îmi vine să zbor)
îmi vine să plutesc îmi vine să înnebunesc
să-mi iau câmpii uite-aşa
în sus aş pluti
ca o legare la pământ
ca un fulger invers ca un avânt
ca agăţată de un vrej de fasole
*
într-o parte e zidul
(ca în legenda meşterului Manole) în alta e iarba
m-au prins într-o horă mă joc de-a baba oarba
mi-au legat o dâră de aur aici pe inelar
mă-mpiedic în voaluri (deci fug în zadar)
read more »
20/08/2011
Ghiers despre grandoarea Măriei sale
călăreţul dă pinteni murgului bălan
e tot mai chipeş cu fiecare an
de călăreţ e vorba de puştiul cel bălai
pe care când îl vede domniţa strigă vai
şi-şi coperă năsucul cu o năframă albă
jupânul ei boierul îşi zdrăngăne o salbă
cătând prin colbul sur de dinspre miazăseară
e chipeş, nu zic (şi are mustăcioară)
dar nu ştiu care-i noima de i se zice Mare
când el măsoară cel mult vreo trei picioare
păi ce să zic mărite răspunde jupâniţa
şi repede roşeşte şi-i tremură cosiţa
06/08/2011
Bal mascat
ne punem bărbi pe faţă ne punem
riduri
ne punem păr alb lehamite sictireală
ne punem răguşeală
tuşim de la atâtea ţigări ne punem
dinţi galbeni
ne dăm jos dinţii ne cad gingiile
ne cad sânii ne cad cearcănele ni se scofâlcesc
unghiile
ne înnebunesc
ne oferă loc în autobuz (sau nu) ne enervează
nu ne arată respect
ne evită suspect
ne lasă deoparte ne cred surzi ne cred proşti ne cred
terminaţi
ne vor plecaţi
ne vor casele ne-au uitat gândurile
ne-am uitat gândurile retrăim amintirile
adormim pe scaun
ne trezim cu găinile
mai suntem vii
rămânem copii
30/07/2011
Coafura rezistă
plouă mărunt atât de mărunt
încât ploaia intră în buzunare
făcând mici bălţi (trecătoare)
şobolanii urcă pe harta patriei
o ţară bogată şi frumoasă
ca o injecţie intravenoasă
iată un amurg temperat continental
ca într-o lecţie de geografie – şcoala veche
acum soarele apune la tevebingo (după ureche)
speranţe mai au acum doar naivii
care (uitând să plece) ţopăie prin întuneric
cu cheliile ca nişte girofaruri ridate feeric
coafurile lor simple sunt pete de culoare
ale ţării alăptate cu ploi cenuşii
în care (culmea) încă se nasc copii
read more »
23/07/2011
Inscripţie pe o cruce
Cruci trimise la lemn vechi la marginea cimitirului din Romanii de Sus, judeţul Vâlcea. Foto: Călin Hera (2010). P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
Inscripţie pe o cruce
aici mi-s părinţii
aici sunt copiii
asta mi-e cartea
asta mi-e moartea
09/07/2011
Prada mea perfectă – versiune îmbunătăţită
Într-o (bună) vreme obişnuiam să aduc aici, în fiecare zi de sâmbătă, câte un poem. Mă şi disciplina chestia asta, mă isca. Aveam prieteni-cititori (Anca, de ex.) care veneau aici anume sâmbăta (în rest, nu prea).
Îmi pare rău că am pierdut acest obicei; dacă versurile nu-ţi vin, nu-ţi vin şi gata. E, dar şi când vin, dau năvală, să ai ce croşeta la ele două-trei luni. Nu-i vorbă, n-au venit încă, dar le simt dând târcoale.
În aşteptarea lor, am lucrat un pic la ceva mai vechi (dar nu foarte). Mai precis,
read more »
16/04/2011
dinspre cuvinte numai de bine
dinspre cuvinte numai de bine
au gust şi miros se cheamă că-s vii
iscă râd circulă (mie îmi mi)
fiecare e (altfel spus) despre mine
mă mir şi lumea trece mai departe
cu zgomot (deci superficial)
desluşesc un eşec social
ca o frică (prostească) de moarte
am ieşit din dimensiunea a treia
totul e simplu capătă sens
în punct (unde traiul e dens)
dar aici lipseşte femeia
02/04/2011
Apucă mortul de picioare
apucă mortul de picioare
să-l aşezăm ca lumea în sicriu
e rece e ţeapăn (pare viu)
e ca un semn de exclamare
e suplu şi golit de electroni
ca o călătorie transaltantică
ca o noţiune de fizică cuantică
ca o tablă de şah fără pioni
şi deodată vine explozia
ca un fulger globular rostogolit pe parchet
vedeţi nu e nici urmă de regret
unde-s ţigările (meştere) nectarul ambrozia
12/03/2011
Desferecarea inimii nătânge (poem)
deci (îi zic):
domniţă scumpă am inima
zăvorâtă îndărătul zalelor de fier
dar gropiţa din obrăjorul tău stâng mi-a
topit-o
şi s-a scurs în pământ
de unde au răsărit florile astea
vesele pe care te rog să le prinzi în păr
să nu te vadă
pentru că ar păli în faţa frumuseţii tale neasemuite
iar ea râde (clipind ştrengar) şi fuge
lăsându-mă
cu florile în mână
apoi se întoarce ia buchetul
şi-mi trimte un sărut (prin aer)
lăsându-mă nătâng
şi pe gânduri:
ce-a putut vedea ea (din mine)
în afară de armură
şi dacă m-a confundat cu altul?
NOTĂ.
Acest text există si în varianta PA niţel mai vechi, dar tocmai i-am descoperit o aură poetică ce-mi place rău. Pe care o preferati?
P.S. Şi n-am mai postat poezie de multicel:(
29/01/2011
Amintire despre o rochie neîmbrăcată
Vă arăt unul dintre poemele care mi-au plăcut cel mai mult, dintre cele publicate pe acest blog. Multi dintre voi l-ati citit deja, aici sau în cartea mea. Poemul a ajuns si pe site-uri literare (îi multumesc lui Dan pentru postarea pe citatepedia. Îmi amintesc chiar că am avut o dilemă, am făcut si un sondaj de opinie legat de plămădirea acestui poem.
rochia ta încă neîmbrăcată
ne îmbrăcăm în timp ce intersecţia vorbeşte
prin fereastra deschisă
cu păsările ieşite din teama nopţii care foşneşte
ai încă stropi de apă pe sâni când îţi potriveşti sutienul negru
e ca o lumină precisă
zâmbetul tău de mentă încă integru
îţi privesc acum părul strâns cu un elastic subţire
de parcă ai avea un ochi în ceafă
cu care vezi totul dintr-o privire
aş vrea atunci să-ţi cobori pleoapele aşteptând
un sărut moale
ca o ofrandă cuvenită ca o întoarcere în rând
ţi-aş prinde apoi buzele cu dinţii uşor
mai întâi pe cea de jos ca şi cum
asta ne-ar ţine cumva suspendaţi între tavan şi covor
aş vrea atunci să-ţi spun te iubesc pe buza superioară
să-ţi desfac sutienul în timp ce
intersecţia ar vui ca o femeie lăsată înadins pe dinafară
alarmele maşinilor din parcare nerăbdătoare ar face o larmă
ca o ploaie de jos în sus
aş bea stropii de apă de pe umerii tăi unul câte unul ca într-o karmă
am întârzia oriunde am avea de plecat cui i-ar păsa
ar fi în bucătărie fum şi miros de cafea împroşcată
s-ar rupe tocurile tot aşteptându-te s-ar înflora
rochia ta încă neîmbrăcată
n-ar mai fi nevoie de ruj pentru că se ştie
buzelor ce tocmai au sărutat nu le mai trebuie nimic
decât încă un sărut încă unul până când dor ca să fie
ar lovi atunci soarele perdeaua ridicată
s-ar zgâlţâi ferestrele ca un cristal seismic
ar încremeni buletinele de ştiri ca o îngheţată de ciocolată
ca o pană de curent ca un fulger globular ca o privire sumară
ca o nouă înfruptare
ne-am îmbrăca apoi matematic ca o filarmonică interioară
Călin Hera. PA-uri şi mirări 