(mfc) Copac chinuit de avântul publicitar al micului întrerprinzător din Sectorul 3. Foto: Călin Hera (cu telefonul)
24/05/2014
Cutremur perfid cu o zi înainte de alegeri. Epicentru în Marea Egee
Locul unde s-a produs cutremurul din data de 24 mai 2014
Senzaţie bizară azi, în timpul unui mic dejun întârziat. Zgâlţâiala a fost abia perceptibilă la început, dar evidentă. Am zis mereu că trebuie să cumpăr o masă mai solidă, ăsta a fost primul gând. Apoi am privit lustra. Recomand existenţa cel puţin a unei lustre în casă. Plafonierele nu sunt bune de nimic, nu se clatină deloc la cutremur. Zgâlţâiala a continuat suficient de mult încât să mă bucur de ea. „Cel puţin 5 grade”, mi-am zis. „E cel mai măricel din ultima vreme”, aveam să spun mai apoi.
read more »
08/05/2014
Post-it
Aurel obişnuieşte să pună deoparte, în locuri inedite, bani şi diferite bileţele pe care scrie poveţe (care îi trec prin cap). Când găseşte ce-a ascuns, îşi mulţumeşte sieşi, apoi caută înţelesuri. Azi se simte sfârşit, parcă nimic nu vrea să mai stea unde-i e locul. E ca o broască ţestoasă XXL într-o carapace XS. S-a mai îmbătat şi-n alte dăţi, dar n-a păţit încă aşa ceva. Se târăşte pe parchet, se împiedică de-un ciorap, îl dă deoparte. Sub el, un post-it: „Atenţie, berea după vin e-un chin!”.
NOTĂ. Text scris pentru concursul PAverbe din cadrul Grupului Pahico, tema „Berea după vin e un chin”
06/05/2014
Jupânul Dima se dă de gol
Jupânul Dima preferă să-şi privească din tindă supuşii. Să-l vadă pe Lae, s-o vadă pe Nuşi. Să-i certe sau, uneori, să le zică de bine. Ori, pur şi simplu, să aştepte uitarea de sine şi, cu aleasa-i tăcere întru atât de depline-nţelesuri, să pară-nţelept. Să uite de stresuri. S-o luăm de exemplu pe Nuşi deoparte. Ce ie cu râuri, ce-alese brocarte! Şi ce piele albă, ce sân nărăvaş! Aş duce-o cu mine la casa din oraş… Jupâne, jupâne, îi zice-un ficior, te strigă jupâniţa şi-ţi tremur-un picior.
read more »
02/05/2014
Prinşi cu mâţa-n sac (proză arhiscurtă scrisă în Grupul Pahico)
Cititorii acestui blog au fost obişnuiţi, într-o vreme, cu numeroase concursuri de Proză Arhiscurtă. Cineva menţionase chiar acest blog printre cele care au reuşit să adune în jurul lor o comunitate. Mi-e dor de acea comunitate. Îmi doresc să recidivăm, pentru că ştiu că vă place Proza Arhiscurtă. Sper să nu treacă prea mult timp până când voi suna iar adunarea.
Până atunci, vă provoc, dragi cititori ai acestui blog, să citiţi textele de Proză Arhiscurtă de mai jos. Au fost scrise de autori din Grupul Pahico (tema: să scrie un text de 500 de semne, fără spaţii, plecând de la expresia „A fi prins cu mâţa-n sac„). Apoi, vă invit să votaţi. Să spuneţi care v-au plăcut mai mult. Fiecare cititor are dreptul la trei voturi. Vă mulţumesc frumos.
read more »
25/02/2014
Un episod dramatic al seriei Pisici-Purici-Pasiune (PPP)
Vedere din Bucureşti. Afiş care anunţă un episod dramatic al seriei Pisici-Purici-Pasiune (PPP). Foto cu telefonul: Călin Hera
Pentru o mai bună înţelegere a contextului, prezint mai jos episoadele anterioare ale acestei afişonovele din Secolul XXI:
04/02/2014
DOAR AICI. Seria PPP (Pisici-Purici-Pasiune). Încă o provocare neaşteptată
Anunţ la gazeta de perete a unui bloc oarecare
Întotdeauna am spus cui a stat să mă asculte: notaţi-vă într-un carneţel / într-un folder ştirile care se pretează la un va urma interesant. Pot ieşi ştiri chiar mai bune sau, în cel mai rău caz (care nu e deloc rău) le arătaţi cititorilor că ştiţi să spuneţi povestea până la capăt, în folosul lor, of course.
Recunosc, atunci când am publicat prima fotografie a seriei PPP (Pisici-Purici-Pasiuni) nu mi-am imaginat că vor fi atât de numeroase urmări. A venit însă acea Proză Arhiscurtă despre Pisica din subsol şi cei un milion şi jumătate de purici, ceea ce a ridicat enorm miza subiectului.
read more »
13/01/2014
Femeia de pe trotuar şi copilul care ţipă
– Lăsaţi-l, aşa face uneori, îi spune cu calm tânăra mamă unei femei care încearcă să-l liniştească pe ţâncul de trei ani care ţipă, întins pe spate, pe trotuar, dând din mâini şi din picioare. Ca şi cum n-ar auzi-o, femeia mai are o tentativă de a linişti copilul. Caută măcar să-l ridice de pe asfalt (suntem în mijlocul lunii ianuarie), apoi se dă bătută în faţa atitudinii implacabile a mamei, care stă în picioare privind cu răbdare de la 20 de paşi.
– Aşa face când nu-i convine ceva, explică.
14/11/2013
Nela mănâncă nestingherită Nutella
Ca niciodată, Nela poate sta leneșă în canapeaua neagră, din piele, fără s-o bată nimeni la cap. Și-a adus o cană mare cu lapte fierbinte (în care a topit o linguriță cu miere), borcanul cu ciocolată Nutella și, mângâiată de halatul pufos, își poate alege nestingherită filmul. Un film de dragoste, la care va putea chiar să plângă niţel fără ca Paul s-o tachineze.
Deasupra buzei (colţul stâng), Nela are acum o urmă de Nutella dulce, în care câteva lacrimi sărate şi-au săpat cărăruie. Lipseşte Paul.
07/11/2013
Cum a crescut speranţa de viaţă a românilor (amintiri din viitor)
Strategia e simplă şi, dacă-mi permiteţi, genială: facem ora de 57 de minute; câştigăm 3 minute pe oră, adică 72 de minute pe zi. Într-un an bisect obţinem 26.352 de minute, egal 18,3 zile. Rotunjind, la fiecare 20 de ani ne alegem cu unul în plus, adică o creştere a speranţei de viaţă, capitol la care eram codaşii Europei, de la 73 la 76 de ani, foarte aproape de media europeană, rezumă dl. consilier. „E bun tipu’, de aşa ceva aveam nevoie!”, îşi zice premierul. Marea reformă îi face cu ochiul.
29/10/2013
Atacul-supriză al domnului inginer
Domnişoara asistent manager stă într-o rână, concentrată. Domnul inginer trebuie să apară dintr-o clipă în alta, s-o surprindă, s-o sărute acolo unde îi place ei mai mult, s-o facă să râdă, să ţipe, să geamă de plăcere. Atât.
Domnişoara asistent manager e o friguroasă. Îşi trage pe umeri cearceaful. Ar putea poza chiar şi aşa, acoperită, pentru un tablou nud, atât îi e de evidentă frumuseţea. Pasiunea domnului inginer e de înţeles dar bărbatul, tot amânând atacul-surpriză, adoarme. Şi visează la doamna expert PR.
25/10/2013
Porumbelul de la Leu
Porumbelul de la etajul şase. Foto (cu telefonul): Călin Hera
Fiecare om cu păsărelele lui, şi-a zis domnul inginer într-o zi de toamnă-pastel pe când se afla la etajul şase al unei clădiri de la Leu. Pe balcon era un porumbel alb şi ţanţoş, care l-a ţinut din drum preţ de câteva minute, cât l-a privit, l-a fotografiat şi l-a aşteptat să-şi ia zborul. Porumbelul l-a privit şi el pe om, un pic mai apatic, dar la fel de încăpăţânat. Până la urmă, cel care şi-a luat zborul a fost domnul inginer. „Aveam mai multă treabă”, i-a explicat mai târziu lui Ilarion, care a dat din cap.
15/10/2013
Caloriferul lui Ilarion
Ilarion deschide robinetele caloriferelor (pentru o aerisire corectă). Apoi le închide, dar nu pe toate, fiindcă intervin chestii: cartofii se prăjesc prea tare, fata nu găseşte un caiet, nevastei îi trebuie urgent ceva etc. Despre inundaţie află a doua zi la telefon. Trecuseră 6 ore de la umplerea cu apă a instalaţiei de încălzire centrală. Fiul lui Ilarion văzuse el ceva (un firicel vioi de apă ţâşnind din calorifer fix pe marginea toaletei) şi se simţise răzbunat: nu i se întâmpla doar lui.
12/10/2013
Etufarea armonicelor
Exerciţiu de etufare pe o pagină de Facebook
Domnul inginer s-a gândit să-i facă o surpriză domnişoarei asistent manager: a luat două bilete la Festivalul Enescu.
– Nu merg.
– De ce?
– Motivul e SALA.
Domnişoarei asistent manager îi place să accentueze anumite cuvinte. E atât de sexy atunci când o face încât îţi vine s-o iei în braţe şi s-o săruţi. Ceea ce domnul inginer a şi făcut, apoi a întrebat:
– Ce-are sala?
– E incredibil cum instrumentelor li se etufează armonicele, răspunde tânăra fără să mai accentueze vreun cuvânt, deşi ar fi putut.
read more »
10/10/2013
Cum s-a transformat nea Lică în dl. Lică
Dl. Lică face parte din categoria aparte a oamenilor care au convingeri. De exemplu, ştie precis data la care a făcut necesarul salt calitativ de la „nea” la „domnul”: 10 octombrie 1988. Pe vremea aceea o curta intens pe Fosta. Desigur, totul se întâmpla în imaginaţia lui pentru că nea Lică, maistru la Fabrica de Ace, era un timid. Student întârziat la seral, roşea când trecea pe lângă el fata cu ochii mari, neobosiţi.
read more »
04/09/2013
Concertul nr. 1 pentru pian şi dl. Lică
Autograful primit de dl. Lică de la Yuja Wang. Era încă emoţionat când mi l-a arătat. Nu a vrut să-mi spună ce a mai vorbit cu pianista, era secretos. Abia i-am smuls două vorbe
Dl. Lică e un meloman rezervat. Pe vremuri asculta muzică la pickup. În 1987, de ziua lui, a primit de la Fosta un vinil cu Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Ceaikovski. În aceeaşi zi se năştea la Beijing o fetiţă cam gălăgioasă. După 26 de ani, dl. Lică, meloman rezervat, s-a pomenit în faţa fetiţei, care tocmai îi cântase Concertul lui Ceaikovski (lui anume, parcă). Fâstâcit, i-a sărutat mâna galant, i-a spus cât de emoţionat e. Yuja a râs, i-a pus pe buze un deget (cel cu care reuşeşte cel mai incredibil Si bemol minor), a mai stat cu el un pic, apoi a plecat.
30/08/2013
Secolul XXI va fi Secolul alergiilor sau nu va mai fi deloc
De când a înlocuit-o pe doamna expert PR cu domnişoara asistent manager, domnul inginer doarme mai adânc şi se trezeşte mai obosit şi mai înclinat spre cugetare. Domnişoara asistent manager crede că de vină e vârsta domnului inginer. Pentru ea, oricine a trecut de 40 de ani „are o vârstă”. Una interesantă, la bărbaţi, una de care e bine să te fereşti, dacă-s femei, în special şefe sau soţii. În plus, domnişoara asistent manager are vise bizare. De pildă, azi-noapte a strănutat tinereşte, iar dimineaţă a zis că a visat o droaie de pisici. Asta e culmea alergiilor, a râs domnul inginer, să strănuţi în somn pentru că visezi pisici. Domnişoara asistent manager s-a bosumflat un pic, apoi a dat cu pudră.
28/08/2013
Mic ghid de trecere dintr-un anotimp în altul
Ilarion continuă să se minuneze de trecerea cam grăbită a zilelor şi se întreabă unde sunt anotimpurile de altădată. „Aseară era vară. Azi-dimineaţă se făcuse toamnă”, i-a zis domnului Lică. Vecinul său era îmbrăcat adecvat. Îşi luase, preventiv, umbrela. A privit un pic dincolo de Ilarion, apoi i-a spus că frumuseţea anilor din urmă constă în rapiditatea cu care se transformă totul.
– Acceptă, i-a zis, altfel rămâi în urmă.
– Ţie îţi place?.
– Parcă mă întreabă cineva sau parcă pot eu schimba asta.
17/08/2013
1. Prima vioară a lui George Enescu [Concurs]
Copilul George Enescu. Fotografie de pe site-ul Festivalului Enescu
Mai jos, prima temă a concursului PA Enescu (citiţi regulamentul aici):
Prima vioară a lui Enescu
Se dă întâmplarea descrisă mai jos şi se cere să alcătuiţi, pornind de la ea, una sau mai multe poveşti de aproximativ 500 de semne (cele de fix 500 vor primi un bonus) în care să vă imaginaţi primul contact cu muzica al copilului George Enescu, pasiunea şi ambiţia acestuia. Deadline: marţi, 20 august, ora 24:00 (ora României).
Iată textul:
„La vârsta de 3 ani, copilul George Enescu a avut o experenţă muzicală hotărâtoare: a auzit întâmplător un taraf cântând într-o staţiune balneară situată în apropierea satului natal. Impresionat de ceea ce auzise, copilul a încercat a doua zi să imite instrumentele tarafului: vioara printr-un „fir de aţă de cusut pe o bucată de lemn”, ţambalul cu ajutorul unor beţe de lemn, şi naiul – suflând printre buze. Văzând preocuparea pentru arta sunetelor, părinţii i-au dăruit viitorului muzician o mică vioară cu trei coarde. Supărat că nu este luat în serios şi că nu a primit o vioară adevărată, copilul a aruncat jucăria în foc. Abia după ce a primit vioara mult visată, a început să cânte, după ureche, pe o singură coardă, cu un singur deget, melodii auzite în sat.„
Mai jos voi publica textele dumneavoastră, pe măsură ce ele vor fi primite la comentarii şi/sau via pingback.
read more »
Călin Hera. PA-uri şi mirări 